ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 211/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor  dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la 22 februarie 2002, reclamanta SC S.R. SRL București a

chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București solicitând anularea pc.1 din Decizia

nr.43 pronunțată de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor la 21

ianuarie 2001 și prin care s-a menținut în sarcina sa obligația  de plată

pentru 11.013.400.311 lei, cheltuieli nedeductibile și 420.959.633 lei TVA,

stabilite prin procesul verbal nr.19906 din 31 octombrie 2001 al Direcției

Controlului Fiscal București, precum și obligarea pârâților la plata  cheltuielilor

de judecată.

In

motivarea  cererii sale, reclamanta  a susținut că în mod greșit organele de

control au considerat pierderile tehnologice drept cheltuieli nedeductibile

fiscal în  condițiile în care  acestea sunt recunoscute ca  fiind inerente

procesului de  transport și distribuție al carburanților. In acest sens,

reclamanta a invocat Ordinul nr.321/2000 al Ministerului Industriilor și

Comerțului care a aprobat  coeficienții maximi de  consumuri tehnologice

specifice activității de depozitare, transport, manipulare – vehiculare a

produselor petroliere.

Faptul

că  aceste consumuri tehnologice se evidențiază contabil în listele  de

inventariere în mod greșit a  fost interpretat ca dovadă a minusurilor în

gestiune.

In

fine, reclamanta  a mai susținut că  aceste cheltuieli s-au  recuperat prin

veniturile de  exploatare ceea ce determină caracterul lor  deductibil în

conformitate cu dispozițiile O.G. nr.70/1994 republicată și modificată și

exclude  în același timp și obligativitatea plății de TVA.

Criticând

măsurile  adoptate prin actul de control al cărui anulare a solicitat-o,

reclamanta s-a referit și la suma de 8.041.970.883 lei, cheltuieli  cu articole

promoționale – pentru care s-a făcut dovada  contractelor  încheiate  cu

furnizorii de  astfel de produse   achiziționate  în scop de  reclamă și

publicitate și care potrivit dispozițiilor art. 4 din O.G. nr.70/1004 sunt

deductibile.

Prin

sentința  civilă 1189 din 9 decembrie 2002, a Curții de Apel București, secția

contencios  administrativ a respins acțiunea.

S-a

reținut că în ce privește sumele aferente  consumurilor tehnologice, nu pot fi

considerate deductibile, întrucât nu s-au  recuperat din veniturile exploatare

ale  componentelor  nefiind regăsite  în costul produselor. Referitor la

ordinul nr.321/2000, s-a  apreciat ca  nerelevant acesta fiind  emis  exclusiv

în favoarea  S.N.P. Petrom.

Cât

privește  cheltuielile pentru reclamă și publicitate efectuate  în perioada

noiembrie 1998 – decembrie 1999 s-a  reținut  ca fiind făcute exclusiv pentru

achiziționarea de materiale promoționale.

In

temeiul dispozițiilorart. 304 pct. (8) și (9) C. proc. pen. reclamanta SC S.R.

SRL a declarat recurs  împotriva  acestei hotărâri susținând  într-o primă

critică că suma reprezentând cheltuieli aferente consumurilor tehnologice  de

2.126.937.298 lei, este deductibilă fiscal, fapt dovedit și cu expertiza

contabilă efectuată în cauză, care  analizând sistemul de lucru al societății a

demonstrat ca aceste  consumuri se  acordă pentru pierderile determinate de

expirarea normală a produselor pe timpul manipulării, transportului și

depozitării – fiind recuperate  însă lună de lună prin preț. Constatarea

acestor consumuri se face prin evidențierea lor pe listele de   inventariere –

neputând  fi însă  asimilată lipsei cantitative – în sensul  minusului în

gestiune.

In al

doilea motiv de casare a vizat interpretarea greșită dată cheltuielilor cu

titlu de  reclamă și publicitate fiind dovedit în cauză  ca  acestea s-au

făcut  în baza unor  contracte  ferme  încheiate cu furnizorii de produse

promoționale  în scopul de reclamă și publicitate – situație prevăzută de

dispozițiilor art. 4 din O.G. nr.70/1994 și în raport de  care nu se poate

contesta caracterul lor deductibil.

Cu

toate  acestea, organele de  control prin aplicarea dispozițiilor O.U.G.

nr.217/1999 – care a modificat  în totalitate provederile art. 4 din O.G.

nr.70/1994, au apreciat  aceste cheltuieli ca nedeductibile fără a  ține seama

că  O.U.G. nr.217/1999 a intrat  în vigoare la 1 ianuarie  2000  în perioada

supusă  controlului s-a plasat anterior, respectiv, 1998-1999.

In fine

o ultimă  critică a  avut în vedere,  înlăturarea greșită a concluziilor

raportului de  expertiză contabilă efectuată în cauză, fără o motivare

explicită, instanța  folosind drept  unic argument, „neconcordanța  lui în

actele normative care reglementează natura” fără a  arătat care sunt acestea și

în ce constau în drept.

Analizând

legalitatea și temeinicia  sentinței  pronunțate  în raport  de criticile

formulate urmează a se  reține ca acestea se justifică, recursul urmând  a fi

admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

In

urma  controlului efectuat  de inspectori de specialitate din cadrul Direcției

Generale a Finanțelor Publice București prin procesul verbal nr.19906 din 31

octombrie 2001 s-a reținut că  societatea reclamantă figura cu diferențe de

inventar în sumă de 2.569.231.298 lei din care  înregistrase pe cheltuieli

nedeductibile 442.293.788 lei diferența de 2.126.937.298 lei fiind

considerată   eronat deductibilă fiscal.

Organul

de control s-a motivat concluzia pe dispozițiile art. 4 alin. (1), (4) și (6)

lit. b)  din O.G. nr.70/1994 privind impozitul pe profit  cu care sunt

nedeductibile fiscal „cheltuielile privind  bunurile de natura stocurilor

constatate  lipsă din  gestiune sau degradate  și neimputabile”. Totodată s-a reținut

că aceste sume nu pot fi considerate ca aferente  consumurilor tehnologice

specifice,  ele neregăsându-se  în  costul produselor.

Din

analiza  probatoriilor administrate în cauză respectiv documente  contabile și

concluzii , raport de  expertiză contabilă coroborată cu dispozițiile legale

aplicabile în materie, urmează a se reține  ca nejustificat punctul de vedere

al organelor de control.

Obiectul

principal de  activitate al societății  îl constituie  vânzarea cu amănuntul a

carburanților, activitate care  alături de  operațiunile de  aprovizionarea,

transport și depozitare, implică  un consum tehnologic rezultat din evaporarea

acestor produse  sau  aderența lor la vase.

Aceste

consumuri se stabilesc după ce  se face  inventarierea  anuală și se  acordă în

limita  plafonului mediu prevăzut  prin calculațiile de preț și lipsuri în

gestiune, efective, imputabile  sau neimputabile, dar care nu pot fi  asimilate

cu acestea.

De

altfel, existența  consumurilor  tehnologice  a fost recunoscută prin Ordinul

nr.321/2000 al Ministerului Industriilor și Comerțului care a aprobat normele

tehnologice maxime pentru stabilirea  acestora. Imprejurarea  că acest ordin ar

fi fost emis  exclusiv  în favoarea SC ”P ”SA, în mod greșit a fost

interpretată de organele de control ca nefiind aplicabilă în cauză, atâta vreme

cât  s-a recunoscut identitatea de obiect de activitate  dintre cele două

societăți, precum și caracteristica  acestui ordin de unică  reglementare

tehnic a  consumurilor tehnologice pentru acest tip de  activitate.

Astfel

fiind, și  cum expertiza  contabilă efectuată în cauză a stabilit, împrejurarea

necontestată de altfel, că SC S.R. SRL s-a  încadrat în perioada  verificată în

consumurile maxime  admise;  că acestea sau recuperat lună de lună din preț,

fiind încasată contravaloarea lor odată cu prețul produsului vândut la  pompă,

în mod corect au fost  evidențiate  în contul 607 „cheltuieli privind

majorările”, ca fiind deductibile fiscal în conformitate  cu dispozițiile O.G.

nr.70/1994 privind  impozitul pe profit  republicată.

Aplicarea

în speță a  dispozițiilor  O.U.G. nr.217/1999 - art.4 alin. (1), (4) și (6)

lit.h) - pentru modificarea și completarea O.G. nr.70/1994 potrivit  cu care nu

sunt deductibile  „cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor

constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile” este vădit greșită

față de  împrejurarea  că simpla evidențiere a  consumului tehnologic  în baza

unei liste  de inventariere s-a dovedit  a nu fi  tot una cu lipsa  în

gestiune.

In

consecință, urmează a se reține că nici TVA  aferentă cheltuielilor  cu

consumurile tehnologice nu este  datorată.

Prin

același act de  control, Direcția Generală a Finanțelor Publice București a

stabilit  ca SC S.R. SRL datorează 8.641.970.883 lei, cheltuieli cu materiale

promoționale. S-a reținut ca  în perioada 31 decembrie 1998 – 31  decembrie

1999, societatea a efectuat cheltuieli cu reclamă și publicitate, achiziționând

o serie de produse pe care le-a  distribuit  gratuit  în vederea promovării produselor

proprii, cheltuieli nedeductibile fiscal conform H.G. nr.402/2000.

Măsura

aplicată este nelegală și netemeinică.

In

conformitate cu dispozițiile art.4 alin.4 din Legea nr.106/1998 privind

aplicarea O.U.G. nr.83/1997 pentru modificarea și completarea O.G. nr.70/1994,

republicată privind  impozitul pe profit „cheltuielile de reclamă și

publicitate efectuate pe bază de contracte scrise sunt deductibile la calculul

impozitului pe profit”.

Expertiza

efectuată în cauză a reținut că  în perioada 31 decembrie 1998 – 31 decembrie

1999, SC S.R. SRL a  achiziționat  pe bază de  contracte scrise,  materiale

promoționale  în scop  de reclamă și publicitate, suma  aferentă acestei

operațiunii fiind corect  înregistrată ca deductibilă fiscal.

Deși nu

a contestat modalitatea de achiziționare  a  acestor materiale, organul de

control, a invocat drept temei legal instrucțiunile de aplicare a O.U.G.

nr.217/1999 aprobate  prin H.G. nr.402/19 mai 2000, care  exclud din categoria

cheltuielilor deductibile, cheltuielile de genul celor  efectuate de

reclamantă.

Este

evident astfel că încălcând principiul de drept al neretroactivității legii,

organul de  control a  aplicat prevederile H.G. nr.402/2000 unei  perioade

anterioare intrării sale în vigoare, fără ca în acest sens să existe  o

reglementare expresă și fără a ține seama  că în intervalul ce a făcut

obiectul verificării operațiunile privind  achiziționarea de materiale

promoționale pentru  reclamă și publicitate  se supuneau unor reglementări

precise și explicite.

In

raport cu  aceste considerente, urmează a se aprecia că hotărârea Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ este lipsită de  temei legal

fiind rezultatul interpretării greșite a  probelor administrate, motiv  pentru

care  în raport  cu dispozițiile art.304 pct. (8) și (9) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de SC S.R.SRL București împotriva  sentinței civile nr.1189

din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția  contencios

administrativ.

Casează

sentința atacată și pe fond admite în parte acțiunea.

Anulează

parțial decizia nr.43 din 21 ianuarie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice și

procesul verbal nr.19906 din 31 octombrie 2001 al Direcției de Control Fiscal

București, numai cu privire la deductibilitatea sumei de 11.013.400.311 lei din

profitul impozabil.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi  23 ianuarie  2004.