ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 430/2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 430/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC A. Ltd București a

solicitat, pe calea acțiunii în contencios administrativ, anularea ca nelegale,

a deciziei nr. 367 din 27 martie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice,

precum și a procesului-verbal de control nr. 328007 din 3 noiembrie 2000 și a

hotărârii nr. 264 din 27 noiembrie 2000, ale Administrației Finanțelor Publice

a sectorului 2 București, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, urmare a cererii sale de rambursare a T.V.A., societatea a fost

verificată pe aspectul modului de calcul al impozitului pe profit, încheindu-se

un proces-verbal de control. Ca urmare a contestării acestui proces-verbal de

control, Direcția Generală a Finanțelor Publice București, prin dispoziția nr.

228 din 26 septembrie 2000, a dispus efectuarea unui nou control.

Rezultatele noului control s-au

concretizat în procesul-verbal de control nr. 328007 din 3 noiembrie 2000,

împotriva căruia s-au formulat obiecțiunile soluționate prin hotărârea nr. 264

din 27 noiembrie 2000, care a fost contestată de societate, contestația fiind

soluționată prin decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 367 din 27 martie

2001.

Reclamanta a apreciat că atât

decizia nr. 367/2001, cât și procesul verbal nr. 328007/2000, sunt netemeinice

și nelegale, întrucât în perioada verificată societatea nu a realizat venituri

din încasări ori alte surse, ci doar din dobânzi bancare, 60 milioane lei, sumă

cu care se diminuează o parte din pierderile înregistrate în perioada supusă

verificării.

A arătat că organele de control nu

au luat în seamă reglementările legale în vigoare, referitoare la modul de

calcul al impozitului pe profit și a facilităților fiscale acordate la

reinvestirea acestuia.

Astfel, a arătat că suma de

175.288.927 lei figurează în mod eronat în actele deduse judecății, întrucât în

anul 1998, societatea nu a realizat profit care putea fi impozabil, profitul

fiind în întregime reinvestit în construcția unei locuințe, conform Legii nr.

114/1996, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a sectorului 2, la 28

decembrie 1998, iar la finele anului 1998, societatea figurează cu impozit pe

profit virat în plus, în sumă de 285.623.987 lei, fapt constatat de

Administrația Finanțelor Publice a sectorului 2, prin procesul-verbal nr.

300301 din 7 aprilie 1999, pe baza căruia societății i s-a rambursat T.V.A.

În ceea ce privește suma de

600.000.000 lei, reprezentând provizioanele constituite conform H.G. nr.

335/1995, deductibilă fiscal, în mod greșit a fost impozitată, întrucât această

sumă nu influențează venitul impozabil pe perioada 1 martie – 31 decembrie

1999.

Cu privire la suma de 1.766.477.265

lei, reprezentând diferențe favorabile de curs valutar, reclamanta a arătat că

din suma respectivă, 21.778.569 lei au fost impozitate în cursul anului 1999,

potrivit procesului-verbal nr. 300301/1999.

Suma de 1.036.320.623 lei,

reprezentând diferențe de curs valutar aferente anului 1998, a fost considerată

la data controlului concretizat în procesul-verbal nr. 300301/1999, ca

neimpozabilă, conform Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 1670/1997, suma

privind perioada 1998, și nu perioada la care se referă actele administrative

deduse judecății, iar pentru suma de 708.378.073 lei nu există bază legală de

calcul, suma fiind artificial creată.

Referitor la sumele de 198.543.931

lei și 49.300.000 lei, reprezentând, prima, materiale de construcții, iar a

doua, salariile persoanelor angajate cu convenții civile, acestea sunt

cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, în suma respectivă

fiind incluse și cheltuielile pentru reclamă și publicitate, în valoare de

21.568.000 lei, efectuate pe bază de contracte scrise și care, în baza Legii

nr. 106/1998, sunt deductibile fiscal.

Reclamanta a criticat actele deduse

judecății, și pentru nerecunoașterea unor drepturi legale, ce derivă din actele

juridice încheiate de societate.

Astfel, a arătat că în mod eronat au

fost scoase de la cheltuieli, fiind deductibile fiscal, sumele reprezentând:

cheltuieli cu energia electrică (3.335.177 lei), c/val convorbirilor telefonice

(44.806.299 lei) și alte cheltuieli (46.688.271 lei), facturate pe numele unor

persoane fizice care au contracte de comodat încheiate cu societate, în baza

art. 1560 și urm. C. civ., cheltuieli care decurg din derularea contractelor de

comodat, fiind suportate integral de comodatar, respectiv de societate, chiar

dacă documentele justificative ale acestora au fost emise pe numele

comodantului, în baza contractelor de furnizare încheiate între

proprietarul-comodant, cu prestatorul serviciilor respective.

Cât privește sumele de 661.375.683

lei și 57.098.105 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare ale

administratorului și ale altor persoane angajate de societate, acestea sunt

deductibile în baza H.G. nr. 518/1995, cap. I art. 1, reclamanta invocând și

H.G. nr. 420/1998, care modifică și completează art. 4 al H.G. nr. 518/1995,

cât și aspectul că societatea nu realizează venituri numai din export complex

și export de produse cu ciclu lung de fabricație, cheltuielile cu aceste

deplasări fiind deductibile fiscal, potrivit Legii nr. 249/1998, cât și față de

art. 70 din Legea nr. 31/1990, art. 374 C. com., întrunind condițiile art. 4

din O.G. nr. 70/1994.

A precizat că H.G. nr. 543/1995 nu

este aplicabilă în cauză, aprecierile organelor de control pe acest temei fiind

eronate.

Referitor la suma de 60.927.250 lei,

reprezentând dobânda bancară, aceasta a fost înregistrată ca atare în

contabilitate, diminuându-se o parte din pierderea aferentă anului 1999, însă

respectiva sumă nu figurează în hotărârea nr. 264/2000, a Administrației

Finanțelor Publice a sectorului 3, și deci, nici în contestația formulată de

societate.

Suma de 69.343.562 lei și majorările

de întârziere aferente, de 24.271.872 lei, calculate pentru perioada 1 ianuarie

– 31 martie 2000, nu au bază legală, fiind menționate ca atare în decizia nr.

367/2001.

A arătat că multe din actele

normative la care face referire Ministerul Finanțelor Publice în decizia emisă,

în raport cu care s-au efectuat calculele de impozit și majorări de întârziere,

sunt ulterioare perioadei controlate, contrar principiului neretroactivității

legilor.

Reclamanta a concluzionat că, față

de cele arătate, sumele calculate de organul de control sunt nereale, diferența

de impozit pe profit de 791.030.819 lei și majorări de întârziere, în sumă de

227.717.919 lei, sunt fictive.

Prin sentința civilă nr. 1662 din 5

decembrie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând temeinicia și legalitatea deciziei

Ministerului Finanțelor Publice, care a analizat și motivat în fapt și în

drept, contestația reclamantei, ținând seama de prevederile legale în materie,

aplicabile perioadei supusă controlului.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamanta SC A. Ltd București, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând motivele prevăzute de art. 261 și art. 304 pct. 7, 8 și

9 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea recursului, casarea

hotărârii atacate și rejudecând cauza, admiterea acțiunii, iar, în subsidiar,

admiterea recursului, casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

În motivarea recursului a susținut

că instanța a încălcat dispozițiile art. 261 C. proc. civ., hotărârea nefiind

motivată în fapt și în drept, iar, exemplarul comunicat reclamantei, contrar

prevederilor pct. 8 al articolului menționat, nu cuprinde semnăturile

judecătorului și ale grefierului, motiv de casare care nu a mai fost susținut

oral de către reprezentantul recurentei. Cu privire la fondul pricinii, a susținut,

în esență, că instanța, fără a analiza probele administrate în cauză, făcând

doar o înșiruire de acte normative, a constatat temeinicia și legalitatea

actului administrativ atacat.

Au mai susținut că instanța a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, neținând cont de faptul că,

în perioada supusă controlului, societatea reclamantă nu a realizat venituri,

funcționând cu bani împrumutați de la asociatul unic și/sau lăsați în cont de

către acesta.

Totodată, a apreciat că instanța nu

a ținut seama de faptul că unele acte normative pe care și-a fundamentat

soluția, au fost modificate, iar aplicarea lor trebuia să se facă pe principiul

neretroactivității.

Recursul este fondat, în sensul și

pentru considerentele ce urmează.

Din actele dosarului rezultă că,

urmare a controlului efectuat, vizând perioada 1 martie – 31 decembrie 1999,

prin procesul-verbal nr. 328007 din 3 noiembrie 2000, s-a reținut în sarcina

societății reclamante, obligația de a vira la bugetul statului, suma totală de

721.687.257 lei, reprezentând impozit pe profit.

Prin decizia nr. 367 din 27 martie

2001, s-a admis în parte contestația formulată împotriva actului de control,

menținându-se măsurile dispuse de organul fiscal, privind următoarele

obligații:

- 175.288.927 lei, pierdere pe anul

1998;

- 600.000.000 lei, cu care a fost

reîntregit profitul impozabil pe anul 1998, din cheltuielile anului 1999;

- 1.036.320.623 lei, diferențe

favorabile de curs valutar;

- 198.543.931 lei, materiale de

construcții folosite pentru realizarea investiției;

- 49.300.000 lei, salariile

persoanelor angajate pe bază de convenții civile, care lucrează pentru

realizarea investiției;

- 3.335.177 lei, cheltuieli cu

energia electrică; 44.806.299 lei, cheltuieli cu telefoanele și 46.688.271 lei,

diverse cheltuieli, înregistrate pe baza facturilor emise pe numele unor

persoane fizice;

- 661.375.683 lei, cheltuieli de

deplasare în străinătate ale asociatului unic și ale persoanelor angajate pe

bază de convenție de prestări servicii;

- 60.927.250 lei, dobânzi aferente

disponibilităților în valută.

Reclamanta a susținut, atât în faza

administrativ-jurisdicțională, cât și în fața instanței, că în mod greșit a

fost obligată să achite sumele menționate, întrucât în perioada supusă

controlului nu a realizat venituri din încasări sau alte surse, dimpotrivă, a

înregistrat pierderi, astfel că nu datorează impozit pe profit.

A mai susținut că o parte din sumele

reținute în sarcina sa se referă la anul 1998 și nu fac obiectul perioadei

controlate, control finalizat prin procesul-verbal nr. 328007 din 3 noiembrie

2000, ci au făcut obiectul procesului-verbal nr. 300301 din 7 aprilie 1999,

încât, în cauză este vorba de o reverificare, ceea ce contravine prevederilor

art. 19 pct. a din O.G. nr. 70/1997.

Pentru clarificarea aspectelor la

care se referă acțiunea reclamantei și lămurirea situației de fapt, în cauză,

instanța a dispus efectuarea unei expertize de specialitate care să răspundă,

în principal, problemelor legate de stabilirea bazei de calcul a impozitului pe

profit, pentru perioada controlată (1 martie 1999 – 31 martie 2000) și

determinarea impozitului pe profit, corespunzător acesteia.

Se constată, însă, că expertul, deși a luat în

examinare obiectivele stabilite de instanță, nu a elucidat aspectele

verificate, ci prin raportul întocmit, exprimă puncte de vedere care lasă loc

la echivocuri și ambiguități. Formulări de genul „lucrările par a fi reparații,

și nu investiții”, nu sunt lămuritoare și nu sunt de natură a conferi

expertizei efectuate în cauză, rolul de probă științifică de specialitate.

Se reține că sunt incerte

concluziile expertului, cu privire la sumele reprezentând pierderi pe anul 1998

(175.288.927 lei), provizioanele (600.000.000 lei) diferența de curs valutar

(1.036.320.623 lei), ca și cu privire la sumele reprezentând materiale de

construcții pentru investiția realizată și salariile personalului angajat pe

bază de convenții civile, care lucrează la realizarea investiției.

Expertul nu a exprimat un punct de

vedere clar, nici în legătură cu deductibilitatea sumelor reprezentând

cheltuieli cu energia electrică, cu telefoanele, cu diverse alte cheltuieli și

nici cu suma reprezentând cheltuieli de deplasare în străinătate.

De altfel, obiecțiunile formulate la

raportul de expertiză atât de reclamantă, cât și de pârâți, denotă deficiențele

acestuia.

Față de această împrejurare și

ținând cont și de faptul că, în cauză există două procese-verbale de control –

nr. 300301 din 7 aprilie 1999 și nr. 328007 din 3 noiembrie 2000 – iar

susținerile părților cu privire la perioada vizată în al doilea act de control,

sunt contradictorii, urmează a se lămuri dacă ultimul control vizează și

perioada controlată anterior (anul 1998), conform susținerilor constante ale

reclamantei și, deci, ar fi vorba de o reverificare sau, dimpotrivă, nu se pune

problema unei reverificări, ci organele fiscale au pornit de la rezultatele

controlului anterior, necontestat de reclamantă, așa cum susțin pârâții.

În plus, se constată că motivarea

instanței este lapidară, aceasta reținând doar că actele de control sunt legale

și temeinice, fără a analiza și a se pronunța asupra susținerilor părților și

fără a face un examen critic al probelor administrate în cauză, recurgând doar

la o enumerare de acte normative pe care le consideră aplicabile în cauză.

Față de cele arătate, se constată că

instanța nu a stabilit situația de fapt, iar probele administrate în cauză nu

sunt concludente. Pentru stabilirea corectă a stării de fapt și a temeiniciei

susținerilor părților, se impune efectuarea unei noi expertize de specialitate,

care să răspundă clar, precis, obiectivelor stabilite de instanță, eventual

efectuarea și a unei expertize tehnice care să răspundă aspectelor legate de

realizarea investiției, de către reclamantă.

Prin urmare, pentru completarea

probatoriului în sensul arătat, este necesară rejudecarea cauzei, instanța

urmând a pune în discuția părților, administrarea acestor probe, precum și a

altora, ce ar mai putea fi produse de părți și care ar fi în măsură să

lămurească aspectele deduse judecății.

În consecință, recursul fiind

întemeiat în sensul celor de mai sus, urmează a fi admis, se va casa hotărârea

atacată și se va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

Cu ocazia rejudecării pricinii,

instanța de trimitere va avea în vedere, sub forma unor apărări de fond, și

criticile formulate de recurentă, prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A.

Ltd București, împotriva sentinței civile nr. 1662 din 5 decembrie 2001, a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 februarie 2003.