ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 10/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC V.D. SRL Tulcea a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. – D.G.S.C. București și D.G.F.P. Tulcea

anularea Deciziei de impunere nr. 20 din 24 ianuarie 201, măsurile stabilite de

organele de inspecție fiscală prin dispoziția nr. 30047 din 24 ianuarie 2007 și

Raportul de inspecție fiscală nr. 30047 din 24 ianuarie 2007.

În motivarea

cererii, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere contestată s-a

stabilit în sarcina sa achitarea sumei de 424.945 lei impozit pe profit datorat

de persoanele juridice române, majorări de întârziere impozit pe profit de

192.279 lei și taxa pe valoare adăugată de 38.708 lei.

Prin Decizia nr.

161 din 20 iunie 2007 a fost desființată parțial decizia de impunere, pentru

suma de 573.492 lei și a fost respinsă contestația pentru suma de 79.861 lei

reprezentând impozit pe profit, dobânzi de întârziere și penalități de

întârziere și a fost respinsă parțial contestația pentru suma de 2.579 lei

reprezentând T.V.A.

A mai arătat

reclamanta că motivul invocat de organele de inspecție fiscală pentru

respingerea contestației, respectiv faptul că la calculul impozitului de profit

pentru anul 2004 agentul economic nu a ținut cont că, în anul 2003 nu a

calculat impozit pe profit diminuând astfel profitul impozabil al anului 2004,

este lipsit de raționament, atâta timp cât aceleași organe de inspecție fiscală

stabilesc în anul 2003 că reclamanta este plătitoare pe venit

microîntreprindere, fiind incidente dispozițiile O.G. nr. 24/2001, aprobată

prin Legea nr. 111/2003.

În cauză s-a

întocmit, la cererea reclamantei, raport de expertiză contabilă.

Prin sentința

civilă nr. 613/ CA din 3 iulie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis

contestația promovată de reclamanta SC V.D. SRL Tulcea, a anulat decizia de

impunere nr. 20 din 24 ianuarie 2001 pentru suma de 79.861 lei, a anulat

măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală prin Dispoziția nr. 30047

din 24 ianuarie 2007 și a anulat raportul de inspecție fiscală nr. 30047 din 24

ianuarie 2007 pentru suma de 79.861 lei.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a luat

ființă în luna noiembrie 2002 și îndeplinea condițiile de microîntreprindere,

în conformitate cu prevederile O.G. nr. 24/2001, în anul 2003 fiind plătitoare

de impozit pe venitul micro - întreprinderilor. La sfârșitul anului 2003,

reclamanta nu a mai îndeplinit condițiile de microîntreprindere și începând cu

data de 01 ianuarie 2004 devine plătitoare de impozit pe profit.

În aceste

condiții, a reținut instanța de fond că pentru exercițiul financiar 2003 reclamanta

este plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor și, începând cu

anul 2004 devine plătitor de impozit pe profit.

Așa fiind,

prima instanță a apreciat că modul de impozitare fiind diferit în cei doi ani

2003 și 2004 - reclamanta a aplicat corect legislația în domeniu asupra

rezultatelor înregistrare în evidența contabilă, calculând corect impozitul

datorat, astfel încât, instanța și-a însușit concluziile raportului de

expertiză contabilă, constatând că reclamanta nu datorează diferența de impozit

pe profit de 79.861 lei.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs A.N.A.F. și D.G.F.P. Tulcea.

Cererea de recurs a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 300 – 304

1

C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat că sentința atacată este nelegală și

netemeinică, soluția pronunțată neavând suport nici în dispozițiile C. fisc. și

nici în reala situație de fapt privind impozitarea venitului constând în valoarea

producției neterminate în anul 2003. Sub acest aspect, atât expertul contabil

cât și instanța de judecată au greșit atunci când nu au reținut impozitarea

sumei de 197.699 lei aferente valorii producției anului 2003.

Examinând cauza prin prisma

criticii enunțate mai sus și din oficiu, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ. precum și din perspectiva normelor legale incidente și a probatoriului

administrat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive

pentru casarea/modificarea sentinței atacate.

Având în vedere natura

cauzei și complexitatea problemelor care au stat în atenția organelor fiscale,

în mod just judecătorul fondului a uzat de prevederile art. 201 C. proc. civ., apelând la părerea unui specialist în domeniul financiar - contabil.

Prin raportul de expertiză

întocmit s-a răspuns tuturor obiecțiunilor formulate de societatea reclamantă și

încuviințate de instanță prin Încheierea din 24 ianuarie 2008 (filele132-137 din dosarul de fond).

Același expert a dat răspuns

și obiecțiunilor formulate de D.G.F.P. Tulcea privitoare la suma de 197.699 lei

(în jurul căreia se axează și recursul declarat în cauză). În acest sens,

expertul a subliniat că nu se pune problema dacă suma în discuție a fost luată

în calcul la stabilirea impozitului pe profit pentru exercițiul financiar 2004,

ci dacă aceasta trebuia impozitată în modul în care au procedat organele de

inspecție fiscală. Această sumă reprezentând producția neterminată la data de 31 decembrie 2003 a fost impozitată greșit, expertul arătând că ea nu reprezintă un venit

ci costuri pentru un produs care se va realiza mai târziu. Înregistrarea

acestei sume s-a făcut în exercițiul financiar 2003, iar scăderea din gestiune s-a

produs în exercițiul financiar 2004, toate aceste operațiuni fiind în

conformitate cu Legea nr. 82/1991 modificată și completată.

Față de situația de fapt

evaluată corect de prima instanță și de prevederile legale incidente în cauză,

respectiv actul normativ mai înainte menționat, O.G. nr. 24/2001 (pentru modul

de impozitare pe anul 2003) și Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (pentru

modul de impozitare pe anul 2004), instanța de fond nu avea argumente de fapt

sau legale pentru înlăturarea concluziilor unui specialist care a demonstrat

prin lucrarea depusă că societatea reclamantă a calculat corect profitul

impozabil, fără să diminueze baza de impozitare și că nu datorează diferența de

impozit pe profit de 79.861 lei.

Cu această argumentare, s-a

făcut aplicarea art. 18 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, anulând

actele administrativ fiscale pentru suma de 79.861 lei.

Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 613/ CA din 3 iulie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 ianuarie 2009.