ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7217/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7217/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele
cauzei.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 19 mai
2011, reclamanta SC M.O.C. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. Dolj a
contestat Decizia nr. 58 din 25 martie 2011 emisă de A.N.A.F.
In motivarea acțiunii
s-a arătat că prin Decizia de impunere nr. 1 din 19 ianuarie 2011, societatea a
fost obligată la plata sumei de 1.030.406 lei reprezentând impozit pe profit
(285 685 lei), obligații fiscale accesorii impozit pe profit (165 807 lei),
T.V.A.(386.848 lei) și obligații fiscale accesorii T.V.A. (192066 lei), iar
contestația formulată a fost soluționată negativ prin Decizia nr. 58 din 25
martie 2011.
Hotărârea instanței
de fond
Prin Sentința nr. 388
din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ
și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC M.O.C. SRL,
în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.- D.G.F.P. Dolj; a fost anulată Decizia de
impunere nr. 1 din 19 ianuarie 2011 emisă de D.G.F.P.- Activitatea de Inspecție
Fiscală și decizia de soluționare a contestației din 25 martie 2011 emisă de
către A.N.A.F.- D.G.F.P. Dolj; s-a respins cererea de anulare a raportului de
inspecție fiscală nr. 501 din 19 ianuarie 2011 ca inadmisibilă și a fost
obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.004,30 lei reprezentând
cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut sub aspectul situație de fapt, că
prin Decizia de impunere fiscală din 19 ianuarie 2011 întocmită în baza
procesului verbal de control fiscal de către pârâta A.N.A.F.- D.G.F.P. Dolj,
reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1.030.406 lei reprezentând impozit
pe profit suplimentar în cuantum de 285 685 lei, obligații fiscale accesorii
impozit pe profit 165 807 lei, T.V.A. suplimentar în cuantum de 3.868.48 lei și
obligații fiscale accesorii T.V.A. în cuantum de 192066 lei, iar contestația
formulată a fost respinsă prin Decizia nr. 58 din 25 martie 2011.
S-a avut in vedere ca
în evidențele societății au fost înregistrate în perioada decembrie 2008 -
ianuarie 2009 două facturi emise de către SC M.S.I.E. SRL Dr. Tr. Severin; că
in perioada noiembrie 2008 - octombrie 2009 au fost înregistrate nouă facturi
de aprovizionare emise de către SC F.A.S.S. SRL Deva; că în luna decembrie
2009, în evidența societății reclamante au fost înregistrate cinci facturi
emise de SC M.G. SRL Strehaia, apreciindu-se de către organele fiscale că toate
aceste operațiuni nu reflectau realitatea.
În raport de
documentele atașate la dosar, precum și de concluziile raportului de expertiză,
de răspunsul la obiecțiuni de anexele la raportul de expertiză, Curtea de Apel
a reținut că în conformitate cu prevederile art. 155 din C. fisc. cele 16 facturi
conțin toate datele prevăzute de lege ca fiind informații obligatorii,
respectiv denumirea și numărul documentului, denumirea/numele și prenumele și
sediul/adresa persoanei care întocmește documentul, conținutul operațiunii
economico financiare, datele cantitative și valorice aferente operațiunii,
numele, prenumele și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea
operațiunii respective, toate aceste mențiuni regăsindu-se în facturile
respective.
În ceea ce privește
susținerile organelor fiscale că acestea nu pot fi considerate valabile ca
documente justificative, întrucât lipsesc elemente precum locul de încărcare,
semnătura de primire, ora expediției, s-a apreciat că acestea nu reprezintă
mențiuni esențiale, și totodată că absența lor poate fi suplinită de celelalte
documente contabile, precum avizele de însoțire a mărfii, fișele de magazie,
N.I.R.- etc.
De asemenea, s-a
reținut că SC M.S. SRL, SC F.A.S.S. SRL și SC M.G. SRL au fost declarate
inactive ulterior tranzac
ț
iilor efectuate cu
societatea reclamantă, din conținutul raportului de expertiză și din
documentele anexate, rezultând faptul că bunurile cuprinse în cele 16 facturi
au fost cumpărate de la societăți care la data transferului dreptului de
proprietate nu erau în insolvență, faliment, inactivitate temporară sau alte
situații, că materialele au fost livrate în baza unor avize de expediție care
consemnează datele privind identificarea transporturilor, respectiv data,
mijlocul de transport, delegat, cantitate, materialele au fost recepționate conform
facturilor întocmite, că facturile au fost achitate către furnizori prin
instrumente de plată bancare și că materialele au fost utilizate pentru
executarea unor lucrări contractate de către societate astfel că nu se poate
reține vreo culpă a reclamantei.
Totodată, s-a avut in
vedere că evidența materialelor s-a ținut cantitativ valoric, că au fost
deschise fișe de magazie și au fost consemnate în fișele de magazie toate
operațiunile de intrare și dare în consum, că operațiunile de intrare au fost
înregistrate în contabilitatea SC M.O.C. SRL, iar lucrările de executare au
fost facturate către beneficiari și incasate, facturile fiind înregistrate în
jurnalele de vânzări și înscrise în deconturile de T.V.A., iar veniturile au
fost înregistrate în registrul jurnal și în balanțele de verificare
corespunzătoare perioadelor respective.
Ca atare, Curtea de
apel a reținut că toate sumele cuprinse în facturile cu societățile SC M.S.I.E.
SRL Dr.Tr. Severin, SC F.A.S.S. SRL Deva și SC M.G. SRL, verificate de către
organele fiscale cu ocazia controlului efectuat și consemnat în R.I.F., au
caracter de cheltuieli deductibile, așa cum rezultă din documentele contabile
ale SC M.O.C. SRL, acestea îndeplinind condițiile prevăzute de legislația
fiscală în vigoare, respectiv art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003
privind C. fisc. coroborat cu pct. 45 alin. (4) din Normele metodologice de
aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004,
art. 146 alin. (1) lit. a) și art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind
C. fisc.
În ceea ce privește
faptul că SC M.S.I.E. SRL, SC F.A.S.S. SRL și SC M.G. SRL, în perioada în care
s-au derulat tranzacții cu aceste 3 societăți, nu au depus bilanțul contabil,
sau nu au depus declarații fiscale către A.N.A.F. pentru anumite perioade, sau
nu au declarat un punct de lucru, s-a considerat că aceste situații nu-i pot fi
imputate reclamantei, aceasta comportându-se ca un comerciant de bună credință
atât în relația cu cei trei furnizori cât și față de A.N.A.F.
S-a reținut și
jurisprudența relevantă a Curții Europene de Justiție cu privire la
deductibilitatea T.V.A. în Cauzele reunite C-354/355/03 Optigen Ltd, Fulcrum
Electronics Ltd si Bond House systems Lta c. Commlssloners of Customs &
Excise privind implicarea în lanțul tranzacțional a unei societăți-fantomă
(fraudă tip carusel) și utilizarea în deducerea T.V.A. a unui cod de
înregistrare fictiv, in Cauza C-255/02 Halifax privind practici abuzive în
materie de T.V.A., în Cauza C-409/04, Teleos și alți c. Commissioners of Custom
& Excise privind aplicarea regimului de scutire cu drept de deducere
utilizând documente aparent reale, Cauza C-85/95 Reisdorf - lipsa documentului
în original.
În ceea ce privește
cererea de anulare a raportului de inspecție fiscală, judecătorul fondului a
apreciat că se impune respingerea acesteia deoarece acesta nu reprezintă un act
administrativ fiscal susceptibil de a fi pus în executare, singurul act de
acest fel fiind constituit de decizia de impunere potrivit art. 85 și 86 C.
proc. fisc.
În temeiul art. 274
C. proc. civ. întrucât a căzut în pretenții, pârâta a fost obligată la plata
cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.004,30 lei.
Recursul
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs pârâta D.G.F.P. Craiova, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie în esență pentru următoarele motive:
Instanța de fond a
reținut în mod eronat situația de fapt dedusă judecății.
Se reține faptul că
în conformitate cu dispozițiile art. 155 C. fisc. cele 16 facturi ar conține
toate datele prevăzute de lege ca fiind informații obligatorii.
În perioada decembrie
2008 - ianuarie 2009, societatea contestatoare a înregistrat în evidența
contabilă facturi de aprovizioanare de la trei furnizori: SC M.S.I.E. SRL, Dr.
Tr. Severin, SC F.A.S.S. SRL - Hunedoara, SC M.G. SRL - Mehedinți.
Organele de inspecție
fiscală au stabilit în mod întemeiat că societatea reclamantă a înregistrat în
evidența contabilă două facturi de aprovizionare cu balast și piatră sparta de
la SC M.S.I.E. SRL Dr. Tr.Severin în sumă totală de 600.354 lei, din care baza
impozabilă : 504.499 lei + TVA : 95.855 lei.
Conform Raportului
din 12 iulie 2010 emis de Compartimentul de Schimb International de Informații
din cadrul D.G.F.P. Dolj, rezultă că SC M.S.I.E. SRL nu a declarat livrări
efectuate către reclamanta SC M.O.C. SRL.
Asupra acestui aspect
instanța de fond nu s-a pronunțat în niciun fel.
- Pe nota de intrare
recepție din 16 decembrie 2008 a cantităților de 4.140 mc balaș figurează
facturată cu factura din 26 decembrie 2008, rubricile «comisia de recepție» și
«primit în gestiune» sunt completate cu numele și prenumele
persoanei/persoanelor, la rubrica «comisia de recepție» figurează aplicată o
ștampilă cu sigla reclamantei și o semnătură inteligibilă.
Referitor la factura
din 20 ianuarie 2009, s-a învederat instanței de fond că la rubrica " date
privind expediția" nu erau completate "mijlocul de transport,
expedierea s-a efectuat în prezenta noastră la de . ora. și nici rubrica
semnăturile."
Cu privire la
contractul încheiat de către reclamantă cu SC M.S.I.E. SRL, dl E.Ș. în calitate
de administrator al reclamantei a declarat ca acesta a fost semnat de dl. M.M.,
în timp ce dl. M.M. în declarația dată organelor I.P.J. Mehedinți a declarat că
legătura cu facturile din 26 decembrie 2008 și din 20 ianuarie 2009, în care el
apare ca delegat menționează nu cunoaște nimic, semnătura nu-i aparține și nu
cunoaște dacă a fost livrată cantitatea de balast și p de către SC M.S.I.E. SRL
către SC M.O.C. SRL."
Inspecția fiscala a
constatat, în mod întemeiat, că, în perioada noiembrie 2008 - octombrie 2009,
societatea contestatoare a înregistrat în evidența contabilă un număr de 9
facturi aprovizionare, în sumă totală de1.263.769 lei, emise de către SC
F.A.S.S. SRL.
Conform Raportului
din 12 iulie 2010 emis de Compartimentul de Schimb Internațional de Informații
din cadrul D.G.F.P. Dolj, SC F.A.S.S. SRL nu a declarat livrările efectuate
către reclamanta SC M.O.C. SRL.
- Analiza
caracterului deductibil al cheltuielilor înregistrate de către reclamantă
presupunea, în mod obligatoriu și o verificare a situației SC F.A.S.S. SRL,
lucru ce nu a fost făcut nici de către expertul contabil, nici de către
instanța de fond care preia numai concluziile expertului contabil.
La stabilirea
caracterului deductibil al cheltuielilor respective expertul contabil trebuia
să aibă în vedere procesul verbal din 09 februarie 2010 încheiat de către
D.G.F.P. Dolj la SC F.A.S.S. SRL Deva în care se reține că: „organele de
inspecție fiscala s-au deplasat in data de 06 septembrie 2010 la sediul social
declarat al agentului economic din Deva, unde nu a fost prezentă nici o
persoana care să reprezinte societatea comerciala și să pună la dispoziția
organelor de inspecție fiscala documentele primare, documentele financiar
contabile declarațiile de impunere, registrul fiscal, jurnalele T.V.A. de
vânzări si cumpărări si alte înscrisuri necesare pentru determinarea stării de
fapt fiscale a SC F.A.S.S. SRL."
- Instanța de fond nu
s-a pronunțat nici cu privire la faptul că pentru factura din 30 septembrie
2009 în care figurează achiziționată cantitatea de 2846 mc piatra sparta de
dimensiune 70-63 si cantitatea 586 mc piatra sparta de dimensiune 16-30 nu a
fost prezentată nota de intrare recepție.
Materialele ce
figurează aprovizionate de la SC F.A.S.S. SRL au fost incluse pe cheltuieli
deductibile la calculul profitului impozabil în perioada 01 noiembrie 2008-30
iunie 2010.
O situație de fapt
asemănătoare s-a reținut în actul de control și în ceea ce privește relația
reclamantei cu SC M.G. SRL Strehaia.
Astfel, în luna
decembrie 2009 în evidența contabilă a SC M.O.C. SRL au fost înregistrate 5
facturi în valoare totală de 558.767 lei emise de SC M.G. SRL, reprezentând
beton pietriș, piatră spartă și motorină.
Conform Raportului
din 12 iulie 2010 emis de Compartimentul de Schimb International Informații din
cadrul D.G.F.P. Dolj, SC M.G. SRL nu a declarat livrări către reclamantă.
Asupra acestui aspect
instanța de fond nu și-a exprimat punctul de vedere în niciun fel, deși analiza
caracterului deductibil al sumelor în litigiu nu poate presupune simpla
verificare a înregistrări contabile a facturilor emise de partenerii
reclamantei, așa cum a procedat expertul contabil la realizarea expertizei
contabile.
Această analiză a
caracterului deductibil al cheltuielilor înregistrate de reclamantă presupune,
în mod obligatoriu și o verificare a situației SC M.G. SRL.
Cu privire la
contractul încheiat de către reclamantă cu SC M.G. SRL, dl E.Ș. în calitate de
administrator al reclamantei a declarat că: acesta a fost semnat de dl M.S.,
fiind semnat la sediul SC M.O.C. SRL;
Controlul a constatat
ca pe notele de intrare recepție a cantităților de materiale ce figurează
facturate, rubricile "comisia de recepție" si "primit in
gestiune" nu figurează completate cu normele și prenumele persoanei/
persoanelor la rubrica "comisia de recepție" figurează aplicata o
ștampilă SC M.O.C. SRL, cu semnătura inteligibilă.
Prin Legea nr.
571/2003 s-au reglementat, cu caracter unitar, atât obligativitatea prezentării
a documentelor justificative, cât și mențiunile sau informațiile care să
rezulte din acestea.
În acest sens, prin
art. 145 din C. fisc. s-a prevăzut, la alin. (8), că "Pentru exercitare;
dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă
trebuie să justifice drepți de deducere, în funcție de felul operațiunii",
precizându-se în cadrul reglementărilor date, la lit. a) și b); documentele ce
trebuie prezentate pentru dovedirea fiecărei situații specifice.
- Înalta Curte de
Casație și Justiție a stabilit prin admiterea recursului în interesul legii că
în aplicarea corectă a dispozițiilor înscrise în art. 21 alin. (4) lit. f) și
în art. 145 alin. (8) lit. a) și b) din Lege; nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
precum și în art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată,
se impune să se considere că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și
nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în
situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu
furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la
data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea acestei taxe.
În consecință,
operațiunile consemnate în aceste formulare nu pot fi înregistrate în
contabilitate iar bunurile care fac obiectul tranzacțiilor respective sunt
considerate fără documente legale de proveniență.
- Instanța de fond a
reținut în mod eronat că legislația fiscală nu ar prevede obligativitatea
contribuabilului de a face alte verificări suplimentare și nici nu menționează
ca fiind nedeductibile fiscal sau că nu îndeplinesc condițiile de a fi
înregistrate în contabilitate documentele contabile, dacă acestea sunt emise de
entități care nu și-au îndeplinit obligațiile către organele fiscale.
- În ceea ce privește
accesoriile obligațiilor bugetare, în condițiile în care reclamantul datorează
debitul principal, instanța de recurs să constate faptul că textele legale C.
proc. fisc. sunt lipsite de echivoc.
Astfel, „pentru
neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată,
se datorează după acest termen majorări de întârziere," iar „majorările de
întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua
imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei
datorate, inclusiv."
În concluzie, nu este
condiționată impunerea fiscală de săvârșirea faptei cu vinovăție, în speța de
față data scadentă a obligației principale fiind stabilită de legea fiscală și
fiind nerespectată de către reclamantă.
- Cu privire la
cheltuielile de judecată, se apreciază cuantumul acestora exagerat în raport cu
probele administrate.
Procedura în fața
instanței de recurs
Reclamanta SC M.O.C.
SRL Craiova a formulat concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului
ca nefondat. Consideră reclamanta - intimată că practica judiciară C.E.J. este
în sensul că fără a exista o practică abuzivă din partea furnizorului, acesta,
chiar în prezența unor documente fictive, este considerat de bună credință, pe
cale de consecință putând aplica regimul de T.V.A. drept de deducere.
Considerentele și
soluția instanței de recurs
Analizând cererea de
recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate
cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată
pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
- În ceea ce privește
neîndeplinirea de către reclamanta - intimată a condițiilor impuse de
prevederile art. 155 C. fisc. ca informații obligatorii.
Organele de inspecție
fiscală au constatat că pentru achizițiile care figurează efectuate de SC M.
SRL , SC M.S.I.E. SRL, SC F.A.S.S. SRL, SC M.G. SRL - respectiv pentru un număr
de 16 facturi, societatea reclamantă nu a prezentat documente și informații
care pot certifica realitatea acestor operațiuni de aprovizionare.
S-a reținut că
facturile de aprovizionare nu sunt completate la rubrica nr. aviz de însoțire a
mărfii, cu numărul avizelor în baza cărora s-a făcut facturarea și au date
incomplete la rubrica „date privind expediția” și în consecință bunurile care
fac obiectul tranzacțiilor sunt considerate de către organul de control fără
documente legale de proveniență.
Înalta Curte constată
că instanța de fond în mod corect a apreciat că reclamanta - intimată s-a
comportat ca un comerciant de bună credință, a înregistrat în jurnalele de
T.V.A. și în deconturile de T.V.A. toate facturile în cauză și a depus pentru
perioadele menționate toate declarațiile solicitate de legislația în vigoare.
De asemenea, facturile emise au fost achitate prin ordine de plată, fapt care
dovedește realitatea desfășurării tranzacțiilor.
Sunt de reținut și
concluziile raportului de expertiză în sensul că la data tranzacțiilor, cele 3
societăți nu erau în insolvență, faliment, inactivitate temporară sau alte
situații, materialele au fost livrate în baza unor avize de expediție care
consemnează datele privind identificarea transporturilor, respectiv data,
mijlocul de transport, delegat, cantitate, materialele au fost recepționate
conform facturilor întocmite, facturile au fost achitate către furnizori prin
instrumente de plată bancare, materialele au fost utilizate pentru executarea
unor lucrări contractate de către societate astfel că nu se poate reține vreo culpă
a reclamantei.
La darea în consum a
materialelor s-au întocmit bonuri de consum pe care este menționat locul de
consum al acestora.
Evidența materialelor
s-a ținut cantitativ valoric, au fost deschise fișe de magazie și au fost
consemnate în fișele de magazie toate operațiunile de intrare și dare în
consum.
Toate operațiunile de
intrare, dare în consum ale materialelor cumpărate de la SC M.S.I.E. SRL Dr.
Tr. Severin, SC F.A.S.S. SRL Deva și SC M.G. SRL au fost înregistrate în
contabilitatea SC M.O.C. SRL.
Lucrările executate
care încorporau și aceste materiale au fost facturate către beneficiari și
încasate, deci materialele cumpărate de la SC M.S.I.E. SRL Dr.Tr. Severin, SC
F.A.S.S. SRL Deva și SC M.G. SRL au contribuit la realizarea veniturilor SC M.O.C.
SRL.
- În ceea ce privește
motivul de recurs privind înregistrarea în contabilitate de către cei trei
furnizori a facturilor respective.
Înalta Curte constată
că nici acest motiv de recurs nu este fondat, instanța de fond în mod corect a
reținut că aceste împrejurări nu pot fi imputate reclamantei – intimate câtă
vreme nu s-a dovedit o practică abuzivă din partea acesteia.
În acest sens sunt și
considerentele C.E.J. care în cauzele Axel Kittel v.Etat Belge (Dec. C.E.J.
439/2004) și Ecotrade SpA Agenzia delle Entrate (Dec C.E.J. 95/2007) - „în
temeiul principiului neutralității fiscale, deducerea T.V.A. aferentă
intrărilor trebuie să fie acordată dacă cerințele de fond sunt îndeplinite,
chiar dacă anumite cerințe de formă au fost omise de către persoanele
impozabile” „În cazul în care beneficiarul unei livrări de bunuri este o
persoană impozabilă care nu a știut și nu putea să cunoască faptul că
operațiunea respectivă a fost legată de o fraudă comisă de vânzător, art. 17
din Direcția a 6-a trebuie interpretat în sensul că se opune unei prevederi
interne prin care cumpărătorul pierde dreptul de deducere a T.V.A. achitate. Nu
are importanță faptul că nulitatea contractului se datorează evaziunii
frauduloase a T.V.A. sau altor fraude”.
Aceste considerente
au fost reținute corect și de instanța de fond, adoptarea de către organele
fiscale a unor soluții excesiv de formaliste și în contrast cu jurisprudența
obligatorie a C.E.J. pentru statele membre, duce la încălcarea principiului
neutralității fiscale și a evitării dublei impuneri în materia de T.V.A. (art.
228 parag. 1 din Tratatul C.E.).
- Cel de-al treilea
motiv de recurs este de asemenea nefondat deoarece nu se poate imputa
reclamantei – intimate faptul că după derularea tranzacțiilor economice la un
anumit interval de timp societățile furnizoare au fost declarate inactive prin
Ordinul Președintelui A.N.A.F., pentru aceleași rațiuni că organul fiscal nu a
dovedit că reclamanta - intimată a putut să cunoască sau a știut că operațiunea
respectivă a fost legată de vreo fraudă a societății furnizoare.
Cum organele fiscale
nu au putut dovedi împrejurări care să determine reaua credință a reclamantei
în derularea operațiunilor, faptul că furnizorii nu au declarat livrările către
reclamanta - intimată, că la sediile sociale nu s-au găsit nici o persoană, că
societățile furnizoare s-au declarat inactive ulterior operațiunilor, nu pot fi
imputate reclamantei.
Se reține că
materialele cumpărate au fost folosite pentru realizarea de operațiuni
economice în scopul obținerii de venituri impozabile, în fapt reclamanta
utilizându-le pentru lucrările de construcții contractate. Cum aceste
cheltuieli au fost dovedite cu facturi care îndeplinesc condițiile prevăzute de
art. 155 alin. (5) lit. o) C. fisc., acelea sunt deductibile conform art. 145
alin. (2) C. fisc., așa cum a reținut și instanța de fond.
- În ceea ce privește
cheltuielile de judecată, se observă că în cauză instanța de fond a făcut
aplicarea corectă a prevederilor art. 274 C. proc. civ., cuantumul
cheltuielilor de judecată fiind apreciat ca rezonabil în raport cu natura,
complexitatea, timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea
mandatului de avocat.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
În conformitate cu
prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., văzând că instanța de fond a
pronunțat o sentință legală și temeinică și că nu există motive care să atragă
casarea sau modificarea acesteia, Înalta Curte va respinge recursul ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de D.G.R.F.P. Craiova împotriva sentinței nr. 388 din 23 aprilie 2012
a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 noiembrie 2013.