ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1803/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 3 martie

1998, SC E. SA București, a solicitat anularea deciziei nr. 188 din 16

februarie 1998 emisă de Ministerul Finanțelor, prin care i-a fost respinsă

cererea de revizuire a procesului-verbal de control al Direcției de Control

Financiar a municipiului București, nr. 3970 din 6 decembrie 1995.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a susținut că nu datorează impozitul pe profit calculat de către

organele de control pentru lunile ianuarie - septembrie 1995, întrucât nu

datorează impozitul suplimentar pe dividende și majorările de întârziere

aferente, întrucât organele de control nu au competența de a modifica sumele

stabilite de F.P.S. și în fine, că nu datorează penalități de întârziere

calculate peste nivelul sumelor datorate, fapt ce contravine O.G. nr. 18/1994

și nr. 34/1995, precum și Normelor metodologice nr. 14681/1995.

Prin sentința civilă nr. 542 din 25

mai 1998, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea, reținând că societatea reclamantă nu beneficiază de

dispozițiile H.G. nr. 759/1995, sentință casată de Curtea Supremă de Justiție,

secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2173 din 29 septembrie

1999, care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

În fond, după casare, prin sentința

civilă nr. 253 din 28 februarie 2001, Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, a admis acțiunea și a anulat decizia nr. 188/1998 a

Ministerului Finanțelor, reținând pentru aceasta concluziile expertizei

contabile efectuate în cauză, potrivit cu care, reclamanta mare contribuabil,

astfel cum a fost definită de O.G. nr. 70/1994, nu avea obligația de a face

plăți în avans în perioada în care înregistrase pierderi.

Prin decizia nr. 998 din 14 martie

2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis

recursul Ministerului Finanțelor și a casat sentința, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare, reținând pentru aceasta omisiunea de pronunțare asupra capătului de

cerere privind plata majorărilor de întârziere, precum și necitarea organului

de control care a întocmit actul dedus judecății.

În fond, după casare, prin sentința

civilă nr. 716 din 27 iunie 2002, Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, a respins acțiunea, cu motivarea că pentru perioada

supusă controlului, ianuarie – septembrie 1995, reclamanta datorează plăți în

avans, conform cu dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 70/1994, H.G. nr. 759/1995

intrând în vigoare abia în octombrie 1995.

Instanța a reținut că societatea

datorează și impozitul pe dividende, indiferent de plata acestora către

acționari, precum și majorările de întârziere calculate în baza O.G. nr.

14/1992, fiind aferente unor debite înregistrate în anul 1993.

În fine, instanța a mai reținut că

nu poate fi admisă excepția autorității de lucru judecat, sentința Judecătoriei

sectorului 2 invocată în acest sens, soluționând contestația împotriva

procesului-verbal de contravenție.

Apreciind nelegală și netemeinică

această hotărâre, SC E. SA București a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Drept motive de casare, recurenta a

susținut că în mod greșit s-a considerat că datorează impozit pe profit pentru

sume care, de fapt, nu au fost contabilizate drept profit; că dispozițiile art.

24 din H.G. nr. 759/1995 îi conferă dreptul de a nu achita în avans pentru

perioada ianuarie – septembrie 1995, dacă a înregistrat pierderi; că instanța

de fond a omis a se pronunța asupra concluziilor expertizei efectuate în cauză

și care a demonstrat greșita impunere dispusă de organele de control atât în ce

privește impozitul pe profit, pe dividende, cât și al majorărilor de

întârziere.

Criticând soluția Curții de apel,

recurenta a invocat și greșita respingere a excepției autorității lucrului

judecat, dovedită în opinia sa cu sentința nr. 3833 din 26 aprilie 1996 a

Judecătoriei sectorului 2 București, prin care a fost anulat procesul-verbal de

contravenție prin care organele de control au sancționat neplata impozitului pe

profit și a majorărilor de întârziere aferente.

Analizând legalitatea și temeinicia

sentinței pronunțate în raport de criticile formulate, urmează a se reține că

aceasta nu se justifică.

În conformitate cu dispozițiile art.

15 din O.G. nr. 70/1994: „în contul impozitul anual pe profit, contribuabilii

sunt obligați la efectuarea de plăți lunare în avans în cuantum de 1/12 din

impozitul pe profit aferent anului fiscal precedent, până la data de 25

inclusiv a lunii următoare”.

Verificând perioada ianuarie –

septembrie 1995, organele de control ale D.F.C. a municipiului București au

reținut că reclamanta nu s-a conformat acestei dispoziții, motiv pentru care a

reținut în sarcina ei obligația de plată a sumei de 166.269.665 lei cu titlu de

impozit pe profit și 23.536.793 lei, majorări de întârziere aferente.

În raport de dispoziția menționată,

măsura se justifică pe deplin.

Invocând faptul că în perioada

controlată a înregistrat pierderi, reclamanta a susținut că îi sunt aplicabile

dispozițiile art. 24 din H.G. nr. 759/1995 și ca atare, nu mai avea obligația

de plată lunară în avans.

Or, aceleași organe de control au

constatat că în lunile martie, aprilie și iunie 1995, reclamanta a realizat

profit, împrejurare necontestată de altfel de aceasta, situație în care avea

obligația de a se conforma dispozițiilor O.G. nr. 70/1994.

Faptul că pe toată perioada

verificată a înregistrat pierderi, nu justifica nerespectarea dispozițiilor

legale, în vigoare la acel moment.

Invocarea dispozițiilor art. 24 din

H.G. nr. 759/1995 este nerelevantă, în condițiile în care atât interpretarea,

cât și aplicarea acestui text nu poate fi făcută decât în raport de celelalte

prevederi ale hotărârii.

Or, potrivit art. 25 „dispozițiile

acestei hotărâri se aplică începând cu profiturile aferente lunii în care

aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial”.

Ca atare, legal și temeinic, s-a

apreciat că pentru perioada supusă controlului, reclamanta nu poate beneficia

de dispozițiile unei hotărâri apărută și intrată în vigoare ulterior acestuia.

În ce privește expertiza contabilă

efectuată în cauză, omisiunea de pronunțare asupra concluziilor ei, invocate de

recurentă drept motiv de casare, urmează a fi apreciat ca nefondat, întrucât

motivându-și soluția de respingere a acțiunii, instanța fondului a înfățișat

considerentele pentru care a apreciat ca fiind datorate fiecare din sumele

reținute în sarcina reclamantei, de către organele de control financiar,

combătând astfel, implicit concluziile expertului.

În fine, referitor la excepția

autorității de lucru judecat, în mod corect s-a reținut că nu sunt întrunite

cerințele art. 1201 C. civ., prin sentința Judecătoriei sectorului 2 nr.

3883/1996, fiind anulată suma aplicată drept amendă contravențională în temeiul

art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 70/1994, temei de drept diferit de cel dedus

judecății în cauza de față.

În raport de aceste considerente și

apreciind drept temeinică și legală hotărârea Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, urmează a se respinge ca nefondat recursul

declarat de SC E. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC E.

SA București împotriva sentinței civile nr. 716 din 27 iunie 2002 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 mai 2003.