ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4509/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ și fiscal sub nr. 230/36/2009, reclamanta SC E. SRL a chemat în

judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală

a Finanțelor Publice Constanța, Administrația Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o

va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 500.702 RON,

reprezentând dobânda la TVA-ul rambursat în valoare de 687.777 RON și la

despăgubiri în procent de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data la

care ar fi trebuit soluționată cererea și până la data plății efective a dobânzii

solicitate.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal,

prin sentința nr. 126 din 16 martie 2009, a admis acțiunea reclamantei și a obligat

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii

Constanța la plata sumei de 500.702 RON, reprezentând dobânda la TVA-ul rambursat,

precum și la plata dobânzii în procent de 0,1% pe zi de întârziere, de la data formulării

cererii, 5 septembrie 2008 și până la data plății efective a sumei.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5024

din 11 noiembrie 2009, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința anterior

arătată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele acestei

decizii s-a reținut de către instanța de control judiciar faptul că judecătorul

fondului a soluționat cauza exclusiv pe baza punctului de vedere exprimat de reclamantă,

fără administrarea probatoriului în condiții de contradictorialitate.

În fond după casare, cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 213/36/2010.

În raport de indicațiile

date în decizia de casare și de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., în cauză a

fost administrată proba cu expertiză contabilă.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal,

prin sentința nr. 102 din 23 martie 2011, a admis în parte acțiunea reclamantei

SC E. SRL, a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța, Administrația Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii Constanța să plătească reclamantei suma de 242.367 RON, cu

titlu de dobândă și a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea de

dobânzi, pentru nesoluționarea în termen a cererii înregistrată din 5

septembrie 2008.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs părțile, iar prin decizia nr. 1168 din 2 martie 2012 Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală

a Finanțelor Publice Constanța, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili

Mijlocii Constanța ca tardiv formulat și a respins recursul declarat de SC

E. SRL Constanța ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că recursul declarat de recurenta-pârâtă

este tardiv formulat, deoarece sentința atacată a fost comunicată recurentei-pârâte

la data de 10 mai 2011, așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosar,

iar aceasta a declarat recurs la data de 30 mai 2011, în afara termenului de 15

zile reglementat de art. 301 C. proc. civ.

Înalta Curte a apreciat

că recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E. SRL este nefondat, că prima instanță

în mod corect a stabilit că soluția adoptată de recurenta-pârâtă, de respingere

a cererii de acordare a dobânzilor pentru suma aprobată a fi restituită, este parțial

greșită.

S-a apreciat de către

instanța de control judiciar că instanța de fond nu era ținută de temeiul juridic

indicat de partea reclamantă și că aceasta nu putea ignora prevederile

art. 117 alin. (9) C. proc. fisc., care menționează că procedura de restituire și

de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor

prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor,

astfel că nu se poate susține că prima instanță a creat părții pârâte o situație

de favoare prin aplicarea acestui act normativ, sau că nu avea cunoștință despre

faptul că acest act normativ este incident în cauză.

Înalta Curte a reținut

că recurenta-reclamantă nu a atacat la instanța de contencios administrativ decizia

prin care a fost soluționată contestația părții la nota de compensare, astfel că

este irelevantă concluzia expertului contabil pe aspectul analizat, deoarece nota

de compensare a rămas definitivă.

Înalta Curte a considerat

că este nefondată și cea de-a doua critică din cererea de recurs, referitoare la

greșita soluționare a celui de-al doilea petit din cererea introductivă de instanță,

constatând, în acord cu prima instanță, că recurenta-reclamanta nu a urmat procedura

specială și obligatorie instituită prin acest act normativ.

Față de împrejurarea că

instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior

indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ,

raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, a respins recursul declarat

de recurenta-reclamantă SC E. SRL ca nefondat.

Împotriva acestei decizii

a formulat contestație în anulare recurenta SC E. SRL Constanța, întemeiată pe dispozițiile

art. 318 C. proc. civ., solicitând admiterea contestației, iar, pe fondul cauzei,

admiterea acțiunii astfel cum a fost modificată, conform raportului de expertiză

contabilă necontestat de părți.

În motivarea căii de atac

s-a arătat, în esență, că instanța, respingând recursul, a omis să cerceteze

toate motivele de recurs invocate, că soluția de respingere a recursului a fost

pronunțată fără a se fi cercetat cauza dedusă judecății sub toate aspectele.

Examinând cauza și decizia

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este

inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 317 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civi.: „Hotărârile irevocabile pot

fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru

ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii,

când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea

apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al

aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate,

în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța

le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost

respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin

această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele

de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării

de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației

în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective

deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de

normele menționate anterior.

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și

pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația

în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs

mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată

este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele

de modificare sau de casare.

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul

care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului

vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la

pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau

date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea

unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita

respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție,

noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu

vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici

modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care,

dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea

încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea

la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației,

există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele

de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând

la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală

a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se referă

expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse

în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

În esență, o atare omisiune

nu poate fi reținută, întrucât instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentului

și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

a examinat cauza sub toate aspectele.

Față de cele ce preced,

instanța apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește

condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, întrucât

motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate

de dispozițiile citate, acesta invocând aspecte ce țin de fondul cauzei.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de SC E. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 1168 din 2 martie

2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.