ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 728/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 728/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea formulată la data de 23 iulie 1997, reclamanta S.C.”B.M.I.E.” SRL a
chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea
deciziilor nr. 20957/1997 și 51735/1997 emise de Direcția Generală a Finanțelor
Publice București, a se constata că beneficiază de scutire de plata impozitului
pe profit și a se reține refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa
contestația societății.
În
motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele financiare au reținut în
mod nelegal că ar datora impozit pe profit, întrucât scutirea de plată ar opera
numai pentru o perioadă de 2 ani, deși societatea are ca obiect de activitate
producția de pâine și de produse de panificație.
Prin
sentința civilă nr. 925 din 6 octombrie 1997, Curtea de Apel București, secția
de contencios administrativ a admis acțiunea, a anulat actele administrative
contestate, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa
contestația, precum și dreptul reclamantei recunoscut de art. 14 lit. a) din
Legea nr. 35/1991.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că întrucât reclamanta are ca
obiect de activitate producția de pâine și de produse de panificație, i s-a
refuzat în mod nelegal recunoașterea dreptului la scutirea de plata impozitului
pe profit prevăzut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 35/1991, astfel cum a fost
modificat prin Legea nr.57/1993, pentru societățile comerciale înființate până
la data de 1 decembrie 1994.
Instanța
a mai constatat că deciziile atacate sunt nelegale întrucât au reținut ca fiind
lipsită de obiect contestația reclamantei, deși procesele-verbale de verificare
au concluzionat că societatea datorează impozit pe profit și că nu beneficiază
de scutirea de plată pentru 5 ani.
De
asemenea, instanța a reținut că pârâtul, deși legal sesizat a refuzat să se
pronunțe asupra contestației formulate de reclamantă, dispunând în mod
nejustificat trimiterea sesizării spre examinare la Direcția Generală a
Finanțelor Publice București.
Recursul
declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor
Publice București a fost respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate
procesuală prin decizia nr. 1046 din 23 martie 2000 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, secția de contencios administrativ.
Prin decizia
nr. 3415 din 31 octombrie 2001 a aceleiași instanțe a fost admisă contestația
în anulare formulată de Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a
Finanțelor Publice București, desființată decizia nr. 1046/2000 și fixat termen
pentru rejudecarea recursului.
Prin
recursul formulat, pârâtul a criticat sentința sub aspectul reținerii
nejustificate a refuzului de soluționare a contestației, din moment ce
reclamanta nu a adresat nici o cerere de revizuire a procesului verbal de
control prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată la
bugetul statului a impozitului pe profit.
De
altfel, în lipsa unei decizii a Ministerului Finanțelor Publice, instanța nu
putea proceda la soluționarea pe fond a litigiului, ci doar obliga pârâtul la
soluționarea contestației.
Pârâtul
a criticat și pe fond soluția instanței, învederând că activitatea desfășurată
de reclamantă nu are caracter industrial pentru a putea beneficia de
dispozițiile art.14 lit. a) din Legea nr. 35/1991.
Examinând
cauza în raport de motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304
și 304
1
C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,
urmând a fi respins ca atare.
Din
actele dosarului rezultă că Direcția Generală a Finanțelor Publice București a
făcut cunoscut reclamantei, urmare a cererii de rambursare TVA nr.15942 din 25
februarie 1997 și a procesului verbal de verificare nr. 51735 din 9 aprilie
1997, că societatea nu se încadrează în prevederile art.14 lit. a) din Legea
nr. 35/1991 și că datorează impozit pe profit de 85.967.105 lei și majorări de
întârziere aferente, de 35.063.958 lei pentru perioada mai 1995 – decembrie
1996 – decizia nr. 51735 din 26 mai 1997.
Ulterior,
aceeași instituție prin decizia nr. 20957 din 1 iulie 1997 a respins plângerea
societății împotriva adresei nr. 51735/1997, indicând dreptul acesteia de a
formula contestație la Ministerul Finanțelor Publice în termen de 15 zile de la
comunicare.
Reclamanta
s-a adresat la 14 iulie 1997 Ministerului Finanțelor Publice, contestația
fiind înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice București sub nr.
23357 din 14 iulie 1997, la care, astfel cum a reținut în mod corect instanța
de fond pârâtul nu a răspuns.
Actul
depus în recurs de pârât prin care se comunică reclamantei că sesizarea ei a
fost trimisă spre soluționare Direcției Generale a Finanțelor Publice București
se referă la o altă adresă a societății, nr. 104 din 29 iulie 1997 prin care
aceasta solicită precizări asupra perioadei de scutire de plata impozitului pe
profit și care nu reprezintă contestația împotriva deciziilor organului
financiar din capitală.
În
consecință, în mod corect s-a reținut refuzul nejustificat al pârâtului de a
soluționa contestația, în raport de care instanța s-a considerat legal
investită cu fondul litigiului.
Asupra
acestui aspect, din actele dosarului rezultă că reclamanta are ca obiect de
activitate producția de pâine și produse de panificație. Societatea asigură
desfășurarea unui flux tehnologic de transformare a materiilor prime în produse
finite prin procese fizico-chimice-mecanice, beneficiază de spații de
fabricație și de dotările tehnice necesare față de specificul producției, având
și personal calificat.
În
aceste împrejurări, s-a reținut în mod întemeiat că reclamanta desfășoară o
activitate de producție și este îndreptățită să beneficieze de scutirea de
plata impozitului pe profit pe o perioadă de 5 ani de la data înființării,
conform art.14 lit. a) din Legea nr. 35/1991.
Față de
cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a
Finanțelor Publice a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 925
din 6 octombrie 1997 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de
contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată,
în ședința publică, astăzi 20 februarie 2004.