ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3002/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 2.682 din 2 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea Deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii Călărași - Activitatea de inspecție fiscală.

Totodată, Curtea a admis în parte contestația formulată de reclamanta SC Z. SA Călărași împotriva Deciziei nr. 208 din 20 iunie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a desființat Decizia nr. 208 din 20 iunie 2008 în privința punctului nr. 1. Prin aceeași sentință, instanța a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să soluționeze contestația reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008 în ceea ce privește suma de 1.563.576 RON, respingând contestația în ceea ce privește pct. 2 din Decizia nr. 208 din 20 iunie 2008, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta SC Z. SA Călărași, societate în insolvență, a făcut obiectul unei inspecții fiscale generale desfășurată în două etape (24 septembrie 2007 - 29 octombrie 2007 și 10 martie 2008 - 26 martie 2008), în urma căreia organele de inspecție fiscală au întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 86 din data de 26 martie 2008, în cuprinsul căruia au menționat pentru perioada 01 ianuarie 2002 - 30 septembrie 2007 diminuarea pierderii contabile înregistrate de reclamantă cu suma de 5.280.668 RON provenind din venituri neînregistrate, iar a pierderii fiscale cu suma de 8.294.298 RON.

De asemenea, judecătorul fondului a reținut că în baza constatărilor cuprinse în acest raport de inspecție fiscală, au fost emise Decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată nr. 37 din 27 martie 2008, titlu de creanță pentru taxa pe valoarea adăugată suplimentară în sumă de 774.254 RON și accesoriile calculate, în sumă de 999.848 RON, precum și Dispoziția nr. 644 din data de 26 martie 2008, prin care s-a dispus înregistrarea în evidența contabilă a pierderii diminuate, a taxei pe valoarea adăugată colectată stabilită suplimentar în sumă de 774.254 RON și înregistrarea pe cheltuieli a accesoriilor în sumă de 999.848 RON.

Prin Decizia nr. 4 din 27 mai 2008, Direcția Generală a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a respins contestația reclamantei, formulată împotriva Dispoziției nr. 644 din data de 26 martie 2008 și a înaintat Agenției Naționale de Administrare Fiscală contestația împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 37 din 27 martie 2008. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că prin Decizia nr. 208 din 20 iunie 2008, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus atât suspendarea soluționării contestației formulate de reclamantă pentru suma de 1.563.576 RON, reprezentând 694.825 RON taxa pe valoarea adăugată și 868.751 RON majorări de întârziere aferente, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea definitivă a motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii, cât și respingerea ca neîntemeiată și nemotivată a contestației pentru suma de 209.526 RON, reprezentând 79.429 RON taxa pe valoare adăugată și 130.097 RON majorări de întârziere aferente.

Prima instanță a constatat că, deși este necontestat că reclamanta a respectat dispozițiile legale privind contestația administrativă prealabilă, în speță sunt aplicabile dispozițiile speciale reglementate de C. proc. fisc., astfel că analiza legalității actelor fiscale contestate de către reclamantă se realizează exclusiv în cadrul contestației asupra deciziei emise în soluționarea fondului contestației, în lipsa unei asemenea decizii o astfel de cerere fiind inadmisibilă. Cu privire la temeinicia Deciziei nr. 208 din 20 iunie 2008, instanța de fond a reținut că măsura suspendării dispusă în cadrul soluționării administrative a contestației formulate de reclamantă, nu a fost luată cu respectarea și corecta aplicare a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G.

nr. 92/2003. Curtea de Apel a apreciat că abia ulterior stabilirii corectitudinii împrejurărilor de fapt ce au determinat reținerea veniturilor suplimentare ce au stat la baza diminuării pierderilor fiscale și au atras calcularea de TVA suplimentar, se va putea aprecia asupra legalității măsurilor dispuse prin Dispoziția nr. 644 din 26 martie 2008, care nu reprezintă decât un act administrativ ce impune contribuabilului să efectueze operațiuni în evidențele contabile cu privire la elemente de activ și/sau pasiv pentru care s-a stabilit în mod irevocabil, că au fost înregistrate eronat.

Conchizând, prima instanță a constatat că opțiunea Direcției Generale a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii de a disjunge contestația reclamantei în faza administrativă prealabilă nu este una cel puțin judicioasă, fiind luată cu încălcarea dispozițiilor generale referitoare la prorogarea de competență, în condițiile în care faptul generator atât al creanțelor fiscale stabilite prin decizia de impunere cât și al măsurilor dispuse prin dispoziția de măsuri este același. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta SC Z. SA Călărași, cât și pârâtele Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Călărași și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor.

Reclamanta SC Z. SA Călărași a formulat următoarele critici împotriva sentinței atacate: - în mod greșit instanța de fond a respins capătul de cerere al acțiunii introductive referitor la anularea obligării la plata sumei de 209526 RON, compusă din 79.429 RON TVA și 130097 RON majorări de întârziere aferente, cu motivarea că împotriva Deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008 nu a fost parcursă procedura administrativă prealabilă. Întrucât această decizie a stat la baza Deciziei nr. 208 din 20 iunie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, implicit, conform O.G.

nr. 92/2003, instanța trebuia să se pronunțe și asupra acestei decizii; - în mod greșit instanța de fond a respins apărările reclamantei cu privire la deductibilitatea sumei de 79.429 RON cu titlu de TVA și nu a motivat în ce anume constau "erorile din documentele justificative"; - instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind anularea disjungerii, de către organul administrativ fiscal, a contestației reclamantei și a formării a două dosare diferite, cu toate că în considerentele sentinței s-a reținut că această procedură este nelegală. Recurenta și-a încadrat în drept criticile formulate în prevederile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Recurentele Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Călărași și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor a criticat hotărârea atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., enumerând următoarele elemente de nelegalitate și netemeinicie: - în mod greșit instanța de fond a dispus anularea pct. 1 din Decizia nr. 208 din 20 iunie 2008, deși, în speță, organul de soluționare a contestației a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală; - instanța de fond nu a avut în vedere motivul de suspendare a soluționării contestației reclamantei, respectiv faptul că organele de inspecție fiscală au reconsiderat veniturile societății în sensul majorării lor, iar Decizia nr. 4 din 27 mai 2008 prin care s-au recalculat aceste venituri a fost atacată de SC Z. SA Călărași prin contestație ce face obiectul dosarului nr. 2242/116/2009 aflat pe rolul Tribunalului Călărași.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs formulate de recurente, motive ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Astfel, în mod corect instanța de fond a apreciat ca inadmisibil capătul de cerere referitor la anularea deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008, cu motivarea că în privința acestui act administrativ fiscal nu a fost parcursă procedura de contestare administrativă, respectiv nu s-a emis o decizie de soluționare a contestației reclamantei care să vizeze motivele de fond invocate de aceasta, dispunându-se doar suspendarea soluționării contestației.

Soluția pronunțată de instanța de fond este, astfel, în concordanță cu prevederile art. 213 alin. (1) și art. 218 din O.G. nr. 92/2003 în forma în vigoare la momentul emiterii deciziei și promovării acțiunii, fiind conformă și cu practica judiciară constantă a instanțelor de contencios administrativ, referitoare la obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile. Referitor la incidența în cauză a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, de asemenea, instanța de fond a stabilit în mod corect că la data emiterii Deciziei nr. 208 din 20 iunie 2008 nu exista, în mod formal, o "altă judecată" și, mai mult, între soluționarea contestației împotriva Deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008 și soluționarea contestației împotriva Dispoziției privind măsurile stabilite de organele fiscale nr. 644 din 26 martie 2008, nu există o interdependență care să conducă la suspendarea contestației împotriva Deciziei de impunere nr. 37/2008.

Această din urmă decizie stabilește venituri suplimentare și trebuie analizată cu prioritate față de dispoziția privind diminuarea pierderii fiscale pentru perioada 2001 - 2007 (Dispoziția nr. 644 din 26 martie 2008). Prin urmare, recurenta afirmă în mod eronat că în cadrul contestației formulate împotriva Deciziei nr. 4/2008 se analizează sumele stabilite cu titlu de obligații suplimentare, iar nu măsurile de înregistrare în evidențele contabile a sumelor reconsiderate venituri. În privința sumelor de 79429 RON TVA și 130.097 RON majorări de întârziere aferente, criticile recurentei vizează fondul acestor obligații, deși instanța de fond a stabilit că, în mod corect, organul de soluționare a contestației administrative a respins acest punct ca nemotivat, conform art. 206 lit. c) și d) din O.G.

nr. 92/2003. Față de acest impediment procedural, instanța de control judiciar nu poate intra în analiza fondului acestui capăt de cerere, pentru care contestația administrativă a fost respinsă ca nemotivată, soluție menținută și de prima instanță. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de SC Z. SA Călărași prin administrator judiciar Cabinet de Individual de Insolvență H.N., Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor și de Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Călărași împotriva Sentinței nr. 2.682 din 2 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012. Procesat de GGC - AM