ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 373/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data

de 2 iunie 2001, Societatea Comercială „K.F.” SA București a solicitat ca în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor

Publice a Sectorului 4 București să se dispună anularea deciziei nr. 760 din 24

mai 2001, emisă de primul pârât și a proceselor - verbale de control nr. 3517313

din 14 decembrie 1999, nr. 3514877 din 23 noiembrie 1999 și implicit, a

procesului - verbal nr.1002769 din 20 aprilie 1999, încheiate de pârâta

secundă, cu consecința exonerării sale de plata sumei totale de 1.597.516.519

lei la bugetul statului.

Ulterior,

prin notele scrise depuse în dosar, reclamanta și-a restrâns pretențiile

formulate inițial, cerând instanței să se pronunțe asupra legalității actului

administrativ-jurisdicțional menționat mai sus, precum și a proceselor-verbale

de control financiar nr. 3517313 din 14 decembrie 1999 și respectiv, nr. 3514877

din 23 noiembrie 1999, în limita sumei totale de 260.049.772 lei, compusă din:

-

116.285.479 lei – privitoare la cheltuieli de natura producției

neterminate, înregistrate la 30 iunie 1999 în contul 628 „Alte cheltuieli cu

serviciile executate de terți”;

-

143.765.293 lei – reprezentând cheltuieli generale de

administrație, neincluse în costul de producție, în conformitate cu pct.19 din

Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilității nr. 82/1991, care a fost

aprobat prin H.G. nr. 704/1993.

Curtea

de Apel București- Secția de contencios administrativ prin sentința civilă nr. 720

din 4 iulie 2002 a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța

a reținut că deși reclamanta a solicitat anularea celor trei procese-verbale

privind  patru creanțe fiscale, obiectul acțiunii îl constituie numai

procesul-verbal de control nr. 3517313 din 14 decembrie 1999.

Suma

de 129.831.982 lei, reprezentând penalități a fost constatată prin acte de

control care exced obiectului acțiunii, iar în privința sumei de 431.654.572

lei, calculată cu titlu de cheltuieli de natura producției neterminate, s-a

considerat că societatea comercială trebuie să răspundă doar pentru diferența

de 260.049.772 lei, ce nu a fost identificată în situațiile prezentate.

Referitor

la suma de 919.745.486 lei, reprezentând cheltuieli de natura producției

neterminate, constatată prin procesul-verbal nr. 3514877 din 23 noiembrie 1999,

s-a apreciat că „nu face obiectul dosarului de față”.

În

fine, din suma totală stabilită prin procesul-verbal din 14 decembrie 1999,

reclamanta trebuie ținută să răspundă pentru diferențele de 143.765.293  lei,

pe care o recunoaște și de 116.294.479 lei, nerecunoscută.

Împotriva

sentinței a declarat recurs reclamanta Societatea Comercială „K.F.” SA

București.

Recurenta

a susținut că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece

nu s-a stabilit în mod corect obiectul acțiunii, pe de o parte, iar pe de altă

parte, cererea sa pentru suplimentarea probelor cu o nouă expertiză contabilă,

a cărei concludență rezulta din  natura litigiului și dezbateri, a fost

respinsă fără nici o motivare.

S-a

cerut admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și în fond admiterea

acțiunii, astfel cum a fost restrânsă, în limita sumei totale de 260.049.772

lei, despre care societatea pretinde că nu o datorează la bugetul statului.

Recursul

este fondat în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.

Potrivit

art. 261 alin. (1) pct.3 și 5

C. proc. civ.

hotărârea

judecătorească se dă în numele legii și va cuprinde obiectul cererii,

susținerile în prescurtare ale părților, cu arătarea dovezilor, motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care

s-au înlăturat cererile părților.

În

speță, dispozițiile procedurale precitate nu au fost respectate deoarece,

curtea de apel nu a stabilit obiectul acțiunii, în raport cu precizările

exprese făcute de reclamantă prin notele scrise și textele legale incidente.

De

asemenea, ea s-a limitat la examinarea unui singur proces-verbal de control

financiar, deși societatea comercială a contestat și legalitatea măsurilor

dispuse prin procesul - verbal nr. 3514877 din 23 noiembrie 1999. Acest înscris

lipsește din dosar, iar considerentele hotărârii se rezumă la o înșiruire de

cifre, fără a face nici o referire la apărările contradictorii ale părților, la

actele normative aplicabile în cauză, la expertiza contabilă efectuată de

expertul Gheorghiță Mihail și nici la obiecțiunile părților în legătură cu

concluziile acestuia.

Practic,

hotărârea instanței este nemotivată, făcând imposibilă exercitarea controlului

judiciar de către instanța de judecată superioară, investită cu soluționarea

recursului.

Ținând

seama de această împrejurare și de prevederile art. 304 pct.7, 8, 9 și 10

C. proc.

civ.

, urmează a se admite recursul.

Pe

cale de consecință va fi casată sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță de fond.

Cu

prilejul rejudecării, curtea de apel va analiza, sub forma unor apărări și

celelalte susțineri ale recurentei din motivele de casare scrise, apreciind

inclusiv asupra utilității completării probelor cu acte și eventual o nouă

expertiză contabilă, probă cerută la termenul din 25 iunie 2002, dar respinsă

nemotivat de instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat

de Societatea comercială „K.F.” SA București împotriva sentinței civile nr. 720

din 4 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 3 februarie 2004.