ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 327/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

10 august 2001, reclamanta SC P.T. SRL Târgu Mureș a chemat în judecată

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș,

solicitând anularea deciziei nr. 1050 din 9 iulie 2001 și a notei de constatare

nr. 5461 din 30 martie 2001.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că organele financiare au stabilit în mod eronat că nu poate

beneficia de scutire de la plata majorărilor de întârziere calculate până la

data de 19 octombrie 2000 și neachitate, pe feluri de venituri ale bugetului de

stat, deși societatea îndeplinește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000,

plătind integral impozitele și taxele datorate.

Prin sentința nr. 128 din 10 iunie

2002, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis în parte acțiunea și a anulat parțial decizia nr.

1050/2001 și nota de constatare nr. 5461/2001, prin care s-au stabilit în

sarcina reclamantei, obligații fiscale constând în majorări de întârziere în

valoare de 662.506.6616 lei, din care 195.788.081 lei, recalculate la impozitul

pe dividende și 466.718.080 lei, aferente impozitului pe salarii, cu obligarea

pârâților la restabilirea situației anterioare în privința sumei totale de mai

sus.

Au fost menținute celelalte obligații

fiscale ale reclamantei, neachitate și s-a dispus obligarea pârâtelor la

35.350.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că la cererea reclamantei, în vederea aplicării prevederilor

O.U.G. nr. 163/2000, organul de control a stabilit că societatea datorează cu

titlu de impozit pe dividende, suma de 349.745.800 lei, pe care a achitat-o la

data de 31 octombrie 2000, caz în care beneficiază de dispozițiile art. 4 din

ordonanță, pentru majorările de întârziere de 195.798.071 lei.

Cu privire la impozitul pe salarii,

s-a reținut că reclamanta a achitat suma totală de 3.164.000.000 lei, în

perioada 19 octombrie – 30 noiembrie 2000.

Față de plățile succesive efectuate

în contul impozitului pe salarii, instanța și-a însușit punctul de vedere al

expertizei care a recalculat majorările de întârziere reduse cu 60%, de care

trebuia să beneficieze reclamanta, în valoare totală de 662.506.161 lei, sumă

pe care societatea nu o datorează la buget.

Referitor la suma de 2.995.713 lei,

majorări de întârziere pentru neplata la termen a T.V.A., instanța a constatat

că a fost corect calculată de organul de control, fiind datorată de societate.

Împotriva sentinței a declarat

recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În legătură cu impozitul pe

dividende, s-a precizat că instanța a reținut în mod greșit că societatea ar

îndeplini condițiile cumulative prevăzute de Ordinul ministrului finanțelor

publice nr. 1396/2000, de aplicare a O.U.G. nr. 163/2000, deoarece reclamanta

nu a calculat și virat împreună cu impozitul, și majorările aferente.

Referitor la impozitul pe salarii,

recurentul a arătat că reclamanta a achitat cu întârziere obligațiile curente

privind impozitul pe salarii din perioada 19 octombrie – 29 decembrie 2000 și

nu a virat nici majorările de întârziere aferente debitului, astfel încât

societatea nu poate beneficia de facilitățile acordate prin O.U.G. nr.

163/2000.

Examinând cauza în raport cu

motivele invocate și potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea

va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, instanța de fond a

interpretat în mod corect prevederile O.U.G. nr. 163/2000, privind diminuarea

arieratelor la bugetul de stat. Potrivit art. 4 din acest act normativ,

majorările de întârziere se scutesc la plată dacă debitele restante, la data

intrării lui în vigoare, au fost achitate până la 31 octombrie 2000. De

asemenea, art. 5 din ordonanță prevede reducerea majorărilor de întârziere cu

60% și respectiv, 40%, în cazul în care debitele principale au fost achitate

până la 30 noiembrie 2000 și respectiv, 15 decembrie 2000.

Textul ordonanței instituie în art.

6, și obligația debitorilor persoane juridice, de a-și achita obligațiile

scadente începând cu data intrării în vigoare a actului normativ și până la 29

decembrie 2000, inclusiv.

Potrivit expertizei contabile

efectuate în cauză, necontestate de pârâți, la data de 19 octombrie 2000,

societatea datora cu titlu de impozit pe dividende, suma de 349.745.800 lei,

achitată integral în perioada 23 octombrie – 31 octombrie 2000, cu O.P. nr.

1407 din 23 octombrie 2000 și nr. 1461 și nr. 1462 din 31 octombrie 2000.

Aceeași sumă se regăsește și în nota

de constatare întocmită de organul vamal de control, care, însă, a reținut că

reclamanta nu a calculat și virat până la 29 decembrie 2000, majorările de

întârziere aferente impozitului pe dividende, cu termene de plată scadente în

perioada 10 octombrie – 29 decembrie 2000.

Astfel cum reține raportul de

expertiză, pentru intervalul sus-menționat s-au plătit dividende de 171.184.215

lei, pentru care impozitul aferent de 8.579.210 lei a fost achitat cu 8, 9 și

10 zile întârziere, cu O.P. nr. 637 din 12 aprilie 2001, la aceeași dată fiind

plătite și majorările de întârziere, de 116.766 lei.

Întrucât sunt aplicabile

dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 163/2000, potrivit cărora debitorii

beneficiază de scutire sau reducere a majorărilor de întârziere și în situația

în care achită, în termen de 15 zile de la data încheierii sau comunicării

documentelor de verificare sau constatare, diferențele de impozite și

majorările aferente, constatate ulterior, societatea beneficiază de scutire de

plata majorărilor de întârziere, de 195.798.071 lei.

Cu privire la impozitul pe salarii,

datoria scadentă la 10 octombrie 2000 era de 3.003.908.893 lei, care a fost

achitată în întregime, până la 30 noiembrie 2000, cu O.P. nr. 1375 din 19

octombrie 2000, nr. 1456 din 30 octombrie 2000, nr. 1650 din 29 noiembrie 2000

și nr. 1651, nr. 1660 și nr. 1661 din 31 noiembrie 2000.

După cum a precizat expertiza,

societatea îndeplinește ambele condiții impuse de O.U.G. nr. 163/2000, achitând

atât datoriile vechi, până la 30 octombrie 2000, cât și cele curente până la 29

decembrie 2000. Astfel, soldul neplătit de 1.051.052.963 lei, a fost achitat

înainte de 20 decembrie 2000, cu O.P. nr. 1755 din 14 decembrie 2000, nr. 1775

din 18 decembrie 2000, nr. 1776 din 19 decembrie 2000, nr. 1818 din 20 decembrie

2000 și nr. 1842 din 28 decembrie 2000.

Pentru datoriile de 451.465.463 lei,

restante la 31 octombrie 2000 și achitate în luna decembrie 2000, în timpul

controlului s-au calculat majorări de întârziere de 31.842.950 lei, plătite la

12 zile după încheierea notei de constatare, cu O.P. nr. 636 din 12 aprilie

2001.

Astfel cum s-a concluzionat în

raportul de expertiză, în aceste imprejurări societatea se încadrează în

prevederile art. 5 lit. a) din O.U.G. nr. 163/2000, în sensul că majorările de

întârziere se reduc cu 60%.

În legătură cu susținerea din recurs

că instanța nu a avut în vedere și prevederile din Normele de aplicare a O.U.G.

nr. 163/2000, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1396 din 23

octombrie 2000, potrivit cărora pentru a fi aplicabile facilitățile prevăzute

la art. 4 și 5 din ordonanță, trebuie achitate debitele scadente între 19

octombrie și 29 decembrie 2000, împreună cu eventualele majorări de întârziere

aferente, acest argument nu are temei legal. Astfel, textul art. 6 din O.U.G.

nr. 163/2000, prevede exclusiv plata obligațiilor provenind din impozite, taxe

și alte venituri ale bugetului de stat, fără a face vreo referire și la

necesitatea achitării majorărilor de întârziere aferente.

În consecință, criticile aduse

sentinței nefiind întemeiate, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Mureș – Administrația Finanțelor Publice a municipiului Târgu Mureș,

împotriva sentinței civile nr. 128 din 10 iunie 2002, a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 ianuarie 2003.