ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2307/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2307/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 267

din 14 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, a fost admisă în parte acțiunea formulată

de reclamanta SC N.C. SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice

- Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, Administrația Finanțelor Publice

pentru Contribuabilii Mijlocii Dolj - Serviciul inspecție fiscală Craiova și Agenția

Națională de Administrare Fiscală București - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor.

A fost anulată în parte

decizia din 4 martie 2009 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor cu privire la punctele 3 și 4

și a fost obligată această pârâtă să soluționeze pe fond contestația reclamantei

cu privire la taxa pe valoare adăugată în sumă de 237.944 RON și cu privire la suma

de 669.062 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată și majorări de întârziere.

Instanța a menținut decizia

din 4 martie 2009 cu privire la pct. 1 și 2.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prin cererea introductivă înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

N.C. SRL a formulat contestație împotriva deciziei din 04 martie 2009 emisă de Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor privind soluționarea contestației depuse împotriva

Raportului de inspecție fiscală din 30 septembrie 2008, a procesului-verbal de control

din 30 septembrie 2008 și a deciziei de impunere din 30 septembrie 2009, acte administrative

fiscale întocmite de reprezentanții Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj - Administrația Finanțelor Publice

pentru Contribuabilii Mijlocii - Serviciul Inspecție Fiscală Craiova.

S-a arătat că societatea

a făcut obiectul unei inspecții fiscale generale în urma căreia reprezentanții Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj

- Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii - Serviciul Inspecție

Fiscală Craiova au stabilit în sarcina societății următoarele obligații fiscale:

- impozit pe profit 309.326 RON, - majorări de întârziere 259.080 RON, - taxa de

valoare adăugată 1.620.136 RON, - majorări de întârziere TVA 544.786 RON.

La data de 13 noiembrie

2009, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin

care, în principal, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, solicitând

declinarea cauzei la Curtea de Apel Craiova și, în subsidiar, respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 1624

din 16 noiembrie 2009, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal,

a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC N.C. SRL

și pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj - Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii - Serviciul Inspecție Fiscală

Craiova și pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut că reclamanta SC N.C. SRL a formulat plângere împotriva

deciziei din 04 martie 209 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor,

iar conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare

a cauzei aparține Curții de Apel, văzând criteriul valoric al sumei contestate.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub

nr. 3193/54/2009.

La termenul din data de

14 ianuarie 2010 reprezentantul pârâților a invocat excepția inadmisibilității acțiunii

referitor la sumele de la pct. 1, 2 și 3 din decizia de soluționare a contestației,

arătând în ceea ce privește pct. 1 că decizia nu soluționează contestația pe fond,

referitor la pct. 2 că a fost desființată parțial decizia de impunere, iar la

pct. 3 este respinsă contestația ca nemotivată nefiind analizat fondul raportului

fiscal. Cu privire la această excepție pârâtul a depus note de ședință la termenul

din 11 februarie 2010.

La data de 11

februarie 2010 reclamanta a depus precizări prin care a arătat că urmare controlului

s-a depus o sesizare scrisă la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției

județului Dolj și care vizează întreaga sumă de 2.733.328 RON, și nu fracționat,

motiv pentru care Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor ar fi trebuit să dispună suspendarea soluționării

contestației pentru întreaga sumă, și nu fracționat.

Față de această precizare,

reclamanta a solicitat, în principal, anularea deciziei din 04 martie 2009 privind

pct. 2, 3, 4 și restituirea cauzei către Agenția Națională de Administrare

Fiscală pentru soluționarea cauzei pe fond, după finalizarea cercetărilor penale,

iar în subsidiar reclamanta a considerat că instanța se poate pronunța pe fondul

cauzei chiar și pe pct. 1 din decizia atacată, instanța având posibilitatea de a

antama fondul cauzei, fiind admisibilă soluționarea întregii cauzei, deoarece nu

se prejudiciază în nici un fel părțile în cauză, în condițiile în care se vor administra

probe pentru a se verifica temeinicia raportului de inspecție fiscală.

Analizând actele și lucrările

dosarului Curtea a reținut că prin decizia de soluționare a contestației din 04

martie 2009 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor dată în

soluționarea contestației depusă de societatea reclamantă împotriva deciziei de

impunere din 30 septembrie 2008, s-a decis: 1) suspendarea soluționării cauzei referitoare

la suma de 1.757.025 RON reprezentând impozit pe profit în sumă de 309.326 RON,

majorări de întârziere în sumă de 259.080 RON, taxă pe valoare adăugată în sumă

de 892.149 RON, majorări de întârziere în sumă de 296.470 RON aferente TVA, procedura

administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului

care a determinat suspendarea, în condițiile legii; 2) desființarea parțială a deciziei

de impunere din 30 septembrie 2008 emisă de Direcția generală a finanțelor publice

pentru contribuabili mijlocii pentru suma de 69.297 RON, reprezentând taxă pentru

valoare adăugată în sumă de 43.146 RON, majorări de întârziere în sumă de 26.151

RON, urmând ca organele de inspecție fiscală, prin alte persoane decât cele care

au întocmit decizia de impunere contestată să procedeze la o nouă verificare a aceRONași

perioade și aceluiași tip de impozit ținând cont de prevederile legale aplicabile

în speță; 3) respingerea ca nemotivată a contestației formulată de SC N.C. SRL împotriva

deciziei de impunere din 30 septembrie 2008 pentru taxa pe valoarea adăugată în

sumă de 237.944 RON; 4) respingerea ca neîntemeiată și nemotivată a contestației

formulată de SC N.C. SRL împotriva deciziei de impunere din 30 septembrie 2008 pentru

suma de 669.062 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată în sumă de 446.897 RON

și majorări de întârziere în sumă de 222.165 RON.

În ceea ce privește

pct. 1) din Decizia din 4 martie 2009 instanța a reținut că reclamanta a formulat

apărări de fond privind nerealitatea constatărilor organelor de inspecție fiscală

din cuprinsul raportului de inspecție fiscală și a netemeiniciei deciziei de impunere,

fără însă a contesta măsura suspendării soluționării cauzei referitoare la suma

de 1.757.025 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 309.326 RON, majorări

de întârziere în sumă de 259.080 RON, taxă pe valoare adăugată în sumă de 892.149

RON, majorări de întârziere în sumă de 296.470 RON aferente TVA, ca urmare a aplicării

dispozițiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003, iar prin precizările acțiunii din datele

de 11 februarie 2010 și 11 martie 2010 reclamanta a susținut că soluția suspendării

se impunea pentru întreaga sumă ce a făcut obiectul sesizării organelor de urmărire

penală, respectiv și pentru sumele ce au făcut obiectul pct. 2, 3 și 4 din decizia

de soluționare a contestației.

Față de aceste aspecte,

constatându-se că reclamanta nu a invocat motive de netemeinicie a soluției de suspendare

a soluționării contestației până la pronunțarea pe latura penală, potrivit art.

214 din O.G. nr. 92/2003, ci a reiterat motivele de netemeinicie a deciziei de impunere,

Curtea constată, în ceea ce privește pct. 1 din decizia din 04 martie 2009, că acțiunea

reclamantului este inadmisibilă.

Față de faptul că Direcția

generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenția Națională de

Administrare Fiscală, în procedura prealabilă, prin pct. 2 al deciziei din 04

martie 2009 a desființat parțial decizia de impunere din 30 septembrie 2008 pentru

suma de 69.297 RON, reprezentând taxă pentru valoare adăugată în sumă de 43.146

RON, majorări de întârziere în sumă de 26.151 RON, Curtea a apreciat că acțiunea

reclamantei, în ceea ce privește aceste sume, este lipsită de interes, neexistând

un folos practic ce ar putea fi obținut în condițiile în care actul administrativ

fiscal, decizia de impunere, care ar fi avut efecte vătămătoare asupra societății

reclamante a fost desființată.

Cu privire la soluția

adoptată prin pct. 3 și 4 din dispozitivul deciziei din 04 martie 2009 emisă de

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenția Națională

de Administrare Fiscală, prin care contestația a fost respinsă ca nemotivată pentru

taxa pe valoarea adăugată în sumă de 237.944 RON și ca nemotivată și neîntemeiată

pentru suma de 669.062 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată în sumă de 446.897

RON și majorări de întârziere în sumă de 222.165 RON, instanța reține, din interpretarea

dispozițiilor legale în materie, că lipsa motivelor de fapt și de drept în contestația

administrativă trebuie îndeplinite în mod cumulativ, iar lipsa încadrării în drept

nu împiedică soluționarea contestației în condițiile în care din expunerea situației

de fapt și a sumelor contestate, există posibilitatea soluționării pe fond a contestației,

respingerea contestației pentru lipsa încadrării în drept, fiind o măsură drastică

luată cu exces de formalism.

Analizând contestația

înregistrată din 21 noiembrie 2008 la Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj

- Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mijlocii Dolj, Curtea reține că

reclamanta a criticat decizia de impunere prin raportare la fiecare motiv de fapt

și de drept al acesteia, printr-o motivare amplă reclamanta expunându-și atât argumente

de fapt, cât și de drept, în susținerea netemeiniciei și nelegalității măsurilor

dispuse de organele de inspecție fiscală.

Față de aceste considerente,

Curtea apreciază că în mod greșit Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

din cadrul Agenția Națională de Administrare Fiscală a reținut, în ceea ce privește

taxa pe valoarea adăugată în sumă de 237.944 RON și suma de 669.062 RON reprezentând

taxa pe valoarea adăugată în sumă de 446.897 RON și majorări de întârziere în sumă

de 222.165 RON, că reclamanta nu s-a conformat obligațiilor prevăzute de art. 206

din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. și art. 12.1 din Ordinul Ministerului

Finanțelor Publice nr. 519/2005 în condițiile în care contestația reclamantei îndeplinește

condiția motivării prin raportare la toate constatările organelor de inspecție fiscală,

organul de soluționare competent nefiind pus în situația de a se substitui contestatoarei

cu privire la motivele de fapt și de drept pentru care a contestat actul administrativ

fiscal.

În ceea ce privește

pct. 4 din decizia din 04 martie 2009, Curtea reține de asemenea că sunt încălcate

dispozițiile art. 217 din O.G. nr. 92/2003 potrivit cu care „dacă organul de soluționare

competent constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația va fi respinsă

fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei„ prin aceea că deși s-a reținut nemotivarea

contestației, totuși aceasta a fost respinsă atât ca nemotivată cât și ca neîntemeiată.

Față de aceste considerente

de fapt și de drept, Curtea a constatat întemeiată în parte acțiunea reclamantei,

urmând a fi anulată în parte decizia din 4 martie 2009 emisă de pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor cu

privire la pct. 3 și 4 și obligată această pârâtă să soluționeze pe fond contestația

reclamantei cu privire la taxa pe valoare adăugată în sumă de 237.944 RON și cu

privire la suma de 669.062 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată și majorări

de întârziere, menținând decizia cu privire la pct. 1 și 2.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală. și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dolj, considerând că sentința atacată este nelegală

și netemeinică.

I. În recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj se critică soluția instanței de fond

pentru că este dată cu aplicarea greșită a legii, fiind aplicabile dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar și cele ale art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece

nicăieri în cererile depuse la instanța de fond intimata nu a solicitat expres obligarea

Agenția Națională de Administrare Fiscală la soluționarea pe fond a contestației

formulate în procedura prealabilă împotriva sumelor de 237.944 RON și 669.062 RON,

astfel că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut.

Pe fondul recursului s-a

apreciat că soluția instanței de fond este greșită pentru că potrivit art. 206 din

O.G. nr. 92/2003 și pct. 12.1 din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 519/2005

se instituie obligativitatea contestatorului de a-și motiva în drept acțiunea și

respingerea ca nemotivată nu reprezintă un exces de formalism, așa cum a apreciat

instanța de fond.

II. În recursul declarat

de Agenția Națională de Administrare Fiscală. au fost invocate dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece prevederile legale (art. 206 alin. (1)

lit. c) și O.G. nr. 92/2003 - C. proc. fisc. și pct. 12.1. lit. a) și b) din Ordinul

nr. 519/2005), stabilesc că facă nu sunt aduse argumente de fapt și de drept care

să combată constatările organelor de inspecție fiscală, contestația poate fi respinsă

ca nemotivată.

Referitor la suma de 669.062

RON înscrisă la pct. 4 se arată că această sumă este compusă din două alte sume,

respectiv 446.897 RON - TVA pentru care contestația a fost respinsă ca neîntemeiată,

iar pentru suma de 222.165 RON, reprezentând majorări de întârziere, contestația

a fost respinsă ca neîntemeiată și nemotivată.

Însă suma de 222.165 RON

este aferentă sumei de 684.841 RON - TVA și pentru această ultimă sumă contestația

a fost respinsă ca neîntemeiată (pentru suma de 446.897 RON) și ca nemotivată (pentru

suma de 237.944 RON) și de aceea s-a adoptat soluția respingerii ca neîntemeiată

și nemotivată pentru suma de 222.165 RON.

S-a solicitat admiterea

recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea în totalitate a acțiunii

precizate.

recurs.

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile

declarate pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a anulat

decizia din 4 martie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală. numai

în privința pct. 3 și 4.

La pct. 3 al deciziei

a fost respinsă ca nemotivată contestația administrativă pentru TVA în valoare de

237.944 RON, iar la pct. 4 a fost respinsă ca neîntemeiată și nemotivată contestația

adresată organului fiscal competent pentru suma de 669.062 RON reprezentând TVA

- 446.897 RON și majorări de întârziere - 222.165 RON.

Problema ce trebuie rezolvată

în prezentul recurs este aceea dacă a fost sau nu motivată contestația în procedura

administrativă formulată de reclamanta SC N.C. SRL pentru cele două sume, respectiv

237.944 RON reprezentând TVA și 669.062 RON, din care 446.897 RON TVA și 222.165

RON - majorări de întârziere.

Într-adevăr, art. 206

alin. (1) lit. a) și d) din O.U.G. nr. 92/2003 prevăd următoarele: „Contestația

se formulează în scris și va cuprinde(…) c) motivele de fapt și de drept; d) dovezile

pe care se întemeiază, iar sancțiunea pentru neindicarea motivelor de fapt și de

drept este respingerea contestației ca nemotivată”.

Din analiza contestației

depuse de societatea reclamantă împotriva raportului de inspecție fiscală, a procesului-verbal

de control din 20 septembrie 2008 și a deciziei de impunere din 30 septembrie 2008

rezultă că aceasta a fost motivată în fapt și în drept în privința sumelor prevăzute

la pct. 3 și 4 din decizia din 4 martie 2009 emisă de Agenția Națională de

Administrare Fiscală și nu se impunea respingerea contestației ca nemotivată și

pentru unele sume ca neîntemeiată.

Referitor la criticile

privind obligarea organului fiscal să soluționeze pe fond contestația în privința

acestor sume, respectiv că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, se constată

că aceste critici sunt nefondate.

Obligarea Agenția

Națională de Administrare Fiscală. la soluționarea pe fond a acestei contestații

este consecința anulării pct. 3 și 4 din decizia din 2009 și a caracterului obligatoriu

al parcurgerii procedurii administrative.

În condițiile în care

au fost anulate unele puncte din decizie prin care organul de soluționare a contestației

nu a analizat fondul problemei, ci a soluționat contestația printr-o excepție, chiar

dacă nu se solicită expres, instanța trebuie să oblige organul fiscal să soluționeze

pe fond contestația deoarece controlul judecătoresc nu poate fi exercitat în lipsa

pronunțării organului fiscal.

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Agenția Națională

de Administrare Fiscală și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Dolj în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația

Finanțelor Publice Dolj împotriva sentinței nr. 267 din 14 mai 2010 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie

2011.