ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4185/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4185/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 octombrie 2007, reclamanta SC T.S. SA Târgu Jiu a chemat în judecată A.N.A.F., D.G.S.C., solicitând anularea deciziei nr. 88 din 5 aprilie 2007 și obligarea pârâtei să soluționeze în fond, contestația formulată împotriva raportului de inspecție fiscală nr.10166 și a procesului verbal de control nr. 10165 și a deciziei de impunere nr. 797. În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia a cărei anulare se cere a fost suspendată soluționarea contestației formulate împotriva actelor de control financiar cu motivarea că au fost sesizate organele de urmărire penală. Cu toate că prin rezoluția din 7 mai 2007 Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului Măruță Ioan Dumitru, administratorul societății, s-a refuzat nejustificat reluarea procedurii administrative.
Prin sentința civilă nr. 64 din 29 februarie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ, a respins acțiunea reținându-se pentru aceasta că neînceperea urmăririi penale nu constituie o cauză de nelegalitate a deciziei nr. 88/2007 și că numai după terminarea cercetărilor penale organul fiscal are obligația să reia din oficiu procedura de soluționare a contestației. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC T.S. SA Târgu Jiu. S-a susținut de către recurentă că intimata a sesizat organele de urmărire penală, sesizare soluționată prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, rămasă definitivă, întrucât împotriva ei nu s-a formulat nici o plângere. În aceste condiții și cum potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (3) C. proc.
pen. „procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu”, în mod greșit s-a apreciat că refuzul autorității administrative de a relua judecata contestației este justificat. Recursul este fondat. Prin decizia nr. 88 din 5 aprilie 2007 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de SC T.S. SA Târgu Jiu împotriva deciziei de impunere nr. 747 din 15 noiembrie 2006, privind obligații fiscale suplimentare emise în baza raportului de inspecție fiscală încheiat de organele de inspecție din cadrul D.G.F.P.
Gorj. Temeiul acestei măsuri l-au constituit dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, având în vedere plângerea penală formulată de organele de control fiscal împotriva lui M.I.D., administrator al SC T.S. SA Târgu Jiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată, faptă recalificată în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Prin rezoluția nr. 868 /P din 7 mai 2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului M.I.D., reținând că nu au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 241/2005 și nu s-a creat nici un prejudiciu bugetului de stat.
În atare condiții potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea. Deși reține aceste dispoziții, instanța fondului apreciază că nu poate dispune obligarea autorității administrative să reia procedura administrativă de soluționare a contestației întrucât măsura suspendării s-a luat în deplină concordanță cu dispozițiile legale în materie. Hotărârea astfel pronunțată este vădit netemeinică, întrucât recurenta nu a contestat legalitatea deciziei de suspendare. Ceea ce s-a solicitat s-a referit în fapt la refuzul autorității administrative de a relua procedura de soluționare a contestației în condițiile în care s-a dovedit că motivele care au determinat-o au încetat.
Astfel fiind și a vând în vedere dispozițiile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de SC T.S. SA Târgu Jiu împotriva sentinței nr. 64 din 29 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond admite acțiunea. Anulează pct. 1 din Decizia nr. 88 din 5 aprilie 2007 emisă de A.N.A.F., și obligă pârâta să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 747 din 15 noiembrie 2006 emisă de D.G.F.P. Gorj. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.