ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7837/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 la 6 iulie 2005, reclamanții N.N. și N.S. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului București pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să emită hotărârea de restituire în natură a imobilului situat în București. În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că pârâta nu a soluționat notificarea formulată de reclamanți încă în anul 2001. Prin sentința civilă nr. 6121 din 20 octombrie 2005 Judecătoria sectorului 5 a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării nr. 394/2001.

Această sentință a fost desființată prin decizia civilă nr. 46 A din 10 ianuarie 2006 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, ca efect al admiterii apelului declarat de Municipiul București, prin Primarul General. Cauza a fost reținută la tribunal în vederea judecării în primă instanță și, prin sentința civilă nr. 865 din 22 iunie 2006, acțiunea a fost admisă iar pârâtul a fost obligat să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării nr. 394/2001. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au adresat pârâtei notificarea înregistrată sub nr. 394/2001 prin care au solicitat restituirea imobilului teren situat în București. Deși de la momentul notificării s-a scurs o perioadă mai mare de 4 ani, aceasta nu a fost soluționată de către entitatea notificată.

Apărările acesteia în sensul că lipsa răspunsului la notificare se datorează culpei reclamanților care nu au depus la dosar actele necesare prevăzute de art. 22 din H.G. nr. 498/2003 nu sunt justificate întrucât nu rezultă din probele administrate faptul că pârâta a respectat procedura prevăzută de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, pentru a beneficia de prorogarea termenului de 60 de zile. Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 672 A din 20 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că nu poate fi primită critica în sensul că obligația legală a entității notificate de a răspunde printr-o decizie motivată potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este determinată de momentul în care înțelege notificatorul să-și completeze dosarul, respectiv de o declarație expresă a acestuia de precizare a ultimului act depus la dosar. Ar însemna o absolvire totală de îndeplinire a acestei obligații legale în situația unui dosar apreciat ca fiind incomplet. Nimic nu a împiedicat pe apelant să-i invite pe reclamanți pentru verificări ce țin de completarea dosarului și de obținerea unei precizări din partea acestora că nu mai au alte acte de depus, spre a proceda la emiterea dispoziției motivate.

Împotriva acestei hotărâri apelantul a declarat recurs critica, motivată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: În mod greșit recurentul a fost obligat la emiterea unei dispoziții motivate deoarece potrivit art. 23 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra notificării. Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra notificării poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. Notificatorii nu au depus toate actele de care înțeleg să se servească în susținerea notificării, astfel că termenul de 60 de zile nu a început să curgă.

Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: În condițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data declanșării litigiului, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Expresia folosită de legiuitor elimină orice îndoială în privința calificării termenului de 60 de zile.

Intervalul de timp pus la dispoziția unității deținătoare pentru soluționarea notificării are natura unui termen de decădere, iar nu de recomandare. Pe de altă parte, din dovezile administrate în cauză nu a rezultat că pârâtul i-ar fi solicitat reclamantului suplimentarea probatoriului în dovedirea calității sale de persoană îndreptățită, astfel încât neconformarea petentului să fi justificat neemiterea unei decizii asupra notificării. În fine, art. 25.1 alin. (3) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 care prevede că în cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile, nu poate justifica refuzul pârâtei de a soluționa notificarea deoarece prin H.G.

nr. 250/2007 s-au adoptat norme metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel încât nu putea adăuga la aceasta. Or, Legea nr. 10/2001 nu face nici o distincție asupra momentului diferit de la care ar începe să curgă termenul de soluționare a notificării. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a legii materiale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 672 A din 20 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de f amilie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2007.