ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6856/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 37885/3/2005 la 17 noiembrie 2005 la Tribunalul București, secția a III-a civilă, P.A., E.G.V., E.T.G. și E.G.F., au acționat în judecată Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 5 București, solicitând obligarea la soluționarea notificării înregistrată la 12670 din 1 august 2001 și emiterea unei decizii/dispoziții motivate prin care să li se restituie în natură sau prin echivalent imobilul situat în București, sector 5 alcătuit din construcție și teren în suprafață de 104 mp. Prin sentința civilă nr. 452 din 27 martie 2006 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte cererea reclamanților și a obligat Municipiul București să emită dispoziție motivată privind notificarea nr. 12670/2001 formulată de reclamanți, respingând ca inadmisibil capătul de acțiune privind restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut prin interpretarea art. 23 din Legea nr. 10/2001 că termenul de 60 de zile pentru soluționarea notificării – de la înregistrarea acesteia sau depunerea actelor doveditoare, este un termen imperativ și că înlăuntrul acestuia Primăria Municipiului București era datoare să desăvârșească procedura prealabilă administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001. Că în cauză, decizia/dispoziția de soluționare a notificării și finalizare a procedurii administrative nu a fost emisă, deși au trecut aproximativ 5 ani de la înregistrarea notificării. Cel de-al doilea capăt de cerere a fost respins ca inadmisibil, motivat de faptul că Legea nr. 10/2001 ca lege specială, instituind o procedură administrativă de recuperare a bunului în natură sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent – a înlăturat posibilitatea pronunțării unei acțiuni în revendicare în condițiile dreptului comun.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 61 din 31 ianuarie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria Municipiului București, prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 452 din 27 martie 2006 și a luat act de renunțarea la judecarea apelului formulat de reclamanți. Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reținut caracterul imperativ al termenului de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001- pentru soluționarea notificării – sancționat în cazul nerespectării obligației „de a face” de către unitatea sau entitatea deținătoare cu sancțiunea prevăzută de art. 1073 C. civ. Deoarece instanța de apel a înlăturat și excepția de necompetență materială a tribunalului – de a soluționa cererea reclamanților, având în vedere statuările deciziei nr. 9/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) C. proc.

civ. precum și motivul de recurs potrivit căruia, nesoluționarea notificării s-ar datora necompletării dosarului de notificare cu actele doveditoare, instanța făcând trimitere la art. 23.1 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General. În motivarea recursului, în cadrul căruia a invocat nulitatea prevăzută de art. 304 C. proc. civ. arătând în esență că de întârzierea soluționării notificării se fac vinovați reclamanții – intimați deoarece aceștia nu au făcut declarația scrisă a depunerii ultimelor dovezi, dată de la care începea să opereze termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 și art. 23.1 din H.G.

nr. 498/2003. Recursul este nefondat. Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau depunerea actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobată prin H.G. nr. 250/2007 în vigoare la data soluționării recursului, statuează la art. 25.1 că în cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le poseda și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.

În speță așa cum se menționează în notificare și în acțiunea adresată tribunalului, reclamanții au depus actele doveditoare. Este adevărat că aceștia nu au făcut precizarea potrivit căreia nu mai dețin alte probe, dar o atare situație nu scutea pe intimată – dacă aprecia insuficiența probelor să comunice în scris persoanelor îndreptățite – necesitatea completării probelor-pentru a putea beneficia de prorogarea termenului – așa cum statuează art. 25 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007. În această situație, depunerea actelor solicitate sau necomunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele respective semnifică acceptarea prorogării și marchează momentul de la care curge termenul imperativ de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Tot astfel, în cazul în care, după comunicarea unității deținătoare, persoana îndreptățită este pasivă, deci nu dă niciun răspuns, pasivitatea acestei poate fi apreciată ca acceptare tacită, marcând momentul de la care operează termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 (art. 25.1 și 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007. În condițiile în care recurenta nu s-a conformat cerințelor legale de a face anumitele comunicări notificatorilor pentru ca astfel să poată beneficia de prezumțiile legale de prorogare a termenului de soluționare a notificării, aceasta nu poate culpabiliza pe reclamanții-intimați de întârzierea în soluționarea notificării.

Ca urmare, în mod corect, Curtea de Apel București, confirmând sentința tribunalului, a conferit reclamanților garanția protejării dreptului lor de proprietate prin obligarea pe cale judecătorească a intimatului-recurent Municipiul București - la soluționarea notificării înregistrată sub nr. 12670 din 1 august 2001 – curmând astfel abuzul exercitat de acesta prin pasivitate. Față de cele ce preced, se constată că recursul declarat de Municipiul București prin Primarul general este nefondat, urmând a fi respins potrivit art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 61 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2007.