ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 879/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată las 27 februarie 2007,

reclamanta SC A.H. SRL Brașov a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P.

a județului Brașov, A.F.P. Brașov și M.F.P. – A.N.A.F. să se dispună anularea

raportului de inspecție fiscală nr. 7752 din 22 decembrie 2006, a Deciziei de impunere nr. 879 din 21 decembrie 2006 și a Deciziei nr. 67 din 15 martie 2007.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că actele administrative atacate sunt nelegale, fiind

stabilite fără temei legal obligații fiscale suplimentare la bugetul de stat,

iar contestația administrativă formulată nu a fost soluționată pe fond,

dispunându-se suspendarea procedurii administrative cu încălcarea prevederilor

art. 184 pct. 1 lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

Curtea de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 62/ F din 12 mai

2008, prin care a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 67 din 15 martie 2007 și

a obligat pârâta A.N.A.F. să soluționeze pe fond contestația privind sumele cuprinse

la pct. 1 din decizia atacată.

Instanța de fond a reținut

că decizia de suspendare a procedurii de soluționare a contestației formulate

de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 879 din 21 decembrie 2006 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 184 pct. 1 lit. a) C. proc. fisc., deoarece

activitatea de control s-a realizat la solicitarea organelor de cercetare

penală cu adresa din 27 decembrie 2006 și în consecință, acestea nu au fost

sesizate de organele fiscale cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei

infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției

din procedura administrativă.

Astfel, s-a considerat că în

mod greșit autoritatea competentă să soluționeze contestația a dispus

suspendarea procedurii respective, deși textul de lege susmenționat prevede

posibilitatea suspendării numai în ipoteza în care organul de control fiscal

sesizează organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei

fapte penale, iar această ipoteză nu corespunde situației de fapt dovedită în

cauză.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs D.G.F.P. a Județului Brașov, în calitate de reprezentant al M.F.P.

– A.N.A.F., în baza mandatului special cuprins în adresa din 13 iunie 2008.

Recurenta a solicitat casarea

hotărârii ca nelegală și netemeinică și pe fond, respingerea ca neîntemeiată a

acțiunii formulate de reclamantă.

Recurenta a criticat

aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, susținând că

instanța de fond le-a invocat din oficiu, fără a verifica stadiul în care se

află dosarul penal și dacă soluționarea acestuia ar avea o înrâurire

hotărâtoare asupra soluției organelor fiscal.

Recurenta a criticat și

interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 184 alin. (1) lit. a)

din O.G. nr. 92/2003, arătând că aceste prevederi legale au fost respectate la

emiterea deciziei nr. 67 din 15 martie 2007, care a fost greșit anulată prin

hotărârea atacată.

În principal, recurenta a

solicitat să se constate că acțiunea intimatei – reclamante nu a fost motivată

în fapt și în drept, nefiind indicate în conformitate cu prevederile art. 112 C.

proc. civ. motivele de nelegalitate pentru care s-a solicitat anularea Deciziei

nr. 67 din 15 martie 2007.

În al doilea rând, recurenta

a susținut că acțiunea formulată în cauză nu a fost dovedită, astfel că a fost

greșit admisă.

Sub acest aspect, s-a arătat

că decizia atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care s-a

suspendat soluționarea contestației până la soluționarea cauzei penale, fără a

avea relevanță cauza generatoare a începerii cercetărilor penale.

Recurenta a susținut că

prevederile art. 184 din O.G. nr. 92/2003 nu se referă la mai multe situații și

deci nu are relevanță cine a solicitat efectuarea inspecției fiscale sau dacă

aceasta s-a sesizat din oficiu, fiind esențială interdependența între

stabilirea obligațiilor fiscale prin decizia de impunere și stabilirea

caracterului infracțional al faptelor săvârșite.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Instanța de fond a aplicat

prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul că a soluționat

cauza pe fond și a apreciat că nu se impune suspendarea judecării pricinii,

pentru că nu s-a dovedit începerea urmăririi penale pentru o infracțiune

săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, iar societatea reclamantă

a stăruit în judecarea cauzei.

Aplicarea acestor prevederi

a fost solicitată expres de reclamantă prin cererea depusă la data de 12 mai

2008 și s-a justificat în raport de situația de fapt dovedită în cauză, prin

adresele comunicate de organele de cercetare penală privind stadiul

soluționării dosarului penal.

În consecință, sunt

nefondate susținerile din recurs privind aplicarea greșită și din oficiu a

acestor norme strict procedurale, fără efecte în privința soluției date pe

fondul pricinii, astfel încât urmează a fi respinsă această primă critică adusă

hotărârii instanței de fond.

Neîntemeiată se dovedește și

susținerea recurentei privind neîndeplinirea de către societatea reclamantă a

obligațiilor legale privind motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare

în judecată și dovedirea pretențiilor formulate.

Din cuprinsul acțiunii

rezultă considerentele de fapt și de drept pentru care s-a solicitat anularea

actului administrativ întocmit de recurentă și intimata-reclamantă a depus la

dosar înscrisuri pentru dovedirea motivelor de nelegalitate invocate.

Recurenta a criticat

neîntemeiat și interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 184 alin.

(1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată, întrucât situația de fapt

concretă nu corespunde ipotezei juridice din reglementarea aplicată de organele

fiscale pentru suspendarea procedurii administrative de soluționare a

contestației.

Astfel, instanța de fond a

constatat corect nelegalitatea Deciziei nr. 67 din 15 martie 2007, în

condițiile în care sesizarea organelor de cercetare penală nu a fost consecința

activității de control fiscal și dimpotrivă, I.G.P. Brașov – D.G.C.C. – brigada

Brașov a solicitat prin adresele nr. 248044 din 26 ianuarie 2006 și nr. 248044

din 3 aprilie 2006 organului fiscal să efectueze verificări financiar fiscale

la societatea reclamantă.

Nefiind îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003,

republicată, s-a reținut întemeiat că este nelegală măsura de suspendare a

procedurii administrative prin decizia dedusă judecății în prezentul litigiu.

Pentru motivele expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. a județului Brașov în calitate de reprezentant al M.E.F. – A.N.A.F.

împotriva sentinței civile nr. 62/F din 12 mai 2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2009.