ÎCCJ, decizie (scj.ro #85179)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85179) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Impozit
pe profit. Cheltuieli deductibile fiscal. Încălcarea principiului
neretroactivității legii.
Nesocotind principiul de
drept al neretroactivității legii, organul de control a
aplicat prevederile H.G. nr.402/2000, unei perioade anterioare intrării
sale în vigoare, fără ca în acest sens să existe o reglementare expresă
și fără a ține seama că în intervalul ce a făcut obiectul
verificării, operațiunile privind achiziționarea de materiale promoționale
pentru reclamă și publicitate se supuneau unor reglementări precise
și explicite.
Secția
de contencios administrativ, decizia nr.211 din 23 ianuarie 2004
Reclamanta SC S.R. SRL București a chemat în judecată Ministerul Finanțelor
Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București,
solicitând anularea pc.1 din Decizia nr.43 pronunțată de Direcția
Generală de Soluționare a Contestațiilor la 21 ianuarie 2001 și prin care s-a
menținut în sarcina sa obligația de plată pentru 11.013.400.311 lei,
cheltuieli nedeductibile și 420.959.633 lei TVA, stabilite prin procesul-verbal
nr.19906 din 31 octombrie 2001 al Direcției Controlului Fiscal București,
precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că, în mod greșit,
organele de control au considerat pierderile tehnologice drept cheltuieli
nedeductibile fiscal în condițiile în care acestea sunt recunoscute
ca fiind inerente procesului de transport și distribuție al
carburanților. In acest sens, reclamanta a invocat Ordinul nr.321/2000 al
Ministerului Industriilor și Comerțului care a aprobat coeficienții
maximi de consumuri tehnologice specifice activității de
depozitare, transport, manipulare – vehiculare a produselor petroliere.
Faptul că aceste consumuri tehnologice se evidențiază contabil în
listele de inventariere în mod greșit a fost interpretat ca dovadă
a minusurilor în gestiune.
In fine, reclamanta a mai susținut că aceste cheltuieli s-au
recuperat prin veniturile de exploatare ceea ce determină caracterul
lor deductibil în conformitate cu dispozițiile O.G. nr.70/1994
republicată și modificată și exclude în același timp și obligativitatea
plății de TVA.
Criticând măsurile adoptate prin actul de control a cărui anulare a
solicitat-o, reclamanta s-a referit și la suma de 8.041.970.883 lei,
cheltuieli cu articole promoționale, pentru care s-a făcut
dovada contractelor încheiate cu furnizorii de astfel
de produse achiziționate în scop de reclamă și
publicitate și care potrivit dispozițiilor art. 4 din O.G. nr.70/1004 sunt
deductibile.
Curtea de Apel București, secția contencios administrativ a respins
acțiunea.
S-a reținut că sumele aferente consumurilor tehnologice nu pot fi considerate
deductibile, întrucât nu s-au recuperat din veniturile exploatare
ale companiei. Referitor la ordinul nr.321/2000, s-a apreciat
ca nerelevant, acesta fiind emis exclusiv în favoarea
S.N.P. Petrom.
Cât privește cheltuielile pentru reclamă și publicitate efectuate
în perioada noiembrie 1998 – decembrie 1999, s-a reținut ca
fiind făcute exclusiv pentru achiziționarea de materiale promoționale.
In temeiul dispozițiilor art. 304 pct. (8) și (9) C. proc. pen., reclamanta SC
S.R. SRL a declarat recurs împotriva acestei hotărâri,
susținând că suma reprezentând cheltuieli aferente consumurilor
tehnologice de 2.126.937.298 lei, este deductibilă fiscal, fapt dovedit
și cu expertiza contabilă efectuată în cauză, care analizând sistemul de
lucru al societății a demonstrat că aceste consumuri se acordă
pentru pierderile determinate de expirarea normală a produselor pe timpul
manipulării, transportului și depozitării, fiind recuperate însă lună de
lună prin preț. Constatarea acestor consumuri se face prin evidențierea lor pe
listele de inventariere, neputând fi însă asimilată
lipsei cantitative, în sensul minusului în gestiune.
Al doilea motiv de casare a vizat interpretarea greșită dată cheltuielilor cu
titlu de reclamă și publicitate, fiind dovedit în cauză ca
acestea s-au făcut în baza unor contracte ferme
încheiate cu furnizorii de produse promoționale în scopul de reclamă și
publicitate, situație prevăzută de dispozițiile art. 4 din O.G.
nr.70/1994 și în raport de care nu se poate contesta caracterul lor
deductibil.
Cu toate acestea, organele de control, prin aplicarea dispozițiilor
O.U.G. nr.217/1999, care a modificat în totalitate provederile art. 4 din
O.G. nr.70/1994, au apreciat aceste cheltuieli ca nedeductibile, fără
a ține seama că O.U.G. nr.217/1999 a intrat în vigoare
la 1 ianuarie 2000, iar perioada supusă controlului s-a
plasat anterior, respectiv, între anii 1998-1999.
In fine o ultimă critică a avut în vedere înlăturarea greșită a
concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, fără o
motivare explicită, instanța folosind drept unic argument, „neconcordanța
lui în actele normative care reglementează materia”, fără a arăta care
sunt acestea și în ce constau în drept.
Recursul este fondat.
In urma controlului efectuat de inspectori de specialitate din
cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice București, prin procesul-verbal
nr.19906 din 31 octombrie 2001 s-a reținut că societatea reclamantă
figura cu diferențe de inventar în sumă de 2.569.231.298 lei, din care
înregistrase pe cheltuieli nedeductibile suma de 442.293.788 lei, diferența de
2.126.937.298 lei fiind considerată eronat deductibilă
fiscal.
Organul de control și-a motivat concluzia pe dispozițiile art. 4 alin.
(1), (4) și (6) lit. b) din O.G. nr.70/1994 privind impozitul pe
profit cu care sunt nedeductibile fiscal „cheltuielile privind
bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune
sau degradate și neimputabile”. Totodată, s-a reținut că aceste sume nu
pot fi considerate ca aferente consumurilor tehnologice
specifice, ele neregăsindu-se în costul produselor.
Din analiza probatoriilor administrate în cauză respectiv documente
contabile și concluzii , raport de expertiză contabilă coroborată cu
dispozițiile legale aplicabile în materie, urmează a se reține ca
nejustificat punctul de vedere al organelor de control.
Obiectul principal de activitate al societății îl constituie
vânzarea cu amănuntul a carburanților, activitate care alături de
operațiunile de aprovizionare, transport și depozitare,
implică un consum tehnologic rezultat din evaporarea acestor
produse sau aderența lor la vase. Aceste consumuri se stabilesc
după ce se face inventarierea anuală și se acordă în
limita plafonului mediu prevăzut prin calculațiile de preț și lipsuri
în gestiune, efective, imputabile sau neimputabile, dar care nu pot
fi asimilate cu acestea.
De altfel, existența consumurilor tehnologice a fost
recunoscută prin Ordinul nr.321/2000 al Ministerului Industriilor și Comerțului
care a aprobat normele tehnologice maxime pentru stabilirea acestora.
Imprejurarea că acest ordin ar fi fost emis exclusiv în
favoarea SC ”P ”SA, în mod greșit, a fost interpretată de organele de control
ca nefiind aplicabilă în cauză, atâta vreme cât s-a recunoscut
identitatea de obiect de activitate dintre cele două societăți, precum și
caracteristica acestui ordin de unică reglementare tehnică a
consumurilor tehnologice pentru acest tip de activitate.
Astfel fiind, și cum expertiza contabilă efectuată în cauză a
stabilit, împrejurare necontestată de altfel, că SC S.R. SRL s-a încadrat
în perioada verificată în consumurile maxime admise; că
acestea s-au recuperat lună de lună din preț, fiind încasată contravaloarea lor
odată cu prețul produsului vândut la pompă, în mod corect au fost
evidențiate în contul 607 „cheltuieli privind majorările”, ca fiind
deductibile fiscal, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr.70/1994[5]
privind impozitul pe profit.
Aplicarea în speță a dispozițiilor O.U.G. nr.217/1999 - art.4
alin. (1), (4) și (6) lit.h) - pentru modificarea și completarea O.G.
nr.70/1994 potrivit cu care nu sunt deductibile „cheltuielile
privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau
degradate și neimputabile” este vădit greșită față de împrejurarea
că simpla evidențiere a consumului tehnologic în baza unei liste
de inventariere s-a dovedit a nu fi totuna cu lipsa în
gestiune.
In consecință, urmează a se reține că nici TVA aferentă
cheltuielilor cu consumurile tehnologice nu este datorată.
Prin același act de control, Direcția Generală a Finanțelor Publice București
a stabilit ca SC S.R. SRL datorează 8.641.970.883 lei, cheltuieli cu
materiale promoționale. S-a reținut că în perioada 31 decembrie 1998 –
31 decembrie 1999, societatea a efectuat cheltuieli cu reclamă și
publicitate, achiziționând o serie de produse pe care le-a
distribuit gratuit în vederea promovării produselor proprii,
cheltuieli nedeductibile fiscal conform H.G. nr.402/2000.
Măsura aplicată este nelegală și netemeinică.
In conformitate cu dispozițiile art.4 alin.4 din Legea nr.106/1998 privind
aplicarea O.U.G. nr.83/1997 pentru modificarea și completarea O.G. nr.70/1994,
republicată privind impozitul pe profit „cheltuielile de reclamă și
publicitate efectuate pe bază de contracte scrise sunt deductibile la calculul
impozitului pe profit”.
Expertiza efectuată în cauză a reținut că în perioada 31 decembrie
1998 – 31 decembrie 1999, SC S.R. SRL a achiziționat pe bază
de contracte scrise, materiale promoționale în scop de
reclamă și publicitate, suma aferentă acestei operațiunii fiind
corect înregistrată ca deductibilă fiscal.
Deși nu a contestat modalitatea de achiziționare a acestor
materiale, organul de control a invocat drept temei legal instrucțiunile
de aplicare a O.U.G. nr.217/1999 aprobate prin H.G. nr.402/19 mai 2000,
care exclud din categoria cheltuielilor deductibile, cheltuielile de
genul celor efectuate de reclamantă.
Este evident astfel că, încălcând principiul de drept al neretroactivității
legii, organul de control a aplicat prevederile H.G.
nr.402/2000 unei perioade anterioare intrării sale în vigoare, fără ca în
acest sens să existe o reglementare expresă și fără a ține seama că
în intervalul ce a făcut obiectul verificării, operațiunile privind
achiziționarea de materiale promoționale pentru reclamă și
publicitate se supuneau unor reglementări precise și explicite.
In raport cu aceste considerente, recursul a fost admis, sentința casată
și, pe fond, acțiunea în parte admisă.