ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7281/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă. sub nr. 26771/3/2006 reclamanții P.R. și T.N. au chemat în judecată pârâții Municipiul București și Primarul General solicitând ca aceștia să fie obligați să emită dispoziție motivată ca răspuns la notificarea nr. 1119 din 27 iulie 2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, compus din teren și construcție. În motivarea acțiunii reclamanții au precizat că au notificat pe pârâți la data de 27 iulie 2001, anexând și documentele justificative însă aceștia nu au soluționat notificarea deși au revenit prin notificările înregistrate sub nr. 482638 din 5 octombrie 2005 și nr. 486112 din 21 octombrie 2005 la care de asemenea nu au primit nici un răspuns.

Prin sentința civilă nr. 1453 din 8 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, s-a admis acțiunea și s-a dispus obligarea pârâtului Municipiul București, prin Primarul General la emiterea unei decizii motivate privind notificarea nr. 1119 din 27 iulie 2001 referitor la restituirea în natură a imobilului situat în București. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001, unitatea deținătoare avea obligația ca în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării și depunerii actelor doveditoare să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire, chiar și în situația în care restituirea în natură nu era aprobată sau nu era posibilă.

Pârâtul Municipiul București, prin Primarul General a declarat apel împotriva sentinței menționate susținând că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare și că normele metodologice fac vorbire de necesitatea existenței unei precizări a persoanei îndreptățite în sensul că nu mai deține alte probe, iar în speță reclamanții nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris și nici nu au făcut dovada existenței unei astfel de precizări. Prin decizia civilă nr. 78/A din 23 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001 nu este un termen de recomandare fără forță obligatorie și că nu se poate reține că data de la care începe să curgă acest termen este condiționată de precizarea persoanei îndreptățită, prevăzută de pct. 23.1, pct. 28.1 din H.G. nr. 498/2003, deoarece obligația stabilită de art. 25 este necondiționată de depunerea oricăror precizări, iar dispozițiile legii nu pot fi completate sau modificate prin dispoziții ale hotărârii de guvern, act normativ cu forță obligatorie inferioară. Municipiul București prin Primarul General a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se reiau susținerile referitoare la art. 23, în înțelesul dat de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 în sensul că termenul de 60 de zile prevăzut pentru îndeplinirea obligației de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. Se mai susține de asemenea că pct. 28.1 din H.G. nr. 498/2003 condiționează pronunțarea asupra notificării de existența unei declarații în mod expres că nu mai sunt alte dovezi de prezentat din partea persoanei îndreptățite, iar în cauză reclamanții, nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris și nici nu au făcut dovada existenței unei astfel de precizări.

Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed. În conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1), actualmente art. 25, din Legea 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Potrivit art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent.

Față de prevederile legale enunțate, rezultă fără echivoc, că, indiferent de situație, respectiv dacă persoanei îndreptățite i se restituie imobilul în natură, se oferă restituirea prin echivalent sau i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată asupra solicitării adresate prin notificare. Chiar dacă legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care persoana deținătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe cale de notificare, cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziție motivată, ca răspuns la notificare.

Față de aceste argumente, prevăzute expres prin dispozițiile menționate sau rezultate din interpretarea prevederilor Legii nr. 10/2001, potrivit caracterului reparatoriu al acestui act normativ, se privesc ca nefondate criticile recurentului. Nu pot fi luate în considerare prevederile pct. 28.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, deoarece acestea adaugă la lege, contrar principiului ierarhiei actelor normative. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 78 A din 23 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2007.