ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1203/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4321 din 4 decembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 588 din 9 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În motivarea deciziei pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare. Prin sentința civilă nr. 588 din 9 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.H.T.

SRL Hunedoara, în contradictoriu cu Consiliul Concurenței, și a dispus anularea art. 11 din dispozitivul Deciziei nr. 184 din 30 septembrie 2005, prin care s-a prevăzut că M.F.P., în calitate de furnizor, va lua toate măsurile pentru recuperarea ajutorului de stat ilegal și incompatibil de la reclamantă, în sumă de 3.755.499.000 lei (ROL), împreună cu dobânda aferentă calculată de la data la care ajutorul a fost pus la dispoziția beneficiarului și până la momentul recuperării efective a ajutorului. Curtea de apel a reținut, în esență, că reclamanta deține certificat de investitor în zona defavorizată și beneficiază de facilitățile prevăzute de H.G. nr. 1078/2000, conform O.U.G. nr. 24/1998, republicată, fără a se face distincție în funcție de forma ajutorului de stat și modalitățile de acordare a acestuia.

De asemenea, a mai reținut Curtea de apel că potrivit notei de constatare din 14 septembrie 2004, societatea comercială se încadra în limitele intensității ajutorului de stat, fiind luate în calcul și cheltuielile salariale, iar potrivit notei de constatare din 31 martie 2005, întocmită de aceiași inspectori de concurență care au întocmite și nota din 2004, societatea comercială depășea limitele intensității ajutorului de stat, nefiind luate în considerare cheltuielile salariale. Astfel, decizia emisă de pârâtul Consiliul Concurenței este nelegală întrucât a fost motivată numai în raport cu prevederile art. 14 1 din O.U.G.

nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, introdus prin Legea nr. 507/2004, referitoare la cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea intensității ajutorului de stat, care se aplică însă numai pentru viitor și nu pot avea efecte asupra intensității ajutorului de stat, acordat în perioada 2003-2004, stabilit și considerat ca legal anterior intrării în vigoare a acestei legi. Împotriva sentinței civile a Curții de apel a declarat recurs pârâtul Consiliul Concurenței, susținând că aceasta este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În soluționarea recursului, Înalta Curte a reținut că problema de drept căreia i se subsumează aspectele invocate prin motivele de recurs, vizează legalitatea ajutorului de stat acordat SC M.H.T.

SRL în perioada 2002 – semestrul I 2004. În acest sens, s-a reținut că principalele aspecte ale litigiului poartă asupra incidenței, în privința ajutorului de stat de care a beneficiat societatea, a dispozițiilor Capitolului III – „Ajutorul de stat pentru crearea de locuri de muncă” din Regulamentul privind ajutorul de stat regional, prevăzut în anexa nr. 2 la Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 55/2004 , precum și asupra interpretării și aplicării dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 507/2004 de modificare a O.U.G. nr. 24/1998. S-a reținut că societatea este, conform certificatului din 27 iunie 2002, investitor în zonă defavorizată și beneficiază de facilitățile prevăzute de O.U.G.

nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate. Potrivit dispozițiilor art. 14 1 din O.U.G. nr. 24/1998, articol introdus prin Legea nr. 239/2004, în vigoare la data controlului din septembrie 2004, s-a reținut că la data întocmirii Notei de constatare din 14 septembrie 2004, erau aplicabile dispozițiile Regulamentului privind ajutorul de stat regional, aprobat prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 55/2004, fără a distinge cu privire la inaplicabilitatea unora dintre prevederile acestuia.

În raport cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, modificat p rin Legea nr. 603/2003, s-a reținut că ajutorul de stat se acordă în baza prevederilor acestei legi, care dispune, lipsit de echivoc, în sensul că ajutorul de stat poate fi în legătură cu crearea de locuri de muncă, ceea ce determină incidența dispozițiilor Capitolului III – „Ajutorul de stat pentru crearea de locuri de muncă” din Regulamentul prevăzut în anexa nr. 2 la Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 55/ 2004. În raport cu perioada controlată și costurile eligibile luate în considerare la calculul intensității ajutorului de stat au fost respinse susținerile Consiliului Concurenței referitoare la inaplicabilitatea dispozițiilor Capitolului III din Regulamentul privind ajutorul de stat regional.

Cu privire la dispozițiile art. 14 1 din O.G. nr. 24/1998, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 507/2004 de aprobare a O.G. nr. 94/2004, Înalta Curte a reținut că aceste prevederi nu dispun în sensul că se va proceda la o recalculare a intensității ajutorului de stat, care să justifice reevaluarea de către Consiliul Concurenței a legalității facilităților fiscale acordate agenților economici sub forma ajutorului de stat în baza legislației anterioare, în vederea recuperării ajutorului de stat ilegal și incompatibil, iar dacă legea nu dispune în acest sens, nici cel care o aplică nu poate recurge la o astfel de interpretare.

În concluzie, Înalta Curte a reținut că nu poate fi admisă teza recurentului, conform căreia, la 14 septembrie 2004, este legal și compatibil ajutorul de stat acordat societății intimate în perioada 2002 – semestrul I 2004, iar la data de 31 martie 2005 și la data Deciziei nr. 184 din 30 septembrie 2005, același ajutor de stat a devenit ilegal și incompatibil și trebuie recuperat, datorită modificării între timp a criteriilor de calcul al intensității ajutorului de stat. Cu privire la decizia nr. 4321 din 4 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare Consiliul Concurenței, invocând prevederile art. 318 C. proc.

civ., respectiv dezlegarea dată prin hotărârea atacată este rezultatul unor greșeli materiale. Referitor la argumentul reclamantei reținut de instanță, privind existența notelor de constatare contradictorii, întocmite de inspectorii de concurență la sediul reclamantei, susține contestatoarea, s-a comis o greșeală materială în aprecierea situației de fapt și de drept. Astfel nu s-a avut în vedere împrejurarea că prima notă de constatare, fiind datată 14 septembrie 2004, a fost întocmită înainte de adoptarea Legii nr. 507/2004, care a fost publicată în M. Of. nr. 1080 din 19 noiembrie 2004 pentru completarea și modificarea prevederilor O.U.G. nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, respectiv în aprecierea intensității ajutorului de stat.

În mod greșit instanța s-a concentrat asupra unui act premergător investigației în loc să aibă în vedere ca decizia Consiliului Concurenței s-a fondat pe mai multe elemente de fapt și de drept, cuprinse în raportul de investigație, pe baza căruia s-a decis recuperarea sumelor necuvenite. Contestatoarea invocă ca fiind greșeli materiale, aprecierea că la stabilirea exigibilității investițiilor care au stat la baza calculului intensității ajutorului de stat s-au luat în considerare de Consiliul Concurenței numai investițiile în imobilizările corporale, respectiv cele prevăzute la art. 6 din regulament, fără a se face aplicarea cap. III din același regulament privind ajutorul de stat pentru crearea de locuri de muncă.

S-a produs o greșeală materială întrucât autoritatea de concurență a procedat corect, regulamentul nu vizează numai zonele defavorizate iar termenul „regional” este mult mai larg decât termenul de „zone defavorizate” conform O.U.G. nr. 24/1998. Dispozițiile privind ajutorul pentru crearea de locuri de muncă nu sunt aplicabile în speță. Contestatoarea arată că măsurile dispuse sunt legale și întemeiate, pe dispozițiile art. 21 și 22 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.

Consiliul Concurenței a depus precizări la contestația în anulare, în sensul că instanța de recurs în soluționarea cauzei a interpretat greșit legislația în materia intensității ajutorului de stat în zonele defavorizate și a avut în vedere notele de constatare anterioare deschiderii investigației, nereținând că măsurile dispune de Consiliul Concurenței care au făcut obiectul Deciziei nr. 184/2005 s-au întemeiat pe raportul de investigație, dispusă prin Ordinul nr. 188 din 17 august 2005. Prin aceste precizări, contestatoarea face referire și la un alt motiv al contestației în anulare, respectiv nepronunțarea asupra motivului de recurs privind nelegalitatea includerii cheltuielilor salariale.

Contestația în anulare este nefondată. Contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., respectiv omisiunea cercetării unui motiv de casare sau de modificare invocat prin cererea de recurs, ori în cauză s-a analizat de instanța de recurs critica ce viza nelegalitatea includerii cheltuielilor salariale. Art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de recurs invocat în termen de recurent, iar nu argumentele de fapt și de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. Instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurentă în dezvoltarea unui motiv de casare sau modificare pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient să arate considerentele pentru care a găsit motivul neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentei.

Cum motivele invocate de recurentă au fost analizate și respinse, nu sunt incidente dispozițiile art. 318 C. proc. civ. De asemeni, în cauză, nu poate fi reținut nici motivul ce vizează art. 318 teza a II-a C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Acest motiv al contestației în anulare speciale are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite. Este deci vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale. Contestatoarea invocă ca fiind greșeli materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ., aprecierea situației de fapt și de drept, interpretarea legislației în materia intensității ajutorului de stat în zonele defavorizate, probele avute în vedere pe care s-a fondat decizia Consiliului Concurenței. Se constată astfel că motivele apreciate de contestatoare ca fiind greșeli materiale vizează greșeli de judecată care nu pot forma obiectul contestației în anulare. A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea recursului, respectiv un recurs la recurs.

Pentru aceste considerente, contestația în anulare, conform prevederilor art. 318 C. proc. civ. este nefondată și a fost respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Consiliul Concurenței cu privire la decizia nr. 4321 din 4 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2007.