ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7217/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 19 mai 2011, reclamanta SC M.O.C. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. Dolj a contestat Decizia nr. 58 din 25 martie 2011 emisă de A.N.A.F. In motivarea acțiunii s-a arătat că prin Decizia de impunere nr. 1 din 19 ianuarie 2011, societatea a fost obligată la plata sumei de 1.030.406 lei reprezentând impozit pe profit (285 685 lei), obligații fiscale accesorii impozit pe profit (165 807 lei), T.V.A.(386.848 lei) și obligații fiscale accesorii T.V.A.

(192066 lei), iar contestația formulată a fost soluționată negativ prin Decizia nr. 58 din 25 martie 2011. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 388 din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC M.O.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.- D.G.F.P. Dolj; a fost anulată Decizia de impunere nr. 1 din 19 ianuarie 2011 emisă de D.G.F.P.- Activitatea de Inspecție Fiscală și decizia de soluționare a contestației din 25 martie 2011 emisă de către A.N.A.F.- D.G.F.P. Dolj; s-a respins cererea de anulare a raportului de inspecție fiscală nr. 501 din 19 ianuarie 2011 ca inadmisibilă și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.004,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut sub aspectul situație de fapt, că prin Decizia de impunere fiscală din 19 ianuarie 2011 întocmită în baza procesului verbal de control fiscal de către pârâta A.N.A.F.- D.G.F.P. Dolj, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1.030.406 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar în cuantum de 285 685 lei, obligații fiscale accesorii impozit pe profit 165 807 lei, T.V.A. suplimentar în cuantum de 3.868.48 lei și obligații fiscale accesorii T.V.A. în cuantum de 192066 lei, iar contestația formulată a fost respinsă prin Decizia nr. 58 din 25 martie 2011. S-a avut in vedere ca în evidențele societății au fost înregistrate în perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009 două facturi emise de către SC M.S.I.E.

SRL Dr. Tr. Severin; că in perioada noiembrie 2008 - octombrie 2009 au fost înregistrate nouă facturi de aprovizionare emise de către SC F.A.S.S. SRL Deva; că în luna decembrie 2009, în evidența societății reclamante au fost înregistrate cinci facturi emise de SC M.G. SRL Strehaia, apreciindu-se de către organele fiscale că toate aceste operațiuni nu reflectau realitatea. În raport de documentele atașate la dosar, precum și de concluziile raportului de expertiză, de răspunsul la obiecțiuni de anexele la raportul de expertiză, Curtea de Apel a reținut că în conformitate cu prevederile art. 155 din C. fisc.

cele 16 facturi conțin toate datele prevăzute de lege ca fiind informații obligatorii, respectiv denumirea și numărul documentului, denumirea/numele și prenumele și sediul/adresa persoanei care întocmește documentul, conținutul operațiunii economico financiare, datele cantitative și valorice aferente operațiunii, numele, prenumele și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operațiunii respective, toate aceste mențiuni regăsindu-se în facturile respective. În ceea ce privește susținerile organelor fiscale că acestea nu pot fi considerate valabile ca documente justificative, întrucât lipsesc elemente precum locul de încărcare, semnătura de primire, ora expediției, s-a apreciat că acestea nu reprezintă mențiuni esențiale, și totodată că absența lor poate fi suplinită de celelalte documente contabile, precum avizele de însoțire a mărfii, fișele de magazie, N.I.R.- etc. De asemenea, s-a reținut că SC M.S.

SRL, SC F.A.S.S. SRL și SC M.G. SRL au fost declarate inactive ulterior tranzac ț iilor efectuate cu societatea reclamantă, din conținutul raportului de expertiză și din documentele anexate, rezultând faptul că bunurile cuprinse în cele 16 facturi au fost cumpărate de la societăți care la data transferului dreptului de proprietate nu erau în insolvență, faliment, inactivitate temporară sau alte situații, că materialele au fost livrate în baza unor avize de expediție care consemnează datele privind identificarea transporturilor, respectiv data, mijlocul de transport, delegat, cantitate, materialele au fost recepționate conform facturilor întocmite, că facturile au fost achitate către furnizori prin instrumente de plată bancare și că materialele au fost utilizate pentru executarea unor lucrări contractate de către societate astfel că nu se poate reține vreo culpă a reclamantei.

Totodată, s-a avut in vedere că evidența materialelor s-a ținut cantitativ valoric, că au fost deschise fișe de magazie și au fost consemnate în fișele de magazie toate operațiunile de intrare și dare în consum, că operațiunile de intrare au fost înregistrate în contabilitatea SC M.O.C. SRL, iar lucrările de executare au fost facturate către beneficiari și incasate, facturile fiind înregistrate în jurnalele de vânzări și înscrise în deconturile de T.V.A., iar veniturile au fost înregistrate în registrul jurnal și în balanțele de verificare corespunzătoare perioadelor respective. Ca atare, Curtea de apel a reținut că toate sumele cuprinse în facturile cu societățile SC M.S.I.E. SRL Dr.Tr. Severin, SC F.A.S.S.

SRL Deva și SC M.G. SRL, verificate de către organele fiscale cu ocazia controlului efectuat și consemnat în R.I.F., au caracter de cheltuieli deductibile, așa cum rezultă din documentele contabile ale SC M.O.C. SRL, acestea îndeplinind condițiile prevăzute de legislația fiscală în vigoare, respectiv art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. coroborat cu pct. 45 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, art. 146 alin. (1) lit. a) și art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. În ceea ce privește faptul că SC M.S.I.E. SRL, SC F.A.S.S. SRL și SC M.G. SRL, în perioada în care s-au derulat tranzacții cu aceste 3 societăți, nu au depus bilanțul contabil, sau nu au depus declarații fiscale către A.N.A.F.

pentru anumite perioade, sau nu au declarat un punct de lucru, s-a considerat că aceste situații nu-i pot fi imputate reclamantei, aceasta comportându-se ca un comerciant de bună credință atât în relația cu cei trei furnizori cât și față de A.N.A.F. S-a reținut și jurisprudența relevantă a Curții Europene de Justiție cu privire la deductibilitatea T.V.A. în Cauzele reunite C-354/355/03 Optigen Ltd, Fulcrum Electronics Ltd si Bond House systems Lta c. Commlssloners of Customs & Excise privind implicarea în lanțul tranzacțional a unei societăți-fantomă (fraudă tip carusel) și utilizarea în deducerea T.V.A. a unui cod de înregistrare fictiv, in Cauza C-255/02 Halifax privind practici abuzive în materie de T.V.A., în Cauza C-409/04, Teleos și alți c. Commissioners of Custom & Excise privind aplicarea regimului de scutire cu drept de deducere utilizând documente aparent reale, Cauza C-85/95 Reisdorf - lipsa documentului în original.

În ceea ce privește cererea de anulare a raportului de inspecție fiscală, judecătorul fondului a apreciat că se impune respingerea acesteia deoarece acesta nu reprezintă un act administrativ fiscal susceptibil de a fi pus în executare, singurul act de acest fel fiind constituit de decizia de impunere potrivit art. 85 și 86 C. proc. fisc. În temeiul art. 274 C. proc. civ. întrucât a căzut în pretenții, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.004,30 lei. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta D.G.F.P. Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în esență pentru următoarele motive: Instanța de fond a reținut în mod eronat situația de fapt dedusă judecății.

Se reține faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 155 C. fisc. cele 16 facturi ar conține toate datele prevăzute de lege ca fiind informații obligatorii. În perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009, societatea contestatoare a înregistrat în evidența contabilă facturi de aprovizioanare de la trei furnizori: SC M.S.I.E. SRL, Dr. Tr. Severin, SC F.A.S.S. SRL - Hunedoara, SC M.G. SRL - Mehedinți. Organele de inspecție fiscală au stabilit în mod întemeiat că societatea reclamantă a înregistrat în evidența contabilă două facturi de aprovizionare cu balast și piatră sparta de la SC M.S.I.E. SRL Dr. Tr.Severin în sumă totală de 600.354 lei, din care baza impozabilă : 504.499 lei + TVA : 95.855 lei.

Conform Raportului din 12 iulie 2010 emis de Compartimentul de Schimb International de Informații din cadrul D.G.F.P. Dolj, rezultă că SC M.S.I.E. SRL nu a declarat livrări efectuate către reclamanta SC M.O.C. SRL. Asupra acestui aspect instanța de fond nu s-a pronunțat în niciun fel. - Pe nota de intrare recepție din 16 decembrie 2008 a cantităților de 4.140 mc balaș figurează facturată cu factura din 26 decembrie 2008, rubricile «comisia de recepție» și «primit în gestiune» sunt completate cu numele și prenumele persoanei/persoanelor, la rubrica «comisia de recepție» figurează aplicată o ștampilă cu sigla reclamantei și o semnătură inteligibilă. Referitor la factura din 20 ianuarie 2009, s-a învederat instanței de fond că la rubrica " date privind expediția" nu erau completate "mijlocul de transport, expedierea s-a efectuat în prezenta noastră la de . ora.

și nici rubrica semnăturile." Cu privire la contractul încheiat de către reclamantă cu SC M.S.I.E. SRL, dl E.Ș. în calitate de administrator al reclamantei a declarat ca acesta a fost semnat de dl. M.M., în timp ce dl. M.M. în declarația dată organelor I.P.J. Mehedinți a declarat că legătura cu facturile din 26 decembrie 2008 și din 20 ianuarie 2009, în care el apare ca delegat menționează nu cunoaște nimic, semnătura nu-i aparține și nu cunoaște dacă a fost livrată cantitatea de balast și p de către SC M.S.I.E. SRL către SC M.O.C. SRL." Inspecția fiscala a constatat, în mod întemeiat, că, în perioada noiembrie 2008 - octombrie 2009, societatea contestatoare a înregistrat în evidența contabilă un număr de 9 facturi aprovizionare, în sumă totală de1.263.769 lei, emise de către SC F.A.S.S.

SRL. Conform Raportului din 12 iulie 2010 emis de Compartimentul de Schimb Internațional de Informații din cadrul D.G.F.P. Dolj, SC F.A.S.S. SRL nu a declarat livrările efectuate către reclamanta SC M.O.C. SRL. - Analiza caracterului deductibil al cheltuielilor înregistrate de către reclamantă presupunea, în mod obligatoriu și o verificare a situației SC F.A.S.S. SRL, lucru ce nu a fost făcut nici de către expertul contabil, nici de către instanța de fond care preia numai concluziile expertului contabil. La stabilirea caracterului deductibil al cheltuielilor respective expertul contabil trebuia să aibă în vedere procesul verbal din 09 februarie 2010 încheiat de către D.G.F.P. Dolj la SC F.A.S.S.

SRL Deva în care se reține că: „organele de inspecție fiscala s-au deplasat in data de 06 septembrie 2010 la sediul social declarat al agentului economic din Deva, unde nu a fost prezentă nici o persoana care să reprezinte societatea comerciala și să pună la dispoziția organelor de inspecție fiscala documentele primare, documentele financiar contabile declarațiile de impunere, registrul fiscal, jurnalele T.V.A. de vânzări si cumpărări si alte înscrisuri necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale a SC F.A.S.S. SRL." - Instanța de fond nu s-a pronunțat nici cu privire la faptul că pentru factura din 30 septembrie 2009 în care figurează achiziționată cantitatea de 2846 mc piatra sparta de dimensiune 70-63 si cantitatea 586 mc piatra sparta de dimensiune 16-30 nu a fost prezentată nota de intrare recepție.

Materialele ce figurează aprovizionate de la SC F.A.S.S. SRL au fost incluse pe cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil în perioada 01 noiembrie 2008-30 iunie 2010. O situație de fapt asemănătoare s-a reținut în actul de control și în ceea ce privește relația reclamantei cu SC M.G. SRL Strehaia. Astfel, în luna decembrie 2009 în evidența contabilă a SC M.O.C. SRL au fost înregistrate 5 facturi în valoare totală de 558.767 lei emise de SC M.G. SRL, reprezentând beton pietriș, piatră spartă și motorină. Conform Raportului din 12 iulie 2010 emis de Compartimentul de Schimb International Informații din cadrul D.G.F.P. Dolj, SC M.G. SRL nu a declarat livrări către reclamantă.

Asupra acestui aspect instanța de fond nu și-a exprimat punctul de vedere în niciun fel, deși analiza caracterului deductibil al sumelor în litigiu nu poate presupune simpla verificare a înregistrări contabile a facturilor emise de partenerii reclamantei, așa cum a procedat expertul contabil la realizarea expertizei contabile. Această analiză a caracterului deductibil al cheltuielilor înregistrate de reclamantă presupune, în mod obligatoriu și o verificare a situației SC M.G. SRL. Cu privire la contractul încheiat de către reclamantă cu SC M.G. SRL, dl E.Ș. în calitate de administrator al reclamantei a declarat că: acesta a fost semnat de dl M.S., fiind semnat la sediul SC M.O.C.

SRL; Controlul a constatat ca pe notele de intrare recepție a cantităților de materiale ce figurează facturate, rubricile "comisia de recepție" si "primit in gestiune" nu figurează completate cu normele și prenumele persoanei/ persoanelor la rubrica "comisia de recepție" figurează aplicata o ștampilă SC M.O.C. SRL, cu semnătura inteligibilă. Prin Legea nr. 571/2003 s-au reglementat, cu caracter unitar, atât obligativitatea prezentării a documentelor justificative, cât și mențiunile sau informațiile care să rezulte din acestea. În acest sens, prin art. 145 din C. fisc. s-a prevăzut, la alin. (8), că "Pentru exercitare; dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice drepți de deducere, în funcție de felul operațiunii", precizându-se în cadrul reglementărilor date, la lit. a) și b); documentele ce trebuie prezentate pentru dovedirea fiecărei situații specifice.

- Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin admiterea recursului în interesul legii că în aplicarea corectă a dispozițiilor înscrise în art. 21 alin. (4) lit. f) și în art. 145 alin. (8) lit. a) și b) din Lege; nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și în art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată, se impune să se considere că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea acestei taxe.

În consecință, operațiunile consemnate în aceste formulare nu pot fi înregistrate în contabilitate iar bunurile care fac obiectul tranzacțiilor respective sunt considerate fără documente legale de proveniență. - Instanța de fond a reținut în mod eronat că legislația fiscală nu ar prevede obligativitatea contribuabilului de a face alte verificări suplimentare și nici nu menționează ca fiind nedeductibile fiscal sau că nu îndeplinesc condițiile de a fi înregistrate în contabilitate documentele contabile, dacă acestea sunt emise de entități care nu și-au îndeplinit obligațiile către organele fiscale. - În ceea ce privește accesoriile obligațiilor bugetare, în condițiile în care reclamantul datorează debitul principal, instanța de recurs să constate faptul că textele legale C. proc.

fisc. sunt lipsite de echivoc. Astfel, „pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere," iar „majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv." În concluzie, nu este condiționată impunerea fiscală de săvârșirea faptei cu vinovăție, în speța de față data scadentă a obligației principale fiind stabilită de legea fiscală și fiind nerespectată de către reclamantă. - Cu privire la cheltuielile de judecată, se apreciază cuantumul acestora exagerat în raport cu probele administrate.

Procedura în fața instanței de recurs Reclamanta SC M.O.C. SRL Craiova a formulat concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Consideră reclamanta - intimată că practica judiciară C.E.J. este în sensul că fără a exista o practică abuzivă din partea furnizorului, acesta, chiar în prezența unor documente fictive, este considerat de bună credință, pe cale de consecință putând aplica regimul de T.V.A. drept de deducere. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: - În ceea ce privește neîndeplinirea de către reclamanta - intimată a condițiilor impuse de prevederile art. 155 C. fisc.

ca informații obligatorii. Organele de inspecție fiscală au constatat că pentru achizițiile care figurează efectuate de SC M. SRL , SC M.S.I.E. SRL, SC F.A.S.S. SRL, SC M.G. SRL - respectiv pentru un număr de 16 facturi, societatea reclamantă nu a prezentat documente și informații care pot certifica realitatea acestor operațiuni de aprovizionare. S-a reținut că facturile de aprovizionare nu sunt completate la rubrica nr. aviz de însoțire a mărfii, cu numărul avizelor în baza cărora s-a făcut facturarea și au date incomplete la rubrica „date privind expediția” și în consecință bunurile care fac obiectul tranzacțiilor sunt considerate de către organul de control fără documente legale de proveniență.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că reclamanta - intimată s-a comportat ca un comerciant de bună credință, a înregistrat în jurnalele de T.V.A. și în deconturile de T.V.A. toate facturile în cauză și a depus pentru perioadele menționate toate declarațiile solicitate de legislația în vigoare. De asemenea, facturile emise au fost achitate prin ordine de plată, fapt care dovedește realitatea desfășurării tranzacțiilor.

Sunt de reținut și concluziile raportului de expertiză în sensul că la data tranzacțiilor, cele 3 societăți nu erau în insolvență, faliment, inactivitate temporară sau alte situații, materialele au fost livrate în baza unor avize de expediție care consemnează datele privind identificarea transporturilor, respectiv data, mijlocul de transport, delegat, cantitate, materialele au fost recepționate conform facturilor întocmite, facturile au fost achitate către furnizori prin instrumente de plată bancare, materialele au fost utilizate pentru executarea unor lucrări contractate de către societate astfel că nu se poate reține vreo culpă a reclamantei. La darea în consum a materialelor s-au întocmit bonuri de consum pe care este menționat locul de consum al acestora.

Evidența materialelor s-a ținut cantitativ valoric, au fost deschise fișe de magazie și au fost consemnate în fișele de magazie toate operațiunile de intrare și dare în consum. Toate operațiunile de intrare, dare în consum ale materialelor cumpărate de la SC M.S.I.E. SRL Dr. Tr. Severin, SC F.A.S.S. SRL Deva și SC M.G. SRL au fost înregistrate în contabilitatea SC M.O.C. SRL. Lucrările executate care încorporau și aceste materiale au fost facturate către beneficiari și încasate, deci materialele cumpărate de la SC M.S.I.E. SRL Dr.Tr. Severin, SC F.A.S.S. SRL Deva și SC M.G. SRL au contribuit la realizarea veniturilor SC M.O.C. SRL. - În ceea ce privește motivul de recurs privind înregistrarea în contabilitate de către cei trei furnizori a facturilor respective.

Înalta Curte constată că nici acest motiv de recurs nu este fondat, instanța de fond în mod corect a reținut că aceste împrejurări nu pot fi imputate reclamantei – intimate câtă vreme nu s-a dovedit o practică abuzivă din partea acesteia. În acest sens sunt și considerentele C.E.J. care în cauzele Axel Kittel v.Etat Belge (Dec. C.E.J. 439/2004) și Ecotrade SpA Agenzia delle Entrate (Dec C.E.J. 95/2007) - „în temeiul principiului neutralității fiscale, deducerea T.V.A.

aferentă intrărilor trebuie să fie acordată dacă cerințele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerințe de formă au fost omise de către persoanele impozabile” „În cazul în care beneficiarul unei livrări de bunuri este o persoană impozabilă care nu a știut și nu putea să cunoască faptul că operațiunea respectivă a fost legată de o fraudă comisă de vânzător, art. 17 din Direcția a 6-a trebuie interpretat în sensul că se opune unei prevederi interne prin care cumpărătorul pierde dreptul de deducere a T.V.A. achitate. Nu are importanță faptul că nulitatea contractului se datorează evaziunii frauduloase a T.V.A. sau altor fraude”. Aceste considerente au fost reținute corect și de instanța de fond, adoptarea de către organele fiscale a unor soluții excesiv de formaliste și în contrast cu jurisprudența obligatorie a C.E.J.

pentru statele membre, duce la încălcarea principiului neutralității fiscale și a evitării dublei impuneri în materia de T.V.A. (art. 228 parag. 1 din Tratatul C.E.). - Cel de-al treilea motiv de recurs este de asemenea nefondat deoarece nu se poate imputa reclamantei – intimate faptul că după derularea tranzacțiilor economice la un anumit interval de timp societățile furnizoare au fost declarate inactive prin Ordinul Președintelui A.N.A.F., pentru aceleași rațiuni că organul fiscal nu a dovedit că reclamanta - intimată a putut să cunoască sau a știut că operațiunea respectivă a fost legată de vreo fraudă a societății furnizoare.

Cum organele fiscale nu au putut dovedi împrejurări care să determine reaua credință a reclamantei în derularea operațiunilor, faptul că furnizorii nu au declarat livrările către reclamanta - intimată, că la sediile sociale nu s-au găsit nici o persoană, că societățile furnizoare s-au declarat inactive ulterior operațiunilor, nu pot fi imputate reclamantei. Se reține că materialele cumpărate au fost folosite pentru realizarea de operațiuni economice în scopul obținerii de venituri impozabile, în fapt reclamanta utilizându-le pentru lucrările de construcții contractate. Cum aceste cheltuieli au fost dovedite cu facturi care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 155 alin. (5) lit. o) C. fisc., acelea sunt deductibile conform art. 145 alin. (2) C. fisc., așa cum a reținut și instanța de fond.

- În ceea ce privește cheltuielile de judecată, se observă că în cauză instanța de fond a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 274 C. proc. civ., cuantumul cheltuielilor de judecată fiind apreciat ca rezonabil în raport cu natura, complexitatea, timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului de avocat. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., văzând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.R.F.P. Craiova împotriva sentinței nr. 388 din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013.