ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4509/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 230/36/2009, reclamanta SC E. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 500.702 RON, reprezentând dobânda la TVA-ul rambursat în valoare de 687.777 RON și la despăgubiri în procent de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data la care ar fi trebuit soluționată cererea și până la data plății efective a dobânzii solicitate.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 126 din 16 martie 2009, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanța la plata sumei de 500.702 RON, reprezentând dobânda la TVA-ul rambursat, precum și la plata dobânzii în procent de 0,1% pe zi de întârziere, de la data formulării cererii, 5 septembrie 2008 și până la data plății efective a sumei. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5024 din 11 noiembrie 2009, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința anterior arătată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele acestei decizii s-a reținut de către instanța de control judiciar faptul că judecătorul fondului a soluționat cauza exclusiv pe baza punctului de vedere exprimat de reclamantă, fără administrarea probatoriului în condiții de contradictorialitate. În fond după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 213/36/2010. În raport de indicațiile date în decizia de casare și de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., în cauză a fost administrată proba cu expertiză contabilă.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 102 din 23 martie 2011, a admis în parte acțiunea reclamantei SC E. SRL, a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanța să plătească reclamantei suma de 242.367 RON, cu titlu de dobândă și a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea de dobânzi, pentru nesoluționarea în termen a cererii înregistrată din 5 septembrie 2008. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs părțile, iar prin decizia nr. 1168 din 2 martie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanța ca tardiv formulat și a respins recursul declarat de SC E. SRL Constanța ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că recursul declarat de recurenta-pârâtă este tardiv formulat, deoarece sentința atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 10 mai 2011, așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosar, iar aceasta a declarat recurs la data de 30 mai 2011, în afara termenului de 15 zile reglementat de art. 301 C. proc. civ. Înalta Curte a apreciat că recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E. SRL este nefondat, că prima instanță în mod corect a stabilit că soluția adoptată de recurenta-pârâtă, de respingere a cererii de acordare a dobânzilor pentru suma aprobată a fi restituită, este parțial greșită. S-a apreciat de către instanța de control judiciar că instanța de fond nu era ținută de temeiul juridic indicat de partea reclamantă și că aceasta nu putea ignora prevederile art. 117 alin. (9) C. proc.

fisc., care menționează că procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, astfel că nu se poate susține că prima instanță a creat părții pârâte o situație de favoare prin aplicarea acestui act normativ, sau că nu avea cunoștință despre faptul că acest act normativ este incident în cauză. Înalta Curte a reținut că recurenta-reclamantă nu a atacat la instanța de contencios administrativ decizia prin care a fost soluționată contestația părții la nota de compensare, astfel că este irelevantă concluzia expertului contabil pe aspectul analizat, deoarece nota de compensare a rămas definitivă.

Înalta Curte a considerat că este nefondată și cea de-a doua critică din cererea de recurs, referitoare la greșita soluționare a celui de-al doilea petit din cererea introductivă de instanță, constatând, în acord cu prima instanță, că recurenta-reclamanta nu a urmat procedura specială și obligatorie instituită prin acest act normativ. Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E. SRL ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta SC E. SRL Constanța, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., solicitând admiterea contestației, iar, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost modificată, conform raportului de expertiză contabilă necontestat de părți. În motivarea căii de atac s-a arătat, în esență, că instanța, respingând recursul, a omis să cerceteze toate motivele de recurs invocate, că soluția de respingere a recursului a fost pronunțată fără a se fi cercetat cauza dedusă judecății sub toate aspectele. Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civi.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul. Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ.

prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea. Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate. În esență, o atare omisiune nu poate fi reținută, întrucât instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentului și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., a examinat cauza sub toate aspectele. Față de cele ce preced, instanța apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, întrucât motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate, acesta invocând aspecte ce țin de fondul cauzei. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC E. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 1168 din 2 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.