ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3256/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 13

aprilie 2006, reclamanta SC L. SRL Brad a chemat în judecată Consiliul

Concurenței, solicitând anularea parțială a deciziei nr. 52 din 9 martie 2006 prin

care s-a hotărât că ajutorul de stat acordat sub forma scutirii la plata

impozitului pe profit aferent activității desfășurate în zonă defavorizată,

peste limita maxim admisă a intensității brute a ajutorului de stat, în valoare

de 46.058 RON, este ilegal și incompatibil cu un mediu concurențial normal.

Reclamanta a cerut de asemenea,

exonerarea sa de plata sumei susmenționate, precum și a dobânzii calculate la

valoarea de 1.329 RON.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că pârâtul a decis oprirea ajutorului de stat acordat fără a respecta

procedura prevăzută de art. 22 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat,

în sensul de a solicita furnizorului de ajutor de stat să ia măsuri

corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilității acestuia.

S-a mai arătat că pârâtul a decis în mod

neîntemeiat că ajutorul de stat acordat societății este ilegal, fără a se ține

cont de faptul că în speță se încadrează în categoria ajutoarelor de stat

existente și în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/1999 nu poate fi în

același timp și ilegal.

Cât privește nota de constatare nr. 588

din 14 septembrie 2005 întocmită de pârât, s-a învederat că aceasta are la bază

articolul unic pct. 15 din Legea nr. 507/2004 pentru aprobarea O.G. nr. 94/2004,

unde se arată că în calculul intensității ajutorului de stat se iau în

considerare costurile eligibile aferente valorii investițiilor efectuate până

la 15 septembrie 2004. Reclamanta a precizat că acest text de lege,

reglementând situații juridice anterioare intrării lui în vigoare, încalcă

principiul neretroactvității legii civile prevăzut de art. 1 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1985 din 26

septembrie 2006 Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei nr. 52/2006 referitor la

societatea reclamantă pe care a exonerat-o de plata obligațiilor de plată

stabilite.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că ajutorul de stat acordat reclamantei sub forma unei

scutiri de la plata impozitului pe profit nu poate fi considerat un ajutor

ilegal, în sensul Legii nr. 143/1999, el existând ca schemă de ajutor de stat

de la data reglementării cuprinse în O.U.G. nr. 24/1998.

Instanța de fond a constatat că nu există

nici o dispoziție a Legii nr. 143/1999, care să permită pârâtului recuperarea

unui ajutor de stat existent, chiar dacă acesta nu ar fi în conformitate cu

prevederile actului normativ ce reglementează ajutoarele de stat.

Împotriva sentinței a declarat recurs

pârâtul Consiliul Concurenței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, s-a învederat că instanța nu a

ținut cont de faptul că sub aspectul prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 143/1999, potrivit cărora orice ajutor existent anterior intrării în

vigoare a actului normativ este legal, reclamantei nu i se poate recunoaște

statutul de beneficiară de ajutor de stat existent, societatea fiind

constituită și înregistrată în anul 2000.

De asemenea, pârâtul a arătat că instanța

nu a avut în vedere nici faptul că legea inițială, nr. 143/1999 s-a modificat

în sensul restrângerii facilităților, în speță, ajutorul de stat calificat

drept ilegal situându-se în timp după data adoptării Legii nr. 507/2004 ce a modificat

O.U.G. nr. 24/1998, modificări care fac trimitere expresă la limitările

intensității ajutorului de stat prevăzute de regulamentul privind ajutorul de

stat regional adoptat de Consiliul Concurenței.

Pe fondul litigiului, pârâtul a precizat

că aprecierea intensității ajutorului de stat s-a făcut potrivit legislației în

vigoare la momentul investigației, art. 14

1

din Legea nr. 507/2004,

text potrivit căruia facilitățile fiscale sunt permise până la atingerea

intensității maxime admise a ajutorului de stat, în calculul intensității avându-se

în vedere costurile eligibile aferente valorii investițiilor efectuate până la

15 septembrie 2004.

Potrivit acestei reglementări, a arătat

pârâtul, reclamanta avea obligația de a urmări în evidențele sale

financiar-contabile, ulterior datei de 15 septembrie 2004, momentul când atinge

limita maximă de 65% și de a stopa din proprie inițiativă facilitatea scutirii

de plata impozitului pe profit.

În acest sens, pârâtul a precizat că

reclamanta, beneficiind de fonduri necuvenite cu încălcarea normelor legale în

materie, și-a creat un avantaj față de ceilalți agenți economici din zone

defavorizate, având obligația de a plăti impozitul pe profit în termenii și

condițiile prevăzute de Codul fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului

în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și

a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

Astfel, la dosarul cauzei, referitor la

societatea reclamantă, s-a depus ca unic înscris doveditor al celor menționate

în decizia nr. 52/2006, nota de constatare seria HD nr. 588 din 14 septembrie

2005, fără a se atașa toate actele avute în vedere la emiterea actului

administrativ contestat, deși prin încheierea din 20 iunie 2006, s-a admis

această probă, inclusiv corespondența purtată de Consiliul Concurenței cu

furnizorul ajutorului de stat, D.G.F.P. Hunedoara.

Pe de altă parte, Curtea constată că

instanța nu a analizat fondul litigiului, respectiv legalitatea ajutorului de

stat acordat și măsura dispusă de pârât privind recuperarea de către Ministerul

Finanțelor Publice a sumei stabilite cu titlu de ajutor de stat ilegal și

incompatibil, împreună cu dobânzile aferente.

Astfel, instanța s-a limitat a constata

că fiind un ajutor de stat existent înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 143/1999,

nu poate fi considerat ilegal. În acest sens, instanța nu a avut în vedere

faptul că societatea reclamantă a luat naștere doar în anul 2000, ulterior

adoptării Legii nr. 143/1999, și deci, nu putea fi vorba de o schemă de ajutor

de stat reglementat de O.U.G. nr. 24/1998.

În consecință, instanța de trimitere va

lua măsuri pentru a se depune actele ce au stat la baza deciziei contestate,

urmând apoi a se pronunța asupra legalității și temeiniciei măsurilor

referitoare la reclamantă, cuprinse în decizia nr. 52/2006, în raport de

dispozițiile legale în vigoare la data emiterii acesteia, inclusiv a

dispozițiilor art. 14

1

introdus prin Legea nr. 507/2004 de

modificare și completare a O.U.G. nr. 24/1998 privind regimul zonelor

defavorizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 2985 din 26 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

iunie 2007.