ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2723/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 378 din data de 16

septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.C. SRL în contradictoriu

cu pârâta D.G.F.P. a Județului Gorj, și, în consecință, a anulat decizia din 4

septembrie 2008, decizia din 17 august 2008 și raportul de inspecție fiscală

din 12 iunie 2008 emise de pârâtă.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat anularea actelor

administrativ fiscale, respectiv decizia de impunere din 17 august 2008 și

decizia din 4 septembrie 2008 privind soluționarea contestației împotriva

măsurilor dispuse de organele de inspecție fiscală, prin care s-au stabilit în

sarcina reclamantei obligații suplimentare în valoare de 987720 RON

reprezentând impozit pe profit și T.V.A. cu accesoriile aferente, motivat de

faptul că cheltuielile înregistrate în baza unor facturi fiscale au fost

considerate nedeductibile.

Contestația formulată

de reclamant a fost respinsă prin decizia din 4 septembrie 2008.

Analizând documentele

contabile existente la dosar precum și concluziile raportului de expertiză

întocmit în cauză, instanța de fond a apreciat că facturile fiscale în discuție

îndeplinesc calitatea de documente justificative, conținând informațiile cerute

de art. 155 alin. (8) din C. fisc. și art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministerului

Finanțelor Publice nr. 1849/2003 și fac dovada (de altfel necontestată de

organul de control), fiind însoțite și de alte documente (note de recepție,

rapoarte de producție, etc.) efectuării operațiunii și intrării în gestiunea

reclamantei a mărfurilor achiziționate în raport de obiectul de activitate al

acesteia și cu scopul de a obține venituri, condiții în care obligațiile

fiscale stabilite în sarcina acesteia nu sunt datorate, iar actele

administrativ-fiscale întocmite sunt nelegale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Județului Gorj, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin cererea de

recurs s-a cerut verificarea legalității sentinței în baza art. 304

1

C. proc. civ., subliniindu-se că din actele dosarului rezultă cu prisosință că

nu sunt deductibile cheltuielile în sumă de 1.059.166 RON înscrise în facturile

care au făcut obiectul contestației, organele de inspecție fiscală stabilind

potrivit legislației în vigoare că aceste facturi nu conțin toate elementele

obligatorii privind furnizorii și că în aceste condiții agentul economic are

obligația de plată a diferenței de impozit pe profit și a T.V.A. cu majorările

de întârziere aferente, în cuantum total de 987.720 RON. Au fost invocate

dispozițiile art. 1 alin. (6) și art. 6 din H.G. nr. 831/1997 cu modificările

și completările ulterioare, art. 4 alin. (6) lit. m) din O.U.G. nr. 217/1999

pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit,

precum și Decizia V din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

privind nedeductibilitatea T.V.A.

Examinând cauza sub

toate aspectele în virtutea art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea/modificarea

sentinței atacate, fiind temeinică și legală atât abordarea cât și concluzia

primei instanțe care a dispus anularea deciziei de impunere din 17 august 2008

întocmite de S.A.F. - Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Gorj

și a actelor subsecvente.

Obiectul acțiunii în

contencios administrativ și fiscal, formulată inițial în fața Tribunalului Gorj

și declinată în conformitate cu art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr.

554/2004 (modificată și completată), a vizat anularea deciziei de impunere din

17 august 2008 întocmită în baza raportului de inspecție fiscală din 12 iunie

2008 în urma controlului efectuat de organele fiscale pentru perioada 1

octombrie 1999 - 31 martie 2005 și care au stabilit în sarcina SC A.C. SRL

obligația de plată a sumei totale de 987.720 RON compusă din suma de 264.792

RON reprezentând impozit pe profit, suma de 387.636 RON majorări de întârziere

aferente acestuia, precum și suma de 335.292 RON reprezentând majorări de

întârziere aferente T.V.A., obligație fiscală menținută de D.G.F.P. Gorj în

urma soluționării contestației formulate de reclamantă, prin decizia din 4

septembrie 2008.

Pe baza unui

probatoriu complex administrat, cerându-se și opinia unui specialist contabil

în temeiul art. 201 C. proc. civ., instanța de fond a stabilit că operațiunile

economice efectuate de reclamantă au avut un caracter real, mai exact că fierul

vechi achiziționat de reclamantă a intrat în gestiune, a fost înregistrat în

contabilitatea societății comerciale ca atare, facturile de aprovizionare având

întocmite note de recepție la data aprovizionării fiind întocmite și rapoarte

de producție, căci marfa a fost supusă prelucrării în vederea comercializării,

cheltuiala în discuție fiind evident efectuată în scopul realizării de venituri

impozabile în sensul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal.

Având în vedere și

concluziile expertului contabil, instanța a reținut în mod just că facturile

prin care s-a achiziționat fier vechi au calitatea de documente justificative

în sensul art. 21 alin. (4) lit. f) cu referire la art. 155 alin. (8) din Legea

nr. 571/2003 și la art. 1 alin. (1) din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice

nr. 1849/2003, acestea din urmă privind condițiile de fond și de formă ce

trebuie respectate la întocmirea unei facturi.

În privința datelor

despre furnizor, expertul contabil precizează că facturile de aprovizionare de

la furnizor sunt documente justificative având completate datele despre

furnizor prin ștampile imprimate, iar furnizorii ce nu au fost luați în

considerare la calculul impozitului de profit de către organele de inspecție

fiscală au dovezi de plătitori de TVA, conform anexei 1 la expertiză.

S-a constatat că

facturile în discuție sunt înregistrate în contabilitatea societății reclamante

conform Legii nr. 82/1991 completată și modificată, O.U.G. nr. 17/2000 (în

vigoare la 15 martie 2000), O.G. nr. 3/1992, Legii nr. 345/2002 și Legii nr.

571/2003 privind Codul fiscal, fiind considerate documente justificative în

sensul dispozițiilor legale.

Fiind vorba de o

operațiune economico-financiară reală, înregistrată în contabilitatea

societății reclamante, constatându-se că facturile fiscale emise de furnizori

conțin/furnizează toate informațiile cerute de prevederile legale în vigoare la

data efectuării acestei operațiuni, se reține că sumele/cheltuielile din

facturi sunt deductibile, iar critica recurentei privitoare la nerespectarea

Deciziei nr. V din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secțiile unite, nu va fi primită, dispozițiile acesteia făcând trimitere clară

la o abordare din perspectiva dispozițiilor legale în vigoare la data

efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea de T.V.A.

În contextul

prezentat, instanța de control judiciar apreciază ca legală concluzia primei

instanțe anume aceea că sumele stabilite suplimentar în sarcina

intimatei-reclamante nu sunt datorate, consecința fiind aceea a anulării

actelor administrativ fiscale prin care aceste sume au fost fixate.

Văzând și

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.G.F.P. a Județului Gorj împotriva Sentinței civile nr. 378 din

data de 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 mai 2011.