ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1940/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, la 26 iunie 2001,

reclamanta SC E SA București a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 816 din 30 mai 2001,

precum și actelor premergătoare acesteia, respectiv hotărârea nr. 4 din 25

februarie 2000 emisă de Direcția Generală a Controlului Fiscal București și

procesul-verbal din 23 noiembrie 1999 emis de Direcția Generală de Control

Fiscal din același minister.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin actul de control a fost obligată în mod nelegal la plata unor

sume reprezentând impozit pe profit, T.V.A. și majorări de întârziere aferente

acestora și a precizat că pârâtul a stabilit, în mod neîntemeiat, că pierderile

tehnologice (tehnice și comerciale) nu sunt deductibile fiscal, iar cu privire

la T.V.A., aferentă avansurilor încasate, nu s-a avut în vedere balanța de

verificare contabilă pentru fiecare sucursală de distribuție și faptul că în

majoritatea cazurilor, T.V.A. a fost contabilizată.

Prin sentința civilă nr. 1509 din 12

noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea formulată de SC E. SA București în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că, față de prevederile legale în vigoare la data

controlului, pierderile comerciale nu sunt deductibile la calculul impozitului

pe profit, iar pierderile tehnice pot fi incluse în costurile de producție dacă

au fost stabilite pe baza unor norme de consumuri legal aprobate, condiție

care, în speță, nu a fost îndeplinită.

Cu privire la diferența de T.V.A.,

instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile cap. VII art. 12 alin. (3) din

O.G. nr. 3/1993 privind T.V.A., republicată, potrivit cărora „pentru livrările

de bunuri și prestările de servicii (..) la care se încasează avansuri,

exigibilitatea intervine la data stabilirii debitului clientului pe bază de

factură sau alt document legal, iar Normele de aplicare a O.G. nr. 3/1992

stabilesc că „exigibilitatea T.V.A. este anticipată faptului generator, atunci

când se încasează venituri”. De asemenea, s-a reținut că nu a fost probată în

cauză apărarea reclamantei, în sensul că la unele sucursale din țară această

evidențiere a T.V.A. în contabilitate s-ar fi efectuat.

Împotriva sentinței civile

susmenționate a declarat recurs SC E. SA București, criticând-o ca netemeinică

și nelegală.

Recurenta a susținut, în esență, cu

privire la consumul propriu tehnologic (C.P.T.) că este o cheltuială

deductibilă din punct de vedere fiscal, întrucât este inclus în tarifele de la

consumatorii finali.

În ceea ce privește cel de al doilea

capăt de cerere, respectiv neevidențierea T.V.A., aferentă avansurilor încasate

de la clienți, recurenta a susținut că nu s-a luat în considerare faptul că la

unele sucursale a fost calculat T.V.A. - ul la avansurile încasate de la

clienți și că o mare parte din valoare o reprezintă avansul primit de la

consumatorii casnici care, la acea dată, nu era purtător de T.V.A., ceea ce a

făcut ca baza impozabilă să nu fie stabilită cu exactitate.

Motivele de recurs formulate de SC

E. SA București au fost însușite de cele 8 filiale introduse în cauză și au

fost reiterate în cuprinsul notelor scrise depuse de acestea la dosar.

Recursul urmează a fi admis pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

În cauză, părțile au poziții

contradictorii atât în ceea ce privește consumul propriu tehnologic (C.P.T.),

faptul dacă acesta este sau nu o cheltuială deductibilă din punct de vedere

fiscal, cât și în ceea ce privește T.V.A. și majorările aferente acesteia. În

acest caz, recurenta susține că T.V.A. a fost calculată și înregistrată în

evidențele contabile ale subunităților sale și că instanța nu a avut în vedere

actele existente la dosar și care demonstrează acest fapt.

S-a susținut, de asemenea, că

valoarea T.V.A. reținută de organul de control ca fiind datorată nu este cea

reală ,întrucât avansurile încasate de la consumatorii casnici nu erau

purtătoare de T.V.A.

În această situație, se impune

suplimentarea probatoriilor și administrarea în cauză a unei expertize de

specialitate prin care să se stabilească situația de fapt, dacă pierderile

rezultate din consumul tehnologic pot fi încadrate ca deductibile fiscal sau

nu, să se stabilească sumele datorate și să se defalce prejudiciul ce va fi

stabilit pentru fiecare filială a SC E. SA, în funcție de situația concretă a

acestora.

De aceea, pentru corecta soluționare

a litigiului și evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului, urmează a se

admite recursul, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre

rejudecare la aceiași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC E. SA

București, SC E.M. SA Bacău, SC E.D. SA Constanța, SC E.M.N. SA Ploiești, SC

E.O. SA Craiova, SC E.T.N. SA Cluj-Napoca, SC E.T.S. SA Brașov, SC E.M.S. SA

București și SC E.B. SA Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 1509 din 12

noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 mai 2003.