ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4789/2011

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Reclamanta SC Z.T.

SRL a chemat în judecată pârâtele D.G.S.C. și D.G.F.P. Ilfov solicitând instanței

ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună anularea raportului de inspecție fiscală

din 6 februarie 2009 și a deciziei de impunere din 2009, precum și anularea parțială

a deciziei din 11 septembrie 2009 pentru suma de 1.169.267 RON reprezentând impozit

pe profit suplimentar în sumă de 450.044 RON, majorări de întârziere de 179.945

RON aferente impozitului pe profit și TVA în sumă de 539.278 RON.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat în mod greșit organul de control nu a acordat drept de deducere

pentru suma de 36.920 RON reprezentând TVA aferentă facturilor emise de SC

E.G.S.C. SRL pe motiv că acestea nu îndeplinesc calitatea de documente justificative,

întrucât prezintă modificări privind sediul social al societății emitente, iar cifra

de afaceri la 31 decembrie 2007 este inferioară facturilor emise către reclamantă.

La data de 23 martie 2010,

pârâta A.N.A.F., prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei de interes în formularea

acțiunii, cu privire la suma de 262.383 RON, arătând că prin decizia din 11 septembrie

2009, prin care s-a soluționat contestația reclamantei s-a dispus desființarea deciziei

de impunere din 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 2009 pentru suma de

54.748 RON reprezentând TVA.

Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4397

din 9 noiembrie 2010, a respins excepția lipsei de interes pentru suma de 262.383

RON, a admis în parte acțiunea reclamantei, anulând, în parte, decizia din 11

septembrie 2009 emisă de A.N.A.F. și decizia de impunere din 2009, emisă de D.G.F.P.

Ilfov.

De asemenea, a stabilit

că reclamanta datorează un impozit suplimentar de 21.998,80 RON, la care se adaugă

majorările de întârziere aferente.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că din concluziile raportului de expertiză efectuat

în cauză reiese că reclamanta datorează o diferență de impozit pe profit în sumă

de 21.998,80 RON compusă din 482 RON diferență de plată pentru anul 2006; 19.676,57

RON diferență de plată pentru anul 2007; 1.840,23 RON diferență de impozit pentru

anul 2008.

În ce privește TVA din

raportul de expertiză contabilă, întocmit în cauză nu rezultă că societatea reclamantă

datorează sume cu acest titlu .

Suma de 498.137 RON reprezentând

TVA dedusă în baza unor facturi fiscale pe care organul de control nu le-a socotit

ca fiind documente justificative, expertul a concluzionat că modificările făcute

respectă Ordinul ministrului finanțelor nr. 3512/2008.

Cât privește TVA-ul aferent

facturilor de chirii în sumă de 59.598 RON s-a reținut că poate fi dedus, întrucât

reclamanta a prezentat notificarea privind opțiunea de taxare a operațiunilor de

închiriere.

Recursul

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs A.N.A.F. și D.G.F.P. Ilfov.

În motivarea cererilor

de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9, pct. 5, pct. 7 și art. 304

1

C. proc. civ. D.G.F.P. Ilfov și A.N.A.F. au arătat în esență următoarele:

- Hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal și a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii și nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Se arată referitor la

impozitul pe profit în sumă de 450.044 RON și majorările aferente în sumă de 179.945

RON, că aceste diferențe de impozit pe profit au fost stabilite de organele de inspecție

fiscală în condițiile în care facturile nu îndeplinesc calitatea de document justificativ.

În perioada septembrie

2006-septembrie 2008, reclamanta SC Z.T. SRL a achiziționat bunuri cu facturi primite

de la diverși furnizori pe care le-a înregistrat în contabilitate ca și cheltuieli

deductibile, însă organele de inspecție fiscală au constatat că aceste achiziții

nu pot fi înregistrate ca și cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil

întrucât facturile fiscale nu îndeplinesc calitatea de document justificativ deoarece

acestea prezintă ștersături, modificări de preț unitar, valoare produs, cantitate,

data facturii, modificarea adresei furnizorului, lipsa datei de expediție.

În acest fel, s-au constatat

aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. f) coroborat cu art. 155 alin. (5)

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. precum și prevederile anexei 1 pct. 5 din

Ordinul ministrului finanțelor nr. 1850/2004 privind registrele și formularele financiar-contabile.

A mai arătat recurenta

că prin adresa din 24 august 2009 înregistrată la D.G.S.C. din 26 august 2009, reclamanta

a depus în susținerea contestației cu nr. de 38 copii legalizate după facturi fiscale

a căror valoare adăugată este de 498.137 RON.

A rezultat din documentele

prezentate că s-au făcut corecții dar aceste documente nu au putut fi reținute în

soluționarea contestației, întrucât nu respectă prevederile art. 159 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 571/2003, societatea având posibilitatea corectării facturilor

fiscale în timpul inspecției fiscale.

- În ceea ce privește

opțiunea de taxare a operațiunilor prevăzute de art. 141 alin. (2) lit. k) C. fisc.

se arată că notificarea privind opțiunea de taxare a fost depusă de SC B.C. SRL

la data de 27 ianuarie 2009, iar controlul s-a efectuat la reclamantă în intervalul

26-30 ianuarie 2009 și a cuprins perioada 1 ianuarie 2005-30 septembrie 2008.

În acest sens, consideră

recurenta că pentru anul 2007, organele de control trebuie să aplice legislația

în vigoare la data începerii operațiunii și nu la data la care se face notificarea

potrivit art. 141 alin. (3) C. fisc.

Întâmpinarea

Reclamanta SC Z.T.

SRL a formulat întâmpinare la cererile de recurs și a solicitat respingerea acestora

ca nefondate, solicitând menținerea sentinței de fond ca fiind legale și temeinică.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Analizând motivele de

recurs invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile

sunt fondate în parte pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează:

- În ceea ce privește

lipsa motivării instanței de fond, se observă că acest motiv de recurs este nefondat.

Instanța de fond a respectat exigențele prevăzute de art. 261 C. proc. civ., a arătat

motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa și cele pentru care a

înlăturat cererile părților.

- Referitor la calitatea

de document justificativ a facturilor înregistrate în contabilitate pentru achizițiile

de bunuri făcute în perioada septembrie 2006-septembrie 2008, se reține că la data

soluționării contestației reclamantei împotriva deciziei de impunere din 6 februarie

2009 era în vigoare Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3512/2008 privind

documentele financiar contabile care la art. 10 alin. (3) arată că „erorile se corectează

prin tăierea cu o linie a textului sau a cifrei greșite pentru ca acestea să poată

fi citite iar deasupra lor se scrie textul sau cifra corectă”.

Cu toate acestea organul

de soluționare a contestației în mod eronat a consemnat că nu pot fi înregistrate

ca și cheltuieli deductibile facturile referitoare la achiziții de bunuri materiale

în perioada septembrie 2006-septembrie 2008, deoarece nu îndeplinesc calitatea de

document justificativ pentru că prezintă ștersături, modificări de preț unitar,

valoare produs, cantitate produs, data facturii, modificarea adresei furnizorului,

lipsa datei de expediere, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) lit.

f) coroborat cu art. 157 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 și anexa nr. 1 pct. 5

din Ordinul ministrului finanțelor nr. 1850/2004.

Prin art. 5 alin. (1)

și alin. (2) din Ordinul ministrului finanțelor nr. 3512/2008, se precizează prevederile

prezentului ordin se aplică începând cu 1 ianuarie 2009. Pe data intrării în vigoare

a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1850/2004

privind registrele și formularele financiar contabile precum și orice alte dispoziții

contrare prevederilor prezentului ordin.

Se reține că reclamanta

a depus la organul de soluționare a contestației un număr de 38 de facturi corectate

dar acesta nu a ținut cont de acestea, considerând că trebuiau emise noi facturi

care să cuprindă pe de o parte informațiile din documentul inițial, numărul și data

documentului corectat, valorile cu semnul minus iar pe de altă parte informațiile

și valorile corecte, adică exigențele prevăzute de pct. 5 anexa nr. 1 din Ordinul

ministrului finanțelor nr. 1850/2004, care fusese abrogat expres la data soluționării

contestației (decizia nr. 328 din 11 septembrie 2009).

Nu poate fi reținută motivarea

recurenților în sensul că reclamanta intimată avea posibilitatea corectării facturilor

fiscale în timpul inspecției fiscale conform art. 81

1

alin. (2) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, întrucât acest lucru nu exclude posibilitatea

ca, contestatorul să depună probe noi în susținerea contestației, în conformitate

cu prevederile art. 213 alin. (4) din O.U.G. nr. 92/2003.

În raport de cele arătate

mai sus, se reține că față de suma 498.138 RON, organele de inspecție fiscală nu

au procedat la o analiză temeinică a situației de fapt și nu au interpretat corect

dispozițiile legale.

În ceea ce privește celelalte

aprecieri ale instanței de fond privind stabilirea deductibilității cheltuielilor

efectuate de reclamantă, instanța fondului a omologat raportul de expertiză, iar

în cererile de recurs nu sunt critici privind acest aspect.

- În ceea ce privește

TVA-ul, aferent facturilor de chirii, cererile de recurs sunt fondate în ceea ce

privește facturile de închiriere emise pe anul 2007.

Se reține că reclamanta

a depus în timpul inspecției fiscale notificarea privind opțiunea de taxare a operațiunilor

prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) C. fisc., depusă de SC B.C. SRL și înregistrată

la data de 27 ianuarie 2009; controlul s-a efectuat în intervalul 26 ianuarie-30

ianuarie 2009 și a cuprins perioada de la 1 ianuarie 2005-30 septembrie 2008.

Prin notificarea SC

B.C. SRL depusă la data de 27 ianuarie 2009 se notifică opțiunea de taxare începând

cu data de 1 ianuarie 2005.

Potrivit pct. 38

alin. (3) și alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 în vigoare la

1 ianuarie 2007 opțiunea pentru regimul de taxare prevăzut de alin. (1), se va notifica

organelor fiscale competente și se va exercita de la data depunerii notificării

sau de la o altă dată ulterioară înscrisă în notificare.

Cum notificarea privind

opțiunea de taxare a operațiunilor prevăzute de art. 141 alin. (2) lit. k) din Legea

nr. 571/2003 a fost făcută la data de 27 ianuarie 2009 rezultă că nu pot fi aplicabile

prevederile, pct. 38 alin. (1) și alin. (3) din Normele de aplicare a Legii nr.

571/2003, așa cum au fost modificate și în vigoare de la data de 1 ianuarie 2008

care prevăd faptul că notificarea depusă cu întârziere nu va anula dreptul persoanei

impozabile de a aplica regimul de taxare, care se va exercita de la data înscrisă

în notificare.

Rezultă că regimul aplicabil

pentru operațiunile de închiriere efectuate în anul 2007 este cel de la data începerii

operațiunii și nu cel de la data efectuării notificării, având în vedere prevederile

legale în vigoare raportate la perioada verificată.

Instanța de fond a interpretat

greșit prevederile legale, nu a ținut cont de modificările intervenite în aplicare

pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 în acest fel sentința

recurată fiind sub incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte,

va admite recursurile în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va modifica sentința recurată, în sensul că reclamanta datorează și suma de

41.140 RON reprezentând TVA, aferentă facturilor de închiriere emise pe anul 2007.

Va menține celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de A.N.A.F. și de D.G.F.P. a județului Ilfov împotriva sentinței civile nr. 4397

din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Modifică în parte sentința

recurată în sensul că reclamanta datorează și suma de 41.140 RON aferentă facturilor

de închiriere emise pe anul 2007.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2011.