ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1133/2006

Asupra recursului de față;

Prin decizia civilă nr. 392 A din 10 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, s-a respins ca inadmisibil apelul apelantei C.F. și ca nefondat apelul Municipiului București prin Primar general privind sentința civilă nr. 934 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, sentință conform căreia s-a admis în parte acțiunea reclamantei B.D. și a fost obligat pârâtul la soluționarea notificărilor nr. 310/2002 și 311/2002 formulate de autoarea reclamantei E.A.; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind daunele cominatorii și au fost obligați apelanții la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea hotărârii sale, instanța de apel, după ce a avut în vedere corespondența dintre părți exprimată în adrese în urma notificărilor, a apreciat că finalitatea Legii nr. 10/2001 este aceea de a acorda persoanei îndreptățite posibilitatea efectivă de a obține una din măsurile de reparație expres prevăzute, așa încât acțiunea nu poate fi prematură.

S-a considerat că se impune, cu atât mai mult, soluționarea notificărilor cu cât, după depunerea documentelor solicitate, reclamanta a insistat de fiecare dată în rezolvarea cererilor formulate pentru a obține o decizie motivată, ce poate fi cenzurată pe cale legală în ipoteza în care nu sunt satisfăcute interesele sale.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs Municipiul București prin Primar general care susține în temeiul pct. 9 din art. 304 C. proc. civ. că au fost nesocotite dispozițiile art. 20 pct. 1, 2 și 3 coroborate cu cele ale art. 23 din Legea nr. 10/2001, în raport de care unitatea deținătoare trebuie să răspundă la notificări în termen de 60 de zile de la depunerea notificării sau de la depunerea documentațiilor.

Or, apreciază recurentul, termenul de 60 de zile, fiind de recomandare, depășirea acestuia nu se sancționează, dosarele fiind, de altfel, completate pe toată perioada dată de lege în acest scop.

Totodată recurentul apreciază că nu se poate reține culpa sa procesuală pentru a fi obligat la cheltuieli de judecată.

Deliberând, recursul va fi respins ca nefondat pentru considerentul că s-a făcut o corectă aplicare a legii, prin soluția pronunțată, astfel că nu subzistă condiția prevăzută la pct. 9 din art. 304 C. proc. civ.

Potrivit art. 23 alin. (1) și (2) unitatea deținătoare este obligată să emită decizia sau dispoziția privind notificare prin care s-a cerut restituirea în natură, textul prevăzând un termen expres de 60 de zile de la formularea notificării sau de la depunerea actelor doveditoare, conform art. 22 din aceeași lege.

Natura acestui termen este de recomandare, însă, depășirea acestuia nu îl exonerează pe recurent de a răspunde, în modalitatea prevăzută de lege, la notificarea privind pretențiile formulate de persoana îndreptățită.

În cazul nerespectării acestui termen, persoana juridică deținătoare poate fi sancționată civil, așa cum a pretins intimata, ca persoană îndreptățită, prin cererea în daune cominatorii în măsura în care o astfel de depășire a termenului prevăzut de lege se datorează culpei deținătorului, culpă ce trebuie demonstrată.

Or, în speță, ceea ce s-a probat este corespondența părților, în care persoana îndreptățită, în demersul său stăruitor, și-a completat documentația pretinsă de persoana deținătoare, astfel încât aceasta din urmă, în loc să răspundă printr-o decizie sau dispoziție în sensul textului de lege mai sus citat, s-a rezumat la o nouă adresă.

În contextul prezentat cererea nu poate fi prematură pentru că scopul Legii nr. 10/2001 este de a da posibilitatea efectivă persoanei îndreptățite să beneficieze de măsurile prevăzute de această lege, iar pentru aceasta recurenta trebuie să răspundă la notificare, respectiv trebuie făcută oferta, potrivit procedurilor prevăzute de această lege specială.

Totodată, față de culpa procesuală a recurentei apelante care s-a opus pretențiilor formulate în cauză, urmează că, fiind în culpă procesuală, aceasta poate fi obligată în sensul dispozițiilor art. 274 și urm. C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată suportate de partea potrivnică.

Așadar, întrucât instanțele au aplicat corect legea, recursul urmează a fi respins ca nefondat, neexistând temeiul invocat al pct. 9 din art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul București împotriva deciziei civile 392/A din 10 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2006.