ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3193/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3193/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

recursului civil de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 974 din 01 iulie 2009,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis contestația formulată de

reclamanții C.N., C.I.S. și C.C.R. în contradictoriu cu pârâtul Municipiului

București prin Primarul General, cu consecința modificării în parte a

Dispoziției nr. 9971 din 26 martie 2008 emisă de pârât, în sensul că, pentru

terenul în suprafață de 71,15 mp, situat în București, imposibil de restituit

în natură, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent, constând în

compensarea cu terenul în suprafață de 78 mp, identificat în raportul de

expertiză întocmit de expert P.M., prin punctele 8-9-13-14-19-18-10-8.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

Prin Notificarea nr.

140 din 21 ianuarie 2002, formulată în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001,

reclamanții au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 301

mp, situat în București, în calitate de moștenitori ai fostei proprietare I.E.

Prin Dispoziția nr.

9972 din 26 martie 2008, emisă de pârât, s-a dispus restituirea în natură a

suprafeței de 171,63 mp, reprezentând cota de 3/4 din terenul în suprafață de

228,85 mp, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert L.H.,

care a arătat că este liber de construcții și detalii de sistematizare. Prin

Dispoziția nr. 9971 din 26 martie 2008, având același emitent, s-a dispus

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 53,36 mp,

reprezentând cota de VA din terenul în suprafață de 71,15 mp, imposibil de

restituit în natură, întrucât este afectat de detalii de sistematizare.

Această din urmă

dispoziție este contestată în prezenta cauză, reclamanții solicitând, pe de o

parte, aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte,

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în compensare cu un alt

teren.

Primul motiv al

contestației este întemeiat, reclamanții având dreptul la măsuri reparatorii,

conform Legii nr. 10/2001, cu privire la întreaga suprafață de teren de 71,15

mp.

Astfel, autoarea

reclamanților, I.E., a fost proprietara imobilului în litigiu, aspect care

rezultă atât din coroborarea actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

27788/1937 cu mențiunile raportului de expertiză topometrică efectuat în cauză,

care a confirmat identitatea dintre imobilul care a făcut obiectul actului de

vânzare-cumpărare și terenul în litigiu, cât și din aplicarea prevederilor art.

24 din Legea nr. 10/2001, autoarea reclamanților fiind identificată drept

proprietar în actul de preluare al imobilului de către stat.

Pe de altă parte,

numai reclamanții au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, ceea ce

atrage aplicabilitatea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, conform căruia

„de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura

prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite

care au depus în termen cererea de restituire", sens în care sunt și

prevederile art. 4.7 din H.G. nr. 250/2007.

Și cel de-al doilea

motiv al contestației, referitor la tipul măsurilor reparatorii cuvenite

reclamanților pentru suprafața de teren de 71,15 mp, imposibil de restituit în

natură, este întemeiat.

Reclamanții au

solicitat compensarea cu un alt teren, respectiv un teren de 78 mp, situat în

continuarea suprafeței restituite în natură, ceea ce este posibil în raport de

dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și de

situația terenului solicitat în compensare.

Acesta a fost

identificat în raportul de expertiză întocmit de expert P.M., prin pct.

8-9-13-14-19-18-10-8, specificându-se că este posibil a se opera compensarea

solicitată de reclamanți, respectivul teren fiind liber de construcții,

elemente de sistematizare sau rețele edilitare subterane.

Pe de altă parte, din

adresele atașate la filele 197, 202, 211 și 219 dosar rezultă că terenul în

discuție nu face obiectul vreunor cereri de retrocedare în baza Legii nr.

18/1991 sau Legii nr. 10/2001, făcând parte din domeniul privat al Municipiului

București.

Prin Decizia nr. 529A

din 28 octombrie  2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat

de pârât împotriva sentinței sus-menționate.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut că susținerea apelantului în sensul că nu

deține bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare este

infirmată de materialul probator administrat la fond și necontestat prin

motivele de apel.

În acest sens,

relevant este raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză, din

care rezultă că „terenul deținut de autorii contestatorilor - intimați a avut o

suprafață 301 mp, în prezent, datorită sistematizării, din proprietatea

inițială sunt disponibili numai 218 mp, diferența de 83 mp fiind ocupată de

trotuar și alee de acces la blocuri, dar că la sud de proprietate, între

terenul deținut inițial și aleile nou apărute, poate fi identificată o

suprafață de 78 mp neafectată de elemente de sistematizare, suprafață ce poate

fi atribuită în compensare".

De asemenea, din

raportul de expertiză tehnică construcții rezultă că valoarea de piață a

terenului solicitat a fi restituit în natura este de 686.076 RON, iar a

terenului solicitat a fi atribuit în compensare de 673.696 RON.

În apel nu s-a

solicitat administrarea de noi probe, așa încât numai invocarea Notei nr. 47

din 05 februarie 2008 a Primarului General, emisă în aplicarea dispozițiilor

art. 1 pct. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 209/2005, nu demonstrează temeinicia

apelului.

Acordarea măsurilor

reparatorii în echivalent reprezintă o modalitate de reparație a prejudiciului

creat proprietarului deposedat abuziv, prevăzută de lege, care se dispune, în

mod obligatoriu, ori de câte ori nu este posibilă restituirea în natură a

imobilului solicitat prin notificare și fără să fie necesară formularea unei

cereri distincte în acest sens, din partea persoanei îndreptățite.

În consecință, având

în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent constau în primul rând

în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, despăgubirile

fiind acordate numai în subsidiar, în măsura în care persoana îndreptățită nu

acceptă măsura compensării, curtea a constatat că instanța de fond a făcut o

corectă aplicare la speță a dispozițiilor legale.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs de către pârât, care a invocat motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestui motiv, recurentul a arătat că, pentru terenul litigios, imposibil de

restituit în natură, nu se putea dispune acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent sub forma compensării, în condițiile în care la dosar nu se

regăsește o situație juridică clară a terenului identificat potrivit raportului

de expertiză, în sensul stabilirii apartenenței lui la domeniul public sau

privat.

Pentru acordarea de

teren în compensare trebuiau efectuate verificările impuse de art. 10.1 și 3

din H.G. nr. 250/2007, pentru a nu se ajunge la restituirea unui teren care nu

este liber, ci afectat de amenajări de utilitate publică, sens în care trebuiau

avute în vedere și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

Recurentul a arătat

că pentru a se stabili dacă terenul acordat în compensare reclamanților este

liber se impune suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, sens în care a

solicitat efectuarea de adrese către: Direcția Evidența Proprietății, pentru a

se comunica situația juridică și apartenența bunului la domeniul public sau

privat; Direcția Asistență Tehnică și Juridică a CGMB din cadrul Primăriei

Municipiului București, pentru comunicarea listei cu terenurile care pot fi

acordate în compensare; Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului, pentru a

se comunica dacă există documentație de urbanism care să permită utilizarea

terenului identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză; Primăria

Sectorului 1, pentru a se comunica dacă există un titlu de proprietate emis în

temeiul Legii nr. 18/1991 pentru terenul acordat în compensare; ARBAC, pentru a

se comunica dacă terenul este afectat de alte utilități decât cele menționate

în raportul de expertiză.

Intimații-reclamanți

nu au depus întâmpinare.

Recursul este

nefondat.

Potrivit art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este

posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, iar acestea vor

consta în „compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de

către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei

îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale

privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv."

La fel, dispozițiile

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reglementează pentru situația în care

restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent, în primul rând sub forma compensării cu alte bunuri sau servicii și

apoi acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, numai dacă măsura

compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Rezultă că,

instituind o anumită ordine în care se acordă măsurile reparatorii prin

echivalent, legiuitorul a acordat prioritate compensării cu alte bunuri ori servicii

față de acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Sub acest aspect,

instanța de apel a procedat în mod corect la interpretarea și aplicarea la

speță a textelor legale susmenționate, confirmând pe temeiul lor soluția

fondului privind acordarea de teren în compensare pentru cel preluat abuziv de

stat de la autoarea reclamanților, imposibil de restituit în natură.

În virtutea

plenitudinii sale de jurisdicție, care îi conferă competența de a aprecia

asupra corectei aplicări a legii la situația de fapt, în speță la regimul

juridic al imobilului, instanța de judecată poate aprecia asupra incidenței

măsurii compensării și poate cenzura refuzul nejustificat al unității

deținătoare de acordare a unei asemenea măsuri.

Din acest punct de

vedere, instanța de apel a înlăturat în mod corect susținerea pârâtului

potrivit căreia compensarea nu ar fi posibilă, întrucât nu s-ar fi clarificat

situația juridică a terenului identificat în acest scop prin expertiza

efectuată în cauză.

Este adevărat că pot

face obiectul compensării numai bunurile disponibile, respectiv bunurile

existente în patrimoniul unității deținătoare, cu tidu de proprietate privată

și care sunt libere, adică neafectate de construcții, servituți legale și alte

amenajări de utilitate publică, sens în care sunt prevederile pct. 1.7 din

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin

H.G. nr. 250/2001.

Contrar, însă,

susținerilor recurentului, terenul identificat în cauză în scopul compensării

are caracterul de teren disponibil, regimul lui juridic fiind pe deplin

stabilit prin probele administrate.

Astfel, conform

Adresei nr. 828118/6683 din 20 mai 2009 a Primăriei Municipiului București -

Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală. Serviciul Evidența Proprietății, „terenul

de 78 mp propus pentru acordare în compensare, constituie în prezent domeniu

privat al Municipiului București"

Apartenența bunului

la domeniul privat al Municipiului București a fost, deci, stabilită în mod

cert, pe baza răspunsului dat de autoritatea cu competență în acest sens, așa

încât solicitarea recurentului de efectuare a unei noi adrese la aceeași

autoritate, în scopul determinării apartenenței bunului la domeniul public sau

privat, nu se justifică.

De asemenea, nu se

justifică nici solicitarea listei cu terenurile disponibile de la Direcția

Asistență Tehnică și Juridică a CGMB, pentru că neincluderea în aceste liste a

terenului identificat în cauză în scopul compensării, pe care recurentul tinde

a o dovedi în acest mod, este irelevantă în ce privește măsura compensării

dispusă la fond și menținută în apel. Aceasta deoarece, așa cum s-a arătat

deja, în virtutea plenitudinii sale de jurisdicție, instanța de judecată are

competența de a cenzura refuzul nejustificat al unității deținătoare de acordare

a măsurii compensării, stabilind ea însăși, pe bază de probe, dacă în

patrimoniul unității deținătoare există bunuri disponibile, chiar dacă acestea

nu au fost trecute în listele cu bunuri oferite în compensare, ceea ce este și

cazul terenului acordat în compensare reclamanților.

Pe lângă apartenența

respectivului teren la domeniul privat al Municipiului București, în speță s-a

stabilit în mod cert, pe baza expertizei efectuate la fond, întemeiată pe

constatările făcute la fața locului de către expert, că suprafața de teren în

discuție „nu este afectată de elemente de sistematizare supra sau

subterane", așa încât apare ca neîntemeiată solicitarea recurentului de

efectuare a unei noi verificări pe acest aspect, la ARBAC și Direcția Urbanism

și Amenajarea Teritoriului.

În ceea ce privește

inexistența unor cereri de retrocedare în baza Legii nr. 18/1991 sau a Legii

nr. 10/2001 pentru terenul identificat în cauză în scopul compensării, aceasta

a fost stabilită de instanța de fond prin raportare la adresele de la filele

197, 202, 211 și 219 din dosarul de fond, iar recurentul nu a produs nici un

înscris care să ateste o situație contrară, spre a se justifica verificări

suplimentare pe acest aspect.

Față de considerentele prezentate, Înalta Curte

apreciază că, în cauză, situația de fapt referitoare la regimul juridic al

terenului acordat în compensare a fost pe deplin stabilită, iar prin raportare

la aceasta legea a fost aplicată corect, respectiv dispozițiile art. 1 alin.

(2) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pe cale de

consecință, nefiind îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului apare ca nefondat și va fi

respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul

Municipiul București prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 529A din 28

octombrie  2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 mai 2010.

Procesat de GGC - LM