ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1916/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18 mai

2001, reclamanta SC H. SRL Sighișoara a chemat în judecată Direcția Generală a

Finanțelor Publice Mureș și Garda Financiară Mureș, solicitând anulararea

deciziei nr. 10/2001 și a procesului-verbal de control nr. 22 din 31 ianuarie

2001 și exercitarea de plată a sumei de 11.138.403 lei, reprezentând T.V.A. și

a sumei de 2.158.083 lei, majorări de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin procesul-verbal întocmit de Comisia Gărzii Financiare Mureș s-a

considerat că societatea nu a respectat normele de aplicare a O.U.G. nr.

17/2000 și a dedus în mod nejustificat T.V.A. Reclamanta a invocat

nelegalitatea controlului care s-a realizat în lipsa reprezentanților săi și

pentru o perioadă care mai fusese deja controlată. Referitor la fondul

constatărilor, reclamanta susține că a prezentat originalele facturilor, care

constituie documente justificative pentru deductibilitatea T.V.A., potrivit

dispozițiilor O.U.G. nr. 17/2000.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ ,prin sentința civilă nr. 168 din 10

iulie 2001, a admis acțiunea, a anulat actele administrative contestate și a

exonerat-o pe reclamantă, de plata sumelor imputare.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș,

susținând, în esență, că instanța a considerat în mod greșit că, reconstituind

factura nr. 6380745 din 30 iunie 2000, suma înscrisă în factură ca T.V.A., este

deductibilă; cu privire la factura nr. 4348598 din 20 iulie 2000, prezentarea

ulterioară controlului acesteia este lipsită de relevanță; cu privire la suma

de 3862.756 lei înscrisă pe bonurile fiscale emise de unitățile de desfacere a

carburanților auto, instanța în mod eronat le-a reținut ca fiind valabile, în

lipsa unor mențiuni esențiale; cât privește facturile emise pentru masa

servită, societatea nu a făcut dovada că în aceste facturi nu s-a inclus

valoarea unor produse de tutun sau băuturi alcoolice.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Criticile aduse hotărârii instanței

de fond, se referă în principiu la faptul că societatea nu a prezentat în

timpul controlului, documente justificative.

Controlul efectuat de Garda

Financiară s-a efectuat în lipsa reprezentantului legal al societății,

încălcându-se prevederile O.G. nr. 70/1997.

În aceste condiții, nu i se poate

imputa intimantei-reclamante prezentarea actelor în fața instanței.

Referitor la susținerea privitoare

la facturile depuse în copie, s-a dovedit că factura fiscală nr. 6380745 din 30

iunie 2000, emisă de SC C. Mureș a fost expediată de această societate, prin

poștă, însă nu a ajuns la destinatar. Pentru acest motiv s-a procedat la

reconstituirea ei, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991, art. 26.

Chiar dacă reclamanta nu a făcut

mențiunea „reconstituit”, a procedat la efectuarea unei copii de pe exemplarul

furnizorului, pe care acesta a precizat: „conform cu originalul”, fiind semnată

și ștampilată de emitente. Așa fiind, acest document îndeplinește cerințele impuse

de deductibilitate, prevăzută de pct. 10.12 lit o) din Normele metodologice de

aplicare a O.U.G. nr. 17/2000.

Cu privire la cealaltă factură

depusă în copie, emisă de SC A. SA Hunedoara, cu nr. 4348598 din 20 iulie 2000,

aceasta a fost prezentată în original, în fața instanței de fond.

În legătură cu critica privitoare la

bonurile fiscale emise de unitățile de desfacere a carburanților auto, în mod

eronat instanța de fond a apreciat că lipsa mențiunilor de pe acestea a fost

suplinită prin întocmirea foilor de parcurs și a bonurilor de intern, din care

rezultă că întreaga cantitate de benzină achiziționată a fost folosită exclusiv

în interesul și pentru nevoile societății.

Cu privire la dreptul de

deductibilitate al societății pentru T.V.A., diferența unor facturi emise

pentru masa servită, în mod corect instanța de fond a reținut că nu s-a făcut

dovada includerii în acestea, de țigări și băuturi alcoolice, susținerea

organului de control fiind o simplă prezență.

Ultima critică, referitoare la

calitatea de salariat a d-lui M.A., administratorul societății comerciale

reclamante, dovada acestei calități a fost făcută în fața instantei de fond și

ca urmare, în mod corect s-a reținut dreptul de deducere a T.V.A.

Având în vedere cele mai sus expuse,

recursul declarat de pârâtă se va respinge ca nefondat.

Cu privire la capătul de cerere

referitor la obligarea recurenților la plata sumei de 2.700.000 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată în recurs, întrucât intimata nu a depus originalul

documentelor justificatoare, urmează să-și valorifice pretențiile pe calea unei

acțiuni separate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș, împotriva sentinței

nr. 168 din 10 iulie 2001 a Curții de Apel Târgu Mure, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 mai 2003.