ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2254/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC "P." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.E.F., A.N.A.F. și D.G.F.P. a Municipiului Hunedoara anularea rapoartelor de inspecție fiscală din 28 mai 2005, din 31 iulie 2007 și Decizia din 22 aprilie 2008, exonerarea de la plata sumelor reprezentând impozit pe profit, T.V.A. și accesorii, anularea deciziilor de impunere suplimentară cu numerele x/2007 și y/2007.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că are calitatea de investitor în zonă defavorizată și, în mod nelegal, organele fiscale solicită restituirea ajutorului de stat ce depășește intensitatea maximă admisă, deoarece apreciază că legea nu retroactivează, iar Consiliul Concurenței trebuia să dispună stoparea acordării ajutorului de stat, neexistând o prevedere legală care să se refere la plata ajutorului de stat ce depășește intensitatea maximă admisă. În drept s-au invocat prevederile C. proc. fisc., O.U.G. nr. 24/1998, Legea nr. 143/1999, Legea 50/2004, Legea 129/2005, C. fisc. Prin Sentința civilă nr. 155/F/CA din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC "P." SRL, în contradictoriu cu pârâții M.E.F., A.N.A.F.

și D.G.F.P. a Municipiului Hunedoara și în consecință, a anulat în parte rapoartele de inspecție fiscală din 28 mai 2005, din 31 iulie 2007 și Decizia din 22 aprilie 2008 și a exonerat reclamanta de plata sumei de 1.048.040 RON impozit pe profit și a sumei de 466.609 RON reprezentând accesorii. A respins celelalte capete de cerere și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 11.049,5 RON cheltuieli de judecată reprezentând timbrajul cererii și onorariul expert. A respins cererea privind acordarea onorariului avocațial. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - reclamanta este societate comercială cu capital privat ce are ca obiect de activitate prepararea condimentelor și extractelor din plante.

Societatea desfășoară activitatea în zona defavorizată Brad, în baza certificatului de investitor numărul z; - prin raportul de inspecție fiscală din 28 mai 2007 a fost verificată societatea reclamantă pentru perioada februarie 2001 - martie 2005 în privința impozitului pe profit. În anul 2004 Consiliul Concurenței a monitorizat ajutoarele de stat acordate, iar inspectorii din cadrul acestei instituții au întocmit nota de constatare din 4 septembrie 2004 prin care s-a stabilit că reclamanta a beneficiat de scutiri la plata taxelor vamale în sumă totală de 5.833 RON și de scutiri la plata impozitului pe profit în sumă de 852.302 RON, intensitatea ajutorului de stat fiind stabilită la 166,42%, iar intensitatea maximă admisă era de 65%, potrivit art. 14 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 24/1998, ordonanță modificată ulterior prin Legea nr. 507/2004 pentru aprobarea O.G. nr. 94/2004; - prin raportul de inspecție fiscală din 31 iulie 2007 s-a verificat societatea pentru perioada aprilie 2005 - martie 2007 și s-a constatat că potrivit notei de constatare din 01 februarie 2005 întocmită de inspectorii Consiliului Concurenței s-a depășit intensitatea ajutorului de stat, aceasta fiind de 85,18% față de pragul maxim admis de 65%, iar reclamanta a beneficiat de scutiri la plata impozitului pe profit în valoare de 896,612 RON în condițiile în care valoarea totală a investițiilor a fost de 1.052.544 RON, fiind stabilit prin procesul-verbal că reclamanta datorează impozit pe profit suplimentar în sumă de 740.261 RON, 232.530 RON majorări și 2105 RON penalități de întârziere, precum și T.V.A.

suplimentar în sumă de 18.943 RON, 11.570 RON majorări și 272 RON penalități. - prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, expertul concluzionează că suma stabilită pentru recuperare de către organele fiscale este de 1.048.040 RON la care se adaugă accesorii în sumă de 466.609 RON. S-a mai arătat în lucrare că, în baza Ordinului Consiliului Concurenței nr. 55/2004, la stabilirea intensității maxime trebuia să se țină seama pe lângă cheltuielile eligibile aferente investițiilor în imobilizări corporale și de cheltuielile pentru crearea de noi locuri de muncă și că nu există o decizie prin care să se dispună stoparea ajutorului de stat, ci există doar corespondență purtată între instituțiile abilitate.

- O.U.G. nr. 24 din 30 septembrie 1998 privind regimul zonelor defavorizate stabilește prin art. 6 lit. c) că societățile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice române, precum și întreprinzătorii particulari sau asociațiile familiale, autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative, care își au sediul și își desfășoară activitatea în zona defavorizată, beneficiază pentru investițiile nou-create de scutirea de impozit pe profitul aferent investițiilor noi, pe perioada existenței zonei defavorizate și se aplică numai persoanelor juridice care au obținut recuperarea înainte de data de 1 iulie 2003 certificatul permanent de investitor în zona defavorizată.

- Legea nr. 143 din 27 iulie 1999 privind ajutorul de stat are ca scop reglementarea modalităților de autorizare, acordare, control, inventariere, monitorizare și raportare a ajutorului de stat, în vederea creării și menținerii unui mediu concurențial normal, iar în sensul prezentei legi, ajutorul de stat înseamnă orice sprijin, indiferent de forma, din surse de stat, acordat de autorități publice sau de alte organisme care le administrează în numele statului - art. 2 din lege. - făcând aplicarea dispozițiilor art. 6, art. 12, art. 13, art. 17 și art. 19 din Legea nr. 143/1999 la situația de fapt concretă, instanța de fond a constatat că, deși între A.D.R. Vest, Consiliul Concurenței și M.F.P.

a existat corespondență în privința depășirii intensității maxime admise a ajutorului de stat acordat reclamantei sub forma scutirilor fiscale, în concret, nu s-au luat măsuri pentru a stopa acordarea ajutorului de stat. Potrivit art. 17 și 22 din Legea nr. 143/1999, reclamanta a beneficiat de ajutor de stat existent, iar în acest caz era necesară fie impunerea unor obligații și condiții menite să asigure compatibilitatea ajutorului de stat cu dispozițiile Legii nr. 143/1999, fie oprirea ajutorului de stat existent prin emiterea unei decizii. - în acest context s-a reținut de către instanța de fond că decizia nu poate avea efect retroactiv, iar beneficiarul trebuia să beneficieze de o perioadă rezonabilă de timp pentru a se conforma, potrivit legii.

S-a mai apreciat de către curtea de apel că, în condițiile în care nu a fost emisă o decizie din partea furnizorului ajutorului de stat de stopare a acestuia pentru depășirea intensității maxime admise și, în condițiile în care legislația specifică aplicabilă nu prevede măsura recuperării cu efect retroactiv a părții din ajutorul de stat ce depășește intensitatea maximă admisă, actele întocmite de D.G.F.P. Hunedoara sunt în contradicție cu dispozițiile din legea specială ce reglementează ajutoarele de stat, respectiv articolul 225 C. proc. fisc. care prevede că stoparea se realizează fie prin emiterea unei decizii din partea Consiliului Concurenței, fie prin emiterea deciziei de către furnizorul ajutorului de stat, iar în cazul în care, decizia de stopare nu este respectată, ajutorul de stat devine ilegal sau interzis.

A concluzionat instanța de fond în sensul că, față de probele administrate în cauză și normele legale aplicabile se constată că atât A.D.R., cât și Consiliul Concurenței au notificat furnizorul ajutorului de stat M.F. în privința depășirii intensității maxime admise, Minister care a încunoștințat D.G.F.P. Hunedoara asupra acestui fapt, dar care nu a luat măsura concretă de stopare a ajutorului acordat, astfel că aplicarea cu caracter retroactiv a unei astfel de proceduri contravine dispozițiilor legale aplicabile în această materie. Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța de fond a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 11.049,5 RON cheltuieli de judecată reprezentând timbrajul cererii și onorariul expert, astfel cum au fost justificate cu actele de la dosar și a respins cererea privind acordarea onorariului avocațial, deoarece chitanța depusă la dosar nu face dovada că s-a încasat onorariul pentru acest dosar.

Împotriva Sentinței nr. 155/CA din 29 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal D.G.F.P. a județului Hunedoara în nume propriu și în numele A.N.A.F.

și a M.F.P., precum și reclamanta SC "P." SRL Brad județul Hunedoara, prin care s-a solicitat, de către recurenții pârâți, în principal admiterea recursului, casarea sentinței atacate și urmare rejudecării cauzei respingerea acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta SC "P." SRL Brad ca nefondată, și în subsidiar admiterea căii extraordinare de atac și modificarea sentinței date de prima instanță în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată, și de către reclamantă admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul obligării pârâților și la plata cheltuielilor de judecată de la instanța de fond în cuantum de 20.000 RON reprezentând onorariul de avocat, precum și la plata cheltuielilor de judecată suportate în recurs.

Au învederat recurenții pârâți D.G.F.P. a județului Hunedoara, A.N.A.F. și M.F.P., prin motivele de recurs, că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., fiind încălcate astfel dispozițiile art. 137 alin. (1) și art. 261 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, recurenții pârâți au precizat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în condițiile în care prima instanță nu a ținut cont de argumentele juridice invocate în întâmpinare și a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, raport care, de altfel, stă la baza motivării sentinței recurate.

Motivarea instanței de fond prin care se arată că în condițiile în care nu a fost emisă o decizie din partea furnizorului ajutorului de stat de stopare a acestuia pentru depășirea intensității maxime admise și în condițiile în care legislația specifică aplicabilă nu prevede măsura recuperării cu efect retroactiv a părții din ajutorul de stat ce depășește intensitatea maximă admisă actele întocmite de D.G.F.P. a județului Hunedoara sunt în contradicție cu dispozițiile din legea specială ce reglementează ajutoarele de stat este nelegală, întrucât: numai prin O.U.G. nr. 129/2005 pentru modificarea și completarea O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală se instituie obligativitatea emiterii unei decizii de stopare a ajutorului de stat; ca atare, Consiliul Concurenței nu avea temei legal ca să emită decizii ci numai să dispună măsuri conform art. 22 din Legea nr. 143/1999, respectiv să solicite furnizorului stoparea ajutorului de stat; cadrul legal pentru emiterea deciziilor a fost instituit prin O.U.G. nr. 129/2005 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală; la data emiterii celor două note de constatare, respectiv 4 septembrie 2004 și 1 februarie 2005, inspectorii de concurență din cadrul Consiliului Concurenței nu aveau obligativitatea de a emite decizii de stopare a ajutorului de stat.

Cu privire la susținerea reclamantei în sensul că recuperarea ajutorului de stat are efecte retroactive pentru anii 2003 - 2005 ce contravin prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/1999 pârâții recurenți au arătat că organele de inspecție fiscală au procedat corect respectând dispozițiile Legii nr. 507/2004 pentru aprobarea O.G. nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare.

Decizia de impunere din 28 mai 2007 nu produce efecte retroactive, în sensul art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, întrucât temeiul legal invocat se referă la efectul retroactiv al deciziei de "oprire a acordării ajutorului de stat existent", or așa zisa recuperare a ajutorului nu reprezintă oprirea, stoparea și recuperarea ajutorului de stat din anii anterior notei de constatare din 1 februarie 2005 ci recuperarea diferenței de ajutor de stat ce depășește pragul maxim admisibil de 65% a intensității ajutorului de stat acordat, societatea beneficiind de ajutorul de stat legal în cuantumul intensității maxime admise. În calitate de furnizor de ajutor de stat, M.E.F.

prin A.N.A.F. recuperează ajutoarele acordate asupra cărora Consiliul Concurenței s-a pronunțat ca fiind necuvenite. În aceste condiții anterior datei de 15 septembrie 2005 - data apariției O.U.G. nr. 129 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală Consiliul Concurenței, ca organism abilitat în monitorizarea ajutorului de stat, era în drept să verifice respectarea prevederilor Regulamentului privind ajutorul de stat regional aprobat prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 55/2004 și să dispună, fără a emite decizii, recuperarea sau stoparea ajutorului de stat în cazurile în care nu se respectau prevederile legale aplicabile în materie.

Recurenții pârâți au mai relevat că nu organele de inspecție fiscală ale A.N.A.F. au dispus stoparea ajutorului de stat ci Consiliul Concurenței care, prin adresa din 16 decembrie 2004 a notificat A.D.R. - Regiunea Vest, care a comunicat societății cu adresa A.D.R. VEST din 27 decembrie 2004 această decizie privind stoparea ajutorului de stat. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză se concluzionează faptul că societatea reclamantă este îndreptățită să beneficieze de ajutor de stat necondiționat, respectiv să fie scutită de la plata impozitului pe profit indiferent de intensitatea brută a ajutorului de stat, intensitate prin care se exprimă procentul ajutorului de stat din costurile eligibile ale proiectului.

Or, prin instituirea acestui raport între ajutorul de stat primit și investiția efectuată legiuitorul a urmărit ca autoritatea competentă să controleze permanent dacă societatea care primește ajutor de stat își îndeplinește în mod continuu și în cuantumul legal investiția asumată în zona defavorizată. În ceea ce privește anularea rapoartelor de inspecție fiscală care au stat la baza emiterii deciziilor de impunere atacate, s-a precizat că acestea nu reprezintă titluri de creanță susceptibile de a fi atacate ci sunt acte premergătoare deciziilor de impunere prin care se prezintă rezultatele inspecției fiscale din punct de vedere faptic și legal. Dacă se modifică baza de impunere, ca urmare a inspecției fiscale, raportul de inspecție fiscală stă la baza emiterii deciziei de impunere.

Reclamanta SC "P." SRL a criticat sentința primei instanțe sub aspectul dispoziției referitoare la plata cheltuielilor de judecată, susținând că în mod nelegal nu au fost acordate cu titlu de cheltuieli de judecată și onorariul de avocat în sumă de 20.000 RON, cu motivarea că din chitanța nr. 128/2008 depusă la dosar nu se face dovada că suma de 20.000 RON s-a încasat pentru acest dosar. Or, instanța de fond nu a observat că numărul chitanței coincide cu numărul contractului de asistență juridică menționat pe împuternicirea avocațială, impunându-se astfel acordarea sumei solicitate.

Examinând actele și lucrările dosarului, se rețin următoarele: Instanța de fond a făcut, prin sentința recurată, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, o corectă interpretare și aplicare a legii aplicabile litigiului, și a procedat în mod întemeiat la admiterea în parte a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC P. SRL Brad județul Hunedoara, la anularea în parte a rapoartelor de inspecție fiscală din 28 mai 2007 și din 31 iulie 2007, precum și a deciziilor de impunere din 28 mai 2007 și din 31 iunie 2007 emise de organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Hunedoara, la anularea în parte a Deciziei din 22 aprilie 2009 emise de Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul A.N.A.F., la exonerarea reclamantei de plata sumei de 1.048.040 RON reprezentând impozit pe profit și a sumei de 466.609 RON reprezentând accesorii și la respingerea celorlalte capete de cerere din acțiune.

Se reține, de principiu, că ajutorul de stat acordat în baza dispozițiilor Legii nr. 143/1999 și ale O.U.G. nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, înainte de modificarea intervenită prin Legea nr. 507/2004, de care au beneficiat investitorii din zonele defavorizate existente pe teritoriul României, nu este limitat la o anumită valoare a intensității maxime, astfel încât dispozițiile art. 14 alin. (6) din O.U.G.

nr. 24/1998 referitoare la recuperarea ajutorului de stat devin aplicabile numai în situația în care facilitățile primite nu au întrunit cerințele legislației în vigoare pentru perioada în care au fost acordate, respectiv până la data de 15 septembrie 2004 1) . Limitarea intensității brute a ajutorului regional la un nivel maxim admis de 65% prevăzută prin modificarea adusă actului normativ menționat, a intrat în vigoare la data de 15 septembrie 2004, iar aplicarea noilor norme legale este supusă principiului constituțional al neretroactivității legii, neputându-se proceda la o recalculare a intensității ajutorului de stat și la o reevaluare a facilităților fiscale acordate în baza legislației anterioare datei de 15 septembrie 2004 . Or, este incontestabil că ajutorul de stat de care a beneficiat reclamanta SC P. SRL a avut caracterul unui ajutor existent, astfel cum această categorie de ajutor este definită prin dispozițiile art. 3 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare, și nu putea fi calificat ca fiind un ajutor ilegal sau interzis.

_____________ 1) În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1108 din 18 martie 2008, publicată în Înalta Curte de Casație și Justiție - Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008 Semestrul I, Editura Hamangiu, București, 2008, p. 178 - 184. În concret, în cazul reclamantei deși a existat corespondență între A.D.R. Vest, Consiliul Concurenței și M.F.P.

sub aspectul depășirii intensității maxime admise a ajutorului de stat existent acordat reclamantei nu s-au luat măsuri efective și exprese pentru stoparea ajutorului de stat și nu s-a urmat procedura prevăzută de dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, care prevăd că "(1) Dacă în urma activității de supraveghere a ajutoarelor de stat existente, prevăzută la art. 38, se constată că un ajutor existent denaturează semnificativ mediul concurențial normal sau afectează comerțul dintre România și statele membre ale Uniunii Europene, Conciliul Concurenței solicită furnizorului de ajutor de stat să ia măsuri corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilității acestuia.

Solicitarea Consiliului Concurenței poate să includă o recomandare de anulare sau de modificare a ajutorului existent. (2) Dacă măsurile nu sunt luate de către furnizorul de ajutor, în perioada de timp indicată în solicitare, Consiliul Concurenței poate decide oprirea acordării ajutorului de stat existent sau poate impune condiții și obligații menite să asigure compatibilizarea ajutorului de stat cu dispozițiile prezentei legi. Decizia nu va avea efect retroactiv și trebuie să permită furnizorului de ajutor o perioadă rezonabilă de timp pentru a se supune acesteia". Pe de altă parte, se constată în cauză că, fiind vorba de un ajutor de stat existent, și nu ilegal sau interzis, sunt incidente în speță prevederile art. 194 1 din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin O.U.G. nr. 129/2005, care se referă la procedura de urmat pentru stoparea ajutorului de stat și care nu au fost respectate, și nu dispozițiile art. 194 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, introduse de asemenea prin O.U.G. nr. 129/2005, care reglementează recuperarea ajutorului de stat ilegal sau interzis.

Într-adevăr, stoparea acordării ajutoarelor de stat se realizează, potrivit dispozițiilor legale mai sus-menționate, de drept, prin emiterea unei decizii a Consiliului Concurenței în acest sens sau prin emiterea unei decizii de către furnizorul ajutorului de stat ca urmare a exercitării activității de supraveghere, când constată incompatibilitatea între ajutoarele de stat acordate și dispozițiile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, precum și a actelor normative emise în aplicarea acesteia, deciziile emise în această situație trebuind că cuprindă elemente obligatorii constând în denumirea operatorului economic și datele de identificare a acestuia, modalitatea de acordare a ajutorului de stat și data la care se realizează stoparea.

Nu este întemeiat motivul de recurs referitor la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului M.F.P., fiind evident că această autoritate a administrației publice centrale, fiind furnizorul ajutorului de stat în legătură cu care au fost emise actele administrativ fiscale contestate, justifică o asemenea calitate. Cât privește recursul formulat de reclamanta SC P. SRL Brad, se reține că în mod eronat judecătorul fondului a respins cererea acestei părți de obligare a pârâților la plata onorariului avocațial în sumă de 20.000 RON, consemnările din chitanța din 1 septembrie 2008 coroborându-se cu cele menționate în cuprinsul contractului de asistență juridică din 1 septembrie 2008 încheiat între reclamantă și avocatul acesteia T.M., unde se face referire la împrejurarea că onorariul convenit în sumă de 20.000 RON s-a achitat integral la încheierea contractului.

În raport de cele mai sus-arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate de pârâți și că este legală și temeinică hotărârea instanței de fond prin care s-a procedat la admiterea în parte a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC P. SRL Brad județul Hunedoara, la anularea în parte a rapoartelor de inspecție fiscală din 28 mai 2007 și din 31 iulie 2007, precum și a deciziilor de impunere din 28 mai 2007 și din 31 iunie 2007 emise de organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Hunedoara, la anularea în parte a Deciziei din 22 aprilie 2009 emisă de Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul A.N.A.F., la exonerarea reclamantei de plata sumei de 1.048.040 RON reprezentând impozit pe profit și a sumei de 466.609 RON reprezentând accesorii și la respingerea celorlalte capete de cerere din acțiune, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de D.G.F.P. a județului Hunedoara în nume propriu și pentru A.N.A.F. și M.F.P. împotriva Sentinței civile nr. 155/F/CA din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Pe de altă parte, în acord cu prevederile art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va dispune admiterea recursului declarat de SC P. SRL Brad împotriva aceleiași sentințe și modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul obligării pârâților la plata în favoarea reclamantei și a sumei de 20.000 RON reprezentând onorariu avocațial la instanța de fond. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., recurenții pârâți vor fi obligați, fiind în culpă procesuală, la plata în favoarea SC P. SRL Brad a sumei de 12.441, 90 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (onorariu avocat, cheltuieli de transport și cazare în București).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Hunedoara în nume propriu și pentru A.N.A.F. și M.F.P., împotriva Sentinței civile nr. 155/F/CA din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de SC "P." SRL Brad împotriva aceleiași sentințe, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâții la plata în favoarea reclamantei și a sumei de 20.000 RON - onorariu avocat. Obligă recurenții-pârâți la plata în favoarea reclamantei SC "P." SRL Brad a sumei de 12.441,90 RON - cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.