ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3256/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 13 aprilie 2006, reclamanta SC L. SRL Brad a chemat în judecată Consiliul Concurenței, solicitând anularea parțială a deciziei nr. 52 din 9 martie 2006 prin care s-a hotărât că ajutorul de stat acordat sub forma scutirii la plata impozitului pe profit aferent activității desfășurate în zonă defavorizată, peste limita maxim admisă a intensității brute a ajutorului de stat, în valoare de 46.058 RON, este ilegal și incompatibil cu un mediu concurențial normal. Reclamanta a cerut de asemenea, exonerarea sa de plata sumei susmenționate, precum și a dobânzii calculate la valoarea de 1.329 RON.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că pârâtul a decis oprirea ajutorului de stat acordat fără a respecta procedura prevăzută de art. 22 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, în sensul de a solicita furnizorului de ajutor de stat să ia măsuri corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilității acestuia. S-a mai arătat că pârâtul a decis în mod neîntemeiat că ajutorul de stat acordat societății este ilegal, fără a se ține cont de faptul că în speță se încadrează în categoria ajutoarelor de stat existente și în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/1999 nu poate fi în același timp și ilegal. Cât privește nota de constatare nr. 588 din 14 septembrie 2005 întocmită de pârât, s-a învederat că aceasta are la bază articolul unic pct. 15 din Legea nr. 507/2004 pentru aprobarea O.G.

nr. 94/2004, unde se arată că în calculul intensității ajutorului de stat se iau în considerare costurile eligibile aferente valorii investițiilor efectuate până la 15 septembrie 2004. Reclamanta a precizat că acest text de lege, reglementând situații juridice anterioare intrării lui în vigoare, încalcă principiul neretroactvității legii civile prevăzut de art. 1 C. civ. Prin sentința civilă nr. 1985 din 26 septembrie 2006 Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei nr. 52/2006 referitor la societatea reclamantă pe care a exonerat-o de plata obligațiilor de plată stabilite. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că ajutorul de stat acordat reclamantei sub forma unei scutiri de la plata impozitului pe profit nu poate fi considerat un ajutor ilegal, în sensul Legii nr. 143/1999, el existând ca schemă de ajutor de stat de la data reglementării cuprinse în O.U.G.

nr. 24/1998. Instanța de fond a constatat că nu există nici o dispoziție a Legii nr. 143/1999, care să permită pârâtului recuperarea unui ajutor de stat existent, chiar dacă acesta nu ar fi în conformitate cu prevederile actului normativ ce reglementează ajutoarele de stat. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Consiliul Concurenței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, s-a învederat că instanța nu a ținut cont de faptul că sub aspectul prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 143/1999, potrivit cărora orice ajutor existent anterior intrării în vigoare a actului normativ este legal, reclamantei nu i se poate recunoaște statutul de beneficiară de ajutor de stat existent, societatea fiind constituită și înregistrată în anul 2000. De asemenea, pârâtul a arătat că instanța nu a avut în vedere nici faptul că legea inițială, nr. 143/1999 s-a modificat în sensul restrângerii facilităților, în speță, ajutorul de stat calificat drept ilegal situându-se în timp după data adoptării Legii nr. 507/2004 ce a modificat O.U.G. nr. 24/1998, modificări care fac trimitere expresă la limitările intensității ajutorului de stat prevăzute de regulamentul privind ajutorul de stat regional adoptat de Consiliul Concurenței.

Pe fondul litigiului, pârâtul a precizat că aprecierea intensității ajutorului de stat s-a făcut potrivit legislației în vigoare la momentul investigației, art. 14 1 din Legea nr. 507/2004, text potrivit căruia facilitățile fiscale sunt permise până la atingerea intensității maxime admise a ajutorului de stat, în calculul intensității avându-se în vedere costurile eligibile aferente valorii investițiilor efectuate până la 15 septembrie 2004. Potrivit acestei reglementări, a arătat pârâtul, reclamanta avea obligația de a urmări în evidențele sale financiar-contabile, ulterior datei de 15 septembrie 2004, momentul când atinge limita maximă de 65% și de a stopa din proprie inițiativă facilitatea scutirii de plata impozitului pe profit.

În acest sens, pârâtul a precizat că reclamanta, beneficiind de fonduri necuvenite cu încălcarea normelor legale în materie, și-a creat un avantaj față de ceilalți agenți economici din zone defavorizate, având obligația de a plăti impozitul pe profit în termenii și condițiile prevăzute de Codul fiscal. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Astfel, la dosarul cauzei, referitor la societatea reclamantă, s-a depus ca unic înscris doveditor al celor menționate în decizia nr. 52/2006, nota de constatare seria HD nr. 588 din 14 septembrie 2005, fără a se atașa toate actele avute în vedere la emiterea actului administrativ contestat, deși prin încheierea din 20 iunie 2006, s-a admis această probă, inclusiv corespondența purtată de Consiliul Concurenței cu furnizorul ajutorului de stat, D.G.F.P. Hunedoara. Pe de altă parte, Curtea constată că instanța nu a analizat fondul litigiului, respectiv legalitatea ajutorului de stat acordat și măsura dispusă de pârât privind recuperarea de către Ministerul Finanțelor Publice a sumei stabilite cu titlu de ajutor de stat ilegal și incompatibil, împreună cu dobânzile aferente.

Astfel, instanța s-a limitat a constata că fiind un ajutor de stat existent înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 143/1999, nu poate fi considerat ilegal. În acest sens, instanța nu a avut în vedere faptul că societatea reclamantă a luat naștere doar în anul 2000, ulterior adoptării Legii nr. 143/1999, și deci, nu putea fi vorba de o schemă de ajutor de stat reglementat de O.U.G. nr. 24/1998. În consecință, instanța de trimitere va lua măsuri pentru a se depune actele ce au stat la baza deciziei contestate, urmând apoi a se pronunța asupra legalității și temeiniciei măsurilor referitoare la reclamantă, cuprinse în decizia nr. 52/2006, în raport de dispozițiile legale în vigoare la data emiterii acesteia, inclusiv a dispozițiilor art. 14 1 introdus prin Legea nr. 507/2004 de modificare și completare a O.U.G.

nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 2985 din 26 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 iunie 2007.