ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 443/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

La data de 7 martie 2007 reclamantul

P.M.I.G. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul

General pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea

deciziei nr. 7281 din 15 ianuarie 2007 emisă de pârât și emiterea unei alte

dispoziții prin care să se dispună restituirea în natură a terenului liber de

construcții și măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga construcție

demolată și eventual pentru partea de teren care nu poate fi restituită în

natură.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că prin notificarea nr. 2212 din 6 august 2001 autoarea sa H.M.L. a

solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 4, solicitând

anularea acestei dispoziții și emiterea alteia prin care să i se restituie în

natură terenul liber de construcții și să i se acorde măsuri reparatorii prin

echivalent pentru întreaga construcție demolată și eventual pentru partea de

teren ce nu poate fi restituită în natură.

Prin sentința civilă nr. 302/F din 11

februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost

respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantul contestator P.M.I.G.

prin mandatar P.M. în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul General.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond,

a reținut, în esență, următoarele:

Prin dispoziția contestată s-au acordat notificatoarei

H.M.L. măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ din imobil,

respectiv construcția demolată și teren în suprafață de 529 mp.

În certificatul de moștenitor nr. 215 din

21 decembrie 2006 contestatorul a făcut dovada calității de moștenitor al

autoarei sale H.M.L., decedată la 01 noiembrie 2006, calitate în care a

contestat dispoziția nr. 7281 din 15 ianuarie 2007.

În ceea ce privește imobilul în litigiu,

s-a reținut, că prin actul dotal nr. 1536/1916 (fila 36 dosar) mama autoarei și

respectiv bunica contestatorului a primit cota de ½ din imobilul în

litigiu compus din două corpuri de casă.

Ulterior prin actul de vânzare-cumpărare

din 28 ianuarie 1947 (fila 47) aceasta a înstrăinat un corp din jumătatea de

imobil dobândită prin actul dotal, către M.G.P. iar prin actul dotal nr. 18690

din 31 martie 1945 a donat fiicei sale (mama contestatorului, notificatoare)

apartamentele nr. 1 și nr. 4.

Cum autoarea moștenitoarei a primit numai

½ din imobil din care a înstrăinat un corp („cel din fundul curții”) în

mod corect s-a reținut prin dispoziția contestată că notificatorii au dreptul

la cota de ½ din imobil, care reprezintă teren și construcție P+E3+M.

Referitor la terenul în litigiu, instanța

de fond, a reținut că suprafața de 1800 mp la care a ajuns expertul, în baza

actului dotal nr. 1536/1916 este contrazisă de actele dosarului, aceasta fiind

de 529 mp, (din care 476 mp construcții).

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel contestatorul P.M.I.G. criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru

următoarele motive:

Prin actul dotal nr. 1536 din 29 ianuarie

1916 bunica reclamantului A.A. a primit de la părinții săi, cota de ½ din

imobilul construcție și suprafața de 1800 mp și construcție (900 mp teren și

două construcții, una compusă din patru apartamente și una cu două apartamente).

Restul proprietății străbunicilor s-a

vândut către S.G.C., prin actul de vânzare autentificat sub nr. 262/1936,

primind un nou număr poștal, nr. 3 A.

Ca atare, bunica sa a fost singura

proprietară a imobilului de la nr. 3.

În anul 1946, a înstrăinat un corp de

clădire către M.G.C. prin actul de vânzare-cumpărare din 29 noiembrie 1946,

respectiv „cel din fundul curții”.

Față de cele arătate reclamantul a

solicitat admiterea apelului și obligarea la acordarea de măsuri reparatorii

pentru întreaga construcție demolată (cea care a fost la stradă) și pentru

terenul care nu poate fi restituit în natură, în suprafață de 900 mp

Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 18 A din 12

ianuarie 2009 a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot sentința atacată

în sensul că: a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 7281 din 15 ianuarie 2007

emisă de pârâtul Primarul General al Municipiului București.

A obligat pârâtul să emită dispoziția

prin care să primească acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul compus din teren în suprafață de 900 mp și construcție (P+E3+M)

demolată, situată în București sector 4.

Pentru a decide astfel, curtea de apel, a

reținut în esență următoarele:

Potrivit actului dotal, autentificat sub

nr. 1536 din 29 ianuarie 1916 de Secția Notariat a Tribunalului Ilfov, G.B.C.

și B.B.C. au constituit dotă pentru fiica lor, A., jumătate din imobilul situat

în București, partea dinspre stânga de la intrare, care cuprindea 2 corpuri de

casă, cel de la stradă având 4 apartamente iar cel din spate având 2

apartamente (fila 14 dosar fond).

Potrivit actului de notorietate

autentificat sub nr. 940 din 16 ianuarie 1942 de Tribunalul Ilfov, Secția

Notariat, A.C.M.A. este una și aceiași persoană cu A.B.C. ce a fost căsătorită

cu scluptorul A.T. (f.41 dosar fond).

În anul 1940 A.L.C.M.C., născută G.C. își

întabulează dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 520 mp și

construcțiilor (una la stradă și alta în spate) situate la adresa, conform

procesului-verbal de înscriere a dreptului de proprietate în C.F. nr. 922/1940

(f.12-13 dosar fond).

Conform aceluiași proces-verbal A.L.C.M.A.

avea în proprietate la aceeași adresă 380 mp teren, în timp ce S.G.C. avea în

proprietate 436 mp, specificându-se în privința curții aferente imobilului, că

va aparține în indiviziune.

De asemenea, S.G.C. conform actului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 262/1936 din 4 ianuarie 1936 avea în

proprietate la aceiași adresă, mai multe construcții cu o suprafață la sol de

464 mp.

Din conținutul procesului-verbal nr. 922

din 20 februarie 1940 rezultă că judecătorul de carte funciară a constatat că A.A.

și S.G.C. au dreptul fiecare la cota de ½ parte din întregul imobil.

Însumându-se suprafața construită la sol

de 464 mp și suprafața de teren liberă (436 mp) atestă prin înscrisurile

oficiale menționate, pentru S.G.C., rezultă o suprafață de 900 mp aflată la

adresa nr. 3 A.

Însumându-se suprafețele de teren cu care

autoarea apelantului s-a înscris în cartea funciară, potrivit înscrisurilor

oficiale indicate, 520 mp la nr. 3 și 380 mp la nr. 3 A, rezultă că A.A. a avut

suprafața de 900 mp.

Rezultă, că cei doi A.A. și S.G.C. au

avut în proprietate câte o suprafață de 900 mp concluzie care se coroborează cu

suprafața consemnată în cartea funciară și în mențiunea din actul dotal.

Având în vedere aceste argumente,

coroborate cu lipsa individualizării terenului aferent construcțiilor

naționalizate, în extrasul anexei la Decretul nr. 92/1950 (fila 46 cu

recunoașterea implicită a părții intimate, prin nota de reconstituire a

Serviciului Cadastru –I mobiliar Edilitar (f.70 dosar fond) a suprafeței de

aproximativ 1850 mp, concluziile expertizei topografice, care a reconstituit

imobilul conform actului dotal nr. 1536 din 29 ianuarie 1916, curtea de apel,

și-a format convingerea că întregul imobil avea o suprafață de 1800 mp, astfel

încât măsurile reparatorii trebuia să vizeze și suprafața de 900 mp teren,

situat în București, sector 4.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Municipiul București prin Primarul General, invocând motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând critica de nelegalitate recurentul

a susținut că dispoziția nr. 7281 din 15 ianuarie 2007 emisă de intimat, este

legală, autoarea contestatorului având dreptul la restituirea cotei de ½

din imobilul reprezentat de teren și construcție P+E3+M.

Or, așa cum atestă și actele existente la

dosarul cauzei, la data naționalizării pe lista anexă au fost înscrise mama și

respectiv, bunica contestatorului, imobilul în litigiu având suprafața de 529 mp,

din care 476 mp construcție, cuprinzând parter, trei etaje, mansardă, ulterior

demolată.

Acest aspect este confirmat fără echivoc de

actul de vânzare-cumpărare din anul 1947, act prin care a fost înstrăinată

partea de ½ din imobilul demolat de A.A. ca și din adresa aflată la fila

(114 din dosarul de fond).

Față de cele expuse recurentul a

solicitat casarea deciziei atacate și menținerea sentinței primei instanțe.

Recursul nu este întemeiat.

Așa cum corect a reținut și instanța de

apel, bunica contestatorului A.A. a dobândit imobilul în litigiu prin actul

dotal nr. 1536 din 29 ianuarie 1916.

Prin actul dotal menționat, mama contestatorului

H.M.L. a primit cota de ½ din imobilul ce a aparținut părinților săi,

imobil ce era compus din 1800 mp.

Prin urmare, mamei contestatorului îi

revine cota de 900 mp.

Prin actul de vânzare-cumpărare încheiat

în data de 29 noiembrie 1946, A.A. a înstrăinat construcția din spate,

specificându-se expres la paragraful 2 din act, că terenul rămâne în

proprietatea vânzătoarei.

Prin urmare, A.A. nu a înstrăinat nicio

suprafață de teren, cum greșit susține recurentul-intimat.

În consecință, în temeiul art. 312

alin.(1) C. proc. civ., recursul declarat de intimatul Municipiul București

prin Primarul General va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 18 A

din 12 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.