ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1062/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC G.R. SRL Petroșani a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurentei, anularea

deciziei nr. 211din 11 octombrie 2006 emisă de acesta și exonerarea reclamantei

de plata către bugetul de stat a sumei de 46.392,87 lei.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că procentul determinat de pârât ca

intensitate a ajutorului de stat, de 1896,9% depășind, prin urmare, nivelul de

intensitate maxim admis de 65% a fost incorect determinat, neținându-se cont de

faptul că obiectul principal de activitate îl reprezintă comerțul, iar nu

activitatea de transport, motiv pentru care nivelul maxim al intensității a

fost denaturat.

Prin

sentința civilă nr. 564 din 20 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea

formulată de reclamanta SC G.R. SRL Petroșani.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 211 din 11

octombrie 2006 a Consiliului Concurenței s-a constatat că reclamanta a

beneficiat de un ajutor de stat nelegal de 46.392,87 lei, urmare a încălcării

regulilor privitoare la nivelul maxim admis al intensității ajutorului de stat

și la realizarea de investiții, acest ajutor de stat fiind pus la dispoziția

reclamantei la data de 26 ianuarie 2006.

A

mai reținut instanța de fond că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din

O.U.G. nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate „agenții economici care

operează în zonele defavorizate beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute

la art. 6, până la atingerea intensității maxime admise a ajutorului de stat,

conform Regulamentului privind ajutorul de stat regional, aprobat de Consiliul

Concurenței.

În ceea ce privește data limită de realizare a investițiilor care se ia

în calcul la determinarea intensității ajutorului de stat, prima instanță a

reținut că potrivit dispozițiilor art. 14

1

alin. (2) și art. 14

1

alin. (2

1

)

intensitatea ajutorului de stat se determină

în raport de două repere temporale:

-  ajutorul

de stat primit de agentul economic începând cu data de 2 ianuarie 2003, durata

de timp în care ajutorul de stat este legal nefiind determinată de legiuitor,

ci determinabilă, respectiv până la momentul atingerii intensității lui maxime;

-   costurile eligibile aferente valorii investițiilor efectuate până la

data de 15 septembrie 2004.

A constatat instanța de fond că în

textul de lege nu se regăsește un reper temporal de natura celui invocat de

reclamantă, respectiv investiții efectuate înainte de data de 2 ianuarie 2003.

A mai reținut instanța de fond că ceea ce este contestat în prezenta

cauză, este nivelul investițiilor eligibile determinat de Consiliul Concurenței

la suma de 2532,5 lei, valoare în raport de care intensitatea rezultată a

ajutorului de stat este de 1896,9% cu mult peste intensitatea maxim admisă de

65%.

În acest sens prima instanță a reținut că potrivit notei de constatare

seria H.D. nr. 279 din 9 mai 2006 a Inspectoratului de Concurență Hunedoara

singurele investiții făcute de reclamantă considerate ca fiind eligibile sunt

cele privind echipamentele de producție în sumă de 2532,5 lei, nefiind luate în

calcul investițiile în mijloace de transport de 265.599,11 lei în anul 2003,

respectiv 246,757, 14 lei în anul 2004.

A

mai constatat instanța de fond că potrivit Regulamentului privind ajutorul de

stat regional adoptat de Consiliul Concurenței în data de 23 martie 2004 și

publicat în Monitorul Oficial al României în data de 19 aprilie 2004, art. 6

alin. (2) pentru ca investițiile enumerate în textul legal să fie eligibile

trebuie să fie necesare procesului de producție în raport de specificul

fiecărei societăți.

A

observat Curtea de Apel București că față de obiectul său de activitate

constând în „comerț cu ridicata, nespecializat, de produse alimentare, băuturi

și tutun”, societatea reclamantă nu se încadrează în ipoteza textului legal, cu

investițiile privind mijloacele și materialele de transport.

A mai reținut instanța de fond că de la regula potrivit căreia sunt

eligibile doar investițiile de terenuri, clădiri și echipamente necesare

procesului de producție, există o excepție care se ș referă doar la agenții

economici care operează în sectorul transporturilor, în sensul că deși

investițiile în mijloacele de transport sunt necesare procesului de producție

ele nu sunt considerate eligibile. Însă, a apreciat prima instanță că această

excepție expresă, nu se poate transforma, printr-o interpretare per a contrario,

într-o adăugare implicită la regulă, pentru toți ceilalți agenți, în ceea ce

privește și alte eventuale investiții, care nu sunt necesare procesului de

producție.

A

concluzionat instanța de fond că reclamanta avea obligația de a monitoriza

intensitatea ajutorului de stat, de a urmări în evidențele sale financiar

contabile momentul în care atinge limita maximă de 65% la depășirea căreia

ajutorul de stat devenea ilegal, iar la acel moment să se declare plătitoare de

impozit pe profit să procedeze la plata acestuia.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC G.R. SRL Petroșani, care a

invocat ca temei legal prevederile art. 304

1

C. proc. civ. și a

susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și

nelegală, ca urmare a interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor legale

incidente în cauză, însușindu-și punctul de vedere al autorității de

concurență, în ceea ce privește modul de calcul a intensității ajutorului de

stat de care a beneficiat.

În concret, societatea comercială

recurentă a susținut că, în mod nelegal, au fost excluse din raportul de

calcul, ca fiind neeligibile, investițiile făcute în achizițiile de mijloace de

transport, dispozițiile art. 6 alin. (2), fraza a II-a din Regulamentul

Consiliului Concurenței f.n. din 23 martie 2004 privind ajutorul de stat

regional, fiind interpretate greșit, acestea referindu-se la sectorul

transporturilor.

Consiliul Concurenței a formulat

întâmpinare prin care, în esență, a susținut că soluția instanței de fond este

legală și temeinică și a cerut respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recursul este nefondat.

În cauză, este necontestat că

societatea comercială recurentă, desfășurându-și activitatea în zona

defavorizată Valea Jiului, având ca obiect de activitate „comerț cu ridicata,

nespecializat, de produse alimentare, băuturi și tutun – Cod CAEN 5139”, a

primit un ajutor de stat aferent perioadei 2 ianuarie 2003-31 decembrie 2005 de

48.039 lei (RON), sub forma scutirii de la plata impozitului pe profit, pentru

un nivel maxim de 65% al intensității ajutorului.

De asemenea, este necontestat că

nivelul intensității ajutorului de stat se calculează, potrivit art.14

1

alin. (1) din O.G. nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, cu

modificările și completările ulterioare, potrivit Regulamentului privind

ajutorul de stat regional, aprobat de Consiliul Concurenței, ca raport

procentual între valoarea ajutorului de stat și valoarea cheltuielilor

eligibile.

Aspectul litigios al cauzei este în

ceea ce privește conținutul cheltuielilor eligibile, autoritatea de concurență

susținând că valoarea cheltuielilor eligibile este de 2.532,5 lei, în timp ce

societatea comercială a susținut că valoarea acestora este de

2.532,5+265.599,11 lei+246.757,14 lei, prin adăugarea valorii investiției

pentru achiziționarea mijloacelor și materialelor de transport.

Astfel, autoritatea de concurență și

instanța de fond au reținut că, potrivit art. 6 din Regulamentul privind

ajutorul de stat regional, cheltuielile destinate achiziționării mijloacelor și

a materialului de transport nu sunt eligibile, în timp ce societatea comercială

recurentă a susținut că prevederile art. 6 alin. (2) din acest regulament sunt

aplicabile doar în sectorul transporturilor, nu și obiectului său de

activitate.

Potrivit art. 6 din Regulament

„(1)Ajutorul pentru investiția inițială este calculat ca puncte procentuale din

valoarea investiției. (2). Această valoare este stabilită pe baza unui ansamblu

uniform de cheltuieli, corespunzătoare elementelor investiției, respectiv

terenuri, clădiri și echipamente ce formează baza standard prevăzută în anexa

nr. 2. În sectorul transporturilor, cu excepția costurilor materialului feroviar

rulant, cheltuielile destinate achiziționării mijloacelor și a materialului de

transport, bunuri mobile, nu sunt incluse în ansamblul de cheltuieli ce

formează baza standard și deci, nu sunt eligibile pentru ajutoare de stat

referitoare la o investiție inițială”.

Din dispozițiile citate, rezultă

regula potrivit căreia sunt eligibile doar cheltuielile pentru investiții în

terenuri, clădiri și echipamente necesare procesului de producție,

corespunzător obiectului de activitate al agentului economic, regulă care nu

este valabilă în cazul prevăzut la art. 6 alin. (2) teza a II-a, când obiectul

de activitate este din sectorul transporturilor.

Deci, în cazul recurentei este

aplicabilă regula stabilită prin art. 6 alin. (2) din Regulament, obiectul său

de activitate fiind comerțul, caz în care cheltuielile făcute pentru investiții

în mijloace și materiale de transport nu sunt eligibile, așa cum în mod corect

a interpretat și instanța de fond.

În concluzie, soluția instanței de

fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC G.R. SRL Petroșani, împotriva sentinței

civile nr. 564 din 20 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

februarie 2009.