ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 280/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 280/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 30 martie 2006, reclamanta SC I. SRL Hunedoara a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea art. 12

din decizia nr. 52/2006 emisă de pârât și suspendarea acesteia, până la

soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că prin actul contestat s-a reținut că ar fi beneficiat nelegal de

ajutor de stat, constând în scutirea de impozit pe profit peste limita legală

și s-a dispus recuperarea acestuia, precum și a dobânzilor și penalităților

aferente.

Reclamanta a mai arătat că, prin

nota de constatare din 6 decembrie 2005 s-a ajuns la concluzia că a depășit

plafonul pentru acordarea ajutorului de stat și că acest lucru nu i s-a adus la

cunoștință.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2333 din

17 octombrie 2006 a respins acțiunea formulată de reclamanta SC I. SRL

Hunedoara în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

În motivarea soluției s-a reținut

că, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe note de constatare anterioare, care

nu sunt de natură sa-i confere drepturi, iar pârâtul este în drept să dispună

recuperarea ajutorului de stat a cărui intensitate a fost depășită, fără a fi

obligat să informeze societatea, conform art. 141 din O.U.G. nr. 24/1998.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2914 din 6 iunie

2007 a admis recursul declarat de reclamanta SC I. SRL Hunedoara, a casat

sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe,

dispunând ca instanța de fond să verifice proveniența diferențelor existente

între notele de constatare întocmite, să stabilească dacă, prin nota de

constatare seria HD nr. 856 din 6 decembrie 2005 a fost reținută corect valoarea investiției eligibile efectuate până la data de 15 septembrie

2004 și să verifice în raport cu prevederile art. 14 alin. (5) din O.U.G. nr. 24/1998,

respectarea de către pârât a obligației de informare.

Rejudecând cauza în fond, după

casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 2797 din 22 octombrie 2008 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC I. SRL Hunedoara în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Concurenței.

În motivarea sentinței s-a reținut

că, potrivit Regulamentul Consiliului Concurenței din 2004, privind ajutorul de

stat regional, aprobat prin Ordinul nr. 55/2004, costurile eligibile reprezintă

o valoare stabilită pe baza unui ansamblu de cheltuieli corespunzătoare

elementelor investiției, prevăzute în anexa 2. În sectorul transporturilor, cu

excepția costurilor materialului feroviar rulant, nu sunt incluse cheltuielile

destinate achiziționării mijloacelor și materialului de transport bunuri

mobile, în ansamblul cheltuielilor ce formează baza standard și deci nu sunt

eligibile pentru ajutoarele de stat referitoare la o investiție inițială. Ca

atare, pârâtul a reținut corect în nota de constatare, ca fiind eligibile doar

cheltuielile pentru echipamente, iar nu și cheltuielile pentru mijloacele de

transport.

Cu privire la obligația pârâtului de

înștiințare a agentului economic asupra momentului atingerii intensității

maxime admise asupra încetării acordării facilității, conform art. 14 alin. (5)

din O.U.G. nr. 24/1998 republicată, s-a reținut că s-a realizat informarea

reclamantei, în momentul comunicării deciziei contestate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen, reclamanta SC I. SRL Hunedoara, criticând-o ca

nelegală întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii.

A precizat recurenta că hotărârea

judecătorească atacată este criticabilă întrucât nu s-au respectat îndrumările

date prin Decizia de casare nr. 2914/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, dar și sub aspectul încălcării art. 6 și art. 14 din O.U.G. nr. 24/1998

și ale H.G. nr. 728/2001.

S-a înlăturat raportul de expertiză

de către prima instanță fără o motivare concludentă, nu s-a avut în vedere

opinia expertului din răspunsul la obiecțiuni, s-au ignorat actele depuse la

dosar și nu s-a avut în vedere că Regulamentul Consiliului Concurenței

reprezintă o normă de aplicare care nu poate modifica prevederile legale.

S-a precizat în recurs că decizia

contestată reprezintă doar o înștiințare de plată în considerarea art. 84 din

O.G. nr. 92/2003 care justifică executarea silită, însă nu reprezintă

înștiințare în sensul art. 141 din O.U.G. nr. 24/1998.

Prin decizia nr. 3269 din 11 iunie

2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis recursul declarat de SC I. SRL Hunedoara împotriva sentinței

civile nr. 2797 din 22 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată și

în fond, a admis în parte acțiunea formulată de SC I. SRL Hunedoara și a anulat

pct. 12 din decizia nr. 52 din 9 martie 2006 emisă de Consiliul Concurentei.

Instanța de recurs a reținut

următoarele:

Motivarea instanței fondului în

raport de dispozițiile art.6 din Regulamentul Consiliului Concurenței din 2004,

nu este corectă, întrucât noțiunea de eligibilitate este definită de H.G. nr. 728/2001

privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 24/1998 prin

noțiunea de investiție nou creată.

Această investiție trebuie să fie

înregistrată în evidențele contabile de agentul economic după declararea zonei

defavorizate și constă în: clădiri, mașini, utilaje, mijloace de transport,

bunuri necorporale definite conform Legii nr. 15/1994.

Din concluziile expertului rezultă

fără posibilitate de tăgadă că investigațiile efectuate cuprind active

reglementate de Legea nr. 15/1994, care sunt înregistrate în evidențele

recurentei ca mijloace fixe.

Art. 14 din O.G. nr. 24/1998 prevede

că agenții economici care operează în zonele dezvoltate beneficiază de

facilități fiscale prevăzute la art.6 până la atingerea intensității maxime a

ajutorului de stat, iar în calculul intensității acestui ajutor de stat se au

în vedere costurile eligibile aferente investigațiilor efectuate până la 15

septembrie 2004.

Modificările aduse art. 14

1

,

nu dispun în sensul că se va proceda la o recalculare a intensității ajutorului

de stat care să fie reevaluată de Consiliul Concurenței în vederea recuperării

ajutorului de stat ilegal, iar dacă legea nu dispune în acest sens, nici cel

care o aplică nu poate face o asemenea interpretare.

În mod greșit Curtea de Apel a înlăturat

concluziile expertului referitor la nota de constatare HD nr. 858/2005, care

conchid în ceea ce privește cuantumul corect al investigației eligibile.

Raportul de expertiză conchide fără

dubiu că acest ajutor de stat nu a depășit intensitatea maximă admisă, însă

Curtea de Apel l-a înlăturat fără ca motivarea să fie convingătoare pe acest

aspect.

Consiliul Concurenței avea obligația

legală de a înștiința societatea că ar fi atins maximul ajutorului de stat, dar

din nota de constatare din 12 aprilie 2005, rezultă că recurenta mai putea

beneficia de ajutor de stat. Este adevărat că prin nota din 5 octombrie 2005,

s-a constatat că acesta a fost depășit, însă recurenta nu a fost înștiințată, pentru

că decizia contestată a pârâtului este doar o înștiințare de plată conform art.

84 din O.G. nr. 92/2003, care însă astfel cum am făcut vorbire în această

decizie, nu reprezintă o înștiințare în sensul dispozițiilor art. 141 alin. (5)

din O.U.G. nr. 24/1998.

Înalta Curte a concluzionat în

sensul că dispozițiile art. 14 din O.U.G. nr. 24/1998, referitoare la depășirea

intensității maxime și aplicarea prevederilor legale în privința recuperării

ajutorului de stat ilegal, sunt aplicabile numai în măsura în care facilitățile

acordate, se constată a fi ilegale sau incompatibile cu legislația aplicabilă

pentru perioada respectivă.

Referitor la cererea de suspendare a actului

administrativ formulată, instanța de recurs a apreciat că, aceasta nu mai are

obiect, întrucât soluționarea cauzei pe fond este irevocabilă.

Împotriva acestei decizii a formulat

cerere de revizuire Consiliul Concurenței în temeiul art. 21 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare și art. 322 și

urm. C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire

revizuenta arată că Decizia nr. 3269 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

pronunțată cu încălcarea principiului dreptului comunitar, reglementat de art. 148

alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României,

republicată.

Se menționează că încălcarea acestui

principiu de către decizia supusă revizuirii se manifestă pe mai multe planuri,

fiind încălcate mai multe prevederi ale dreptului comunitar cu relevanță în

materia controlului ajutoarelor de stat în spațiul Uniunii Europene și anume:

- prevederile tranzitorii ale anexei

7 pct. 4 A.1- „Ajutorul fiscal”, subpunctul 1, la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005

publicată în M.Of. nr. 465 din 1 iunie 2005, partea Tratatului Uniunii

Europene, prin faptul că zona defavorizată Hunedoara, unde SC I. SRL își

desfășoară activitatea ca titular de certificat de investitor în zona

defavorizată, nu este menționată în aceste prevederi printre zonele

defavorizate. De asemenea, în subpunctul 1 menționat sunt definite costurile

eligibile, astfel că instanța de recurs nu a ținut seama de aceste prevederi

acordând întâietate noțiunii de eligibilitate din H.G. nr. 728/2001. Se

precizează că au fost interpretate eronat prevederile art. 6 din Regulamentul

Consiliului Concurenței care a transpus la nivelul legislației naționale

Orientările Comisiei Europene privind ajutorul național regional.

- Prevederile Anexei V la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005. Se

menționează că Decizia nr. 52 a fost emisă la 9 martie 2006, după ratificarea

Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, iar data pronunțării Deciziei nr. 3269 este 11 iunie 2009, dată care se plasează

cronologic după aderarea României la Uniunea Europeană, astfel că sunt incidente prevederile Anexei V, pct. 2 „Politica în

domeniul concurenței” din Tratatul menționat.

- Prevederile art. 87 alin. (3) a și

art. 89 precum și cele ale Părții a III-a din Titlul VI, Capitolul 1 – „Reguli

de concurență” din Tratatul de constituire a Comunității Europene, astfel cum a

fost completat de Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.

În esență, se arată că în mod greșit

prin decizia a cărui revizuire se solicită, s-a apreciat, în mod indirect, că

ajutorul de stat acordat societății în cauză, în calitate de investitor într-o

zonă defavorizată, trebuie evaluat numai din perspectiva condițiilor instituite

prin actul normativ de acordare, respectiv O.U.G. nr. 24/1998, iar nu și din

perspectiva conformității cu actele normative ce reglementau domeniul

ajutorului de stat în perioada pre-aderare, respectiv Regulamentul Consiliului

Concurenței privind ajutorul de stat regional.

Intimata SC I. SRL a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.

Se arată că Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, invocat de revizuentă, ce a fost ratificat de România prin Legea nr. 157/2005,

nu este aplicabil în speță deoarece decizia nr. 52/2006 a Consiliului

Concurenței are în vedere verificarea ajutorului de stat aferent perioadei 2003

- semestrul I 2005, precum și investițiile eligibile realizate în anul 2004,

ori în această perioadă raportarea se făcea la legislația în vigoare din

perioadele menționate, dat fiind faptul că legea nouă nu poate retroactiva. Se

susține că nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 20 alin. (2) și nici

cele ale art. 148 alin. (2) din Constituția României, revizuită, întrucât

principiul priorității dreptului comunitar față de legislația națională se

aplică numai de la data aderării României la Uniunea Europeană respectiv 1 ianuarie 2007.

De asemenea, se menționează că nu

poate fi aplicabil în cauză art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Se precizează că Orientările privind

ajutorul național regional nu pot fi luate în considerare în cauză deoarece ele

se aplică României începând cu 1 ianuarie 2007.

Se susține și faptul că cererea de

revizuire tinde la rejudecarea cauzei, situație sancționată de art. 6 alin. (1)

din C.E.D.O., sub aspectul respectării principiului securității raporturilor

juridice.

Revizuentul, Consiliul Concurenței a

formulat concluzii scrise prin care susține că este admisibilă cererea sa de

revizuire și din perspectiva jurisprudenței Curții Europene de Justiție

menționată în cuprinsul concluziilor scrise.

Și intimata a depus concluzii scrise

reiterând susținerile din întâmpinare.

Înalta Curte, analizând cererea de

revizuire formulată în raport de motivele invocate, de dispozițiile legale

incidente apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente

ce vor fi expuse.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, constituie motiv de

revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă,

pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile, prin încălcarea

principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2),

coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Instituirea căii de atac a

revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care

legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un

mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele

naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea

intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului

comunitar.

Interpretarea dispozițiilor art. 21 alin.

(2) invocate, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a

invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu

a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, mărginindu-se doar la

analiza legislației interne.

Prin urmare, în cauza dedusă

judecății, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004,

cu modificările și completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar

constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs

a cărei decizie este supusă revizuirii.

În raport de actele și înscrisurile

depuse la dosarul cauzei se constată faptul că prin decizia nr. 3268 din 11

iunie 2009, a cărei revizuire se solicită, instanța de recurs s-a pronunțat în

mod irevocabil în ceea ce privește anularea punctului 12 al deciziei nr. 52/2006

emisă de Consiliul Concurenței în ceea ce o privește pe SC I. SRL.

Decizia nr. 52/2006 face referire la

situația ajutorului de stat primit și a investigației eligibile efectuate în

perioada 2003 – semestrul I 2005. Prin aceeași decizie s-a decis că valoarea

ajutorului de stat ilegal și incompatibil de care a beneficiat SC I. SRL, până

la 30 iunie 2005 este de 147. 393,5 mii ROL, sumă la care s-au calculat dobânzi

pentru perioada 25 aprilie-31 iulie 2005.

Instanța de recurs a verificat

legalitatea Deciziei nr. 52/2006 contestată în raport de legislația în vigoare,

cu incidență asupra perioadei verificate.

Prin cererea de revizuire se invocă încălcarea unor

prevederi cuprinse în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană și în anexele la acesta.

Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană a fost ratificat prin Legea nr. 157/2005 publicată în M.Of. nr. 465 din 1

iunie 2005, iar această lege a intrat în vigoare începând cu 4 iunie 2005, deci

ulterior perioadei supusă verificării de către revizuentă. Dispozițiile legii

menționate nu pot retroactiva, date fiind și prevederile art. 15 alin. (2) din

Constituția României, revizuită.

Prin urmare, prevederile dreptului

comunitar cu relevanță în materia controlului ajutoarelor de stat în spațiul

Uniunii Europene menționate a fi fost încălcate prin decizia supusă revizuirii

nu sunt incidente în cauză deoarece, așa cum s-a reținut, sunt ulteriore

perioadei verificate, iar constatările din Decizia nr. 52/2006 se analizează în

raport de legislația în vigoare în perioada supusă verificării, respectiv 2003 –

semestrul I 2005.

Pentru aceste considerente nu

prezintă relevanță faptul că Decizia nr. 52/2006 și Decizia nr. 3269 din 11

iunie 2009 a cărei revizuire se solicită se plasează cronologic după

ratificarea Tratatului, respectiv aderarea la Uniunea Europe ană.

În consecință, nu poate fi reținută

încălcarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României și

prin urmare nici îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 21 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

De altfel, după cum se constată, unele

din prevederile dreptului comunitar menționate a fi fost încălcate nu au fost

invocate în fața instanței de recurs.

De asemenea, instanța de recurs a

analizat cauza și din perspectiva Regulamentului Consiliului Concurenței, însă

revizuenta invocă greșeli de judecată sub acest aspect.

Mai mult, prin revizuirea formulată

se tinde în fapt la o nouă rejudecare a recursului, situație inadmisibilă din

perspectiva art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., cu referire la respectarea principiul

securității raporturilor juridice.

Avându-se în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată Consiliul Concurenței, împotriva Deciziei nr. 3269 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

ianuarie 2010.