ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1803/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 3 martie 1998, SC E. SA București, a solicitat anularea deciziei nr. 188 din 16 februarie 1998 emisă de Ministerul Finanțelor, prin care i-a fost respinsă cererea de revizuire a procesului-verbal de control al Direcției de Control Financiar a municipiului București, nr. 3970 din 6 decembrie 1995. În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că nu datorează impozitul pe profit calculat de către organele de control pentru lunile ianuarie - septembrie 1995, întrucât nu datorează impozitul suplimentar pe dividende și majorările de întârziere aferente, întrucât organele de control nu au competența de a modifica sumele stabilite de F.P.S.

și în fine, că nu datorează penalități de întârziere calculate peste nivelul sumelor datorate, fapt ce contravine O.G. nr. 18/1994 și nr. 34/1995, precum și Normelor metodologice nr. 14681/1995. Prin sentința civilă nr. 542 din 25 mai 1998, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, reținând că societatea reclamantă nu beneficiază de dispozițiile H.G. nr. 759/1995, sentință casată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2173 din 29 septembrie 1999, care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță. În fond, după casare, prin sentința civilă nr. 253 din 28 februarie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea și a anulat decizia nr. 188/1998 a Ministerului Finanțelor, reținând pentru aceasta concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, potrivit cu care, reclamanta mare contribuabil, astfel cum a fost definită de O.G.

nr. 70/1994, nu avea obligația de a face plăți în avans în perioada în care înregistrase pierderi. Prin decizia nr. 998 din 14 martie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul Ministerului Finanțelor și a casat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând pentru aceasta omisiunea de pronunțare asupra capătului de cerere privind plata majorărilor de întârziere, precum și necitarea organului de control care a întocmit actul dedus judecății. În fond, după casare, prin sentința civilă nr. 716 din 27 iunie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, cu motivarea că pentru perioada supusă controlului, ianuarie – septembrie 1995, reclamanta datorează plăți în avans, conform cu dispozițiile art. 15 din O.G.

nr. 70/1994, H.G. nr. 759/1995 intrând în vigoare abia în octombrie 1995. Instanța a reținut că societatea datorează și impozitul pe dividende, indiferent de plata acestora către acționari, precum și majorările de întârziere calculate în baza O.G. nr. 14/1992, fiind aferente unor debite înregistrate în anul 1993. În fine, instanța a mai reținut că nu poate fi admisă excepția autorității de lucru judecat, sentința Judecătoriei sectorului 2 invocată în acest sens, soluționând contestația împotriva procesului-verbal de contravenție. Apreciind nelegală și netemeinică această hotărâre, SC E. SA București a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Drept motive de casare, recurenta a susținut că în mod greșit s-a considerat că datorează impozit pe profit pentru sume care, de fapt, nu au fost contabilizate drept profit; că dispozițiile art. 24 din H.G.

nr. 759/1995 îi conferă dreptul de a nu achita în avans pentru perioada ianuarie – septembrie 1995, dacă a înregistrat pierderi; că instanța de fond a omis a se pronunța asupra concluziilor expertizei efectuate în cauză și care a demonstrat greșita impunere dispusă de organele de control atât în ce privește impozitul pe profit, pe dividende, cât și al majorărilor de întârziere. Criticând soluția Curții de apel, recurenta a invocat și greșita respingere a excepției autorității lucrului judecat, dovedită în opinia sa cu sentința nr. 3833 din 26 aprilie 1996 a Judecătoriei sectorului 2 București, prin care a fost anulat procesul-verbal de contravenție prin care organele de control au sancționat neplata impozitului pe profit și a majorărilor de întârziere aferente.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate în raport de criticile formulate, urmează a se reține că aceasta nu se justifică. În conformitate cu dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 70/1994: „în contul impozitul anual pe profit, contribuabilii sunt obligați la efectuarea de plăți lunare în avans în cuantum de 1/12 din impozitul pe profit aferent anului fiscal precedent, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare”. Verificând perioada ianuarie – septembrie 1995, organele de control ale D.F.C. a municipiului București au reținut că reclamanta nu s-a conformat acestei dispoziții, motiv pentru care a reținut în sarcina ei obligația de plată a sumei de 166.269.665 lei cu titlu de impozit pe profit și 23.536.793 lei, majorări de întârziere aferente.

În raport de dispoziția menționată, măsura se justifică pe deplin. Invocând faptul că în perioada controlată a înregistrat pierderi, reclamanta a susținut că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din H.G. nr. 759/1995 și ca atare, nu mai avea obligația de plată lunară în avans. Or, aceleași organe de control au constatat că în lunile martie, aprilie și iunie 1995, reclamanta a realizat profit, împrejurare necontestată de altfel de aceasta, situație în care avea obligația de a se conforma dispozițiilor O.G. nr. 70/1994. Faptul că pe toată perioada verificată a înregistrat pierderi, nu justifica nerespectarea dispozițiilor legale, în vigoare la acel moment. Invocarea dispozițiilor art. 24 din H.G.

nr. 759/1995 este nerelevantă, în condițiile în care atât interpretarea, cât și aplicarea acestui text nu poate fi făcută decât în raport de celelalte prevederi ale hotărârii. Or, potrivit art. 25 „dispozițiile acestei hotărâri se aplică începând cu profiturile aferente lunii în care aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial”. Ca atare, legal și temeinic, s-a apreciat că pentru perioada supusă controlului, reclamanta nu poate beneficia de dispozițiile unei hotărâri apărută și intrată în vigoare ulterior acestuia.

În ce privește expertiza contabilă efectuată în cauză, omisiunea de pronunțare asupra concluziilor ei, invocate de recurentă drept motiv de casare, urmează a fi apreciat ca nefondat, întrucât motivându-și soluția de respingere a acțiunii, instanța fondului a înfățișat considerentele pentru care a apreciat ca fiind datorate fiecare din sumele reținute în sarcina reclamantei, de către organele de control financiar, combătând astfel, implicit concluziile expertului. În fine, referitor la excepția autorității de lucru judecat, în mod corect s-a reținut că nu sunt întrunite cerințele art. 1201 C. civ., prin sentința Judecătoriei sectorului 2 nr. 3883/1996, fiind anulată suma aplicată drept amendă contravențională în temeiul art. 30 alin. (1) din O.G.

nr. 70/1994, temei de drept diferit de cel dedus judecății în cauza de față. În raport de aceste considerente și apreciind drept temeinică și legală hotărârea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de SC E. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC E. SA București împotriva sentinței civile nr. 716 din 27 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2003.