ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1553/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 521 din 10

noiembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1468/2003/CA, Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea

formulată de SC C. SA Sighișoara și a dispus suspendarea executării actelor

administrative emise de către autoritățile din cadrul sistemului Ministerului

Finanțelor Publice, cu motivarea că sunt îndeplinite condițiile art. 9 din

Legea nr. 29/1990.

Prin sentința civilă nr. 26

din 26 ianuarie 2004, pronunțată în același dosar, aceeași curte a admis în

parte, acțiunea societății comerciale reclamante și a anulat parțial decizia nr.

336 din 13 octombrie 2003, adoptată de comisia de specialitate din cadrul

Ministerului Finanțelor Publice și, corespunzător, procesul-verbal nr. 465 din 27

martie 2003, încheiat de organele de control din cadrul Direcției Generale a

Finanțelor Publice, dispunând exonerarea acesteia de la plata sumelor de:

- 15.088.235 lei T.V.A.,

5.628.235 lei majorări de întârziere și 1.112.059 lei penalități de întârziere

aferente, cuprinse la pct. 2.1.2 în procesul-verbal de control;

- 510.850.393 lei T.V.A.,

138.802.399 lei majorări de întârziere și 27.667.481 lei penalități de

întârziere, cuprinse la pct. 2.7 în procesul-verbal de control;

- 2.831.852 lei impozit pe

profit și 226.548 lei penalități de întârziere, cuprinse la pct. 1.4 în procesul-verbal

de control.

Totodată, au fost menținute

celelalte dispoziții ale actelor administrative, iar ministerul a fost obligat

la 30.000.000 lei cheltuieli de judecată parțiale, în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin procesul-verbal

încheiat la data de 27 februarie 2003, organele de control din cadrul Direcției

Controlului Fiscal Mureș au constatat că în perioada supusă controlului,

societatea comercială reclamantă a înregistrat în evidențele contabile,

achiziții de bunuri, în baza unor facturi care nu îndeplineau calitatea de

documente justificative, fiind încălcate prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991,

a contabilității și ale H.G. nr. 831/1997, precum și art. 4 din O.G. nr. 70/1994,

calculând obligații bugetare suplimentare în sumă de 5.203.775 lei.

În calea administrativă de

atac, Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 336 din 13 octombrie 2003,

a admis contestația formulată de societatea comercială reclamantă, procesul-verbal

fiind desființat pentru suma de 4.270.076.889 lei și a respins contestația, ca

neîntemeiată și nesusținută cu documente, pentru suma totală de 863.675.603 lei

reprezentând:

- 628.385.410 lei T.V.A., plus

193.145.981 lei majorări de întârziere și 36.470.455 lei penalități de

întârziere, aferente T.V.A.;

- 3.549.480 lei impozit pe profit,

plus 1.847.495 lei majorări de întârziere și 276,782 lei penalități de întârziere,

aferente impozitului pe profit.

În privința acestor sume s-a

dispus refacerea controlului de către o altă echipă de control.

De asemenea, contestația a

fost respinsă ca neîntemeiată și neargumentată, pentru sumele de:

- 48.160 lei majorări de întârziere

și 10.750 lei penalități de întârziere, aferente impozitului pe dividende în

sumă de 37.410 lei;

- 59.372.841 lei majorări de

întârziere și 10.602.293 lei penalități de întârziere, aferente T.V.A.

Împotriva acestei decizii a

formulat acțiune, societatea comercială reclamantă, susținând, în esență, că

înregistrările în evidența contabilă s-au făcut în baza unor acte care

îndeplinesc condițiile pentru a fi documente justificative și că nu datorează

bugetului de stat, obligațiile suplimentare menținute de către ministerul

pârât.

În motivarea soluției, de

admitere în parte a acțiunii, instanța de fond a reținut că organele fiscale au

stabilit și, respectiv, menținut în mod greșit obligații bugetare suplimentare

în sarcina reclamantei, în privința sumelor arătate, la începutul prezentării

expunerii rezumative a situației de fapt.

Totodată, a motivat că

organele de control au stabilit în mod legal obligațiile suplimentare de:

- 96.505.129 lei T.V.A.,

48.335.801 lei majorări de întârziere și 7.625.761 lei penalități de

întârziere, cuprinse la pct. 2.2 în procesul-verbal, privind înregistrarea a 5

facturi fiscale emise de SC A. SRL;

- 5.941.654 lei T.V.A.,

361.546 lei majorări de întârziere și 65.154 lei penalități de întârziere,

cuprinse la pct. 2.4 în procesul-verbal, privind achiziționarea a 11 buc. pomi

de iarnă, 5 cămăși bărbătești și 11 porci;

- 717.628 lei impozit pe

profit, 241.410 lei majorări de întârziere și 50.234.lei penalități de

întârziere cuprinse la pct. 1.2 în procesul-verbal privind 5 buc. cămăși

bărbătești și 11 buc. pomi de iarnă.

Împotriva încheierii nr. 521

din 10 noiembrie 2003 a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mureș, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, susținând,

în esență, că instanța de fond a reținut în mod greșit că sunt îndeplinite

condițiile cerute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul

administrativ.

Împotriva sentinței civile nr.

26 din 26 ianuarie 2003, au formulat recursuri Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mureș, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și SC C. SA

Sighișoara.

În primul recurs,

autoritățile fiscale au invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

și au susținut, în esență, că instanța a dat o hotărâre contradictorie și lipsită

de temei legal.

În recursul formulat de

reclamanta SC C. SA Sighișoara s-a susținut, în esență, că instanța de fond

trebuia să admită în tot acțiunea și să o exonereze integral de la plata

sumelor menținute de minister, ca obligații bugetare suplimentare, hotărârea

instanței fiind, astfel, parțial criticabilă:

- cu privire la T.V.A. aferentă facturilor emise de SC A. SA, reprezentând avans pentru tâmplărie PVC,

instanța de fond, ca și organele fiscale, au interpretat greșit operațiunea

economică și consecințele fiscale ale rezilierii contractului încheiat cu

această societate comercială;

- cu privire la respingerea pct.

3 al acțiunii, instanța de fond nu a ținut cont că cei 11 brazi de Crăciun au

fost achiziționați pentru decorarea spațiilor din incintă, că cei 11 porci

sacrificați au fost daruri de Crăciun pentru copii salariaților, iar cele 5

cămăși au fost achiziționate pentru șoferii de autobuz, ca echipament de lucru,

T.V.A. aferentă reprezentând o cheltuială deductibilă;

- pentru același motiv, și pct.

5 din acțiune trebuia admis, cheltuiala respectivă fiind deductibilă, astfel că

nu se datora impozit suplimentar pe profit și nici majorările și penalitățile

de întârziere menținute.

Recursurile formulate de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Mureș și Ministerul Finanțelor Publice sunt

întemeiate.

Astfel, potrivit pct. 10.6 lit.

g) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A., aprobată prin

H.G. nr. 401/2000, nu poate fi dedusă T.V.A. aferentă intrărilor referitoare la

bunuri și servicii aprovizionate pe bază de documente care nu îndeplinesc

condițiile prevăzute de art. 25 pct. B din O.U.G. nr. 17/2000 și de H.G. nr. 831/1997

pentru aprobarea formulărilor modelelor comune privind activitatea financiară

și contabilă și a Normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea

acestora.

Or, în cauză, chiar instanța

de fond a reținut că facturile fiscale emise de SC L.M. SRL nu conțin datele

prevăzute de Regulamentul contabil, lipsind datele de identificare a societății

emitente, respectiv numărul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului și sediul societății.

Astfel fiind, concluzia

instanței de fond, cum că aceste date nu ar constitui elemente obligatorii

pentru ca facturile să constituie documente justificative, este lipsită de

orice temei legal, neexistând nici o reglementare care să-i acorde instanței,

dreptul de apreciere în această privință.

De asemenea, potrivit art. 19

lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A., pentru efectuarea dreptului de

deducere a T.V.A. aferentă intrărilor, contribuabilii sunt obligați să

justifice suma taxei, prin documente întocmite conform legii, de către

contribuabilii înregistrați, ca plătitori de T.V.A., iar potrivit art. 25 pct. B

lit. b), contribuabilii plătitori de T.V.A., pentru facturile cu o T.V.A. mai

mare de 20 milioane lei, sunt obligați să solicite și copia de pe documentul

legal care atestă calitatea de plătitor de T.V.A. a furnizorului sau

prestatorului.

Or, în privința achizițiilor

de carburanți de la SC C.C. SRL Târgu Mureș, societatea comercială reclamantă

nu a prezentat organelor de control, documentele menționate de prevederile

legale citate mai sus, astfel că deducerea sumei de 510.850.392 lei T.V.A. a

fost nelegală.

Este adevărat că, în cursul

judecății, reclamanta a depus actele, dar acest lucru nu poate avea efectul

juridic pretins de aceasta, actele prevăzute de art. 19 lit. a) și art. 25 pct.

B lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000, trebuind să însoțească facturile fiscale și

să preexiste efectuării operațiunii de deducere a T.V.A.

Astfel fiind, concluzia

instanței de fond este în contradicție cu prevederile legale citate mai sus,

urmând a fi înlăturată.

Pe de altă parte, potrivit art.

4 alin. (4) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată,

modificată prin O.U.G. nr. 217/1999, la calculul profitului impozabil,

cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor.

Astfel fiind, cheltuielile

făcute de societatea comercială reclamantă, în lunile aprilie - iulie 2001,

pentru plata primelor de asigurare a directorului general, au fost apreciate,

ca fiind deductibile în mod greșit, ele nefiind aferente realizării veniturilor

și nici nu erau prevăzute de lege, ca deductibile.

Deci, concluzia instanței de

fond este greșită, urmând să fie înlăturată, impozitul pe profit, majorările și

penalitățile de întârziere fiind stabilite și menținute în mod corect de

organele fiscale.

Recursul formulat de

reclamanta SC C. SA Sighișoara este nefondat și va fi respins ca atare.

Referitor la T.V.A. aferentă facturilor emise de SC A. SRL Dumbrăveni, instanța de fond, ca și organele de

control, a reținut în mod corect că reclamanta nu beneficia de posibilitatea

legală de deducere.

Cele 5 facturi, în valoare

de 604.426.860 lei, reprezentând contravaloarea tâmplăriei PVC pentru o lucrare

pe care organele de control nu au identificat-o la reclamantă și nici

recepționate, au fost deduse cu încălcarea prevederilor art. 19 lit. b) din

O.U.G. nr. 17/2000 și ale pct. 10.13 din Normele aprobate prin H.G. nr. 401/2000,

potrivit cărora documentele aferente achiziționărilor de bunuri și/sau servicii

care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de contribuabili sau

pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod

gratuit, nu vor fi înscrise în jurnalul pentru cumpărături, iar T.V.A. aferentă

nu este deductibilă.

În ceea ce privește

achiziționarea a 11 brazi de Crăciun, 11 porci și 5 cămăși, instanța de fond a

reținut corect că T.V.A. aferentă nu este deductibilă, fiind vorba de bunuri

care au fost achiziționate pentru a fi folosite în scopuri care nu au legătură

cu activitatea economică desfășurată de societatea comercială reclamantă, fiind

incidente prevederile pct. 10.13 din Normele aprobate prin H.G. nr. 401/2000.

Pentru aceleași motive,

cheltuielile făcute cu achiziționarea acestora nu sunt deductibile, ele fiind

aferente realizării veniturilor, cum cer prevederile art. 4 alin. (4) din O.G. nr.

70/1994, republicată, modificată prin O.U.G. nr. 217/1999.

În concluzie, recursul

formulat de reclamantă va fi respins, iar recursurile formulate de pârâte vor

fi admise și, rejudecând cauza, va fi respinsă cererea de suspendare și

acțiunea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș, în nume propriu și

pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva încheierii nr. 521 din 10

noiembrie 2003 și împotriva sentinței nr. 26 din 26 ianuarie 2004, a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, pe care le

casează și pe fond, respinge cererea de suspendare și acțiunea, ca nefondate.

Respinge recursul formulat

de SC C. SA Sighișoara, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2005.