ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2048/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2007, reclamanții C.N., C.C. și S.T. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București anularea dispoziției nr. 8390 din 25 iunie 2007 emisă de pârâtă și atribuirea în natură a suprafeței de 275 mp teren situat în localitatea București, sector 2. În motivarea cererii reclamanții au învederat că în mod greșit prin dispoziție atacată s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, deși este posibilă restituirea în natură a unei porțiuni din terenul solicitat în limitele sus indicate. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 1647 din 12 decembrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestația reclamanților reținând, în esență, că terenul solicitat a fi restituit în natură este ocupat de blocuri, alei de circulație și spațiu verde, situație ce atrage incidența normei art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. S-a arătat că restul suprafeței de teren de 175 mp este liberă însă fiind necesară bunei utilizări a construcțiilor edificate în vecinătatea acesteia, se impune menținerea dispozițiilor actului administrativ și acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești ce urmează a fi stabilite de Municipiul București în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și republicată.

Apelurile declarate de reclamanți împotriva susmenționatei hotărâri au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 227 din 26 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reținând în esență că și suprafața de 175 mp, pretins liberă, este ocupată funcțional de construcții, această suprafață fiind necesară pentru buna utilizare a blocului de locuințe X 2 aflat în vecinătate, ținând de standardul obligatoriu sau, cel puțin, obișnuit pentru destinația construcției. Faptul că în zonă s-ar fi restituit terenuri similare celui solicitat de reclamanți, nu se constituie într-un argument de invalidare a deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, în dezvoltarea motivelor de recurs încadrate în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. au învederat că ignorând concluziile raportului de expertiză administrat în cauză, care a reținut că o porțiune din teren este liber de construcții și nu este afectat de detalii de sistematizare, curtea a schimbat în mod vădit înțelesul acestui act procedural (critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Confruntând concluziile raportului de expertiză administrat în cauză cu argumentele curții, consideră că susținerile acestuia sunt contradictorii și insuficient motivate, fără indicarea expresă a textelor de lege aplicabile speței, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii, critică ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În situația în care instanța de judecată ar fi fost nelămurită cu privire la constatările expertului, ar fi putut solicita lămuriri în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 referitoare la restituirea în natură a bunului, sens în care a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în speța de față fiind incidente prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care prevăd restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă atunci când lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial terenul. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii. Indicarea ipostazelor ce pot atrage incidența motivului de nelegalitate încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. nu este limitativă însă aceasta relevă acele situații ce se pot constitui în cazuri de modificare a unei hotărâri judecătorești pe temeiul de drept invocat și în care nu poate fi încadrată critica recurenților constând în motivarea contradictorie raportat la constatările lucrării de expertiză administrată în cauză și indicarea greșită sau neindicarea textelor de lege pe care se întemeiază. Aceasta s-ar constitui esențial într-o critică de netemeinicie a hotărârii atacate, nesusceptibilă de a fi supusă controlului judiciar pe calea de atac dedusă judecății, ori pentru ultima ipoteză, în textul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dimpotrivă, motivarea hotărârii instanței de apel este în concordanță cu măsurile dispuse prin dispozitivul său și prezintă într-o măsură clară și simplă, precisă și concisă considerentele ce au fundamentat soluția instanței.

Nu poate fi primită nici critica încadrată în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. întrucât textul legal citat cuprinde în câmpul său de aplicațiune interpretarea greșită a actului juridic dedus în justiție, act juridic înțeles ca acord de voință (convenție) act juridic unilateral și nu a actului de procedură, a cărui încălcare este sancționată de alte norme procesual civile decât cea invocată. Este nefondată și critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât la pronunțarea hotărârii instanța a aplicat corect norma legală incidentă raportului juridic litigios. Ipoteza restituirii în natură a terenului liber sau parțial liber, cum se pretinde în speță, vizează, în accepțiunea legii speciale, numai acele suprafețe de teren care nu sunt ocupate de noi construcții ori nu sunt afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică.

Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității și anume căi de comunicație, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, prin urmare spații destinate a permite folosința și buna utilizare a construcțiilor aflate pe terenurile situate în proximitatea acestora. Or, în speță, probațiunea administrată în cauză relevă că terenul pretins în prezenta procedură, liberă de rețele edilitare, constituie spațiu verde și, așa cum corect au reținut instanțele, este necesară bunei funcționări/utilizări a blocului X 2 care ocupă parțial din terenul proprietatea reclamanților (70 mp).

Prin urmare, pretenția reclamanților de restituire a unei porțiuni de aproximativ 175 mp din terenul preluat de stat, care ar presupune delimitarea unei zone de 3 m de la limita trotuarului de protecție al blocului, nu ar face altceva decât să afecteze normala utilizare a blocului de locuințe (bloc de 10 etaje) cu încălcarea normelor actului special de reparație – art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, ceea ce face ca criticile formulate sub acest aspect să nu poată fi primite. Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții S.T., C.N. și C.C. împotriva deciziei civile nr. 227 din 26 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.