ÎCCJ, decizie (scj.ro #85123)

TVA. Deducere. Documente justificative. Impozit pe profit.

Cheltuieli deductibile. Plata primelor de asigurare al căror beneficiar este

directorul general al societății comerciale.

O.G. nr.70/1994

, art.4 alin.(4)

O.U.G. nr.17/2000

, art.19 alin.1 lit.a) și

art.25 pct.B lit.b)

Actele justificative prevăzute de art.19

alin.1 lit.a) și art.25 pct.B lit.b) din O.U.G. nr.17/2000 necesare deducerii

taxei pe valoarea adăugată trebuie să însoțească facturile fiscale și să

preexiste efectuării operațiunii de deducere.

Instanța a reținut că, în speță, cheltuielile

făcute de societatea comercială pentru plata primelor de asigurare al căror

beneficiar este directorul general nu sunt aferente realizării veniturilor

agentului economic și nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil,

neintrând sub incidența dispozițiilor art.4 alin.(4) din O.G. nr.70/1994,

astfel cum acesta a fost modificat prin O.U.G. nr.217/1999.

I.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

decizia nr.1553 din 10 martie 2005

Notă

: O.G. nr.70/1994 a fost

abrogată de Legea nr.414/2002.

O.U.G. nr.17/2000 a fost abrogată de Legea

nr.345/2002.

Prin încheierea nr.521 din 10 noiembrie 2003, Curtea de Apel Târgu Mureș –

Secția comercială și de contencios administrativ a admis cererea formulată de

S.C. „C.” S.A. Sighișoara și a dispus suspendarea executării actelor

administrative emise de către autoritățile din cadrul sistemului Ministerului

Finanțelor Publice, cu motivarea că sunt îndeplinite condițiile art.9 din Legea

nr.29/1990.

Prin sentința civilă nr.26 din 26 ianuarie 2004 pronunțată în același dosar,

aceeași instanță a admis în parte acțiunea societății comerciale reclamante și

a anulat parțial decizia nr.336 din 13 octombrie 2003, adoptată de comisia de

specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și, corespunzător, procesul-verbal

de control nr.465 din 27 martie 2003, încheiat de organele de control din

cadrul  Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Mureș,

dispunând exonerarea societății de la plata sumelor de:

-15.088.235 lei TVA, 5.628.235 lei majorări de întârziere și 1.112.059 lei

penalități de întârziere aferente, cuprinse la pct.2.1.2 în procesul-verbal de

control;

-510.850.393 lei TVA, 138.802.399 lei majorări de întârziere și 27.667.481 lei

penalități de întârziere, cuprinse la pct.2.7 în procesul-verbal de control;

-2.831.852 lei impozit pe profit și 226.548 lei penalități de întârziere,

cuprinse la pct.1.4 în procesul-verbal de control.

Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții ale actelor administrative,

iar ministerul a fost obligat la plata sumei de 30.000.000 lei cheltuieli de

judecată parțiale, în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,

aspectele ce vor fi expuse în continuare.

Prin procesul-verbal de control încheiat la data de 27 martie 2003, organele de

control din cadrul Direcției Controlului Fiscal Mureș au constatat că, în

perioada supusă controlului, societatea comercială reclamantă a înregistrat în

evidențele contabile achiziții de bunuri, în baza unor facturi care nu

îndeplineau calitatea de documente justificative, fiind încălcate prevederile

art.6 din Legea nr.82/1991 a contabilității, ale H.G.nr.831/1997, precum și ale

art.4 din O.G. nr.70/1994, calculând obligații bugetare suplimentare în sumă de

5.203.775.786 lei.

În calea administrativă de atac, Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia

nr.336 din 13 octombrie 2003, a admis contestația formulată de societatea

comercială reclamantă, procesul-verbal fiind desființat pentru suma de

4.270.076.889 lei, în privința căreia s-a dispus refacerea controlului de către

o altă echipă de control.

Contestația a fost respinsă ca neîntemeiată și

nesusținută cu documente pentru suma totală de 863.675.603 lei reprezentând:

-

628.385.410 lei TVA, plus 193.145.981 lei majorări de întârziere și 36.470.455

lei penalități de întârziere, aferente TVA;

-

3.549.480 lei impozit pe profit, plus 1.847.495 lei majorări de întârziere și 276,782

lei penalități de întârziere, aferente impozitului pe profit.

De asemenea, contestația a fost respinsă ca

neîntemeiată și neargumentată pentru sumele de:

- 48.160 lei majorări de întârziere și 10.750

lei penalități de întârziere, aferente impozitului pe dividende în sumă de

37.410 lei;

- 59.372.841 lei majorări de întârziere și

10.602.293 lei penalități de întârziere, aferente TVA.

Împotriva acestei decizii a formulat acțiune

societatea comercială reclamantă susținând, în esență, că înregistrările în

evidența contabilă s-au făcut în baza unor acte care îndeplinesc condițiile

pentru a fi documente justificative și că nu datorează bugetului de stat

obligațiile suplimentare menținute de către minister.

În motivarea soluției de admitere în parte a

acțiunii, instanța de fond a reținut că organele fiscale au stabilit și,

respectiv, au menținut în mod greșit obligații bugetare suplimentare în sarcina

reclamantei, în privința sumelor arătate la începutul prezentării expunerii

rezumative a situației de fapt.

Totodată, a motivat că organele de control au

stabilit în mod legal obligațiile suplimentare de:

- 96.505.129 lei TVA, 48.335.801 lei majorări

de întârziere și 7.625.761 lei penalități de întârziere, cuprinse la pct.2.2 în

procesul-verbal de control, privind înregistrarea a 5 facturi fiscale emise de

S.C. „A.” S.R.L.;

- 5.941.654 lei TVA, 361.546 lei majorări de

întârziere și 65.154 lei penalități de întârziere, cuprinse la pct.2.4 în

procesul-verbal de control, privind achiziționarea a 11 buc. pomi de iarnă, 5

cămăși bărbătești și 11 porci;

- 717.628 lei impozit pe profit, 241.410 lei

majorări de întârziere și 50.234.lei penalități de întârziere cuprinse la

pct.1.2 în procesul-verbal de control privind 5 buc. cămăși bărbătești și 11

buc. pomi de iarnă.

Împotriva încheierii nr.521 din 10 noiembrie

2003 a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Mureș, în nume propriu  și în numele Ministerului Finanțelor Publice,

susținând, în esență, că instanța de fond a reținut în mod greșit că sunt

îndeplinite condițiile cerute de art.9 din Legea nr.29/1990 privind

contenciosul administrativ.

Împotriva sentinței civile nr.26 din 26

ianuarie 2003, au formulat recursuri Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Mureș, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice,

precum și S.C. „C.” S.A. Sighișoara.

În primul recurs, autoritățile fiscale au

invocat prevederile art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ. și au susținut, în esență,

că instanța a dat o hotărâre contradictorie și lipsită de temei legal.

În recursul formulat de reclamanta S.C. „C.”

S.A. Sighișoara s-a susținut, în esență, că instanța de fond trebuia să admită

în tot acțiunea și să o exonereze integral de la plata sumelor menținute de

minister ca obligații bugetare suplimentare, hotărârea instanței fiind, astfel

parțial criticabilă:

- cu privire la TVA aferentă facturilor emise

de S.C. „A.” S.A., reprezentând avans pentru tâmplărie PVC, instanța de fond,

ca și organele fiscale au interpretat greșit operațiunea economică și

consecințele fiscale ale rezilierii contractului încheiat cu această societate

comercială;

- cu privire la respingerea pct.3 al acțiunii,

instanța de fond nu a ținut cont că cei 11 brazi de Crăciun au fost

achiziționați pentru decorarea spațiilor din incintă, că cei 11 porci

sacrificați au fost daruri de Crăciun pentru copii salariaților, iar cele 5

cămăși au fost achiziționate pentru șoferii de autobuz ca echipament de lucru,

TVA aferentă reprezentând o cheltuială deductibilă;

- pentru același motiv și pct.5 din acțiune

trebuia admis, cheltuiala respectivă fiind deductibilă, astfel că nu se datora

impozit suplimentar pe profit și nici majorările și penalitățile de întârziere

menținute.

Recursurile formulate de Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Mureș și Ministerul Finanțelor Publice sunt

întemeiate.

Astfel, potrivit pct.10.6 lit.g) din Normele

de aplicare a O.U.G. nr.17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate

prin H.G. nr.401/2000, nu poate fi dedusă TVA aferentă intrărilor referitoare

la bunuri și servicii aprovizionate pe bază de documente care nu îndeplinesc

condițiile prevăzute de art.25 pct.B din ordonanța de urgență și de H.G.

nr.831/1997 pentru aprobarea formularelor modelelor comune privind activitatea

financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și

utilizarea acestora.

Or, în cauză, chiar instanța de fond a reținut

că facturile fiscale emise de S.C. „L.-M. I.” S.R.L. nu conțin datele prevăzute

de Regulamentul contabil, lipsind datele de identificare a societății emitente,

respectiv numărul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului și sediul

societății.

Astfel fiind, concluzia instanței de fond, cum

că aceste date nu ar constitui elemente obligatorii pentru ca facturile să

constituie documente justificative, este lipsită de orice temei legal,

neexistând nici o reglementare care să-i acorde instanței dreptul de apreciere

în această privință.

De asemenea, potrivit art.19 lit.a) din O.U.G.

nr.17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, pentru efectuarea dreptului de

deducere a TVA aferentă intrărilor, contribuabilii sunt obligați să justifice

suma taxei prin documente întocmite conform legii de către contribuabilii

înregistrați ca plătitori de TVA, iar potrivit art.25 pct.B lit.b),

contribuabilii plătitori de TVA ... pentru facturile cu o TVA mai mare de 20

milioane lei, sunt obligați să solicite și copia de pe documentul legal care

atestă calitatea de plătitor de TVA a furnizorului sau prestatorului.

Or, în privința achizițiilor de carburanți de

la S.C. „C.C.P.I.” S.R.L. Tg.Mureș, societatea comercială reclamantă nu a

prezentat organelor de control documentele menționate de prevederile legale

citate mai sus, astfel că deducerea sumei de 510.850.392 lei TVA a fost

nelegală.

Este adevărat că, în cursul judecății,

reclamanta a depus actele respective, dar acest lucru nu poate avea efectul

juridic pretins de aceasta, documentele prevăzute de art.19 lit. a) și art.25

pct.B lit.b) din O.U.G. nr.17/2000 fiind necesar să însoțească facturile

fiscale și să preexiste efectuării operațiunii de deducere a TVA.

Astfel fiind, concluzia instanței de fond este

în contradicție cu prevederile legale citate mai sus, urmând a fi înlăturată.

Pe de altă parte, potrivit art.4 alin.(4) din

O.G. nr.70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, modificată prin

O.U.G. nr.217/1999, la calculul profitului impozabil, cheltuielile sunt

deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor.

Astfel fiind, cheltuielile făcute de

societatea comercială reclamantă în lunile aprilie – iulie 2001 pentru plata

primelor de asigurare a directorului general au fost apreciate ca fiind

deductibile în mod greșit, ele nefiind aferente realizării veniturilor și nici

nu erau prevăzute de lege ca deductibile.

Deci, concluzia instanței de fond este

greșită, urmând să fie înlăturată, impozitul pe profit, majorările și

penalitățile de întârziere fiind stabilite și menținute în mod corect de

organele fiscale.

Recursul formulat de reclamanta S.C. „C.” S.A.

Sighișoara este nefondat și va fi respins ca atare.

Referitor la TVA aferentă facturilor emise de

S.C. „A.” S.R.L. instanța de fond, ca și organele de control, a reținut în mod

corect că reclamanta nu beneficia de posibilitatea legală de deducere.

Cele 5 facturi, în valoare de 604.426.860 lei,

reprezentând contravaloarea tâmplăriei PVC pentru o lucrare pe care organele de

control nu au identificat-o la reclamantă și nici recepționate, au fost deduse

cu încălcarea prevederilor art.19 lit.b) din O.U.G. nr.17/2000 și ale pct.10.13

din Normele aprobate prin H.G. nr.401/2000, potrivit cărora documentele

aferente achiziționărilor de bunuri și/sau servicii care nu au legătură cu

activitatea economică desfășurată de contribuabili sau pentru a fi puse la

dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit nu vor fi înscrise

în jurnalul pentru cumpărături, iar TVA aferentă nu este deductibilă.

În ceea ce privește achiziționarea a 11 brazi

de Crăciun, 11 porci și 5 cămăși, instanța de fond a reținut corect că TVA

aferentă nu este deductibilă, fiind vorba de bunuri care au fost achiziționate

pentru a fi folosite în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică

desfășurată de societatea comercială reclamantă, fiind incidente prevederile

pct.10.13 din Normele aprobate prin H.G. nr.401/2000.

Pentru aceleași motive, cheltuielile făcute cu

achiziționarea acestora nu sunt deductibile, ele nefiind aferente realizării

veniturilor, cum cer prevederile art.4 alin.(4) din O.G. nr.70/1994,

republicată, modificată prin O.U.G. nr.217/1999.

Recursul

formulat de S.C. „C.” S.A. Sighișoara a fost respins, iar recursurile formulate

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Mureș, în nume propriu și

pentru Ministerul Finanțelor Publice, au fost admise.