ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2723/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 378 din data de 16 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.C. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Județului Gorj, și, în consecință, a anulat decizia din 4 septembrie 2008, decizia din 17 august 2008 și raportul de inspecție fiscală din 12 iunie 2008 emise de pârâtă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat anularea actelor administrativ fiscale, respectiv decizia de impunere din 17 august 2008 și decizia din 4 septembrie 2008 privind soluționarea contestației împotriva măsurilor dispuse de organele de inspecție fiscală, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare în valoare de 987720 RON reprezentând impozit pe profit și T.V.A.

cu accesoriile aferente, motivat de faptul că cheltuielile înregistrate în baza unor facturi fiscale au fost considerate nedeductibile. Contestația formulată de reclamant a fost respinsă prin decizia din 4 septembrie 2008. Analizând documentele contabile existente la dosar precum și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, instanța de fond a apreciat că facturile fiscale în discuție îndeplinesc calitatea de documente justificative, conținând informațiile cerute de art. 155 alin. (8) din C. fisc.

și art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1849/2003 și fac dovada (de altfel necontestată de organul de control), fiind însoțite și de alte documente (note de recepție, rapoarte de producție, etc.) efectuării operațiunii și intrării în gestiunea reclamantei a mărfurilor achiziționate în raport de obiectul de activitate al acesteia și cu scopul de a obține venituri, condiții în care obligațiile fiscale stabilite în sarcina acesteia nu sunt datorate, iar actele administrativ-fiscale întocmite sunt nelegale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Județului Gorj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs s-a cerut verificarea legalității sentinței în baza art. 304 1 C. proc.

civ., subliniindu-se că din actele dosarului rezultă cu prisosință că nu sunt deductibile cheltuielile în sumă de 1.059.166 RON înscrise în facturile care au făcut obiectul contestației, organele de inspecție fiscală stabilind potrivit legislației în vigoare că aceste facturi nu conțin toate elementele obligatorii privind furnizorii și că în aceste condiții agentul economic are obligația de plată a diferenței de impozit pe profit și a T.V.A. cu majorările de întârziere aferente, în cuantum total de 987.720 RON. Au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (6) și art. 6 din H.G. nr. 831/1997 cu modificările și completările ulterioare, art. 4 alin. (6) lit. m) din O.U.G. nr. 217/1999 pentru modificarea și completarea O.G.

nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, precum și Decizia V din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind nedeductibilitatea T.V.A. Examinând cauza sub toate aspectele în virtutea art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate, fiind temeinică și legală atât abordarea cât și concluzia primei instanțe care a dispus anularea deciziei de impunere din 17 august 2008 întocmite de S.A.F. - Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Gorj și a actelor subsecvente.

Obiectul acțiunii în contencios administrativ și fiscal, formulată inițial în fața Tribunalului Gorj și declinată în conformitate cu art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004 (modificată și completată), a vizat anularea deciziei de impunere din 17 august 2008 întocmită în baza raportului de inspecție fiscală din 12 iunie 2008 în urma controlului efectuat de organele fiscale pentru perioada 1 octombrie 1999 - 31 martie 2005 și care au stabilit în sarcina SC A.C. SRL obligația de plată a sumei totale de 987.720 RON compusă din suma de 264.792 RON reprezentând impozit pe profit, suma de 387.636 RON majorări de întârziere aferente acestuia, precum și suma de 335.292 RON reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A., obligație fiscală menținută de D.G.F.P.

Gorj în urma soluționării contestației formulate de reclamantă, prin decizia din 4 septembrie 2008. Pe baza unui probatoriu complex administrat, cerându-se și opinia unui specialist contabil în temeiul art. 201 C. proc. civ., instanța de fond a stabilit că operațiunile economice efectuate de reclamantă au avut un caracter real, mai exact că fierul vechi achiziționat de reclamantă a intrat în gestiune, a fost înregistrat în contabilitatea societății comerciale ca atare, facturile de aprovizionare având întocmite note de recepție la data aprovizionării fiind întocmite și rapoarte de producție, căci marfa a fost supusă prelucrării în vederea comercializării, cheltuiala în discuție fiind evident efectuată în scopul realizării de venituri impozabile în sensul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Având în vedere și concluziile expertului contabil, instanța a reținut în mod just că facturile prin care s-a achiziționat fier vechi au calitatea de documente justificative în sensul art. 21 alin. (4) lit. f) cu referire la art. 155 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 și la art. 1 alin. (1) din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1849/2003, acestea din urmă privind condițiile de fond și de formă ce trebuie respectate la întocmirea unei facturi. În privința datelor despre furnizor, expertul contabil precizează că facturile de aprovizionare de la furnizor sunt documente justificative având completate datele despre furnizor prin ștampile imprimate, iar furnizorii ce nu au fost luați în considerare la calculul impozitului de profit de către organele de inspecție fiscală au dovezi de plătitori de TVA, conform anexei 1 la expertiză.

S-a constatat că facturile în discuție sunt înregistrate în contabilitatea societății reclamante conform Legii nr. 82/1991 completată și modificată, O.U.G. nr. 17/2000 (în vigoare la 15 martie 2000), O.G. nr. 3/1992, Legii nr. 345/2002 și Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind considerate documente justificative în sensul dispozițiilor legale.

Fiind vorba de o operațiune economico-financiară reală, înregistrată în contabilitatea societății reclamante, constatându-se că facturile fiscale emise de furnizori conțin/furnizează toate informațiile cerute de prevederile legale în vigoare la data efectuării acestei operațiuni, se reține că sumele/cheltuielile din facturi sunt deductibile, iar critica recurentei privitoare la nerespectarea Deciziei nr. V din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, nu va fi primită, dispozițiile acesteia făcând trimitere clară la o abordare din perspectiva dispozițiilor legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea de T.V.A.

În contextul prezentat, instanța de control judiciar apreciază ca legală concluzia primei instanțe anume aceea că sumele stabilite suplimentar în sarcina intimatei-reclamante nu sunt datorate, consecința fiind aceea a anulării actelor administrativ fiscale prin care aceste sume au fost fixate. Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Gorj împotriva Sentinței civile nr. 378 din data de 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 mai 2011.