ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2254/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2254/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

"P." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.E.F., A.N.A.F.

și D.G.F.P. a Municipiului Hunedoara anularea rapoartelor de inspecție fiscală

din 28 mai 2005, din 31 iulie 2007 și Decizia din 22 aprilie 2008, exonerarea

de la plata sumelor reprezentând impozit pe profit, T.V.A. și accesorii,

anularea deciziilor de impunere suplimentară cu numerele x/2007 și y/2007.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că are calitatea de investitor în zonă defavorizată și, în

mod nelegal, organele fiscale solicită restituirea ajutorului de stat ce

depășește intensitatea maximă admisă, deoarece apreciază că legea nu

retroactivează, iar Consiliul Concurenței trebuia să dispună stoparea acordării

ajutorului de stat, neexistând o prevedere legală care să se refere la plata

ajutorului de stat ce depășește intensitatea maximă admisă.

În drept s-au invocat

prevederile C. proc. fisc., O.U.G. nr. 24/1998, Legea nr. 143/1999, Legea

50/2004, Legea 129/2005, C. fisc.

Prin Sentința civilă

nr. 155/F/CA din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamanta SC "P." SRL, în contradictoriu cu pârâții

M.E.F., A.N.A.F. și D.G.F.P. a Municipiului Hunedoara și în consecință, a

anulat în parte rapoartele de inspecție fiscală din 28 mai 2005, din 31 iulie

2007 și Decizia din 22 aprilie 2008 și a exonerat reclamanta de plata sumei de

1.048.040 RON impozit pe profit și a sumei de 466.609 RON reprezentând

accesorii.

A respins celelalte

capete de cerere și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 11.049,5

RON cheltuieli de judecată reprezentând timbrajul cererii și onorariul expert.

A respins cererea privind acordarea onorariului avocațial.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- reclamanta este

societate comercială cu capital privat ce are ca obiect de activitate

prepararea condimentelor și extractelor din plante. Societatea desfășoară

activitatea în zona defavorizată Brad, în baza certificatului de investitor

numărul z;

- prin raportul de

inspecție fiscală din 28 mai 2007 a fost verificată societatea reclamantă

pentru perioada februarie 2001 - martie 2005 în privința impozitului pe profit.

În anul 2004 Consiliul Concurenței a monitorizat ajutoarele de stat acordate,

iar inspectorii din cadrul acestei instituții au întocmit nota de constatare

din 4 septembrie 2004 prin care s-a stabilit că reclamanta a beneficiat de

scutiri la plata taxelor vamale în sumă totală de 5.833 RON și de scutiri la

plata impozitului pe profit în sumă de 852.302 RON, intensitatea ajutorului de

stat fiind stabilită la 166,42%, iar intensitatea maximă admisă era de 65%,

potrivit art. 14

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 24/1998, ordonanță

modificată ulterior prin Legea nr. 507/2004 pentru aprobarea O.G. nr. 94/2004;

- prin raportul de

inspecție fiscală din 31 iulie 2007 s-a verificat societatea pentru perioada aprilie

2005 - martie 2007 și s-a constatat că potrivit notei de constatare din 01

februarie 2005 întocmită de inspectorii Consiliului Concurenței s-a depășit

intensitatea ajutorului de stat, aceasta fiind de 85,18% față de pragul maxim

admis de 65%, iar reclamanta a beneficiat de scutiri la plata impozitului pe

profit în valoare de 896,612 RON în condițiile în care valoarea totală a

investițiilor a fost de 1.052.544 RON, fiind stabilit prin procesul-verbal că

reclamanta datorează impozit pe profit suplimentar în sumă de 740.261 RON,

232.530 RON majorări și 2105 RON penalități de întârziere, precum și T.V.A.

suplimentar în sumă de 18.943 RON, 11.570 RON majorări și 272 RON penalități.

- prin raportul de

expertiză contabilă întocmit în cauză, expertul concluzionează că suma

stabilită pentru recuperare de către organele fiscale este de 1.048.040 RON la

care se adaugă accesorii în sumă de 466.609 RON. S-a mai arătat în lucrare că,

în baza Ordinului Consiliului Concurenței nr. 55/2004, la stabilirea

intensității maxime trebuia să se țină seama pe lângă cheltuielile eligibile

aferente investițiilor în imobilizări corporale și de cheltuielile pentru

crearea de noi locuri de muncă și că nu există o decizie prin care să se

dispună stoparea ajutorului de stat, ci există doar corespondență purtată între

instituțiile abilitate.

- O.U.G. nr. 24 din

30 septembrie 1998 privind regimul zonelor defavorizate stabilește prin art. 6

lit. c) că societățile comerciale cu capital majoritar privat, persoane

juridice române, precum și întreprinzătorii particulari sau asociațiile

familiale, autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea

și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative, care își

au sediul și își desfășoară activitatea în zona defavorizată, beneficiază

pentru investițiile nou-create de scutirea de impozit pe profitul aferent

investițiilor noi, pe perioada existenței zonei defavorizate și se aplică numai

persoanelor juridice care au obținut recuperarea înainte de data de 1 iulie

2003 certificatul permanent de investitor în zona defavorizată.

- Legea nr. 143 din

27 iulie 1999 privind ajutorul de stat are ca scop reglementarea modalităților

de autorizare, acordare, control, inventariere, monitorizare și raportare a

ajutorului de stat, în vederea creării și menținerii unui mediu concurențial

normal, iar în sensul prezentei legi, ajutorul de stat înseamnă orice sprijin,

indiferent de forma, din surse de stat, acordat de autorități publice sau de

alte organisme care le administrează în numele statului - art. 2 din lege.

- făcând aplicarea

dispozițiilor art. 6, art. 12, art. 13, art. 17 și art. 19 din Legea nr.

143/1999 la situația de fapt concretă, instanța de fond a constatat că, deși

între A.D.R. Vest, Consiliul Concurenței și M.F.P. a existat corespondență în

privința depășirii intensității maxime admise a ajutorului de stat acordat

reclamantei sub forma scutirilor fiscale, în concret, nu s-au luat măsuri

pentru a stopa acordarea ajutorului de stat. Potrivit art. 17 și 22 din Legea

nr. 143/1999, reclamanta a beneficiat de ajutor de stat existent, iar în acest

caz era necesară fie impunerea unor obligații și condiții menite să asigure

compatibilitatea ajutorului de stat cu dispozițiile Legii nr. 143/1999, fie

oprirea ajutorului de stat existent prin emiterea unei decizii.

- în acest context

s-a reținut de către instanța de fond că decizia nu poate avea efect

retroactiv, iar beneficiarul trebuia să beneficieze de o perioadă rezonabilă de

timp pentru a se conforma, potrivit legii.

S-a mai apreciat de

către curtea de apel că, în condițiile în care nu a fost emisă o decizie din

partea furnizorului ajutorului de stat de stopare a acestuia pentru depășirea

intensității maxime admise și, în condițiile în care legislația specifică

aplicabilă nu prevede măsura recuperării cu efect retroactiv a părții din

ajutorul de stat ce depășește intensitatea maximă admisă, actele întocmite de

D.G.F.P. Hunedoara sunt în contradicție cu dispozițiile din legea specială ce

reglementează ajutoarele de stat, respectiv articolul 225 C. proc. fisc. care

prevede că stoparea se realizează fie prin emiterea unei decizii din partea

Consiliului Concurenței, fie prin emiterea deciziei de către furnizorul

ajutorului de stat, iar în cazul în care, decizia de stopare nu este respectată,

ajutorul de stat devine ilegal sau interzis.

A concluzionat

instanța de fond în sensul că, față de probele administrate în cauză și normele

legale aplicabile se constată că atât A.D.R., cât și Consiliul Concurenței au

notificat furnizorul ajutorului de stat M.F. în privința depășirii intensității

maxime admise, Minister care a încunoștințat D.G.F.P. Hunedoara asupra acestui

fapt, dar care nu a luat măsura concretă de stopare a ajutorului acordat,

astfel că aplicarea cu caracter retroactiv a unei astfel de proceduri

contravine dispozițiilor legale aplicabile în această materie.

Totodată, în temeiul

art. 274 C. proc. civ., instanța de fond a obligat pârâții să plătească

reclamantei suma de 11.049,5 RON cheltuieli de judecată reprezentând timbrajul

cererii și onorariul expert, astfel cum au fost justificate cu actele de la

dosar și a respins cererea privind acordarea onorariului avocațial, deoarece

chitanța depusă la dosar nu face dovada că s-a încasat onorariul pentru acest

dosar.

Împotriva Sentinței

nr. 155/CA din 29 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal D.G.F.P.

a județului Hunedoara în nume propriu și în numele A.N.A.F. și a M.F.P., precum

și reclamanta SC "P." SRL Brad județul Hunedoara, prin care s-a

solicitat, de către recurenții pârâți, în principal admiterea recursului,

casarea sentinței atacate și urmare rejudecării cauzei respingerea acțiunii în

contencios administrativ formulate de reclamanta SC "P." SRL Brad ca

nefondată, și în subsidiar admiterea căii extraordinare de atac și modificarea

sentinței date de prima instanță în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca

nefondată, și de către reclamantă admiterea recursului și modificarea hotărârii

atacate în sensul obligării pârâților și la plata cheltuielilor de judecată de

la instanța de fond în cuantum de 20.000 RON reprezentând onorariul de avocat,

precum și la plata cheltuielilor de judecată suportate în recurs.

Au învederat

recurenții pârâți D.G.F.P. a județului Hunedoara, A.N.A.F. și M.F.P., prin

motivele de recurs, că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., fiind încălcate astfel

dispozițiile art. 137 alin. (1) și art. 261 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă

parte, recurenții pârâți au precizat că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică, în condițiile în care prima instanță nu a ținut cont de

argumentele juridice invocate în întâmpinare și a respins obiecțiunile

formulate la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, raport care, de

altfel, stă la baza motivării sentinței recurate. Motivarea instanței de fond

prin care se arată că în condițiile în care nu a fost emisă o decizie din

partea furnizorului ajutorului de stat de stopare a acestuia pentru depășirea

intensității maxime admise și în condițiile în care legislația specifică

aplicabilă nu prevede măsura recuperării cu efect retroactiv a părții din

ajutorul de stat ce depășește intensitatea maximă admisă actele întocmite de D.G.F.P.

a județului Hunedoara sunt în contradicție cu dispozițiile din legea specială

ce reglementează ajutoarele de stat este nelegală, întrucât: numai prin O.U.G.

nr. 129/2005 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul

de procedură fiscală se instituie obligativitatea emiterii unei decizii de

stopare a ajutorului de stat; ca atare, Consiliul Concurenței nu avea temei

legal ca să emită decizii ci numai să dispună măsuri conform art. 22 din Legea

nr. 143/1999, respectiv să solicite furnizorului stoparea ajutorului de stat;

cadrul legal pentru emiterea deciziilor a fost instituit prin O.U.G. nr.

129/2005 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală; la data emiterii celor două note de constatare, respectiv 4

septembrie 2004 și 1 februarie 2005, inspectorii de concurență din cadrul

Consiliului Concurenței nu aveau obligativitatea de a emite decizii de stopare

a ajutorului de stat.

Cu privire la

susținerea reclamantei în sensul că recuperarea ajutorului de stat are efecte

retroactive pentru anii 2003 - 2005 ce contravin prevederilor art. 22 alin. (2)

din Legea nr. 143/1999 pârâții recurenți au arătat că organele de inspecție

fiscală au procedat corect respectând dispozițiile Legii nr. 507/2004 pentru aprobarea

O.G. nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare. Decizia de

impunere din 28 mai 2007 nu produce efecte retroactive, în sensul art. 22 alin.

(2) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, întrucât temeiul legal

invocat se referă la efectul retroactiv al deciziei de "oprire a acordării

ajutorului de stat existent", or așa zisa recuperare a ajutorului nu

reprezintă oprirea, stoparea și recuperarea ajutorului de stat din anii

anterior notei de constatare din 1 februarie 2005 ci recuperarea diferenței de

ajutor de stat ce depășește pragul maxim admisibil de 65% a intensității

ajutorului de stat acordat, societatea beneficiind de ajutorul de stat legal în

cuantumul intensității maxime admise. În calitate de furnizor de ajutor de stat,

M.E.F. prin A.N.A.F. recuperează ajutoarele acordate asupra cărora Consiliul

Concurenței s-a pronunțat ca fiind necuvenite. În aceste condiții anterior

datei de 15 septembrie 2005 - data apariției O.U.G. nr. 129 pentru modificarea

și completarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală Consiliul

Concurenței, ca organism abilitat în monitorizarea ajutorului de stat, era în

drept să verifice respectarea prevederilor Regulamentului privind ajutorul de

stat regional aprobat prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr.

55/2004 și să dispună, fără a emite decizii, recuperarea sau stoparea

ajutorului de stat în cazurile în care nu se respectau prevederile legale

aplicabile în materie.

Recurenții pârâți au

mai relevat că nu organele de inspecție fiscală ale A.N.A.F. au dispus stoparea

ajutorului de stat ci Consiliul Concurenței care, prin adresa din 16 decembrie

2004 a notificat A.D.R. - Regiunea Vest, care a comunicat societății cu adresa

A.D.R. VEST din 27 decembrie 2004 această decizie privind stoparea ajutorului

de stat. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză se concluzionează faptul

că societatea reclamantă este îndreptățită să beneficieze de ajutor de stat

necondiționat, respectiv să fie scutită de la plata impozitului pe profit indiferent

de intensitatea brută a ajutorului de stat, intensitate prin care se exprimă

procentul ajutorului de stat din costurile eligibile ale proiectului. Or, prin

instituirea acestui raport între ajutorul de stat primit și investiția

efectuată legiuitorul a urmărit ca autoritatea competentă să controleze

permanent dacă societatea care primește ajutor de stat își îndeplinește în mod

continuu și în cuantumul legal investiția asumată în zona defavorizată.

În ceea ce privește

anularea rapoartelor de inspecție fiscală care au stat la baza emiterii

deciziilor de impunere atacate, s-a precizat că acestea nu reprezintă titluri

de creanță susceptibile de a fi atacate ci sunt acte premergătoare deciziilor

de impunere prin care se prezintă rezultatele inspecției fiscale din punct de

vedere faptic și legal.

Dacă se modifică baza

de impunere, ca urmare a inspecției fiscale, raportul de inspecție fiscală stă

la baza emiterii deciziei de impunere.

Reclamanta SC

"P." SRL a criticat sentința primei instanțe sub aspectul dispoziției

referitoare la plata cheltuielilor de judecată, susținând că în mod nelegal nu

au fost acordate cu titlu de cheltuieli de judecată și onorariul de avocat în

sumă de 20.000 RON, cu motivarea că din chitanța nr. 128/2008 depusă la dosar

nu se face dovada că suma de 20.000 RON s-a încasat pentru acest dosar. Or,

instanța de fond nu a observat că numărul chitanței coincide cu numărul

contractului de asistență juridică menționat pe împuternicirea avocațială,

impunându-se astfel acordarea sumei solicitate.

Examinând actele și

lucrările dosarului, se rețin următoarele:

Instanța de fond a

făcut, prin sentința recurată, prin raportare la probatoriul administrat în

cauză, o corectă interpretare și aplicare a legii aplicabile litigiului, și a

procedat în mod întemeiat la admiterea în parte a acțiunii în contencios

administrativ formulată de reclamanta SC P. SRL Brad județul Hunedoara, la

anularea în parte a rapoartelor de inspecție fiscală din 28 mai 2007 și din 31

iulie 2007, precum și a deciziilor de impunere din 28 mai 2007 și din 31 iunie

2007 emise de organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Hunedoara, la

anularea în parte a Deciziei din 22 aprilie 2009 emise de Direcția generală de

soluționare a contestațiilor din cadrul A.N.A.F., la exonerarea reclamantei de

plata sumei de 1.048.040 RON reprezentând impozit pe profit și a sumei de

466.609 RON reprezentând accesorii și la respingerea celorlalte capete de

cerere din acțiune.

Se reține, de

principiu, că ajutorul de stat acordat în baza dispozițiilor Legii nr. 143/1999

și ale O.U.G. nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, înainte de

modificarea intervenită prin Legea nr. 507/2004, de care au beneficiat

investitorii din zonele defavorizate existente pe teritoriul României, nu este

limitat la o anumită valoare a intensității maxime, astfel încât dispozițiile

art. 14 alin. (6) din O.U.G. nr. 24/1998 referitoare la recuperarea ajutorului

de stat devin aplicabile numai în situația în care facilitățile primite nu au

întrunit cerințele legislației în vigoare pentru perioada în care au fost

acordate, respectiv până la data de 15 septembrie 2004

1)

. Limitarea

intensității brute a ajutorului regional la un nivel maxim admis de 65%

prevăzută prin modificarea adusă actului normativ menționat, a intrat în vigoare

la data de 15 septembrie 2004, iar aplicarea noilor norme legale este supusă

principiului constituțional al neretroactivității legii, neputându-se proceda

la o recalculare a intensității ajutorului de stat și la o reevaluare a

facilităților fiscale acordate în baza legislației anterioare datei de 15

septembrie 2004 . Or, este incontestabil că ajutorul de stat de care a

beneficiat reclamanta SC P. SRL a avut caracterul unui ajutor existent, astfel

cum această categorie de ajutor este definită prin dispozițiile art. 3 din

Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările și

completările

ulterioare, și nu putea fi calificat ca fiind un ajutor ilegal sau interzis.

_____________

1)

În acest sens, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1108 din

18 martie 2008, publicată în Înalta Curte de Casație și Justiție -

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008

Semestrul I, Editura Hamangiu, București, 2008, p. 178 - 184.

În concret, în cazul

reclamantei deși a existat corespondență între A.D.R. Vest, Consiliul

Concurenței și M.F.P. sub aspectul depășirii intensității maxime admise a

ajutorului de stat existent acordat reclamantei nu s-au luat măsuri efective și

exprese pentru stoparea ajutorului de stat și nu s-a urmat procedura prevăzută

de dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/1999 privind

ajutorul de stat, republicată, care prevăd că "(1) Dacă în urma

activității de supraveghere a ajutoarelor de stat existente, prevăzută la art.

38, se constată că un ajutor existent denaturează semnificativ mediul

concurențial normal sau afectează comerțul dintre România și statele membre ale

Uniunii Europene, Conciliul Concurenței solicită furnizorului de ajutor de stat

să ia măsuri corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilității acestuia.

Solicitarea Consiliului Concurenței poate să includă o recomandare de anulare

sau de modificare a ajutorului existent. (2) Dacă măsurile nu sunt luate de

către furnizorul de ajutor, în perioada de timp indicată în solicitare,

Consiliul Concurenței poate decide oprirea acordării ajutorului de stat

existent sau poate impune condiții și obligații menite să asigure

compatibilizarea ajutorului de stat cu dispozițiile prezentei legi. Decizia nu

va avea efect retroactiv și trebuie să permită furnizorului de ajutor o

perioadă rezonabilă de timp pentru a se supune acesteia".

Pe de altă parte, se

constată în cauză că, fiind vorba de un ajutor de stat existent, și nu ilegal

sau interzis, sunt incidente în speță prevederile art. 194

1

din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin O.U.G. nr.

129/2005, care se referă la procedura de urmat pentru stoparea ajutorului de

stat și care nu au fost respectate, și nu dispozițiile art. 194

2

din

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, introduse de asemenea prin

O.U.G. nr. 129/2005, care reglementează recuperarea ajutorului de stat ilegal

sau interzis. Într-adevăr, stoparea acordării ajutoarelor de stat se

realizează, potrivit dispozițiilor legale mai sus-menționate, de drept, prin

emiterea unei decizii a Consiliului Concurenței în acest sens sau prin emiterea

unei decizii de către furnizorul ajutorului de stat ca urmare a exercitării

activității de supraveghere, când constată incompatibilitatea între ajutoarele

de stat acordate și dispozițiile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat,

republicată, precum și a actelor normative emise în aplicarea acesteia,

deciziile emise în această situație trebuind că cuprindă elemente obligatorii

constând în denumirea operatorului economic și datele de identificare a

acestuia, modalitatea de acordare a ajutorului de stat și data la care se

realizează stoparea.

Nu este întemeiat

motivul de recurs referitor la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului

M.F.P., fiind evident că această autoritate a administrației publice centrale,

fiind furnizorul ajutorului de stat în legătură cu care au fost emise actele

administrativ fiscale contestate, justifică o asemenea calitate.

Cât privește recursul

formulat de reclamanta SC P. SRL Brad, se reține că în mod eronat judecătorul

fondului a respins cererea acestei părți de obligare a pârâților la plata

onorariului avocațial în sumă de 20.000 RON, consemnările din chitanța din 1

septembrie 2008 coroborându-se cu cele menționate în cuprinsul contractului de

asistență juridică din 1 septembrie 2008 încheiat între reclamantă și avocatul

acesteia T.M., unde se face referire la împrejurarea că onorariul convenit în

sumă de 20.000 RON s-a achitat integral la încheierea contractului.

În raport de cele mai

sus-arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate

de pârâți și că este legală și temeinică hotărârea instanței de fond prin care

s-a procedat la admiterea în parte a acțiunii în contencios administrativ

formulată de reclamanta SC P. SRL Brad județul Hunedoara, la anularea în parte

a rapoartelor de inspecție fiscală din 28 mai 2007 și din 31 iulie 2007, precum

și a deciziilor de impunere din 28 mai 2007 și din 31 iunie 2007 emise de organele

de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Hunedoara, la anularea în parte a

Deciziei din 22 aprilie 2009 emisă de Direcția generală de soluționare a

contestațiilor din cadrul A.N.A.F., la exonerarea reclamantei de plata sumei de

1.048.040 RON reprezentând impozit pe profit și a sumei de 466.609 RON

reprezentând accesorii și la respingerea celorlalte capete de cerere din

acțiune, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de D.G.F.P. a

județului Hunedoara în nume propriu și pentru A.N.A.F. și M.F.P. împotriva

Sentinței civile nr. 155/F/CA din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Pe de altă parte, în

acord cu prevederile art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va dispune

admiterea recursului declarat de SC P. SRL Brad împotriva aceleiași sentințe și

modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul obligării pârâților la

plata în favoarea reclamantei și a sumei de 20.000 RON reprezentând onorariu

avocațial la instanța de fond.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., recurenții pârâți vor fi

obligați, fiind în culpă procesuală, la plata în favoarea SC P. SRL Brad a

sumei de 12.441, 90 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (onorariu

avocat, cheltuieli de transport și cazare în București).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.G.F.P. a Județului Hunedoara în nume propriu și pentru A.N.A.F.

și M.F.P., împotriva Sentinței civile nr. 155/F/CA din 29 iunie 2009 a Curții

de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul

declarat de SC "P." SRL Brad împotriva aceleiași sentințe, pe care o

modifică în parte în sensul că obligă pârâții la plata în favoarea reclamantei

și a sumei de 20.000 RON - onorariu avocat.

Obligă

recurenții-pârâți la plata în favoarea reclamantei SC "P." SRL Brad a

sumei de 12.441,90 RON - cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.