ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1582/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 septembrie 2008 pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta SC T.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F.

și D.G.A.M.C.: anularea raportului de inspecție fiscală nr. 858739 din 1 octombrie 2007 și a deciziei de impunere nr. 227 din 2 octombrie 2007; anularea deciziei nr. 57 din 4 martie 2007 emisă de A.N.A.F., a raportului de inspecție fiscală nr. 14359 din 13 iunie 2008 și a deciziei de impunere nr. 252 din 20 iunie 2006 emise de D.G.A.M.C.; obligarea pârâtelor la restituirea sumelor de 30.019 RON reprezentând obligații fiscale suplimentare constând în 23.981 RON TVA stabilit suplimentar și majorări de întârziere în valoare de 6.038 RON, sumă ce a fost achitată de reclamantă cu ordinele de plată nr. 3872 și 3873 din 5 noiembrie 2008 și care nu au fost restituite de la bugetul statului; obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea sumei de 99.953 RON reprezentând obligații fiscale suplimentare și majorări de întârziere constând din 66.521 RON reprezentând TVA stabilit suplimentar și majorări de întârziere în valoare de 33.432 RON; obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale aferente sumelor achitate; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 182/CA din 30 aprilie 2009, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâte și a admis în parte acțiunea reclamantei cu consecința anulării, în parte, a raportului de inspecție fiscală nr. 8587739/2007, deciziei nr. 227/2007, deciziei nr. 57/2008, raportului de inspecție fiscală nr. 14359/2008, decizia nr. 252/2008 în ceea ce privește suma de 27.961 RON achitați cu titlu de TVA și majorări de întârziere aferente acestei sume; a obligat totodată pârâtele să restituie suma de 27.961 RON cu majorările aferente și plata dobânzilor legale pentru această sumă, precum și suma de 23.981 RON TVA și 6.098 RON majorări de întârziere și să plătească reclamantei 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, urmare a inspecției fiscale efectuate în perioada 5 iunie 2007- 21 septembrie 2007, la societatea reclamantă, s-a întocmit raport de inspecție parțială nr. 858739 din 1 octombrie 2007 și s-a emis decizia de impunere nr. 227 din 2 octombrie 2007, aceasta din urmă fiind ulterior desființată, ca urmare a contestației reclamantei, pentru suma de 63.293 RON, prin decizia de impunere nr. 57/2007, ocazie cu care s-a dispus și refacerea inspecției fiscale pentru aceeași perioadă și aceeași bază de calcul, a cărei consecință a fost raportul de inspecție fiscală nr. 14359 din 13 iunie 2008 și decizia de impunere nr. 252 din 20 iunie 2008 prin care s-a dispus rambursarea, către reclamantă, a sumei de 23.981 RON TVA și anularea penalităților de întârziere în cuantum de 6.038 RON, stabilindu-se debitul datorat de societate la 66.042 RON și 33.432 RON penalități de întârziere.

Față de această situație de fapt s-a apreciat că reclamanta are deschisă calea acțiunii în justiție pentru contestarea raportului fiscal nr. 14359 din 13 iunie 2008 și a deciziei de impunere nr. 252 din 20 iunie 2008, excepția inadmisibilității acțiunii fiind respinsă. Pe fondul cauzei s-a reținut că cererile reclamantei sunt numai parțial întemeiate și anume, cu privire la obligația de plată a sumei de 27.961 RON TVA, reclamanta neavând obligația să refactureze chiriașului contravaloarea energiei electrice consumate, în condițiile în care s-a constatat că aceasta a înțeles să nu mai susțină contestația cu privire la obligația colectării TVA la datele menționate în contract pentru plata chiriei sau la datele emiterii facturii pentru chirie și cea referitoare la neacordarea dreptului de deducere a TVA pentru suma de 13.085 RON, aferentă cheltuielilor de reparație la navă.

În sfârșit, instanța de fond a apreciat că, este neîntemeiată contestația formulată cu privire la celelalte sume reținute în raportul de inspecție fiscală. Împotriva sentinței civile nr. 182/CA din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal reclamanta SC T.T.

SRL Constanța și A.N.A.F., prin care s-a solicitat, de recurenta reclamantă, admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul: 1) admiterii cererii reclamantei, așa cum a fost formulată, referitoare la suma de 1.640 RON, menționată la pct. e) din raportul de inspecție fiscală nr. 858739 din 1 octombrie 2007, la suma de 1.638 RON, menționată la pct. f) din raportul de inspecție fiscală nr. 858739 din 1 octombrie 2007 și la suma de 20.311 RON, menționată la pct. h) din raportul de inspecție fiscală nr. 858739 din 1 octombrie 2007; 2) obligării pârâtelor, în solidar, la plata dobânzii pentru sumele admise, conform prevederilor art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 124 alin. (1) și (2) C. proc.

fisc.; 3) obligării pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces și de către recurenta pârâtă, admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei și a menținerii ca temeinice și legale a actelor administrative contestate. A învederat reclamanta, prin motivele de recurs, cât privește suma de 1.640 RON, menționată la pct. e) din raportul de inspecție nr. 858739 din 1 octombrie 2007, că în mod eronat organul de control a făcut aplicarea art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 – C. fisc. și nu a acordat drept de deducere a TVA în valoare de 10.274,21 RON constatând că achiziționarea bunurilor în cauză nu este aferentă operațiunilor taxabile.

Or, bunurile la care face referire organul de control sunt în legătură directă cu operațiunile taxabile legate de activitatea de agenturare efectuată de reclamantă, iar aceste bunuri au fost achiziționate legal fiind consemnate în facturi fiscale și numai de la furnizorii agreați și cu care a avut relații contractuale de durată. Referitor la suma de 1.638 RON, menționată la pct. f) din raportul de inspecție nr. 858739 din 1 octombrie 2007, s-a precizat de către recurenta reclamantă că în mod eronat organul de control a făcut aplicarea art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 – C. fisc., întrucât constatările înscrise în raportul menționat nu au nicio legătură cu prevederile invocate.

Prestările de servicii reprezentând cazarea la care face referire organul de control au fost efectuate în legătură directă cu activitatea principală desfășurată de către reclamantă și au fost suportate la plată constituind cheltuieli proprii deoarece privesc activitatea de reparații și întreținere a utilajelor din Portul Constanța care sunt utilizate la încărcarea/descărcarea navelor cu material feros în cadrul activității de export.

De asemenea, reclamanta a precizat, cât privește suma de 20.311 RON, menționată la pct. h) din raportul de inspecție fiscală nr. 858739 din 1 octombrie 2007, că organul de control prezintă această situație fără să facă aplicarea vreunui articol din C. fisc., simpla menționare a prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordinul Ministrului Finanțelor publice nr. 1846/2003 neconstituind temei de drept pentru neacordarea dreptului de deducere a TVA în valoare de 20.310,58 RON așa cum este prezentată în anexa nr. 10 la raportul de inspecție fiscală.

Organul de control a procedat în mod arbitrar calculând TVA suplimentar și pentru bunuri achiziționate pentru exercitarea activității societății reclamante, pentru care nu se aplică Ordinul nr. 1846/2003 al ministrului finanțelor publice, astfel că societatea a fost obligată la plata a două taxe pe valoare adăugată: o taxă pe valoarea adăugată care a fost plătită și colectată de către furnizor și o altă taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar de către organul de control fiscal. Nu pot fi primite susținerile organului fiscal, ale organului de soluționare a contestației și ale instanței de fond conform cărora reclamanta trebuia să refactureze aceste servicii clientului în favoarea căruia au fost executate și să colecteze taxa pe valoarea adăugată cel puțin la nivelul taxei pe valoarea adăugată deductibilă, o asemenea interpretare însemnând încălcarea dispozițiilor art. 144 1 și 143 din C. fisc.

Pârâta A.N.A.F. a arătat, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., constând în aplicarea greșită a legii. Prin hotărârea recurată, s-a învederat, instanța de fond a admis în mod greșit, în parte, acțiunea reclamantei, întrucât prin nefacturarea cheltuielilor cu energia electrică consumată la punctul de lucru A. s-au încălcat dispozițiile art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare. Pârâta A.N.A.F.

a criticat și obligarea sa la restituirea sumei de 27.961 RON, a majorărilor de întârziere precum și a dobânzii legale calculate pentru această sumă, o asemenea solicitare fiind apreciată ca inadmisibilă în raport de împrejurarea existenței unei proceduri speciale de restituire a unor asemenea sume, stabilită prin Ordinul nr. 1899/2004 al Ministrului Finanțelor Publice, precum și fața de conținutul dispozițiilor art. 117 C. proc. fisc. De asemenea, pârâta recurentă a criticat și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) din C. proc. civ.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ cu care a învestit instanța de fond reclamanta a solicitat: 1. anularea raportului de inspecție fiscală parțială nr. 858739 din 1 octombrie 2007 și a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 227 din 2 octombrie 2007, emise de D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F., astfel cum au fost modificate prin decizia nr. 57 din 4 martie 2008 a A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin raportul de inspecție fiscală nr. 14359 din 13 iunie 2008 și prin decizia de impunere nr. 252 din 20 iunie 2008 emise de A.N.A.F., D.G.A.M.C.; 2. admiterea cererii reclamantei, astfel cum a fost formulată, cu consecința anulării parțiale a deciziei nr. 57 din 4 martie 2008 a D.G.A.M.C.

din cadrul A.N.A.F., a raportului de inspecție fiscală nr. 14359 din 13 iunie 2008 și a deciziei de impunere nr. 252 din 20 iunie 2008, ambele emise de A.N.A.F., D.G.A.M.C.; 3. obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea sumelor de 30.019 RON reprezentând obligații fiscale suplimentare, constând în 23.981 RON taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar și majorări de întârziere în valoare de 6.038 RON, sumă pentru care a fost admisă contestația administrativă a reclamantei (prin decizia nr. 57 din 4 martie 2008 a A.N.A.F.

- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor); 4. obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea sumei de 99.953 RON reprezentând obligații fiscale suplimentare, constând în 66.521 RON taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar și majorări de întârziere în valoare de 33.432 RON, stabilite prin raportul de inspecție fiscală parțială nr. 858739 din 1 octombrie 2007 și prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 227 din 2 octombrie 2007, emise de D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F., astfel cum au fost modificate prin decizia nr. 57 din 4 martie 2008 a A.N.A.F.

- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin raportul de inspecție fiscală nr. 14359 din 13 iunie 2008 și prin decizia de impunere nr. 252 din 20 iunie 2008 emise de A.N.A.F., D.G.A.M.C.; 5. obligarea pârâtelor, în solidar, la plata de dobânzi, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 124 alin. (1) și (2) C. proc. fisc.; 6. obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 227 din 2 octombrie 2007 (întocmită pe baza constatărilor din raportul de inspecție fiscală nr. 8587739 din 1 octombrie 2007) A.N.A.F., D.G.A.M.C. a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată în favoarea bugetului de stat a sumei de 90.502 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată și a sumei de 39.740 RON reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată stabilită suplimentar.

Prin decizia nr. 57 din 4 martie 2008 privind soluționarea contestației formulate de SC T.T. SRL înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 906111 din 16 ianuarie 2008 Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei privitoare la suma de 66.042 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată și a desființat decizia de impunere nr. 227 din 2 octombrie 2007 emisă de reprezentanții D.G.A.M.C. - Activitatea de Inspecție Fiscală pentru suma totală de 63.293 RON reprezentând 23.981 RON taxă pe valoarea adăugată de plată și 39.312 RON reprezentând majorări de întârziere aferente, urmând a se reface inspecția fiscală de către o altă echipă de control pentru aceeași perioadă și aceeași bază impozabilă ținând cont de prevederile legale aplicabile în speță precum și de cele precizate în decizia organului de soluționare a contestației.

Urmare refacerii parțiale a inspecției fiscale s-a întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 14359 din 13 iunie 2008 și s-a emis de către D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F.

decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 252 din 20 iunie 2008, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată în favoarea bugetului de stat a sumei de 33.342 RON reprezentând majorări de întârziere pentru neplata la termenele legale a taxei pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat în sumă de 66.521 RON stabilită prin decizia de impunere nr. 227 din 20 iunie 2007 și pentru care a fost respinsă contestația reclamantei prin decizia de soluționare a contestației nr. 57 din 4 martie 2008. Potrivit dispozițiilor cu caracter imperativ ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale sau județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale*, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ ale Curților de apel,

dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. ___________ *Potrivit art. 30 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „Până la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se soluționează de secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor". Articolul 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de contencios administrativ în funcție de două criterii: (i) rangul central sau local al organului emitent al actului; (ii) cuantumul și natura juridică a sumei la care se referă actul. În situația în care actul administrativ a cărui anulare se solicită privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric al sumei contestate, indiferent de rangul autorității publice emitente a actului (local sau central).

Se constată, în cauză, că suma contestată de reclamantă și stabilită prin actele administrativ fiscale atacate prin acțiunea în contencios administrativ este inferioară sumei de 500.000 RON, astfel că în mod greșit pricina a fost soluționată, în primă instanță, de secția de contencios administrativ a Curții de Apel Constanța, în loc de secția de contencios administrativ a Tribunalului Constanța. În aceste condiții reținându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a prevederilor art. 313 din C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate de SC T.T.

SRL Constanța și de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 182/CA din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de SC T.T. SRL Constanța și de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 182/CA din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2010.