ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3002/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 2.682 din 2 iunie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea

Deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008 emisă de Administrația

Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii Călărași - Activitatea de

inspecție fiscală.

Totodată, Curtea a

admis în parte contestația formulată de reclamanta SC Z. SA Călărași împotriva

Deciziei nr. 208 din 20 iunie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a desființat Decizia nr. 208 din 20

iunie 2008 în privința punctului nr. 1.

Prin aceeași

sentință, instanța a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să soluționeze contestația

reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008 în ceea ce

privește suma de 1.563.576 RON, respingând contestația în ceea ce privește pct.

2 din Decizia nr. 208 din 20 iunie 2008, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta SC Z. SA Călărași,

societate în insolvență, a făcut obiectul unei inspecții fiscale generale

desfășurată în două etape (24 septembrie 2007 - 29 octombrie 2007 și 10 martie

2008 - 26 martie 2008), în urma căreia organele de inspecție fiscală au

întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 86 din data de 26 martie 2008, în

cuprinsul căruia au menționat pentru perioada 01 ianuarie 2002 - 30 septembrie

2007 diminuarea pierderii contabile înregistrate de reclamantă cu suma de

5.280.668 RON provenind din venituri neînregistrate, iar a pierderii fiscale cu

suma de 8.294.298 RON.

De asemenea,

judecătorul fondului a reținut că în baza constatărilor cuprinse în acest

raport de inspecție fiscală, au fost emise Decizia de impunere privind

obligațiile suplimentare de plată nr. 37 din 27 martie 2008, titlu de creanță

pentru taxa pe valoarea adăugată suplimentară în sumă de 774.254 RON și

accesoriile calculate, în sumă de 999.848 RON, precum și Dispoziția nr. 644 din

data de 26 martie 2008, prin care s-a dispus înregistrarea în evidența

contabilă a pierderii diminuate, a taxei pe valoarea adăugată colectată

stabilită suplimentar în sumă de 774.254 RON și înregistrarea pe cheltuieli a

accesoriilor în sumă de 999.848 RON.

Prin Decizia nr. 4

din 27 mai 2008, Direcția Generală a Finanțelor Publice - Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a respins contestația

reclamantei, formulată împotriva Dispoziției nr. 644 din data de 26 martie 2008

și a înaintat Agenției Naționale de Administrare Fiscală contestația împotriva

Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală nr. 37 din 27 martie 2008.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că prin Decizia nr. 208 din 20 iunie 2008, Agenția Națională

de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a

dispus atât suspendarea soluționării contestației formulate de reclamantă

pentru suma de 1.563.576 RON, reprezentând 694.825 RON taxa pe valoarea

adăugată și 868.751 RON majorări de întârziere aferente, procedura

administrativă urmând a fi reluată la încetarea definitivă a motivului care a

determinat suspendarea, în condițiile legii, cât și respingerea ca neîntemeiată

și nemotivată a contestației pentru suma de 209.526 RON, reprezentând 79.429

RON taxa pe valoare adăugată și 130.097 RON majorări de întârziere aferente.

Prima instanță a

constatat că, deși este necontestat că reclamanta a respectat dispozițiile

legale privind contestația administrativă prealabilă, în speță sunt aplicabile

dispozițiile speciale reglementate de C. proc. fisc., astfel că analiza

legalității actelor fiscale contestate de către reclamantă se realizează

exclusiv în cadrul contestației asupra deciziei emise în soluționarea fondului

contestației, în lipsa unei asemenea decizii o astfel de cerere fiind

inadmisibilă.

Cu privire la

temeinicia Deciziei nr. 208 din 20 iunie 2008, instanța de fond a reținut că

măsura suspendării dispusă în cadrul soluționării administrative a contestației

formulate de reclamantă, nu a fost luată cu respectarea și corecta aplicare a

prevederilor art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003.

Curtea de Apel a

apreciat că abia ulterior stabilirii corectitudinii împrejurărilor de fapt ce

au determinat reținerea veniturilor suplimentare ce au stat la baza diminuării

pierderilor fiscale și au atras calcularea de TVA suplimentar, se va putea

aprecia asupra legalității măsurilor dispuse prin Dispoziția nr. 644 din 26

martie 2008, care nu reprezintă decât un act administrativ ce impune

contribuabilului să efectueze operațiuni în evidențele contabile cu privire la

elemente de activ și/sau pasiv pentru care s-a stabilit în mod irevocabil, că

au fost înregistrate eronat.

Conchizând, prima

instanță a constatat că opțiunea Direcției Generale a Finanțelor Publice -

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii de a

disjunge contestația reclamantei în faza administrativă prealabilă nu este una

cel puțin judicioasă, fiind luată cu încălcarea dispozițiilor generale

referitoare la prorogarea de competență, în condițiile în care faptul generator

atât al creanțelor fiscale stabilite prin decizia de impunere cât și al

măsurilor dispuse prin dispoziția de măsuri este același.

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs reclamanta SC Z. SA Călărași, cât și pârâtele

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Călărași și

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a

Contestațiilor.

Reclamanta SC Z. SA

Călărași a formulat următoarele critici împotriva sentinței atacate:

- în mod greșit

instanța de fond a respins capătul de cerere al acțiunii introductive referitor

la anularea obligării la plata sumei de 209526 RON, compusă din 79.429 RON TVA

și 130097 RON majorări de întârziere aferente, cu motivarea că împotriva

Deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008 nu a fost parcursă procedura

administrativă prealabilă. Întrucât această decizie a stat la baza Deciziei nr.

208 din 20 iunie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, implicit, conform O.G. nr.

92/2003, instanța trebuia să se pronunțe și asupra acestei decizii;

- în mod greșit instanța

de fond a respins apărările reclamantei cu privire la deductibilitatea sumei de

79.429 RON cu titlu de TVA și nu a motivat în ce anume constau "erorile

din documentele justificative";

- instanța de fond nu

s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind anularea disjungerii, de către

organul administrativ fiscal, a contestației reclamantei și a formării a două

dosare diferite, cu toate că în considerentele sentinței s-a reținut că această

procedură este nelegală.

Recurenta și-a

încadrat în drept criticile formulate în prevederile art. 304 pct. 1 C. proc.

civ.

Recurentele

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Călărași și

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a

Contestațiilor a criticat hotărârea atacată pentru motivele prevăzute de art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., enumerând următoarele

elemente de nelegalitate și netemeinicie:

- în mod greșit

instanța de fond a dispus anularea pct. 1 din Decizia nr. 208 din 20 iunie

2008, deși, în speță, organul de soluționare a contestației a făcut aplicarea

corectă a dispozițiilor art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul

de procedură fiscală;

- instanța de fond nu

a avut în vedere motivul de suspendare a soluționării contestației reclamantei,

respectiv faptul că organele de inspecție fiscală au reconsiderat veniturile

societății în sensul majorării lor, iar Decizia nr. 4 din 27 mai 2008 prin care

s-au recalculat aceste venituri a fost atacată de SC Z. SA Călărași prin

contestație ce face obiectul dosarului nr. 2242/116/2009 aflat pe rolul

Tribunalului Călărași.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs formulate de

recurente, motive ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru

următoarele considerente:

Astfel, în mod corect

instanța de fond a apreciat ca inadmisibil capătul de cerere referitor la

anularea deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008, cu motivarea că în privința

acestui act administrativ fiscal nu a fost parcursă procedura de contestare

administrativă, respectiv nu s-a emis o decizie de soluționare a contestației

reclamantei care să vizeze motivele de fond invocate de aceasta, dispunându-se

doar suspendarea soluționării contestației. Soluția pronunțată de instanța de

fond este, astfel, în concordanță cu prevederile art. 213 alin. (1) și art. 218

din O.G. nr. 92/2003 în forma în vigoare la momentul emiterii deciziei și

promovării acțiunii, fiind conformă și cu practica judiciară constantă a

instanțelor de contencios administrativ, referitoare la obligativitatea

parcurgerii procedurii administrative prealabile.

Referitor la

incidența în cauză a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr.

92/2003, de asemenea, instanța de fond a stabilit în mod corect că la data

emiterii Deciziei nr. 208 din 20 iunie 2008 nu exista, în mod formal, o

"altă judecată" și, mai mult, între soluționarea contestației

împotriva Deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008 și soluționarea

contestației împotriva Dispoziției privind măsurile stabilite de organele

fiscale nr. 644 din 26 martie 2008, nu există o interdependență care să conducă

la suspendarea contestației împotriva Deciziei de impunere nr. 37/2008. Această

din urmă decizie stabilește venituri suplimentare și trebuie analizată cu

prioritate față de dispoziția privind diminuarea pierderii fiscale pentru

perioada 2001 - 2007 (Dispoziția nr. 644 din 26 martie 2008).

Prin urmare,

recurenta afirmă în mod eronat că în cadrul contestației formulate împotriva

Deciziei nr. 4/2008 se analizează sumele stabilite cu titlu de obligații

suplimentare, iar nu măsurile de înregistrare în evidențele contabile a sumelor

reconsiderate venituri.

În privința sumelor

de 79429 RON TVA și 130.097 RON majorări de întârziere aferente, criticile

recurentei vizează fondul acestor obligații, deși instanța de fond a stabilit

că, în mod corect, organul de soluționare a contestației administrative a

respins acest punct ca nemotivat, conform art. 206 lit. c) și d) din O.G. nr.

92/2003. Față de acest impediment procedural, instanța de control judiciar nu

poate intra în analiza fondului acestui capăt de cerere, pentru care

contestația administrativă a fost respinsă ca nemotivată, soluție menținută și

de prima instanță.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile

urmează a fi respinse ca nefondate, hotărârea instanței de fond fiind legală și

temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de SC Z. SA Călărași prin administrator judiciar Cabinet de

Individual de Insolvență H.N., Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția de Soluționare a Contestațiilor și de Direcția Generală a Finanțelor

Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Călărași împotriva Sentinței nr. 2.682

din 2 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 iunie 2012.

Procesat de GGC - AM