ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 879/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată las 27 februarie 2007, reclamanta SC A.H. SRL Brașov a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. a județului Brașov, A.F.P. Brașov și M.F.P. – A.N.A.F. să se dispună anularea raportului de inspecție fiscală nr. 7752 din 22 decembrie 2006, a Deciziei de impunere nr. 879 din 21 decembrie 2006 și a Deciziei nr. 67 din 15 martie 2007. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că actele administrative atacate sunt nelegale, fiind stabilite fără temei legal obligații fiscale suplimentare la bugetul de stat, iar contestația administrativă formulată nu a fost soluționată pe fond, dispunându-se suspendarea procedurii administrative cu încălcarea prevederilor art. 184 pct. 1 lit. a) din O.G.

nr. 92/2003. Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 62/ F din 12 mai 2008, prin care a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 67 din 15 martie 2007 și a obligat pârâta A.N.A.F. să soluționeze pe fond contestația privind sumele cuprinse la pct. 1 din decizia atacată. Instanța de fond a reținut că decizia de suspendare a procedurii de soluționare a contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 879 din 21 decembrie 2006 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 184 pct. 1 lit. a) C. proc. fisc., deoarece activitatea de control s-a realizat la solicitarea organelor de cercetare penală cu adresa din 27 decembrie 2006 și în consecință, acestea nu au fost sesizate de organele fiscale cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției din procedura administrativă.

Astfel, s-a considerat că în mod greșit autoritatea competentă să soluționeze contestația a dispus suspendarea procedurii respective, deși textul de lege susmenționat prevede posibilitatea suspendării numai în ipoteza în care organul de control fiscal sesizează organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei fapte penale, iar această ipoteză nu corespunde situației de fapt dovedită în cauză. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs D.G.F.P. a Județului Brașov, în calitate de reprezentant al M.F.P. – A.N.A.F., în baza mandatului special cuprins în adresa din 13 iunie 2008. Recurenta a solicitat casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică și pe fond, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamantă.

Recurenta a criticat aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, susținând că instanța de fond le-a invocat din oficiu, fără a verifica stadiul în care se află dosarul penal și dacă soluționarea acestuia ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției organelor fiscal. Recurenta a criticat și interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, arătând că aceste prevederi legale au fost respectate la emiterea deciziei nr. 67 din 15 martie 2007, care a fost greșit anulată prin hotărârea atacată. În principal, recurenta a solicitat să se constate că acțiunea intimatei – reclamante nu a fost motivată în fapt și în drept, nefiind indicate în conformitate cu prevederile art. 112 C. proc.

civ. motivele de nelegalitate pentru care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 67 din 15 martie 2007. În al doilea rând, recurenta a susținut că acțiunea formulată în cauză nu a fost dovedită, astfel că a fost greșit admisă. Sub acest aspect, s-a arătat că decizia atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care s-a suspendat soluționarea contestației până la soluționarea cauzei penale, fără a avea relevanță cauza generatoare a începerii cercetărilor penale. Recurenta a susținut că prevederile art. 184 din O.G. nr. 92/2003 nu se referă la mai multe situații și deci nu are relevanță cine a solicitat efectuarea inspecției fiscale sau dacă aceasta s-a sesizat din oficiu, fiind esențială interdependența între stabilirea obligațiilor fiscale prin decizia de impunere și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a aplicat prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul că a soluționat cauza pe fond și a apreciat că nu se impune suspendarea judecării pricinii, pentru că nu s-a dovedit începerea urmăririi penale pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, iar societatea reclamantă a stăruit în judecarea cauzei. Aplicarea acestor prevederi a fost solicitată expres de reclamantă prin cererea depusă la data de 12 mai 2008 și s-a justificat în raport de situația de fapt dovedită în cauză, prin adresele comunicate de organele de cercetare penală privind stadiul soluționării dosarului penal.

În consecință, sunt nefondate susținerile din recurs privind aplicarea greșită și din oficiu a acestor norme strict procedurale, fără efecte în privința soluției date pe fondul pricinii, astfel încât urmează a fi respinsă această primă critică adusă hotărârii instanței de fond. Neîntemeiată se dovedește și susținerea recurentei privind neîndeplinirea de către societatea reclamantă a obligațiilor legale privind motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată și dovedirea pretențiilor formulate. Din cuprinsul acțiunii rezultă considerentele de fapt și de drept pentru care s-a solicitat anularea actului administrativ întocmit de recurentă și intimata-reclamantă a depus la dosar înscrisuri pentru dovedirea motivelor de nelegalitate invocate.

Recurenta a criticat neîntemeiat și interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată, întrucât situația de fapt concretă nu corespunde ipotezei juridice din reglementarea aplicată de organele fiscale pentru suspendarea procedurii administrative de soluționare a contestației. Astfel, instanța de fond a constatat corect nelegalitatea Deciziei nr. 67 din 15 martie 2007, în condițiile în care sesizarea organelor de cercetare penală nu a fost consecința activității de control fiscal și dimpotrivă, I.G.P. Brașov – D.G.C.C. – brigada Brașov a solicitat prin adresele nr. 248044 din 26 ianuarie 2006 și nr. 248044 din 3 aprilie 2006 organului fiscal să efectueze verificări financiar fiscale la societatea reclamantă.

Nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată, s-a reținut întemeiat că este nelegală măsura de suspendare a procedurii administrative prin decizia dedusă judecății în prezentul litigiu. Pentru motivele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a județului Brașov în calitate de reprezentant al M.E.F. – A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 62/F din 12 mai 2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2009.