ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 833/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 833/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.C. SRL a solicitat

în contradictoriu cu DGFP Gorj anularea Deciziei nr. 132 din 23 aprilie 2008,

prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 24260

din 27 mai 2005, anularea acestei decizii de impunere pentru suma de 528.079

RON (respectiv TVA în valoare de 200.891 RON și accesorii aferente de 327.188

RON).

Inițial, Curtea de

Apel Craiova prin Sentința nr. 220 din 9 iunie 2009 a admis în parte

contestația, a anulat în parte Decizia de impunere nr. 24260 din 27 mai 2005

emisă de D.G.F.P. Gorj, raportul de inspecție fiscală și Decizia nr. 132 din 23

aprilie 2008 emisă de A.N.A.F. pentru suma de 200.891 RON reprezentând TVA și

pentru accesoriile aferente acestor sume.

Recursul declarat de

D.G.F.P. Gorj în nume propriu și pentru A.N.A.F. a fost admis prin Decizia nr.

645 din 9 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința și trimisă cauza

spre rejudecare la aceeași instanță cu motivarea că sentința a fost dată cu

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 214 alin. (4) C. proc. fisc. și fără a

fi depusă la dosar Sentința nr. 3022 din 15 octombrie 2007 a Judecătoriei Târgu

Jiu și Decizia nr. 296 din 22 noiembrie 2007 a Tribunalului Gorj.

S-a arătat că Ordinul

nr. 211/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nu a avut ca obiect

răspunderea societății intimate, ca persoană juridică și nu poate constitui

temei pentru exonerarea acesteia de răspundere fiscală stabilită prin actele

administrativ-fiscale deduse judecății, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor

care-i revin în calitate de plătitor de TVA.

S-a apreciat și că

hotărârea instanței de fond s-a întemeiat greșit și pe concluziile raportului

de expertiză contabilă efectuat în cauză, pentru că acestea nu au fost

raportate la prevederile art. 19 din O.G. nr. 3/2000, art. 19 din O.G. nr.

3/1992, art. 19 lit. a) și art. 25 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000, pct. 10.6

lit. g) din H.G. nr. 401/2000, art. 6 din H.G. nr. 831/1997 și nu a fost

analizată în cauză Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

La rejudecare,

Dosarul a fost înregistrat sub nr. 1487/54/2010 la Curtea de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal.

de fond

Prin Sentința nr. 112

din 9 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal a fost admisă în parte contestația formulată de SC A.C. SRL, a fost

anulată în parte Decizia de impunere nr. 24260 din 27 mai 2005 și Decizia nr.

132 din 23 aprilie 2008 emisă de A.N.A.F. sub aspectul sumei de 200.891 RON

reprezentând TVA și accesoriile aferente acestor sume.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut că sub aspectul sumei de 200.891 RON TVA

și accesoriile acestora, facturile fiscale și chitanțele care privesc această

sumă îndeplinesc condițiile de documente justificative prevăzute de Legea nr.

82/1991, Legea nr. 345/2002 și Legea nr. 571/2003 și sunt purtătoare de TVA,

conținând toate elementele de identificare.

Pentru că inspectorii

fiscali au susținut că facturile nu îndeplinesc condițiile de documente

justificative, instanța de fond a arătat că societatea reclamantă nu a procurat

aceste documente ci ele eu fost aduse de furnizori cu mărfurile respective, iar

în urma cercetărilor penale s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

administratorului societății pentru săvârșirea infracțiunilor de fals

intelectual și uz de fals, prevăzute de art. 289 și 291 C. pen.

Prin urmare, instanța

de fond a considerat că în conformitate cu art. 19 din O.G. nr. 3/1992, art. 19

lit. a) și art. 25 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000, pct. 10.6 lit. g) din H.G.

nr. 401/2000 și art. 6 din H.G. nr. 831/1997, facturile sunt deductibile TVA,

iar societatea reclamantă, cumpărător de bună-credință, a înregistrat în

evidența contabilă proprie facturile în discuție pentru a respecta

reglementările legale în vigoare și pentru dreptul de deducere a taxei pe

valoarea adăugată aferentă intrărilor, fiind plătitor de TVA.

În ceea ce privește

celelalte sume contestate, respectiv suma de 7.105 RON, instanța a apreciat că

facturile referitoare la această sumă nu cuprind elementele prevăzute de art.

155 alin. (8) C. fisc., ca și în cazul facturilor referitoare la suma de 5.791

RON.

exercitată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs D.G.F.P. Gorj în nume propriu și în numele și pentru

A.N.A.F., considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs

se arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că din conținutul

facturilor în discuție nu rezultă date privind caracterul nereal al

operațiunilor economice efectuate de intimata-reclamantă.

S-a susținut că în

perioada 2000 - 2001 intimata-reclamantă a dedus suma de 200.891 RON TVA în

baza unor facturi de aprovizionare cu fier vechi și mijloace fixe emise de

societăți care nu există în baza de date a direcțiilor județene ale finanțelor

publice.

Deși în obiecțiunile

la raportul de expertiză au fost invocate dispozițiile art. 6 din H.G. nr.

831/1997, instanța de fond în mod greșit a reținut că înregistrarea în

contabilitate a respectat reglementările legale în vigoare, că bunurile

aprovizionate sunt destinate pentru nevoile firmei.

S-a apreciat că nu

prezintă relevanță în cauza dedusă judecății faptul că administratorul

intimatei reclamante nu a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de

fals intelectual și uz de fals atâta timp cât facturile în cauză nu îndeplinesc

condițiile de documente justificative, iar reclamanta a încălcat prevederile

art. 19 din O.G. nr. 3/1992, art. 19 lit. a) din O.G. nr. 17/2000, pct. 10.6

lit. g) din H.G. nr. 401/2000 și art. 25 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000.

Referitor la

deducerea TVA sunt incidente și prevederile Deciziei nr. V din 15 ianuarie 2007

publicată în M. Of. nr. 732 din 30 octombrie 2007 emisă de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

În ceea ce privește

accesoriile aferente TVA, pentru că a fost stabilit debitul, atunci reclamanta

datorează și obligațiile accesorii aferente acestuia.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii

contestației formulate de SC A.C. SRL, ca neîntemeiată.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Sentința nr. 112 din

9 martie 2011 a Curții de Apel Craiova a fost pronunțată ca urmare a casării primei

sentințe cu trimitere spre rejudecare prin Decizia nr. 645 din 9 februarie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal.

Prin decizia de

casare a fost dezlegată problema de drept a incidenței soluției date prin

Ordonanța nr. 211/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și s-a

subliniat faptul că aceasta nu poate constitui temei pentru exonerarea de

răspundere fiscală stabilită prin actele administrativ-fiscale deduse judecății

ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor care-i revin, ci în calitate de

plătitor TVA.

Cauza a fost trimisă

spre rejudecare pentru a se verifica incidența prevederilor art. 19 din O.G.

nr. 3/1992, art. 19 lit. a) și art. 25 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000, pct.

10.6 lit. g) din H.G. nr. 401/2000 și art. 6 din H.G. nr. 831/1997, precum și

ale Deciziei nr. V din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

- Secțiile Unite.

Potrivit art. 315

alin. (1) C. proc. civ. „În caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Cu toate acestea,

instanța de fond, la rejudecare, prin sentința atacată, în considerente, a

reținut că se impune admiterea acțiunii pentru că Parchetul de pe lângă

Tribunalul Gorj a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului

societății reclamante pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și

uz de fals, deși această problemă a fost soluționată de instanța de recurs care

a subliniat că această împrejurare nu prezintă relevanță în exonerarea de

răspundere fiscală stabilită prin actele administrative contestate în cauză.

Nici problema

incidenței actelor normative indicate de instanța de recurs nu a fost rezolvată

de instanța de fond după casarea cu trimitere spre rejudecare.

În considerentele

sentinței atacate în prezentul recurs au fost indicate dispozițiile legale,

respectiv, art. 19 din O.G. nr. 3/1992, art. 19 lit. a) și art. 25 lit. b) din

O.U.G. nr. 17/2000, pct. 10.6 lit. g) din H.G. nr. 401/2000 și art. 6 din H.G.

nr. 831/1997, dar nu s-a analizat dacă reclamanta a respectat sau nu aceste

prevederi, în schimb s-a concluzionat că în raport de aceste prevederi,

facturile sunt deductibile de TVA.

Această concluzie a

instanței de fond este contrară prevederilor legale invocate, astfel că este

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cele 92 de facturi

pentru care a fost calculat TVA în sumă de 200.891 RON și accesorii de 327.188

RON nu îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate documente justificative.

Aceste facturi au

fost emise începând cu 26 februarie 2000.

În anul 2000, până la

15 martie 2000, erau incidente prevederile art. 19 din O.G. nr. 9/1992 privind

taxa pe valoare adăugată, iar după 15 martie 2000 au devenit incidente

prevederile art. 19 lit. a) din O.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoare

adăugată.

Înalta Curte de

Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 a

stabilit că „Taxa pe valoare adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate

diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care

documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate

informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării

operațiunii pentru care se solicită deducerea de TVA”, tocmai având în vedere

modificările legislative întocmite în materie fiscală.

Potrivit art. 19 din

O.G. nr. 3/1992 privind taxa pe valoare adăugată „Pentru efectuarea dreptului

de deducere a taxei pe valoare adăugată aferentă intrărilor, agenții economici

sunt obligați: a) să justifice, prin documente legal întocmite, cuantumul

taxei”.

Ulterior, după 15

martie 2000 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoare

adăugată, sau în art. 19 prevede obligația întocmirii de documente, potrivit

legii, pentru efectuarea dreptului de deducere a TVA.

În art. 25 lit. b)

din O.U.G. nr. 17/2000 s-a prevăzut că pentru realizarea operațiunilor

impozabile, contribuabilul are următoarele obligații:

a) să consemneze

livrările de bunuri și/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în

documente legal aprobate și să completeze toate datele prevăzute de acestea.

Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii cu valoarea taxei pe valoare

adăugată mai mare de 20 milioane ROL, la aceste documente se anexează și copia

de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoare

adăugată;

b) contribuabilii

plătitori de TVA sunt obligați să solicite de la furnizori sau prestatori

facturi fiscale ori documente legal aprobate pentru toate bunurile și

serviciile achiziționate și să verifice întocmirea corect a acestora, iar

pentru facturile fiscale cu o valoare a taxei pe valoare adăugată mai mare de

20 milioane lei, să solicite și copia de pe documentul legal care atestă

calitatea de plătitor de TVA a furnizorului sau prestatorului”.

Și potrivit pct. 119

din H.G. nr. 704/1993 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii

contabilității, documentele justificative cuprind, de regulă, următoarele

elemente principale:

- denumirea

documentelor;

- denumirea și sediul

unității patrimoniale care întocmește documentul;

- numărul și data

întocmirii documentului;

- menționarea

părților care participă la efectuarea operațiunilor patrimoniale (când este

cazul);

- conținutul

operațiunii patrimoniale și când este cazul și temeiul legal al efectuării ei;

- datele cantitative

și valorice aferente operațiunii efectuate;

- numele și

prenumele, precum și semnăturile persoanelor care le-au întocmit, vizat și

aprobat, după caz;

- alte elemente

menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor efectuate, coroborate cu

prevederile art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 care

precizează că „Orice operațiune patrimonială se consemnează la momentul

efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în

contabilitate, dobândind calitatea de document justificativ”.

Din analiza

facturilor ce vizează suma de plată a TVA și a accesoriilor aferente rezultă că

acestea nu au fost completate cu toate mențiunile prevăzute de lege, respectiv,

în multe cazuri lipsesc datele privind sediul societății și aproape în toate

cazurile lipsesc mențiunile privind expediția, mai ales că facturile se referă

la cantități mari de fier vechi (40.000 kg, 87.980 kg, 139.300 kg) și

transportul lor nu se putea face decât cu mijloace de transport și în prezența

unui delegat.

Cu toate acestea,

facturile nu conțin datele privind expediția, ceea ce înseamnă nerespectarea

prevederilor legale mai sus citate.

Deși s-a dispus

casarea sentinței pentru a se verifica incidența dispozițiilor art. 19 lit. a)

și art. 25 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 și a fost efectuată o expertiză

tehnică la dosarul cauzei nu au fost depuse documentele indicate de textele de

lege mai sus amintite, respectiv în cazul facturilor cu valoarea TVA adăugată

mai mare de 20 milioane ROL (2.000 RON), documentul legal care atestă calitatea

de plătitor de TVA a furnizorului sau prestatorului.

Pentru că una din

condițiile impuse de lege pentru a se obține deducerea TVA înscrisă în facturi

era aceasta, se constată că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea acestei

condiții, astfel că, în mod corect, organele fiscale au stabilit în sarcina

acesteia TVA de plată în sumă de 200.891 RON și accesoriile aferente.

Este de remarcat că

reclamanta-intimată nici nu a susținut că deținea astfel de documente

referitoare la firmele emitente ale facturilor.

Pentru că hotărârea

instanței de fond a fost dată cu nerespectarea deciziei de casare pronunțată de

instanța de recurs și a prevederilor legale, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, modificată

sentința atacată în sensul că va fi respinsă în totalitate acțiunea

reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de D.G.F.P. Dolj în numele propriu și al Agenției Naționale de

Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Gorj împotriva Sentinței civile nr. 112 din

9 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC A.C. SRL Rovinari, ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM