ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4270/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 30 ianuarie 2002, reclamanta SC A.P. SRL Reghin a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, solicitând anularea deciziei nr. 2077 din 21 decembrie 2001 și a procesului-verbal nr. 1151/160 din 29 octombrie 2001, cu privire la suma de 1.538.769.985 lei reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A. și impozitului pe profit. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că a obținut la 26 aprilie 1999, eșalonarea la plată a unor debite, în valoare de 1.392.272.047 lei, reprezentând T.V.A., impozit pe profit și majorări de întârziere aferente.

Până la data controlului, societatea achitase 30 din cele 36 de rate, adică peste 80% din suma datorată, înregistrând unele întârzieri la plată în perioada februarie 2000 – septembrie 2001. Reclamanta a mai arătat că pârâții nu au avut în vedere la stabilirea obligațiilor bugetare ale societății, cu ocazia controlului din 29 octombrie 2001, prevederile O.U.G. nr. 43/2001, de modificare a O.G. nr. 11/1996, potrivit cărora nerespectarea condițiilor și termenelor în care se aprobă înlesnirile la plată, atrage obligația plății majorărilor de întârziere, calculate de la data nerespectării acelor cerințe. În acest sens, organul de control ar fi trebuit să calculeze eventualele majorări de întârziere de la 25 februarie 2000, data de când nu au mai fost respectate termenele, și nu de la 26 aprilie 1999, data ultimului control.

Prin încheierea nr. 46 din 25 februarie 2002, Curtea de Apel Târgu Mure, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea societății și a dispus suspendarea executării deciziei și a procesului-verbal de control, până la soluționarea acțiunii de fond, ce formează obiectul dosarului. Aceiași instanță, prin sentința nr. 357 din 28 octombrie 2002, a admis în parte acțiunea și a dispus anularea parțială a actelor administrative contestate, în sensul reducerii majorărilor de întârziere pentru perioada 25 februarie 2000 – 28 septembrie 2001, de la 1.538.769.985 lei, la 5.765.571 lei, exonerând societatea de plata sumei de 1.533.004.414 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a respectat graficul plății obligațiilor bugetare reeșalonate, până în luna ianuarie 2000, inclusiv.

Ulterior, pe lunile februarie, iunie, iulie, august și septembrie 2000, precum și mai, iunie, august și septembrie 2001, (deci în total 10 luni) a înregistrat restanțe în plata debitelor reeșalonate, în urma cărui fapt s-au recalculat toate majorările de întârziere la T.V.A. și impozit pe profit. Instanța a constatat că reclamanta, pentru întârzierile celor 10 rate, cuprinse între 1 și 18 zile, datorează majorări de întârziere, în sumă de 5.765.571 lei, din care 4.826.181 lei, majorări aferente T.V.A. și 939.390 lei, pentru impozitul pe profit. Împotriva încheierii și a sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, referitor la încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării actelor administrative, s-a arătat că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 9 din Legea nr. 29/1990. Pârâții au criticat sentința prin care a fost admisă în parte acțiunea, întrucât instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, fără a avea în vedere prevederile art. 82 din O.G. nr. 11/1996 și ale Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 1283/1998, potrivit cărora nerespectarea înlesnirilor la plată atrage pierderea valabilității eșalonării și calcularea majorărilor de întârziere pentru întreaga perioadă. S-a mai susținut că instanța a dat eficiență dispozițiilor unui act normativ, O.U.G.

nr. 43/2001, care nu era aplicabil la data aprobării eșalonării, astfel încât, în mod legal, societatea datorează majorări de întârziere în temeiul normelor, în vigoare la data când a obținut eșalonarea, fiind astfel corect calculate prin actul de control. Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanței să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea acțiunii.

În cauză, s-a apreciat în mod întemeiat că sunt întrunite condițiile textului de lege sus-menționat, existând pe rolul instanței, acțiunea de anulare a actelor administrative, iar prin executarea obligației stabilite prin actul de control, putându-se produce o pagubă iminentă în patrimoniul societății. În consecință, Curtea va respinge recursul declarat împotriva încheierii nr. 46 din 25 februarie 2002, cu atât mai mult, cu cât măsura suspendării s-a și realizat, fondul cauzei fiind soluționat la data de 28 octombrie 2002. Apar, de asemenea, neîntemeiate și criticile formulate împotriva sentinței, instanța reținând în mod corect faptul că în cauză sunt incidente prevederile art. 84 din O.G. nr. 11/1996, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 2 din O.U.G.

nr. 43/2001, în vigoare la data controlului, potrivit cărora nerespectarea înlesnirilor la plată, astfel cum au fost acordate, conduce la obligația de plată a majorărilor de întârziere calculate de la data la care termenul și/sau condițiile nu au fost respectate și nu determină pierderea valabilității eșalonării. În acest sens, a pronunțat instanța de fond soluția, în raport și cu buna-credință de care a dat dovadă reclamanta în plata obligațiilor sale bugetare, societatea apelând și la credite bancare și efectuând plățile imediat după îndestularea contului său cu sumele primite de la terții beneficiari, reprezentând contravaloarea mărfurilor primite și a serviciilor prestate. Soluția a fost pronunțată și pe linia eforturilor depuse de autoritățile competente, în vederea recuperărilor sumelor datorate bugetului de stat, prin acordarea de facilități în plata restanțelor, materializate în acte normative succesive, O.U.G.

nr. 163/2000, O.U.G. nr. 43/2001 și O.U.G. nr. 40/2002. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 357 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, precum și recursul declarat de aceleași părți, împotriva încheierii nr. 46 din 25 februarie 2002 a aceleiași instanțe, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2003.