ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7281/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial

pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă. sub nr. 26771/3/2006

reclamanții P.R. și T.N. au chemat în judecată pârâții Municipiul București și

Primarul General solicitând ca aceștia să fie obligați să emită dispoziție

motivată ca răspuns la notificarea nr. 1119 din 27 iulie 2001 prin care au

solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, compus din

teren și construcție.

În motivarea acțiunii reclamanții au

precizat că au notificat pe pârâți la data de 27 iulie 2001, anexând și

documentele justificative însă aceștia nu au soluționat notificarea deși au

revenit prin notificările înregistrate sub nr. 482638 din 5 octombrie 2005 și

nr. 486112 din 21 octombrie 2005 la care de asemenea nu au primit nici un

răspuns.

Prin sentința civilă nr. 1453 din 8

noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, s-a

admis acțiunea și s-a dispus obligarea pârâtului Municipiul București, prin

Primarul General la emiterea unei decizii motivate privind notificarea nr. 1119

din 27 iulie 2001 referitor la restituirea în natură a imobilului situat în

București.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea

10/2001, unitatea deținătoare avea obligația ca în termen de 60 de zile de la

data înregistrării notificării și depunerii actelor doveditoare să se pronunțe

prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire, chiar și în

situația în care restituirea în natură nu era aprobată sau nu era posibilă.

Pârâtul Municipiul București, prin

Primarul General a declarat apel împotriva sentinței menționate susținând că

termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a

se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie

data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare și că

normele metodologice fac vorbire de necesitatea existenței unei precizări a

persoanei îndreptățite în sensul că nu mai deține alte probe, iar în speță

reclamanții nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris și nici nu

au făcut dovada existenței unei astfel de precizări.

Prin decizia civilă nr. 78/A din 23

martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, apelul a fost respins ca

nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea

10/2001 nu este un termen de recomandare fără forță obligatorie și că nu se

poate reține că data de la care începe să curgă acest termen este condiționată

de precizarea persoanei îndreptățită, prevăzută de pct. 23.1, pct. 28.1 din

H.G. nr. 498/2003, deoarece obligația stabilită de art. 25 este necondiționată

de depunerea oricăror precizări, iar dispozițiile legii nu pot fi completate

sau modificate prin dispoziții ale hotărârii de guvern, act normativ cu forță

obligatorie inferioară.

Municipiul București prin Primarul

General a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept

temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se reiau susținerile referitoare la art. 23, în înțelesul dat de Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 în sensul că termenul de 60 de

zile prevăzut pentru îndeplinirea obligației de a se pronunța asupra cererii de

restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării,

fie data depunerii actelor doveditoare.

Se mai susține de asemenea că pct.

28.1 din H.G. nr. 498/2003 condiționează pronunțarea asupra notificării de

existența unei declarații în mod expres că nu mai sunt alte dovezi de prezentat

din partea persoanei îndreptățite, iar în cauză reclamanții, nu au arătat care

este data depunerii ultimului înscris și nici nu au făcut dovada existenței

unei astfel de precizări.

Verificând legalitatea deciziei

recurate prin prisma criticilor formulate și având în vedere prevederile legale

aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat,

în sensul considerentelor ce succed.

În conformitate cu dispozițiile art.

23 alin. (1), actualmente art. 25, din Legea 10/2001, în termen de 60 de zile

de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură.

Potrivit art. 24 alin. (1) din

aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă,

după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau prin

dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), să facă

persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent.

Față de prevederile legale enunțate,

rezultă fără echivoc, că, indiferent de situație, respectiv dacă persoanei

îndreptățite i se restituie imobilul în natură, se oferă restituirea prin

echivalent sau i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată

să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată asupra solicitării

adresate prin notificare.

Chiar dacă legiuitorul nu a

reglementat în mod expres situația în care persoana deținătoare refuză să

răspundă solicitării adresată pe cale de notificare, cei îndreptățiți se pot

adresa instanței judecătorești pentru ca persoana juridică deținătoare să fie

obligată să emită o decizie sau dispoziție motivată, ca răspuns la notificare.

Față de aceste argumente, prevăzute

expres prin dispozițiile menționate sau rezultate din interpretarea prevederilor

Legii nr. 10/2001, potrivit caracterului reparatoriu al acestui act normativ,

se privesc ca nefondate criticile recurentului.

Nu pot fi luate în considerare

prevederile pct. 28.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, deoarece acestea adaugă la lege,

contrar principiului ierarhiei actelor normative.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul

Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 78 A din 23

martie 2007

pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie

2007.