ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2791/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea

de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 90/F din 5 inie 2009 a respins excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamanta A.N.F.C.T.

Brașov, invocată de pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Brașov,

respingând totodată acțiunea reclamantei având ca obiect anularea în

tot a deciziei nr. 11 din 21 martie 2008 emisă de D.G.F.P. Brașov,

admiterea contestației nr. 2000 din 16 ianuarie 2008, împotriva raportului

de inspecție fiscală nr. 24144 A din 27 noiembrie 2007 și a

deciziei de impunere nr. 612 din 20 noiembrie 2007 ale A.F. P. Brașov –

Activitatea de inspecție fiscală și, corelativ, anularea tuturor

măsurilor dispuse de către organele de control ale A.F.P. Brașov

în Raportul de inspecție fiscală nr. 24144A din 27 noiembrie 2007.

Examinând,

cu precădere, excepția inadmisibilității acțiunii,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța

a constatat că este neîntemeiată întrucât reclamanta a urmat

procedura contestării actelor administrativ fiscale, prevăzută de

legea specială, contestând în bloc actele fiscale pe care le-a considerat nelegale,

măsurile inserate în conținutul actelor contestate făcând corp

comun cu Raportul de inspecție fiscală nr. 24144A/2007 și

Decizia de impunere nr. 612/2007, ceea ce corespunde spiritului, rațiunii

legii și sistematizării art. 209 C. proc. fisc., aprobat prin O.G.

nr. 92/2003.

Pe

fondul cauzei, s-a reținut că în urma controlului efectuat la asociația

reclamantă, în perioada 25 septembrie 2007 – 15 noiembrie 2007 de

către A.F.P. Brașov – Activitatea de inspecție fiscală,

prin actele administrativ fiscale întocmite, respectiv Raport de inspecție

fiscală nr. 24144A din 27 noiembrie 2007 și decizia de impunere nr.

612 din 20 noiembrie 2007, s-au reținut în sarcina reclamantei

obligații de plată către bugetul de stat în sumă de 909.448

lei, din care 1.000 lei reprezentând amendă pentru nedepunerea bilanțului

contabil pe anul 2006, în termen legal, a fost achitată, obligațiile restante

contestate în cauză fiind de 908.448 lei.

S-a

mai reținut că regimul juridic general aplicabil din punct de vedere

fiscal pentru organizațiile nonprofit, calitate pe care o are și reclamanta,

este cel stabilit de art. 15 alin. (3) C. proc. fisc., aprobat prin Legea nr. 571/2003

cu modificări și completări, de unde rezultă că veniturile

realizate ca urmare a transferurilor de jucători sunt venituri impozabile,

la care se adaugă, pentru impozitul pe profit, prevederile Legii nr.

4104/2002.

De

aici se apreciază că, în condițiile în care, astfel cum

rezultă din actele dosarului, reclamanta a realizat venituri superioare

sumei de 15.000 Euro, este corectă susținerea pârâtelor, din actele

fiscale atacate, în sensul obligării reclamantei la plata impozitului pe

profit și ca atare și dobânzile și majorările de întârziere

calculate de organele fiscale pârâte, la sumele considerate venituri sunt cuvenite,

în cuantumul calculat în decizia nr. 11/2008.

S-a

mai apreciat legală calificarea ca cheltuieli deductibile a celor privind reîntregirea

fondului de salarii, cheltuieli de personal pe baza unor contracte civile, cele

aferente sumelor achitate personalului propriu, diferențe de

contribuții la bugetul asigurărilor sociale, precum și caracterul

nedeductibil al cheltuielilor de protocol în sumă de 18.346.923 lei vechi.

Instanța

de fond a reținut, de asemenea, că transferurile de jucători la

diverse cluburi din România reprezintă prestări de servicii cu

plată în sensul art. 126 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 129 C. fisc.,

fiind astfel operațiuni impozabile sub aspectul TVA, iar reclamanta a

depășit plafonul de 2 miliarde lei vechi de scutire TVA [stabilit de

art. 152 alin. (1) C. fisc.] prin încasarea sumei rezultate din transferul jucătorului

T.G.

A

mai apreciat instanța de fond ca fiind legală reîntregirea bazei de calcul

a impozitului pe venituri de natură salarială cu suma reprezentând prime

de joc, indemnizații de efort, rată contract jucători, sume acordate

persoanelor angajate cu contract de muncă, antrenorilor și altor persoane,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 40 și art. 56 C. fisc.,

nefiind aplicabile dispozițiile art. 42 lit. a) și art. 75 alin. (1) C.

fisc.; de asemenea cu privire la constatarea organului de control privind efectuarea

de plăți către persoane fizice neidentificate cu contract de muncă,

în perioada 2004-2006 s-a constatat corectitudinea celor susținute în

actele de control.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.N.F.C.T. Brașov, prin

lichidator I.E., susținând că hotărârea atacată este nelegală

și netemeinică pentru următoarele motive, ce se încadrează din

punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

- în

mod greșit instanța de fond a aplicat retroactiv Decizia Comisiei Centrale

Fiscale nr. 2 aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 576 din 16 aprilie 2004

publicat în M.Of. nr. 376 din 29 aprilie 2004, aplicabilă începând cu data

de 1 ianuarie 2005 și numai în ceea ce privește impozitul pe profit,

iar nu și TVA, omițând împrejurarea că veniturile din transferurile

judecătorilor de fotbal sunt venituri neimpozabile până la data de 18

februarie 2005, conform H.G. nr. 84/2005, iar sumele realizate în urma

transferurilor la cluburi din afara țării, membre FIFA,

reprezintă contribuții de solidaritate acordate conform mecanismului

de solidaritate definit în Regulamentul privind Statutul și transferul jucătorilor

în baza art. 5 din Statutul FIFA din 19 octombrie 2003, cele dintâi fiind neimpozabile

până la 1 ianuarie 2005, iar ultimele fiind venituri din activitatea proprie

pe toată perioada supusă expertizării;

-

normele metodologice de aplicare a art. 141 alin. (1) lit. j) C. fisc. nu prevăd

transferurile de jucători printre activitățile cărora nu li

se aplică scutirea de taxă, astfel că pentru perioada 2004 –

2006 asociația este scutită de TVA aferent transferului jucătorilor;

- potrivit

art. 129 C. fisc. compensațiile pentru încetarea contractului nu sunt considerate

prestări de servicii cu plată, iar contribuția de solidaritate,

ce constituie o compensație, a fost inclusă în mod greșit în

categoria veniturilor impozabile și a prestărilor de servicii

taxabile;

- instanța

de fond a ignorat prevederile art. 75 C. fisc. care precizează în mod

expres faptul că premiile acordate în concursuri sportive în afara unor

relații contractuale de natură salarială sunt scutite de impozit

în limita sumei de 8.000.000 ROL și întrucât niciunul din premii nu a

depășit plafonul de scutire, nu se datorau, în fapt, impozite pentru această

categorie de venituri și nici contribuțiile sociale și la alte fonduri

aferente respectivelor venituri.

Analizând

actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de

recurs invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate,

pentru următoarele considerente:

Cu

privire la pretinsa aplicare retroactivă a Deciziei nr. 2/2004 a Comisiei

Fiscale Centrale, Înalta Curte reține că această decizie a fost emisă

în vederea aplicării unitare a art. 15 din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal având ca obiect determinarea profitului impozabil obținut de

către asociații/fundații sportive din transferul sportivilor –

și are caracter de interpretare a legii, fiind, deci, aplicabilă de

la data intrării în vigoare a actului normativ în baza căruia a fost

dată. O asemenea aplicabilitate decurge nu numai din principiile de drept,

dar și din art. 1 și art. 10 ale O.M.F.P. nr. 877/2005 – aplicabil la

data efectuării inspecției fiscale, articole ce au următorul conținut:

art. 1 „Pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 571/2003 privind

Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, ale O.G.

nr. 92/2003

privind Codul de procedură

fiscală, republicată, cu modificările și completările

ulterioare,

și a actelor normative care reglementau taxa pe

valoarea adăugată, impozitul pe profit, accizele, impunerea unor venituri

realizate din România de persoane fizice și juridice nerezidente,

impozitul pe venit, înainte de intrarea în vigoare a Codului fiscal, se

constituie Comisia fiscală centrală la nivelul Ministerului

Finanțelor Publice, denumită în continuare comisie” și art. 10

„(1) Soluțiile unitare adoptate prin decizii ale comisiei și aprobate

prin ordin al ministrului finanțelor publice sunt aplicabile de la data

intrării în vigoare a actului normativ în baza căruia au fost

date".

Prin

decizia menționată, aplicată în mod corect de către instanță,

s-a statuat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 414 privind impozitul

pe profit, precum și ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

veniturile realizate de către persoanele juridice fără scop patrimonial

din transferul sportivilor după data de 1 iulie 2002 și care depășesc

nivelul stabilit la art. 1 alin. (4) din Legea nr. 414/2002, respectiv la art.

15 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 sunt venituri impozabile, fiind incluse la

determinarea profitului impozabil.

Referitor

la aplicarea TVA pentru suma de 856.475 lei reprezentând rata încasată la 16

aprilie 2004 din contractul de transfer al jucătorului T.G., în mod corect

această operațiune a fost calificată „o prestare de servicii efectuată

cu plată” în sensul art. 126 alin. (1) coroborat cu art. 129 C. fisc., în legislația

fiscală românească neexistând noțiunea de „contribuție de

solidaritate” în sensul menționat de reclamantă pentru a justifica primirea

sumelor de bani pentru transferul jucătorului T.G., nefiind posibilă

nici analogia cu noțiunea de „compensație pentru încetarea contractului

de muncă” din cuprinsul art. 129 alin. (8) C. fisc. – cele două categorii

de plăți având scopuri total diferite.

Referitor

la deductibilitatea unor cheltuieli aferente veniturilor impozabile, în mod

corect s-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 21 alin.

(1) alin. (3) lit. a) și alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003,

reținându-se că nu pot fi deduse cheltuieli ce nu au ca scop realizarea

de venituri impozabile – respectiv o restituire de bani către o

persoană fizică – și nici cheltuieli care nu au la bază un

document justificativ.

Referitor

la impozitarea unor venituri de natură salarială acordate personalului

angajat cu contract de muncă, precum și a unor premii din concursuri,

criticile recurentei sunt, de asemenea, nefondate.

Potrivit

art. 56 alin. (1) și (2) lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal „Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani

și/sau în natură obținute de o

persoană

fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract

individual de muncă sau

a unui statut special prevăzut de

lege, indiferent de perioada la care se referă, de

denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă,

inclusiv indemnizațiile

pentru

incapacitate

temporară de muncă.

(2) În vederea impunerii, sunt asimilate salariilor:

j) orice alte sume sau avantaje de natură

salarială ori asimilate salariilor”.

În

speță se aplică, de asemenea pct. 58 lit. k) din H.G. nr.

44/2004, care se referă expres la impozitarea sumelor plătite sportivilor,

antrenorilor și altor specialiști în domeniu.

Aceste

sume – reprezentând prime de joc, indemnizații, indemnizații de efort,

rată contract – nu pot fi incluse în prevederile art. 42 lit. a) din Legea

nr. 571/2003 privind Codul fiscal, deoarece acest articol se referă la forme

de sprijin cu destinație specială (sprijin social sau umanitar).

De

asemenea, aceste sume nu pot fi considerate premii în sensul art. 77 alin. (4) C.

fisc., deoarece participarea la un campionat de fotbal (divizia C), pe

parcursul unui an competițional nu se identifică cu noțiunea de „concurs

… într-o singură zi” din articolul menționat.

Pentru

considerentele arătate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.F.C.T.

Brașov, prin Lichidator judiciar I.E. împotriva sentinței civile nr.

90/F din 5 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 mai 2010.