ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2048/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 17 octombrie 2007, reclamanții C.N., C.C. și S.T. au solicitat în

contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București anularea dispoziției

nr. 8390 din 25 iunie 2007 emisă de pârâtă și atribuirea în natură a suprafeței

de 275 mp teren situat în localitatea București, sector 2.

În motivarea cererii

reclamanții au învederat că în mod greșit prin dispoziție atacată s-a dispus

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, deși este posibilă restituirea

în natură a unei porțiuni din terenul solicitat în limitele sus indicate.

În drept, cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 1647 din

12 decembrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca

neîntemeiată contestația reclamanților reținând, în esență, că terenul

solicitat a fi restituit în natură este ocupat de blocuri, alei de circulație

și spațiu verde, situație ce atrage incidența normei art. 11 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001.

S-a arătat că restul

suprafeței de teren de 175 mp este liberă însă fiind necesară bunei utilizări a

construcțiilor edificate în vecinătatea acesteia, se impune menținerea

dispozițiilor actului administrativ și acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent

constând în despăgubiri bănești ce urmează a fi stabilite de Municipiul

București în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată și republicată.

Apelurile declarate de

reclamanți împotriva susmenționatei hotărâri au fost respinse ca nefondate prin

decizia nr. 227 din 26 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, reținând în esență că și suprafața de 175 mp, pretins

liberă, este ocupată funcțional de construcții, această suprafață fiind

necesară pentru buna utilizare a blocului de locuințe X 2 aflat în vecinătate,

ținând de standardul obligatoriu sau, cel puțin, obișnuit pentru destinația

construcției.

Faptul că în zonă s-ar fi

restituit terenuri similare celui solicitat de reclamanți, nu se constituie

într-un argument de invalidare a deciziei de acordare a măsurilor reparatorii

prin echivalent.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care,

în dezvoltarea motivelor de recurs încadrate în prevederile art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ. au învederat că ignorând concluziile raportului de expertiză

administrat în cauză, care a reținut că o porțiune din teren este liber de

construcții și nu este afectat de detalii de sistematizare, curtea a schimbat

în mod vădit înțelesul acestui act procedural (critică întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Confruntând concluziile

raportului de expertiză administrat în cauză cu argumentele curții, consideră

că susținerile acestuia sunt contradictorii și insuficient motivate, fără

indicarea expresă a textelor de lege aplicabile speței, ceea ce atrage

nelegalitatea hotărârii, critică ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

În situația în care instanța

de judecată ar fi fost nelămurită cu privire la constatările expertului, ar fi

putut solicita lămuriri în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Instanța de fond a

interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 referitoare la

restituirea în natură a bunului, sens în care a invocat greșita aplicare a

dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în speța de față fiind

incidente prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care prevăd

restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă atunci când lucrările

pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial terenul.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii”.

Ipostazele în care se poate

ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul

că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea

este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum

este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a

soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției

din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în

exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Indicarea ipostazelor ce pot

atrage incidența motivului de nelegalitate încadrat în prevederile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. nu este limitativă însă aceasta relevă acele situații ce

se pot constitui în cazuri de modificare a unei hotărâri judecătorești pe

temeiul de drept invocat și în care nu poate fi încadrată critica recurenților

constând în motivarea contradictorie raportat la constatările lucrării de

expertiză administrată în cauză și indicarea greșită sau neindicarea textelor

de lege pe care se întemeiază.

Aceasta s-ar constitui

esențial într-o critică de netemeinicie a hotărârii atacate, nesusceptibilă de

a fi supusă controlului judiciar pe calea de atac dedusă judecății, ori pentru

ultima ipoteză, în textul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dimpotrivă, motivarea

hotărârii instanței de apel este în concordanță cu măsurile dispuse prin

dispozitivul său și prezintă într-o măsură clară și simplă, precisă și concisă

considerentele ce au fundamentat soluția instanței.

Nu poate fi primită nici critica

încadrată în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. întrucât textul legal citat cuprinde în câmpul său de aplicațiune

interpretarea greșită a actului juridic dedus în justiție, act juridic înțeles

ca acord de voință (convenție) act juridic unilateral și nu a actului de

procedură, a cărui încălcare este sancționată de alte norme procesual civile

decât cea invocată.

Este nefondată și critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât la pronunțarea

hotărârii instanța a aplicat corect norma legală incidentă raportului juridic

litigios.

Ipoteza restituirii în

natură a terenului liber sau parțial liber, cum se pretinde în speță, vizează,

în accepțiunea legii speciale, numai acele suprafețe de teren care nu sunt

ocupate de noi construcții ori nu sunt afectate servituților legale și altor

amenajări de utilitate publică.

Sintagma amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele

suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de

teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității și anume

căi de comunicație, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit,

parcuri și grădini publice, prin urmare spații destinate a permite folosința și

buna utilizare a construcțiilor aflate pe terenurile situate în proximitatea

acestora.

Or, în speță, probațiunea

administrată în cauză relevă că terenul pretins în prezenta procedură, liberă

de rețele edilitare, constituie spațiu verde și, așa cum corect au reținut

instanțele, este necesară bunei funcționări/utilizări a blocului X 2 care ocupă

parțial din terenul proprietatea reclamanților (70 mp).

Prin urmare, pretenția

reclamanților de restituire a unei porțiuni de aproximativ 175 mp din terenul

preluat de stat, care ar presupune delimitarea unei zone de 3 m de la limita trotuarului de protecție al blocului, nu ar face altceva decât să afecteze normala

utilizare a blocului de locuințe (bloc de 10 etaje) cu încălcarea normelor

actului special de reparație – art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, ceea ce

face ca criticile formulate sub acest aspect să nu poată fi primite.

Ca urmare, față de cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecății va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții S.T., C.N. și C.C. împotriva deciziei civile nr. 227 din 26

martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

martie 2010.