ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 262/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 566 din 15

decembrie 2003, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL

Sighișoara, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice,

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș. În consecință, a

dispus anularea parțială a pct. A și B de la art. 1 al deciziei nr. 1385 din 23

octombrie 2000, emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că a

admis contestația reclamantei și a anulat din decizie și din dispoziția nr. 37

din 9 martie 2000, emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Mureș și implicit, din procesul-verbal nr. 428 din 11 martie 1994,

obligațiile fiscale totale de 1.831.531.948 lei, din care 714.358.143 lei

impozit pe profit; 107.732.765 lei majorări de întârziere și 1.001.641.040 lei

dublarea impozitului pe profit, cu obligația pârâților în privința sumei totale

menționate, să restabilească situația financiar-contabilă a reclamantei,

înaintea datei controlului finalizat la 11 martie 1994. A obligat pârâtele să restituie, în solidar, reclamantei, suma de 62.096.475 lei taxe de timbru

de 3% aferente sumei de 1.831.531.948 lei, plus 238.349.870 lei sumă admisă de

primul pârât, prin decizia nr. 1385 din 23 octombrie 2000, asupra căreia acesta

nu s-a mai pronunțat. A obligat, de asemenea, pârâtele, să plătească, în

solidar, reclamantei, suma de 118.575.087 lei cheltuieli de judecată parțiale.

A respins acțiunea reclamantei, pentru anularea obligațiilor fiscale în sumă

totală de 375.908.383 lei, din care 288.496.322 lei impozit pe profit și

87.412.062 lei majorări de întârziere. A obligat reclamanta, la plata sumei de

11.900.000 lei onorariu de expert.

În pronunțarea soluției, instanța a

analizat acțiunea reclamantei, în raport cu actul de control emis de Garda

Financiară, secția Mureș și de Ministerul Finanțelor Publice, în cadrul

procedurilor administrativ-jurisdicționale și cu expertiza contabil-judiciară efectuată

în dosarul de urmărire penală nr. 145/A/1994 al Inspectoratului de Poliție al

județului Mureș, reținându-se următoarele:

13.317.213 lei (1.105.298 + 2.520.042+8.691.873 lei), instanța a reținut că

reclamanta nu a probat că a avut cu privire la exportul de textile, licențe de

export pentru anul 1992, conform art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 215/1992, pentru

efectuarea operațiilor de compensare, în afara perioadei de scutire a

impozitului pe profit. De asemenea, faptul că reclamanta a efectuat exportul

produselor în intervalul 14 noiembrie 1992 - 31 decembrie 1992, în calitate de

vânzător, iar nu în calitate de comisionar, potrivit clauzelor din contractul

nr. 204 din 2 iulie 1992, s-a stabilit, însă, că acțiunea reclamantei este

admisibilă, pentru suma de 8.691.783 lei - dublarea impozitului pe profit,

întrucât această dublare în sensul Legii nr. 12/1991, abrogată expres de la 1

ianuarie 1995, potrivit art. 41 din O.G. nr. 70/1994, nu putea depăși cuantumul

impozitului pe profit de 2.105.298 lei, debit principal, calculându-se o

obligație fiscală în plus de 6.596.675 lei (8.691.873 - 2.105.298 lei),

întrucât pârâta Garda Financiară, secția Mureș, nu a probat, prin actul de

control cu privire la debitul de 8.691.873 lei, că ar fi fost operante pe anul

1992, dispozițiile art. 15 lit. b) din Legea nr. 12/1991, respectiv nu a probat

intenția reclamantei de majorare nejustificată a unor cheltuieli, în scopul

vădit de a reduce impozitul datorat.

impozit pe profit și 404.604.503 lei, dublarea impozitului pe profit, în total

809.209.006 lei.

Instanța de fond a reținut că, întrucât actele contabile

primare originale ale reclamantei au fost ridicate de Inspectoratul Județean de

Poliție, la 6 aprilie 1994, la 22 aprilie 1994 și la 9 mai 1994, la sesizarea

pârâtei Garda Financiară, secția Mureș, ajungând în păstrarea primelor două

pârâte, s-au avut în vedere constatările expertizei judiciare, în baza cărora

s-a admis în parte acțiunea la acest punct, cu anularea obligațiilor fiscale de

348.558.087 lei (404.604.503 - 56.046.416 lei, obligație menținută), inclusiv

obligația subsecventă de 350.558.087 lei, care nu se poate menține în raport cu

anularea obligației principale.

Pentru anularea obligației fiscale

de 54.046.416 lei - dublarea impozitului pe profit, s-au avut în vedere

considerentele cu titlul de principiu de la pct. 1.

lei, impozit pe profit, 25.314.487 lei, majorări de întârziere și 167.023.850

lei, dublarea impozitului pe profit, în total 359.362.187 lei.

Instanța a reținut în baza

expertizei contabile, că factura nr. 167 din 25 noiembrie 1997, în realitate

nr. 158/1998, neîncasată, a fost întocmită din greșeală. S-a reținut că la

acest capitol s-au stabilit eronat obligații fiscale în valoare de 73.339.299

lei, reclamanta datorând, însă, suma contestată de 132.937.350 lei, impozit pe

profit, cu 20.148.258 lei majorări, în total 153.085.608 lei.

lei, impozit pe profit, 167.310.298 lei, majorări de întârziere și 429.120.814

lei, dublarea impozitului de profit, în total 1.025.551.926 lei.

Instanța de fond a avut în vedere la anularea dublării

impozitului pe profit, aceleași considerente cu titlul de principiu de la pct.

1, în privința anulării sumei de 8.691.873 lei.

În ce privește anularea dublării impozitului pe profit de

429.120.814 lei care, potrivit sentinței atacate, putea fi numai de 99.407.258

lei, s-au avut în vedere constatările expertizei contabile, nefiind incidente

în speță dispozițiile art. 15 și 17 din Legea nr. 12/1991, abrogată,

nefăcându-se dovada că înregistrarea diferențelor de curs valutar în

contabilitate a avut vădit caracter de diminuare a profitului impozabil sau

caracter neintenționat generat de necunoașterea prevederilor legale în materie.

În raport cu admiterea în parte a acțiunii, s-a dispus obligarea pârâților la

restituirea taxelor de timbrare achitate la data contestării actelor

administrativ-jurisdicționale și a cheltuielilor de judecată aferente.

Împotriva sentinței au declarat recursuri în termen,

reclamanta SC A. SRL Sighișoara, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

a județului Mureș, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice -

Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și pârâta Garda Financiară,

secția Mureș.

Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta SC A. SRL Sighișoara a subliniat că instanța de fond a apreciat greșit,

atât situația de fapt, cât și cea de drept, pentru pretențiile respinse. În

opinia recurentei-reclamante nu sunt datorate nici obligațiile fiscale

menținute prin pct. A4, B1, B3 și B4 din decizia Ministerului Finanțelor

Publice, cu atât mai mult, cu cât expertul contabil a lămurit aceste aspecte,

argumentându-și temeinic concluziile în acest sens.

Recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Mureș, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor

Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Garda Financiară,

secția Mureș, au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În esență, s-a arătat că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 15

și 17 din Legea nr. 12/1991 (privind impozitul pe profit) și a făcut o greșită

aplicare a legii, în cauză fiind incidente prevederile H.G. nr. 72/1992 și cele

ale H.G. nr. 215/1992.

Astfel, neevidențierea și recalcularea, potrivit legii, a

profitului realizat și, respectiv, a impozitului pe profit, conduce în mod

evident la aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 17 din Legea nr. 12/1991.

Totodată, în raport cu cele două hotărâri de guvern amintite, în mod corect

organele de control au procedat la reîntregirea profitului impozabil, cu sumele

rezultate în urma operațiunilor de compensare efectuate ilegal, în consecință

stabilindu-se în sarcina recurentei-reclamante, un impozit pe profit

suplimentar, plus majorări de întârziere.

Examinând cauza, atât prin prisma criticilor formulate, cât

și în lumina prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație și Justiție reține:

Prin acțiunea adresată Curții de Apel Târgu Mureș, astfel

cum a fost precizată, reclamanta SC A. SRL Sighișoara a solicitat anularea pct.

4 din cap. A și a pct. 1, 3 și 4 din cap. B ale deciziei nr. 1385 din 23

octombrie 2000, a Ministerului Finanțelor Publice și în mod corespunzător,

anularea dispoziției nr. 37 din 9 iunie 2000, a Direcției Generale a Finanțelor Publice, secția Mureș, a hotărârii nr. 39 din 23 noiembrie 1999, a Gărzii Financiare Mureș și a procesului-verbal nr. 428 din 11 martie 1994, întocmit de

comisarii Gărzii Financiare, secția Mureș. În acest context s-a solicitat

exonerarea de la plata sumei totale de 2.207.440.332 lei, din care impozit pe

profit în sumă de 1.019.946.249 lei; majorări de întârziere în sumă de

215.603.692 lei; suma de 1.210.240.261 lei reprezentând o sumă egală cu

impozitele și taxele sustrase, conform art. 17 din Legea nr. 12/1991.

Pentru soluționarea acestor cereri, instanța fondului a

dispus efectuarea unei expertize contabile, probă asupra căreia s-a revenit la

data de 17 mai 2003, deoarece lucrarea nu putea fi întocmită de expertul

desemnat în lipsa actelor originale ce au legătură cu debitele litigioase și

care au fost ridicate de organele de poliție, în 6 aprilie 1994, 22 aprilie 1994

și 9 mai 1994. Având în vedere că demersurile făcute de instanță, pentru

obținerea actelor primare (explicate în considerentele sentinței analizate

aici), nu au avut rezultat, aceasta s-a rezumat la examinarea actelor emise de

autoritățile pârâte și la întregirea concluziilor desprinse, cu cele ale

expertizei contabile judiciare efectuată în dosarul de urmărire penală nr.

145/A/1994, al Inspectoratului de Poliție al județului Mureș.

Pe baza acestui probatoriu au fost admise cererile

reclamantei, mai puțin pentru suma de 375.908.384 lei (impozit pe profit în

sumă de 288.496.322 lei și majorări de întârziere aferente).

Față de solicitarea probei cu acte, conform art. 305 C. proc. civ., obținerea documentelor de evidență contabilă primară ale societății comerciale

recurente a constituit și preocuparea instanței de control judiciar.

Cu toate acestea, prin adresele nr. 32242 din 31 mai 2005 și

nr. 205382 din 8 decembrie 2005, Agenția Națională de Administrare Fiscală și,

respectiv, Garda Financiară, secția Mureș, au precizat că documentele

comerciale și contabile, ridicate de la societate, la 3 și 10 februarie 1994,

au fost restituite acesteia (prin administrator, J.S. și contabil. C.J.), la

data de 11 martie 2003, anexându-se și actele doveditoare sub acest aspect.

Susținerile societății recurente, că după data de 11 martie

2003, documentele au fost ridicate de organele de poliție, nu s-au confirmat,

acestea comunicând că toate actele au fost înaintate Parchetului de pe lângă

Tribunalul Mureș, în vederea finalizării cercetărilor la sfârșitul anului 1995.

În privința însușirii chiar și parțiale a concluziilor

expertului contabil ce a întocmit raport în dosarul de urmărire penală nr.

145/A/1994, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că este greșită

abordarea instanței de fond care și-a argumentat soluția în mod exclusiv pe o

expertiză extrajudiciară.

Potrivit art. 169 alin. (1) C. proc. civ., „administrarea

probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel”,

iar de la regula administrării probelor în mod nemijlocit de către instanță

există excepții prevăzute în Codul de procedură civilă [spre exemplificare art.

169 alin. (4), art. 235 și urm.].

De aceea raportul de expertiză în discuție nu poate avea

decât valoarea unui simplu înscris, iar la rându-i acesta, pentru a avea forță

probantă, trebuie coroborat cu alte probe administrate în dezlegarea litigiului

fiscal.

Cum alte probe nu au fost solicitate și administrate, iar

recurenta-reclamantă nu este în măsură să prezinte evidența contabilă primară,

dar nici să dovedească faptul că aceste documente ar fi fost reținute fără

drept de către organele fiscale sau cele penale, concluziile expertului

contabil economist R.V. nu pot fi avute în vedere.

Soluționarea cauzei, mai exact verificarea legalității

actelor administrativ-fiscale, se poate face doar prin raportarea la

dispozițiile legale incidente.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție reține

că actele a căror anulare s-a cerut de către recurenta-reclamantă, au fost

întocmite cu respectarea legii și ca urmare, vor fi menținute.

Atât din actul de control, cât și din decizia nr. 1385/2000,

a Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a

Plângerilor, a rezultat că SC A. SRL Sighișoara a desfășurat activități de

import - export nelegale, nu a ținut o evidență contabilă reală, ceea ce a avut

drept consecință diminuarea masei impozabile. Aceasta a determinat organele de

control să calculeze și să rețină în sarcina recurentei-reclamante, obligația

de plată a unei diferențe de impozit pe profit și a majorărilor de întârziere

aferente, corespunzătoare perioadei verificate, 1992 - 1993, făcându-se și

aplicarea art. 17 din Legea nr. 12/1991 (în vigoare la acel moment, căci a fost

abrogată prin O.G. nr. 70/1994, ce a intrat în vigoare începând cu anul fiscal

1995).

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 12/1991, privind

impozitul pe profit (art. 2, 7, 13, 15 și 17), prevederile H.G. nr. 72/1992,

H.G. nr. 215/1992 și O.M.C. nr. 2/1993 (potrivit cărora compensările comerciale

internaționale reprezintă operațiuni de import - export și sunt supuse

licențierii de organele competente), soluția Ministerului Finanțelor Publice,

de respingere a plângerii formulate de SC A. SRL, pentru suma de 2.207.440.332

lei, apare ca legală și se impune a fi menținută.

Pentru considerentele deja expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul reclamantei, iar recursurile declarate de

autoritățile pârâte vor fi admise, cu consecința modificării sentinței atacate,

pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Rejudecându-se cauza, acțiunea reclamantei SC A. SRL Sighișoara va fi respinsă ca neîntemeiată,

nefiind incidente dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare

la momentul sesizării instanței de contencios administrativ).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de SC A. SRL Sighișoara împotriva sentinței nr. 566 din 15 decembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Admite recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș, în nume propriu și

pentru Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală și de Garda Financiară, secția Mureș.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL

Sighișoara.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2006.