ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7032/2007

Asupra recursului civil de față.

Din analizarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1499 din 2 martie 2006, Judecătoria

Sectorului 5 București a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanții

N.A. și P.I. în contradictoriu cu Primăria municipiului București, pe care a

obligat-o să emită decizie sau dispoziție motivată asupra notificării nr. 764

din/2001, cu privire la imobilul situat în București.

Judecătoria a reținut că, prin cererea de chemare în

judecată, reclamanții au solicitat obligarea Primăriei să soluționeze

notificarea prin care au solicitat restituirea în natură a terenului în

suprafață de 300 mp, situat în București, sector 5.

A mai reținut judecătoria, că unitatea notificată trebuia să

se conformeze termenului legal de soluționare a cererii de restituire,

indiferent de actele doveditoare depuse de reclamanți.

Prin decizia nr. 1185 din 11 septembrie 2006, Tribunalul

București, secția a V a civilă, a admis apelul formulat de Municipiul

București, prin primar general, a admis excepția necompetenței materiale a

judecătoriei, a anulat sentința apelată și, judecând pe fond, a admis acțiunea

și a obligat pârâta să emită decizie sau dispoziție motivată de soluționare a

notificării. A respins cererea apelantului de obligare a intimaților la plata

cheltuielilor de judecată.

Tribunalul a constatat, raportat și la decizia nr. IX din 2

martie 2006, pronunțată în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție, că tribunalul are competența de soluționare în fond a

cauzei.

A mai constatat tribunalul, că termenul de 60 de zile

reglementat de art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu este un termen de recomandare,

în condițiile în care se prevede obligația unității deținătoare de a răspunde

în termenul arătat la notificare.

Afirmația că dosarul nu s-a soluționat pentru că era

incomplet nu constituie o justificare, deoarece unitatea deținătoare avea

obligația să soluționeze notificarea pe baza actelor doveditoare depuse până la

data de 1 iulie 2003.

Prin decizia

civilă nr. 131 din 2 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a respins ca nefondat apelul formulat de Municipiul București.

Curtea de

Apel a reținut că, până la data formulării cererii de chemare în judecată,

pârâta trebuia să știe în mod clar că petenții nu mai au de depus acte

doveditoare și că doresc soluționarea notificării, cererea de chemare în

judecată reprezentând cea mai energică modalitate de punere în întârziere.

Chiar dacă

s-ar accepta ideea că termenul de 60 de zile este de recomandare, el a început

să curgă cel mai târziu de la data de 3 februarie 2006, data la care primăria a

fost citată prima oară în proces.

Primăria nu a

răspuns, însă la notificare, depășind termenul de 60 de zile cu mult peste o

limită rezonabilă.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs Municipiul București, prin primar

general.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia este nelegală,

deoarece termenul de 60 de zile stabilit prin art. 23 din Legea nr. 10/2001

pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra

cererii de restituire poate avea două date de referință și anume, data

depunerii notificării sau data depunerii actelor doveditoare.

Pct. 28.1 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 condiționează emiterea dispoziției

sau deciziei de precizarea persoanei îndreptățite că nu mai deține acte

doveditoare.

Criticile formulate

permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar

nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Este nefondată

susținerea recurentului că nu avea obligația legală de a răspunde în termen de

60 de zile, deoarece termenul este de recomandare.

Potrivit

dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de

zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin

decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.

În cadrul

procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, în raportul juridic dintre notificator

și notificat, primului îi revine obligația de a respecta condițiile impuse de

lege cu privire la modalitatea de transmitere a notificării și de depunere a actelor

doveditoare, iar persoana juridică notificată are obligația legală de a emite

în termenul stabilit de lege o dispoziție sau decizie motivată.

Faptul că legea nu

instituie o sancțiune pentru actul emis după expirarea acestui termen, nu are

semnificația că unitățile deținătoare sunt exonerate de obligația de a emite în

termen decizie sau dispoziție motivată și nu poate împiedica persoana

îndreptățită să-și valorifice în instanță drepturile la care legea o

îndreptățește.

O altfel de

interpretare ar goli de conținut dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, republicată și ar fi în contradicție cu voința legiuitorului care,

prin modificările aduse Legii nr. 10/2001, a stabilit chiar sancțiuni

contravenționale pentru tergiversarea nejustificată a soluționării notificării

persoanei îndreptățite.

De altfel, pârâtul nu

a emis dispoziție sau decizie motivată nici după expirarea termenului limită

pentru depunerea actelor doveditoare - 1 iulie 2003, prevăzut de art. 22 din

Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost ulterior modificat prin O.U.G. nr.

109/2001, nr. 145/2001, nr. 184/2001 și nr. 10/2003.

Față de cele

expuse, recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat și, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

recursul declarat de Municipiul București, prin primarul general împotriva

deciziei nr. 131 din 2 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie

2007.