ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2914/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC I. SRL Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.C., anularea art. 12 din Decizia nr. 52/2006 și suspendarea acesteia până la soluționarea irevocabilă a acțiunii. În motivarea, reclamanta a arătat că prin decizia atacată s-a constatat că a beneficiat în mod nelegal de ajutor de stat constând în scutirea de impozit pe profit peste limita legală și s-a dispus recuperarea acestuia precum și plata de dobânzi și penalități. Reclamanta a precizat că respectarea limitelor legale de acordare a ajutorului de stat a fost verificată în mai multe rânduri, decizându-se în permanență că societatea mai poate beneficia de scutire de impozit pe profit.

Astfel, arată reclamanta, prin notele încheiate la 12 aprilie 2005 respectiv 6 octombrie 2005 s-a constatat că reclamanta este îndreptățită să beneficieze în continuare de ajutor de stat, iar, printr-o notă ulterioară încheiată la 6 decembrie 2005 s-a ajuns la concluzia contrară, stabilindu-se că societatea ar fi depășit plafonul legal al intensității maxime a ajutorului de stat. Reclamanta a mai arătat că pârâtul avea obligația, potrivit prevederilor legale, să aducă la cunoștința societății depășirea intensității ajutorului de stat, obligație neîndeplinită de acesta. Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, opinând că între nota de constatare ce a stat la baza controlului și notele anterioare nu există contradicții, iar obligația de încunoștințare la care se referă reclamanta, privește doar organele în drept să procedeze la recuperarea ajutorului de stat acordat legal și nu pe beneficiar.

Prin sentința civilă nr. 2333 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre Instanța a reținut, în esență, că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe existența unor note de constatare anterioare, aceste note nefiind însă de natură să confere drepturi societății, astfel încât, dacă ulterior, printr-o notă de constatare întocmită în urma unui nou control, s-a constată că intensitatea ajutorului de stat a fost depășită, pârâtul este îndrituit să dispună recuperarea ajutorului de stat nelegal. Instanța a mai constatat că obligația de informare prevăzută de art. 14 1 din O.U.G.

nr. 24/1998 se referă la informarea organelor în drept să procedeze la recuperarea ajutorului de stat acordat nelegal și nu la informarea societății beneficiare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC I. SRL Hunedoara, criticând soluția pronunțată în principal pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar în subsidiar pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 si art. 304 1 C . proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta reclamantă a arătat că toate notele de constatare au fost întocmite de inspectorii pârâtului și vizau facilitățile acordate în baza O.U.G. nr. 24/1998, iar vădita contradicție între acestea trebuia lămurită de Instanță în baza rolului său activ. Recurenta reclamantă a mai susținut că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de alin. (5) al art. 14 1 din O.U.G.

24/1998, iar prima Instanță a reținut în mod greșit că obligația de informare se referă strict la organele în drept să procedeze la recuperarea ajutorului de stat acordat nelegal. Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează: Prin Decizia C.C. nr. 52 din 9 martie 2006 privind măsurile de sprijin financiar acordate peste limita de intensitate maxim admisă unui număr de 20 de agenți economici ce activează în zonele defavorizate, art. 12, s-a stabilit că valoarea ajutorului de stat ilegal și incompatibil de care a beneficiat SC I. SRL Hunedoara până la data de 30 iunie 2005 este de 14.739,3 RON, iar că pentru perioada cuprinsă între 25 aprilie 2005 - 31 iulie 2005, cuantumul dobânzii aferente ajutorului de stat ilegal și incompatibil de care a beneficiat societatea este de 178,7 RON.

Totodată, s-a stabilit ca, potrivit prevederilor legale, M.F.P., în calitate de furnizor, să ia toate măsurile pentru recuperarea ajutoarelor de stat ilegale și incompatibile, împreună cu dobânzile aferente. La baza celor stabilite prin decizie, cu referire la societatea recurentă, a stat Nota de Constatare din 6 decembrie 2005 întocmită de inspectorii de concurență. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că, în vederea monitorizării ajutoarelor de stat în zona defavorizată, s-au efectuat mai multe verificări la societatea recurentă. În urma controalelor efectuate, inspectorii de concurență au întocmit Notele de Constatare din 12 aprilie 2005, respectiv din 6 octombrie 2005 și Nota de Constatare din 6 decembrie 2005. Din analiza acestor înscrisuri, Curtea constată că potrivit Notelor de Constatare încheiate la 12 aprilie 2005, respectiv 6 octombrie 2005 societatea recurentă mai putea beneficia de ajutor de stat până la atingerea pragului de intensitate.

Se mai reține că valoarea investiției eligibile efectuată până la data de 15 septembrie 2004, a fost reținută de inspectorii de concurență într-un cuantum diferit în cele două note întocmite la 12 aprilie 2005, respectiv 6 octombrie 2005, față de Nota de Constatare din 6 decembrie 2005. În raport cu notele de constatare anterioare celei reținute prin decizia atacată, prima Instanță s-a rezumat la a aprecia că acestea nu sunt de natură să confere drepturi societății, fără a verifica însă de unde provin diferențele existente și care este cuantumul corect al valorii investiției eligibile efectuate până la data de 15 septembrie 2004. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 14 1 alin. (5) din O.U.G.

nr. 24/1998, în momentul constatării atingerii intensității maxime admise, ca urmare a activității de monitorizare C.C. înștiințează furnizorii de ajutoare de stat și agenții economici cu certificat de investitor asupra încetării acordării de facilități. Cu privire la această obligație, prima Instanță a reținut în mod greșit că se referă numai la informarea organelor în drept să procedeze la recuperarea ajutorului de stat acordat nelegal, din textul de lege rezultând fără echivoc că obligația de informare privește și agenții economici cu certificat de investitor. În raport cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., pentru considerentele arătate se impune casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca Instanța de Fond să verifice proveniența diferențelor existente între notele de constatare întocmite, să stabilească dacă prin Nota de Constatare din 6 decembrie 2005 a fost reținut cuantumul corect al valorii investiției eligibile efectuate până la data de 15 septembrie 2004, iar, în raport cu prevederea art. 14 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 24/1998, să verifice respectarea de către intimatul pârât a obligației de informare. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC I. SRL Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 2333 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2007.