ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6856/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6856/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 37885/3/2005

la 17 noiembrie 2005 la Tribunalul București, secția a III-a civilă, P.A., E.G.V.,

E.T.G. și E.G.F., au acționat în judecată Primăria Municipiului București și

Primăria Sectorului 5 București, solicitând obligarea la soluționarea

notificării înregistrată la 12670 din 1 august 2001 și emiterea unei

decizii/dispoziții motivate prin care să li se restituie în natură sau prin

echivalent imobilul situat în București, sector 5 alcătuit din construcție și

teren în suprafață de 104 mp.

Prin sentința civilă nr. 452 din 27

martie 2006 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte

cererea reclamanților și a obligat Municipiul București să emită dispoziție

motivată privind notificarea nr. 12670/2001 formulată de reclamanți, respingând

ca inadmisibil capătul de acțiune privind restituirea în natură sau prin

echivalent a imobilului.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul

a reținut prin interpretarea art. 23 din Legea nr. 10/2001 că termenul de 60 de

zile pentru soluționarea notificării – de la înregistrarea acesteia sau

depunerea actelor doveditoare, este un termen imperativ și că înlăuntrul

acestuia Primăria Municipiului București era datoare să desăvârșească procedura

prealabilă administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001. Că în cauză,

decizia/dispoziția de soluționare a notificării și finalizare a procedurii

administrative nu a fost emisă, deși au trecut aproximativ 5 ani de la

înregistrarea notificării.

Cel de-al doilea capăt de cerere a fost

respins ca inadmisibil, motivat de faptul că Legea nr. 10/2001 ca lege

specială, instituind o procedură administrativă de recuperare a bunului în natură

sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent – a înlăturat

posibilitatea pronunțării unei acțiuni în revendicare în condițiile dreptului

comun.

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin Decizia nr. 61 din 31 ianuarie 2007 a respins ca nefondat apelul

declarat de Primăria Municipiului București, prin Primarul General împotriva

sentinței civile nr. 452 din 27 martie 2006 și a luat act de renunțarea la

judecarea apelului formulat de reclamanți.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel a

reținut caracterul imperativ al termenului de 60 de zile prevăzut de art. 25

din Legea nr. 10/2001- pentru soluționarea notificării – sancționat în cazul

nerespectării obligației „de a face” de către unitatea sau entitatea

deținătoare cu sancțiunea prevăzută de art. 1073 C. civ.

Deoarece instanța de apel a înlăturat și

excepția de necompetență materială a tribunalului – de a soluționa cererea

reclamanților, având în vedere statuările deciziei nr. 9/2006 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ.

precum și motivul de recurs potrivit căruia, nesoluționarea notificării s-ar

datora necompletării dosarului de notificare cu actele doveditoare, instanța

făcând trimitere la art. 23.1 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001

aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs Municipiul București

prin Primarul General.

În motivarea recursului, în cadrul căruia

a invocat nulitatea prevăzută de art. 304 C. proc. civ. arătând în esență că de

întârzierea soluționării notificării se fac vinovați reclamanții – intimați

deoarece aceștia nu au făcut declarația scrisă a depunerii ultimelor dovezi,

dată de la care începea să opereze termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din

Legea nr. 10/2001 și art. 23.1 din H.G. nr. 498/2003.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 în

termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau depunerea actelor

doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe

prin decizie sau după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură.

Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001 aprobată prin H.G. nr. 250/2007 în vigoare la data soluționării

recursului, statuează la art. 25.1 că în cazul în care persoana îndreptățită a

depus toate actele doveditoare pe care le poseda și totodată a făcut precizarea

că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe

numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.

În speță așa cum se menționează în

notificare și în acțiunea adresată tribunalului, reclamanții au depus actele

doveditoare. Este adevărat că aceștia nu au făcut precizarea potrivit căreia nu

mai dețin alte probe, dar o atare situație nu scutea pe intimată – dacă aprecia

insuficiența probelor să comunice în scris persoanelor îndreptățite – necesitatea

completării probelor-pentru a putea beneficia de prorogarea termenului – așa

cum statuează art. 25 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001

aprobate prin H.G. nr. 250/2007. În această situație, depunerea actelor

solicitate sau necomunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele

respective semnifică acceptarea prorogării și marchează momentul de la care

curge termenul imperativ de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Tot astfel, în cazul în care, după

comunicarea unității deținătoare, persoana îndreptățită este pasivă, deci nu dă

niciun răspuns, pasivitatea acestei poate fi apreciată ca acceptare tacită, marcând

momentul de la care operează termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 25

din Legea nr. 10/2001 (art. 25.1 și 2 din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

În condițiile în care recurenta nu s-a

conformat cerințelor legale de a face anumitele comunicări notificatorilor

pentru ca astfel să poată beneficia de prezumțiile legale de prorogare a

termenului de soluționare a notificării, aceasta nu poate culpabiliza pe

reclamanții-intimați de întârzierea în soluționarea notificării.

Ca urmare, în mod corect, Curtea de Apel

București, confirmând sentința tribunalului, a conferit reclamanților garanția

protejării dreptului lor de proprietate prin obligarea pe cale judecătorească a

intimatului-recurent Municipiul București - la soluționarea notificării

înregistrată sub nr. 12670 din 1 august 2001 – curmând astfel abuzul exercitat

de acesta prin pasivitate.

Față de cele ce preced, se constată că

recursul declarat de Municipiul București prin Primarul general este nefondat,

urmând a fi respins potrivit art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

Municipiul București prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 61 din 31

ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 19 octombrie 2007.