ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8549/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

La data de 3 mai 2005,

reclamanta S.C.R.E. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiului București prin

Primar General, solicitând instanței, pronunțarea unei hotărâri prin care să se

dispună obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții de restituire în natură

a imobilului situat în București, respectiv a parterului și a terenului aferent

construcției, obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de

500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

Motivându-și cererea,

reclamanta a susținut că prin notificarea nr. 2554 din 7 mai 2001 formulată în

condițiile Legii nr. 10/2001, a solicitat pârâtului, restituirea în natură a

imobilului în litigiu, anexând la notificare majoritatea actelor necesare în

vederea soluționării acesteia.

Prin sentința civilă nr. 1109 din 7

octombrie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte

acțiunea, a obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură pentru

imobilul situat în București, a respins capătul de cerere privind obligarea

pârâtului la plata daunelor cominatorii ca fiind neîntemeiat și a respins

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca fiind nedovedită.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că deși Legea nr. 10/2001, nu reglementează expres situația în

care unitatea deținătoare refuză să răspundă solicitării adresate pe cale de

notificare, este evident că persoana îndreptățită se poate adresa instanței de

judecată competentă să oblige persoana juridică deținătoare și notificată la

emiterea unui răspuns prin decizie sau dispoziție motivată.

Reținând că notificarea a fost

înregistrată de pârât cu respectarea condițiilor Legii nr. 10/2001 și nu a

făcut dovada soluționării acesteia în termenul impus de lege, instanța de fond

a apreciat că și impune admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la emiterea

deciziei sau dispoziției de soluționare a notificării.

Cererea reclamantei de acordare a

daunelor cominatorii a fost apreciată de instanța de fond ca fiind inadmisibilă,

reținându-se că acest mijloc de constrângere, a debitorului este aplicabil doar

în cazul obligațiilor a căror executare silită în natură nu se poate face.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul

Municipiul București prin Primar General, a declarat apel, invocând excepția

necompetenței materiale a Tribunalului București și în soluționarea cauzei în

primă instanță, susținându-se că acțiunea formulată de reclamantă are ca obiect

o obligație de a face, caz în care competența soluționării cauzei în primă

instanță aparține conform art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecătoriei

și nu tribunalului.

Pe fondul cauzei s-a susținut că în

mod greșit instanța de fond a obligat apelantul-pârât să emită dispoziție de

restituire în natură a imobilului, în condițiile în care termenul de 60 de zile

prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, este un termen de recomandare și nu

de decădere.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 84/A din

27 februarie 2006, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât

Municipiul București prin Primar General, împotriva sentinței civile nr. 1109

din 7 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut în esență, că fiind vorba de o acțiune întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, competența soluționării acesteia revine

tribunalului și nu judecătoriei, cum se susține de apelant.

Deși termenul de 60 de zile,

prevăzut de legiuitor pentru soluționarea notificării este un termen de recomandare

și nu de decădere, el nu poate di prelungit la infinit, iar instanța de

judecată sesizată cu o astfel de cerere, poate sancționa refuzul îndeplinirii

obligației ce decurge chiar din lege ori de câte ori se constată că aceasta

este abuziv, cum este și în cazul de față.

Împotriva acestor decizii a declarat

recurs pârâtul Municipiul București prin Primar General, invocând cazurile de

casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., reiterând aceleași

motive ca și în apel, respectiv excepția de necompetență materială a

Tribunalului București în soluționarea acțiunii și faptul că termenul de 60 de

zile, prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, este un termen de recomandare

și nu de decădere.

A mai susținut că nu poate fi

reținută culpa procesuală, pentru a fi obligat la plata sumei de 500 lei, RON,

cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Potrivit art. 23 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 10/2001, (forma aplicabilă până la data de 4 aprilie 2005)

unitatea deținătoare este obligată să emită decizia sau dispoziția privind

notificarea prin care s-a cerut restituirea în natură, textul prevăzând un

termen de 60 de zile de la formularea notificării sau de la depunerea actelor

doveditoare.

Natura acestui termen este de

recomandare, însă depășirea lui nu trebuie să conducă la tergiversarea

soluționării notificării și cu atât mai mult nu îl absolvă pe pârât de a răspunde

la notificarea formulată, în condițiile legii.

În contextul prezentat, pârâtul nu a

făcut dovada vreunei culpe din partea reclamanților-intimați în depunere

actelor necesare soluționării notificării formulate.

În ceea ce privește competența

soluționării cauzei în primă instanță, potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr.

10/2001 (în prezent art. 26 din Legea nr. 247/2005), aceasta revine secției

civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul

unității deținătoare, respectiv Tribunalului București, cum corect a statuat și

instanța de apel.

Nefondată este și critica vizând

obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în condițiile în care s-a dovedit a

fi întemeiată.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General, fiind

nefondat, în condițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

Ca parte, căzută în pretenții

potrivit art. 274 C. proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat să plătească

intimatei-reclamante suma de 500 RON cheltuieli de judecată în recurs, conform

chitanței nr. 5037641 din 30 septembrie 2006, eliberată de Cabinetul Individual

de Avocatură T.C.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva

deciziei nr. 84/A din 27 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentul Municipiul

București să plătească intimatei S.C.R.E. suma de 500 RON cheltuieli de

judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie

2006.