ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 645/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 22 octombrie 2008, reclamanta SC A.C. SRL Rovinari a solicitat anularea

deciziei de impunere nr. 24260 din 27 mai 2005 și a raportului de

inspecție fiscală din 25 mai 2005 întocmite de pârâta D.G.F.P. Gorj,

precum și anularea deciziei nr. 232 din 23 aprilie 2008 emisă de

pârâta A.N.A.F. cu privire la suma de 528.079 lei, reprezentând TVA și

accesorii aferente.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate a fost

nelegal stabilită obligația sa suplimentară de plăti TVA,

ca urmare a neacceptării la deducere a documentelor contabile considerate

de organele de control că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de

lege pentru documentele justificative, deși acestea nu au fost procurate

de societate, fiind aduse de furnizorii bunurilor achiziționate.

Reclamanta a precizat că

expertiza contabilă efectuată în dosarul de urmărire penală

a stabilit fără dubiu că facturile de aprovizionare îndeplinesc

condițiile de documente justificative conform dispozițiilor din Legea

nr. 82/1991, din Legea nr. 345/2002 și din Legea nr. 571/2003.

Curtea de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr.

220 din 9 iunie 2009, prin care a admis în parte acțiunea, a anulat în

parte decizia de impunere nr. 24260 din 27 mai 2005, raportul de inspecție

fiscală încheiat la 25 mai 2005 de D.G.F.P. Gorj și decizia nr. 132

din 23 aprilie 2008 emisă de A.N.A.F. cu privire la suma de 200.891 lei,

reprezentând TVA, precum și cu privire la accesoriile aferente acestui

debit.

Instanța de fond a considerat

că reclamanta nu datorează obligația suplimentară

stabilită de autoritățile pârâte pentru TVA în sumă de 200.891

lei și accesoriile aferente, deoarece prin Ordonanța Parchetului de

pe lângă Tribunalul Gorj nr. 211/P/2007 din 6 iunie 2007 s-a stabilit că

facturile avute în vedere de organele de control îndeplinesc condițiile de

documente justificative, fiind înregistrate în contabilitatea societății,

fără a se fi înregistrat un prejudiciu.

Constatând că ordonanța

susmenționată a fost menținută prin sentința

penală nr. 3022 din 15 octombrie 2007 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin decizia nr. 296 din 22 noiembrie 2007 a Tribunalului Gorj, ca urmare a respingerii plângerii formulate de organul fiscal,

instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 214 alin. (4) C. proc.

fisc., care prevăd că hotărârea definitivă a instanței

penale prin care se soluționează acțiunea civilă este

opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației,

cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Pentru celelalte debite contestate,

a fost respinsă cererea reclamantei de anulare, cu motivarea că

facturile fiscale nu cuprind toate elementele prevăzute de art. 155 alin. (8)

C. fisc. și nu constituie documente justificative, astfel că în mod

corect nu au fost acceptate pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA

aferentă.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs pârâta D.G.F.P. Gorj, solicitând casarea hotărârii ca

nelegală și netemeinică și pe fond, respingerea

acțiunii formulate de reclamantă.

Recurenta a susținut că

instanța de fond a respins neîntemeiat apărările invocate prin

întâmpinare și obiecțiunile la raportul de expertiză

contabilă, aplicând greșit dispozițiile art. 19 din O.G. nr.

3/1992, art. 19 lit. A) și art. 25 lit. B) din O.U.G. nr. 17/2000 și

pct. 10.6 lit. g) din H.G. nr. 401/2000, conform cărora, în perioada supusă

controlului societatea intimată avea obligația de a verifica întocmirea

corectă a facturilor primite de la furnizori/prestatori de servicii,

respectiv de a verifica dacă acestea cuprind toate datele cerute de

formular.

Din acest considerent, s-a

arătat că intimata-reclamantă a dedus nelegal TVA în sumă

de 200.891 lei în baza unor facturi de aprovizionare cu fier vechi și

mijloace fixe emise de societăți care nu există în baza de date

a organelor fiscale și care nu îndeplinesc condițiile de documente

justificative.

Referitor la dreptul de deducere a

TVA, recurenta a învederat că instanța de fond nu a avut în vedere

și decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în M.Of.

nr. 732 din 30 octombrie 2007 și prin care s-a stabilit că TVA nu

poate fi dedusă dacă documentele justificative nu conțin sau nu

furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile

legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care s-a

solicitat deducerea TVA.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C.

proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele

considerente:

Sentința instanței de fond a

fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 214 alin. (4) C. proc. fisc., republicat, care prevăd că,

hotărârea definitivă a instanței penale prin care se

soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor

fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la

sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

În cauză, s-a apreciat eronat

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege,

deși nu s-au depus la dosar sentința penală nr. 3.022 din 15

octombrie 2007 a Judecătoriei Târgu-Jiu și decizia nr. 296 din 22

noiembrie 2007 a Tribunalului Gorj, reținute în considerentele

hotărârii atacate.

Instanța de fond nu a avut de

asemenea în vedere că prin aceste hotărâri judecătorești a

fost soluționată plângerea depusă de organul fiscal împotriva

Ordonanței nr. 211/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj,

prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului

și contabilului societății intimate, astfel că nu era

îndeplinită cerința impusă de reglementarea menționată

anterior, în sensul existenței unei hotărâri penale definitive asupra

acțiunii civile, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit

parte civilă.

Ordonanța nr. 211/P/2007 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nu a avut ca obiect

răspunderea societății intimate, ca persoană juridică

și nu poate constitui temei pentru exonerarea acesteia de răspunderea

fiscală stabilită prin actele administrativ-fiscale deduse

judecății, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor care-i revin

în calitate de plătitor de TVA.

Hotărârea instanței de fond s-a

întemeiat greșit și pe concluziile raportului de expertiză contabilă

efectuat în cauză, dat fiind că acestea nu corespund

dispozițiilor legale avute în vedere la stabilirea obligațiilor de

plată ale intimatei-reclamante.

Atât concluziile raportului de

expertiză, cât și răspunsurile la obiecțiunile depuse de D.G.F.P.

Gorj nu au fost raportate la prevederile art. 19 din O.G. nr. 3/1992 art. 19

lit. A) și art. 25 lit. B) din O.U.G. nr. 17/2000, pct. 10.6 lit. g) din H.G.

nr. 401 /2000 și art. 6 din H.G. nr. 831/1997, care au constituit temeiul

juridic al obligației de plată stabilită în sarcina

intimatei-reclamante.

Instanța de fond nu a analizat

incidența în cauză a acestor dispoziții legale și nu a avut

în vedere decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite,

pronunțată în M.Of. nr. 732 din 30 octombrie 2007, prin care s-a decis

că TVA nu poate fi dedusă în situația în care documentele

justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile

prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării

operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.

În raport de considerentele expuse,

Înalta Curte apreciază că se impune rejudecarea cauzei, pentru a se verifica

legalitatea actelor administrativ-fiscale în funcție de situația

concretă a documentelor contabile depuse de intimata-reclamantă

și de dispozițiile legale referitoare la exercitarea dreptului de

deducere a TVA în perioada supusă controlului fiscal.

În consecință, Înalta Curte va

admite prezentul recurs, va casa hotărârea instanței de fond și

în baza dispozițiilor art. 313 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.F.P. Gorj

în nume propriu și pentru A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 220

din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.