ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4232/2006

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 543 din 18

mai 2005 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta K.S. și a fost obligat pârâtul Municipiul București

prin Primar General să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra

notificării nr. 2587 din 8 iunie 2001 formulată de petentă, iar în caz de

neexecutare a acestei obligații, pârâta să plătească daune cominatorii în

cuantum de 500.000 lei pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii

definitive a hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că potrivit art. 23 alin. (2) din Legea 10/2001, unitatea

deținătoare a imobilului pentru care s-a depus notificarea în sensul

restituirii sau acordării de despăgubiri este obligată ca în termen de 60 de

zile de la data depunerii actelor doveditoare să se pronunțe prin decizie sau,

după caz, prin dispoziție motivată.

Prin decizia civilă nr. 1573 A din

23 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Municipiul București

prin Primar General împotriva hotărârii primei instanțe pe care a desființat-o

și a trimis dosarul la Judecătoria sectorului 5, spre competentă soluționare.

Pentru a hotărî astfel instanța de

apel a apreciat că fiind vorba de o obligație ,, de a face “, soluționarea

acestei cereri este de competența judecătoriei, ca instanță cu plenitudine de

jurisdicție, potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs reclamanta K.S. invocând motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut că soluția instanței de

apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii deoarece dispozițiile art.

24 alin. (8) din Legea 10/2001 prevăd o competență specială de soluționare a

litigiilor în baza Legii 10/2001, prevăzând că judecata în fond se face la

secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află

sediul unității deținătoare.

Recursul este fondat.

Art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001,

republicată menționează expres obligația unității deținătoare de a răspunde în

termen de 60 de zile de la data notificării, sau după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în

natură.

Lipsa răspunsului de la deținătorul

imobilului echivalează cu refuzul de a restitui bunul, iar consecința juridică

pentru persoana îndreptățită este posibilitatea de a formula în justiție

contestație în termen de 30 de zile.

Contestația se soluționează conform

art. 24 din Legea 10/2001 de către tribunal, astfel că, în mod corect a fost

pronunțată sentința fără a se încălca normele de competență materială.

În acest context, în mod greșit

instanța de apel a calificat cererea introductivă de instanță ca fiind o

obligație de a face, pentru că, în realitate, aceasta are caracterul unei

contestații, prin care se tinde la rezolvarea favorabilă a notificării.

Cum, instanța de apel a soluționat

cauza pe excepție fără a intra în cercetarea fondului, în raport cu prevederile

art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea

deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel pentru

rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de

reclamanta K.S. împotriva deciziei nr. 1573 din 23 noiembrie 2005 a Curții de

Apel București, secția a IV a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță de apel pentru judecarea

apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 28 aprilie 2006.