ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7837/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 5 la 6 iulie 2005, reclamanții N.N. și N.S. au chemat

în judecată pe pârâta Primăria municipiului București pentru ca instanța, prin

hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să emită hotărârea de

restituire în natură a imobilului situat în București.

În motivarea cererii de chemare în judecată

s-a arătat că pârâta nu a soluționat notificarea formulată de reclamanți încă

în anul 2001.

Prin sentința civilă nr. 6121 din 20

octombrie 2005 Judecătoria sectorului 5 a admis acțiunea și a obligat-o pe

pârâtă să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării nr. 394/2001.

Această sentință a fost desființată prin

decizia civilă nr. 46 A din 10 ianuarie 2006 a Tribunalului București, secția a

III-a civilă, ca efect al admiterii apelului declarat de Municipiul București,

prin Primarul General.

Cauza a fost reținută la tribunal în vederea

judecării în primă instanță și, prin sentința civilă nr. 865 din 22 iunie 2006,

acțiunea a fost admisă iar pârâtul a fost obligat să se pronunțe prin

dispoziție motivată asupra notificării nr. 394/2001.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut că reclamanții au adresat pârâtei notificarea înregistrată sub nr.

394/2001 prin care au solicitat restituirea imobilului teren situat în

București.

Deși de la momentul notificării s-a scurs o

perioadă mai mare de 4 ani, aceasta nu a fost soluționată de către entitatea

notificată. Apărările acesteia în sensul că lipsa răspunsului la notificare se

datorează culpei reclamanților care nu au depus la dosar actele necesare

prevăzute de art. 22 din H.G. nr. 498/2003 nu sunt justificate întrucât nu

rezultă din probele administrate faptul că pârâta a respectat procedura

prevăzută de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, pentru a

beneficia de prorogarea termenului de 60 de zile.

Apelul declarat de

pârât împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin

decizia civilă nr. 672 A din 20 noiembrie

2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

În considerentele hotărârii sale instanța de

apel a arătat că nu poate fi primită critica în sensul că obligația legală a

entității notificate de a răspunde printr-o decizie motivată potrivit art. 23

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este determinată de momentul în care înțelege

notificatorul să-și completeze dosarul, respectiv de o declarație expresă a

acestuia de precizare a ultimului act depus la dosar.

Ar însemna o absolvire totală de îndeplinire

a acestei obligații legale în situația unui dosar apreciat ca fiind incomplet.

Nimic nu a împiedicat pe apelant să-i invite

pe reclamanți pentru verificări ce țin de completarea dosarului și de obținerea

unei precizări din partea acestora că nu mai au alte acte de depus, spre a

proceda la emiterea dispoziției motivate.

Împotriva acestei hotărâri apelantul a

declarat recurs critica, motivată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., vizând următoarele aspecte:

În mod greșit recurentul a fost obligat la

emiterea unei dispoziții motivate deoarece potrivit art. 23 în termen de 60 de

zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe asupra notificării.

Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea

obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra notificării poate avea

două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii

actelor doveditoare.

Notificatorii nu au depus toate actele de

care înțeleg să se servească în susținerea notificării, astfel că termenul de

60 de zile nu a început să curgă.

Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând hotărârea atacată, în limitele

criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile

administrate înaintea primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu

este întemeiat pentru următoarele considerente:

În condițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, în forma în vigoare la data declanșării litigiului, în termen de 60 de

zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii

de restituire în natură.

Expresia folosită de legiuitor elimină orice

îndoială în privința calificării termenului de 60 de zile. Intervalul de timp

pus la dispoziția unității deținătoare pentru soluționarea notificării are

natura unui termen de decădere, iar nu de recomandare.

Pe de altă parte, din dovezile administrate

în cauză nu a rezultat că pârâtul i-ar fi solicitat reclamantului suplimentarea

probatoriului în dovedirea calității sale de persoană îndreptățită, astfel

încât neconformarea petentului să fi justificat neemiterea unei decizii asupra

notificării.

În fine, art. 25.1 alin. (3) din Normele de

aplicare a Legii nr. 10/2001 care prevede că în cazul în care persoana

îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele doveditoare pe care le

posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de

60 de zile, nu poate justifica refuzul pârâtei de a soluționa notificarea

deoarece prin H.G. nr. 250/2007 s-au adoptat norme metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, astfel încât nu putea adăuga la aceasta. Or, Legea nr.

10/2001 nu face nici o distincție asupra momentului diferit de la care ar

începe să curgă termenul de soluționare a notificării.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta

Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea și interpretarea

corectă a legii materiale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate

nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării

hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei civile

nr. 672 A din 20 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de f

amilie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

noiembrie 2007.