ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1245/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 21 august 2007, reclamanții T.M., T.S. și R.V.C. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București, solicitând anularea Dispoziției nr. 8378 din 22 iunie 2007 și obligarea părții adverse la restituirea în natură a terenului de 444,30 mp, situat în București, sector 3. În motivarea cererii, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, reclamanții au susținut că, deși terenul menționat este liber de construcții și poate fi restituit în natură, prin dispoziția contestată pârâta a propus, în mod greșit, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 16 octombrie 2007, a scos cauza de pe rol și a trimis-o secției civile, spre competentă soluționare.

Același tribunal, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 779 din 24 aprilie 2008, a respins cererea, ca neîntemeiată. S-a reținut că: - notificarea formulată de reclamanți are ca obiect restituirea în natură a terenului de 652 mp, situat la adresa menționată; - prin dispoziția contestată, pârâta a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru 444,30 mp, cu motivarea că această suprafață este afectată de elemente de sistematizare, iar diferența de 207,70 mp a fost preluată de la alte persoane; - reclamanții au precizat că nu contestă dispoziția în privința respingerii cererii de restituire a suprafeței de 207,7 mp; - potrivit expertizei efectuate în cauză, pe terenul de 444,30 mp nu există construcții supraterane, ci doar alei pietonale și amenajări spațiu verde, astfel că această suprafață poate fi restituită în natură; - din relațiile comunicate de Direcția de Evidență Imobiliară și Cadastrală rezultă că terenul de 444,30 mp „este...

împrejmuit, spațiu verde amenajat, alei aferente, solar (spații joacă copii)”; - față de aceste relații, contrare opiniei expertului, în cauză sunt operante prevederile pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, care nu permit restituirea terenului în natură. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 418 din 22 iunie 2009, a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat sentința, în sensul admiterii contestației, modificării parțiale a dispoziției și stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite apelanților la 424.711,50. S-a reținut că: - în sensul pct. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007, lucrările existente pe terenul de 444,30 mp (împrejmuiri, alei de circulație pietonale, spații verzi cu garduri vii, spațiu de joacă pentru copii) constituie „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale” care afectează această suprafață și, ca atare, împiedică restituirea în natură; - referitor la măsurile reparatorii în echivalent, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților trebuie să fie stabilit însă de instanța de judecată deoarece eventuala reluare a procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ar echivala cu nesoluționarea pe fond a contestației, ceea ce este contrar deciziei nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit art. 329 C. proc.

civ., precum și art. 6 din Convenția Europeană; - prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că valoarea de circulație a terenului în discuție se ridică la 424.711,5 Euro. Reclamanții și pârâta au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul restituirii în natură a terenului revendicat și, respectiv, respingerii apelului și menținerii sentinței. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că instanța intermediară a adaptat un text inaplicabil în cauză, a stabilit cuantumul despăgubirilor cu toate că prin apel se solicita doar restituirea în natură și nu a prezentat argumentele de fapt și de drept pe care își întemeiază soluția.

Pârâta și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de apel este contrară dispozițiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Recursul declarat de pârâtă este fondat deoarece: - singura critică adusă de reclamanți hotărârii pronunțate de prima instanță viza respingerea cererii de restituire în natură a terenului revendicat; - instanța intermediară a reținut că, în raport de prevederile pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, restituirea în natură nu este posibilă dar a admis apelul pentru un alt motiv, considerat de ordine publică, pe care însă nu l-a pus în discuția părților; - acest procedeu este contrar principiului disponibilității, încălcând flagrant prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) și art. 295 alin. (1) teza II C. proc.

civ.; - pe de altă parte, hotărârea instanței de apel este contrară și soluției de principiu stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. LII/2007, pronunțată în condițiile art. 329 C. proc. civ. (și publicată la 22 februarie 2008), potrivit căreia deciziile/dispozițiile emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 sunt supuse prevederilor cuprinse în Titlul VII al acestei legi. Criticile formulate de reclamanți și întemeiate pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., sunt nefondate pentru că instanța de apel și-a argumentat concluzia de respingere a cererii de restituire în natură prin prezentarea situației de fapt a terenului în litigiu, care se circumscrie ipotezei prevăzute de pct. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007. Cealaltă critică formulată de aceeași recurenți, a cărei dezvoltare permite încadrarea în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este fondată dar nu justifică admiterea recursului, deoarece în acest mod s-ar agrava situația reclamanților în propria cale de atac, încălcându-se astfel principiul „ non reformatio in peius ” consacrat prin art. 296 C. proc. civ. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți și se va admite recursul pârâtei, modificându-se hotărârea atacată, în sensul respingerii apelului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, recursul declarat de reclamanții T.M., T.S. și R.V.C. împotriva deciziei nr. 418 din 22. iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului București împotriva aceleiași decizii. Modifică decizia recurată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 779 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.