ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7854/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 23 aprilie 2001, SC A. SRL București a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 2 București, să se dispună anularea parțială a deciziei nr. 367 din 27 martie 2001 (pct. 1), emisă de primul pârât, a hotărârii nr. 264 din 27 noiembrie 2000, emisă de pârâta secundă, precum și a procesului-verbal de control nr. 328007 din 3 noiembrie 2000, încheiat de inspectori ai aceleiași autorități publice, ca nelegale.

De asemenea, a cerut exonerarea sa de obligația de virare la bugetul statului, a sumei de 721.687.257 lei, reprezentând impozit pe profit pe perioada 1 martie - 31 decembrie 1999, calculat ca urmare a: - nedeductibilității sumei de 176.288.927 lei, cu titlu de pierdere pe anul 1998; - neacceptării sumei de 600.000.000 lei, cu care a fost reîntregit profitul impozabil pe anul 1998, din cheltuielile anului 1999; - neimpozitării sumei de 1.766.477.265 lei, reprezentând diferențe favorabile de curs valutar; - nedeductibilității sumei de 198.543.931 lei, reprezentând materiale de construcții folosite pentru realizarea investiției; - nedeductibilității sumei de 49.300.000 lei, reprezentând salariile persoanelor angajate pe bază de convenții civile care lucrează pentru realizarea investiției; - nedeductibilității sumei de 3.335.177 lei, reprezentând cheltuieli cu energia electrică, înregistrate pe baza facturilor emise pe numele persoanelor fizice; - nedeductibilității sumei de 44.806.299 lei, reprezentând cheltuieli cu telefoanele, evidențiate în contabilitate, în baza facturilor emise pe numele persoanelor fizice; - nedeductibilității sumei de 46.688.271 lei, reprezentând diverse cheltuieli înregistrate pe baza facturilor emise pe numele persoanelor fizice; - nedeductibilității sumei de 661.375.683 lei,

reprezentând cheltuieli de deplasare în străinătate ale asociatului unic și ale persoanelor angajate pe bază de convenție de prestări servicii; - neevidențierii pe venituri a sumei de 60.927.250 lei, cu titlu de dobânzi aferente disponibilităților în valută. Prin aceeași acțiune, reclamanta a mai cerut exonerarea sa, de obligația de plată la buget, a sumei de 203.446.047 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit pe perioada 1 martie - 31 decembrie 1999. În motivarea acțiunii, societatea comercială a arătat că în perioada supusă controlului financiar nu a realizat venituri din încasări sau alte surse, ci doar din dobânzi bancare, în sumă de 60.000.000 lei, cu care se diminuează o parte din pierderi și ca atare, impozitul pe profit nu poate fi legal datorat.

Reclamanta a precizat că își menține și motivele din obiecțiunile formulate la procesul-verbal de control. Că, suma de 175.288.927 lei este menționată eronat în actele a căror anulare a cerut-o, pentru că în anul 1998, societatea nu a realizat profit impozabil și cu toate acestea a virat în plus, suma de 285.623.987 lei. În legătură cu suma de 600.000.000 lei, a arătat că aceasta nu influențează venitul impozabil, de vreme ce nu a existat venit. Pe de altă parte, din suma de 1.766.477.265 lei, reprezentând diferențe favorabile de curs valutar, suma de 21.778.569 lei a mai fost impozitată în cursul anului 1999, așa cum rezultă din procesul-verbal nr. 300.301 din 7 aprilie 1999, iar suma de 1.036.623 lei a fost considerată la data controlului, ca neimpozabilă.

Pentru suma de 708.378.073 lei, menționată și în contestație, nu există o bază legală de calcul, pretinsa creanță fiind stabilită în mod artificial, de către inspectori. Referitor la sumele de 198.543.931 lei, reprezentând valoarea unor materiale de construcții și respectiv, de 49.300.000 lei, reprezentând salariile plătite persoanelor angajate cu convenții civile, s-a arătat că în realitate, ele reprezintă cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil. Organele financiare nu i-au recunoscut unele drepturi legale, ce derivă din actele juridice încheiate de societate, cu privire la consumul de energie electrică, convorbirile telefonice și alte cheltuieli. Cu privire la sumele de 661.375.683 lei și 57.058.105 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare ale administratorului și ale altor angajați, a arătat că acestea sunt deductibile fiscal, în baza art. 1 din H.G.

nr. 518/1995. Prin sentința civilă nr. 1662 din 5 decembrie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 430 din 4 februarie 2003, a admis recursul declarat de SC A. SRL București și a casat sentința atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de fond. S-a considerat că probele administrate nu erau concludente și că pentru stabilirea corectă a stării de fapt și a temeiniciei susținerilor contradictorii formulate de părți, se impune efectuarea unei noi expertize de specialitate, care să răspundă clar, precis, obiectivelor stabilite de instanță și eventual, a unei expertize tehnice care să răspundă tuturor aspectelor legate de realizarea investiției, de către reclamantă.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1792 din 30 octombrie 2003, a respins din nou acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că suma de 727.687.257 lei, reprezentând impozitul pe profit și majorările de întârziere aferente de 203.446.047 lei, calculate pe perioada 1 martie - 31 decembrie 1999, sunt legal datorate de către agentul economic, care a scăzut din profitul impozabil, suma de 175.288.927 lei, reprezentând pierderi pe anul 1998. Este vorba de pierderi constând din cheltuieli nedeductibile fiscal, constatate prin actul de control anterior (din 7 aprilie 1999), încheiat de Administrația Financiară a sectorului 2 București.

Concluziile în sens contrar ale expertului contabil, numit în fond după casare, au fost înlăturate, iar în privința sumei de 600.000.000 lei, reprezentând cheltuiala cu provizioanele pentru investiții nerealizate pe anul 1998, s-a motivat că nu a fost dublu impozitată și organul de control a reîntregit cu ea, cheltuielile societății, înregistrând-o legal în contul de cheltuieli. Referitor la suma de 1.036.320.623 lei, reprezentând diferențe de curs aferente disponibilităților în valută, s-a apreciat că potrivit Regulamentului de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991, aceste diferențe se înregistrează în contabilitate, ca venituri sau cheltuieli, după caz, iar diferențele favorabile de curs valutar se evidențiază la venituri și sunt impozabile conform art. 4 alin. (1) din O.G.

nr. 70/1994, republicată, în vigoare la data controlului. Cât privește sumele de 198.543.931 lei, reprezentând contravaloarea materialelor de construcții, de 49.300.000 lei, reprezentând salariile persoanelor angajate pe bază de convenții civile și sumele reprezentând cheltuieli cu energia electrică și telefoane, Curtea a motivat, de asemenea, că nu sunt deductibile fiscal, întrucât ele nu se încadrează în prevederile ordonanței guvernamentale mai sus menționate, ci reprezintă, pe de o parte, cheltuieli de investiții, iar pe de altă parte, cheltuieli nedovedite de reclamantă, cu documente justificative.

O concluzie similară a fost reținută în legătură cu suma de 661.375.608 lei, reprezentând cheltuielile cu deplasările în străinătate ale asociatului unic și ale personalului angajat cu convenție civilă, precizându-se că nu s-au depus în dosar, acte - contract de muncă sau contracte de prestări de servicii din care să rezulte fără echivoc, necesitatea acelor deplasări. În sfârșit, referitor la suma de 60.927.250 lei, reprezentând dobânzi aferente disponibilităților în valută, s-a arătat că aceasta nu a fost evidențiată de reclamantă, la capitolul venituri, conform art. 4 din O.G. nr. 70/1994, republicată și în acest mod s-a diminuat indirect profitul impozabil și implicit, impozitul pe profit datorat legal la bugetul de stat.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta SC A. SRL București. Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a înlăturat nejustificat și fără o motivare corespunzătoare, constatările expertului contabil numit în cauză, după casarea primei sentințe, care au confirmat justețea apărărilor sale, în privința sumelor de 721.687.257 lei, și respectiv, de 203.446.047 lei. Totodată, au fost ignorate îndrumările date de instanța superioară, în legătură cu nelegalitatea controlului fiscal, de reverificare a unei perioade care făcuse anterior, obiectul altui control (procesul-verbal nr. 300301/1999). Răspunsurile detaliate ale expertului, privind fiecare obligație bugetară în parte, nu au făcut obiectul unei analize din partea instanței, deși părțile nu au formulat nici un fel de obiecțiuni și opiniile exprimate erau de natură a elucida sub toate aspectele, litigiul financiar.

Recursul este fondat. Din raportul de expertiză contabilă efectuat în fond după casare, de către expertul Ș.C., cu participarea consilierului expert V.I., rezultă în adevăr, că la data de 31 decembrie 1999, reclamanta SC A. SRL București a înregistrat o pierdere fiscală de 332.623.987 lei. Pe perioada supusă controlului financiar, societatea nu a realizat profit, fiind pe pierdere, iar impozitul pe profit și majorările de întârziere aferente perioadei 1 martie 1999 – 30 martie 2000, au fost calculate incorect de către organul de control, care nu a luat în considerare cheltuieli ce îndeplinesc condițiile legale de înregistrare în contabilitate. Experții au precizat că provizioanele, în sumă de 600.000.000 lei, reprezintă o cheltuială deductibilă fiscal, potrivit legii și celelalte sume de bani, menționate în decizia nr. 367/2001 a Ministerului Finanțelor Publice, au fost calculate eronat, de către organul de control.

Aceste concluzii neechivoce ale experților contabili nu au fost combătute de autoritățile publice pârâte, prin alte mijloace de probațiune concludente. De asemenea, nu s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză ale cărui constatări ample se coroborează cu alte elemente probatorii, ignorate total de către curtea de apel. Este vorba de mențiunea făcută în considerentele deciziei nr. 367/2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, în calitatea sa de autoritate administrativ-jurisdicțională, conform căreia, în perioada 1 martie - 31 decembrie 1999, societatea comercială reclamantă nu a realizat venituri din export și nici din alte venituri. În al doilea rând, instanța de fond nu a analizat câtuși de puțin, referatul întocmit de N.T., șeful serviciului control fiscal 2 în cadrul Direcției de Control Fiscal al D.G.F.M.

București, avizat de către directorul general adjunct V.S., care a propus la data de 10 decembrie 2001, admiterea în totalitate a contestației depuse de societatea comercială, sub nr. 42101 din 20 iulie 2001. În fine, prezintă relevanță și împrejurarea că opiniile exprimate în ultimul raport de expertiză contabilă, potrivit cărora, reclamanta a încheiat anul financiar 1999, cu pierdere, nu contrazic concluziile la care a ajuns anterior, expertul V.I. Ori, este evident că, înregistrând o pierdere, societatea comercială nu datorează impozitul pe profit la bugetul de stat și prin urmare, nici majorările de întârziere aferente acestui impozit. Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, din care rezultă nelegalitatea și netemeinicia soluției recurate, urmează a se admite recursul.

Pe cale de consecință, va fi modificată sentința primei instanțe și în fond, admisă acțiunea, astfel cum a fost formulată. Va fi anulată în parte, decizia nr. 367 din 27 martie 2001 (dispoziția de la pct. 1), emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, hotărârea nr. 264 din 27 noiembrie 2000, emisă de pârâta Administrația Financiară a sectorului 2 București, precum și procesul-verbal nr. 328007 din 3 noiembrie 2000, încheiat de inspectori ai aceleiași autorități publice, în ceea ce privește sumele de 721.687.257 lei, reprezentând impozit pe profit pe perioada 1 martie - 31 decembrie 1999 și de 203.446.047 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente acelui impozit. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., pârâții vor fi obligați să plătească reclamantei, suma de 30.722.000 lei, cheltuieli de judecată, pentru toate instanțele, reprezentând onorarii avocațiale, onorarii de expert, taxe judiciare de timbru și timbru judiciar, justificate cu înscrisurile anexate în dosare. Văzând și dispozițiile art. 315 din același cod, art. 4 din O.G. nr. 70/1994, republicată, cele conținute în H.G. nr. 518/1995, art. 4 și 15 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC A. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 1792 din 30 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea reclamantei SC A. SRL București. Anulează în parte decizia nr. 367 din 27 martie 2001, emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice (pct. 1), hotărârea nr. 264 din 27 noiembrie 2000, emisă de Administrația Financiară a sectorului 2 București și procesul-verbal de control nr. 328007 din 3 noiembrie 2000, încheiat de inspectori ai aceleiași pârâte, în ceea ce privește sumele de 721.687.257 lei, reprezentând impozit pe profit, pe perioada 1 martie - 31 decembrie 1999 și de 203.446.047 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente.

Obligă pe pârâți, să plătească reclamantei, suma de 30.722.000 lei, cheltuieli de judecată pentru toate instanțele. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2004.