ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2325/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 54,

pronunțată la data de 22 ianuarie 2003 în dosarul nr. 1452/2000, Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamanta SC T. S.A. Balotești, pentru anularea

procesului-verbal încheiat de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală

de Control Fiscal, înregistrat sub nr. 300906 din 26 aprilie 2002 și a deciziei

nr. 411 din 23 iulie 2002, emisă de același minister.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că actele administrative atacate sunt

legale și temeinice, societatea comercială reclamantă datorând bugetului de

stat sumele stabilite și menținute de organele fiscale.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs societatea comercială reclamantă, criticând-o pentru următoarele motive:

- instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra unor mijloace de apărare, atât în ceea ce privește impozitul pe profit,

cât și în ceea ce privește T.V.A., pronunțând o soluție casabilă în condițiile

art. 304 pct. 10 C. proc. civ.;

- instanța a pronunțat o hotărâre

netemeinică, fiind casabilă în condițiile art. 304

1

C. proc. civ. ,

reținând o situație de fapt greșită, în ceea ce privește stabilirea impozitului

pe profit și a T.V.A., datorate bugetului de stat.

Recursul este nefondat.

Din probele administrate în cauză

rezultă că prin procesul-verbal nr. 300906 din 26 aprilie 2002, organul de

control aparținând Direcției Generale de Control Fiscal din cadrul Ministerului

Finanțelor Publice, ca urmare a deciziei nr. 815 din 30 mai 2001, emisă de

același minister, în soluționarea contestației formulate împotriva

procesului-verbal nr. 71 din 17 mai 2000, a reverificat perioada 1 septembrie

1998 – 30 septembrie 1999, în ceea ce privește impozitul pe profit și T.V.A.

Organul de control a constatat că,

în perioada verificată, societatea comercială și-a diminuat baza de impozitare,

prin înregistrarea ca deductibile a unor cheltuieli pentru care nu erau

îndeplinite condițiile legale, recalculând un impozit pe profit în sumă de

861.116.907 lei și 62.915.850 lei, majorări de întârziere.

Astfel, în privința cheltuielilor

provenind din relațiile comerciale cu societățile comerciale enumerate, organul

de control a constatat că actele justificative nu îndeplineau condițiile cerute

expres de prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, republicată și

ale pct. 119 din Regulamentul de aplicare a acestei legi, aprobat prin H.G. nr.

704/1993.

De asemenea, a mai reținut organul

de control că baza de impozitare a mai fost redusă și prin înregistrarea unui

provizion constituit pentru diferențe de recurs valutar, în sumă totală de

646.580.899 lei, în loc de 609.981.423 lei, cât era corect pentru obligațiile

înregistrate pe bază de contract.

În privința T.V.A., organul de

control a reținut că, în perioada ianuarie – septembrie 1999, societatea

comercială recurentă nu a înregistrat în contabilitate suma de 1.399.177.487

lei reprezentând T.V.A. aferentă facturilor primite sau plăților efectuate

către furnizorii externi de servicii, potrivit prevederilor art. 13.4 din

Normele de aplicare a O.G. nr. 3/1992, republicată, aprobate prin H.G. nr.

512/1998, astfel că nu mai poate fi compensată cu suma de rambursat, urmând a

fi achitată de către recurentă.

Contestația formulată împotriva

procesului-verbal de control a fost respinsă de Ministerul Finanțelor Publice –

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia nr. 411 din 23

iulie 2002, menținând obligațiile bugetare ca fiind stabilite în mod legal în

sarcina societății comerciale.

În primul motiv de recurs, recurenta

a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare

în privința impozitului pe profit și a T.V.A. recalculată de către organul de

contol, susținerea fiind neîntemeiată.

Astfel, curtea de apel, în

considerentele hotărârii atacate, a evocat și analizat susținerile

recurentei-reclamante, în raport cu constatările organului de control, ajungând

în mod judicios la concluzia netemeiniciei acțiunii.

De asemenea, cel de-al doilea motiv

de recurs este neîntemeiat, instanța de fond reținând în mod corect situația de

fapt și prevederile legale aplicabile în cauză, confirmând astfel constatările

organelor de control.

Astfel fiind, rezultă că instanța de

fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, urmând ca recursul să fie

respins.

În ceea ce privește excepțiile de inadmisibilitate

și respectiv, de tardivitate a acțiunii invocate de Ministerul Finanțelor

Publice, rezultă că instanța de fond le-a soluționat în mod corect prin

încheierea din 23 octombrie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC T.

SA Balotești, împotriva sentinței civile nr. 54 din 22 ianuarie 2003 a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2003.