ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1245/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La 21 august 2007, reclamanții T.M.,

T.S. și R.V.C. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București,

solicitând anularea Dispoziției nr. 8378 din 22 iunie 2007 și obligarea părții

adverse la restituirea în natură a terenului de 444,30 mp, situat în București,

sector 3.

În motivarea cererii, întemeiată pe

prevederile Legii nr. 10/2001, reclamanții au susținut că, deși terenul

menționat este liber de construcții și poate fi restituit în natură, prin

dispoziția contestată pârâta a propus, în mod greșit, acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent.

Tribunalul București, secția a IX-a

contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 16 octombrie 2007, a

scos cauza de pe rol și a trimis-o secției civile, spre competentă soluționare.

Același tribunal, secția a IV-a

civilă, prin sentința nr. 779 din 24 aprilie 2008, a respins cererea, ca

neîntemeiată.

S-a reținut că:

- notificarea formulată de

reclamanți are ca obiect restituirea în natură a terenului de 652 mp, situat la

adresa menționată;

- prin dispoziția contestată, pârâta

a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru 444,30 mp, cu

motivarea că această suprafață este afectată de elemente de sistematizare, iar

diferența de 207,70 mp a fost preluată de la alte persoane;

- reclamanții au precizat că nu

contestă dispoziția în privința respingerii cererii de restituire a suprafeței

de 207,7 mp;

- potrivit expertizei efectuate în

cauză, pe terenul de 444,30 mp nu există construcții supraterane, ci doar alei

pietonale și amenajări spațiu verde, astfel că această suprafață poate fi

restituită în natură;

- din relațiile comunicate de

Direcția de Evidență Imobiliară și Cadastrală rezultă că terenul de 444,30 mp „este...

împrejmuit, spațiu verde amenajat, alei aferente, solar (spații joacă copii)”;

- față de aceste relații, contrare

opiniei expertului, în cauză sunt operante prevederile pct. 10.3 din H.G. nr.

250/2007, care nu permit restituirea terenului în natură.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 418 din 22 iunie 2009, a admis apelul declarat de

reclamanți și a schimbat sentința, în sensul admiterii contestației,

modificării parțiale a dispoziției și stabilirii cuantumului despăgubirilor

cuvenite apelanților la 424.711,50.

S-a reținut că:

- în sensul pct. 10.3 din H.G. nr.

250/2007, lucrările existente pe terenul de 444,30 mp (împrejmuiri, alei de

circulație pietonale, spații verzi cu garduri vii, spațiu de joacă pentru

copii) constituie „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și

rurale” care afectează această suprafață și, ca atare, împiedică restituirea în

natură;

- referitor la măsurile reparatorii

în echivalent, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților trebuie să fie

stabilit însă de instanța de judecată deoarece eventuala reluare a procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ar echivala cu

nesoluționarea pe fond a contestației, ceea ce este contrar deciziei nr. XX din

19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit art.

329 C. proc. civ., precum și art. 6 din Convenția Europeană;

- prin expertiza efectuată în cauză

s-a stabilit că valoarea de circulație a terenului în discuție se ridică la

424.711,5 Euro.

Reclamanții și pârâta au declarat

recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul

restituirii în natură a terenului revendicat și, respectiv, respingerii

apelului și menținerii sentinței.

În motivarea recursului, întemeiat

pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că instanța

intermediară a adaptat un text inaplicabil în cauză, a stabilit cuantumul

despăgubirilor cu toate că prin apel se solicita doar restituirea în natură și

nu a prezentat argumentele de fapt și de drept pe care își întemeiază soluția.

Pârâta și-a întemeiat recursul pe

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de apel este

contrară dispozițiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Recursul declarat de pârâtă este fondat

deoarece:

- singura critică adusă de

reclamanți hotărârii pronunțate de prima instanță viza respingerea cererii de

restituire în natură a terenului revendicat;

- instanța intermediară a reținut

că, în raport de prevederile pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, restituirea în

natură nu este posibilă dar a admis apelul pentru un alt motiv, considerat de

ordine publică, pe care însă nu l-a pus în discuția părților;

- acest procedeu este contrar

principiului disponibilității, încălcând flagrant prevederile imperative ale

art. 129 alin. (6) și art. 295 alin. (1) teza II C. proc. civ.;

- pe de altă parte, hotărârea

instanței de apel este contrară și soluției de principiu stabilite de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. LII/2007, pronunțată în condițiile

art. 329 C. proc. civ. (și publicată la 22 februarie 2008), potrivit căreia

deciziile/dispozițiile emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005

sunt supuse prevederilor cuprinse în Titlul VII al acestei legi.

Criticile formulate de reclamanți și

întemeiate pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., sunt nefondate pentru că

instanța de apel și-a argumentat concluzia de respingere a cererii de

restituire în natură prin prezentarea situației de fapt a terenului în litigiu,

care se circumscrie ipotezei prevăzute de pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007.

Cealaltă critică formulată de

aceeași recurenți, a cărei dezvoltare permite încadrarea în cazul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este fondată dar nu

justifică admiterea recursului, deoarece în acest mod s-ar agrava situația

reclamanților în propria cale de atac, încălcându-se astfel principiul „

non

reformatio in peius

” consacrat prin art. 296 C. proc. civ.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1)

și (3) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanți și se va admite recursul pârâtei, modificându-se hotărârea atacată,

în sensul respingerii apelului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursul declarat de reclamanții

T.M., T.S. și R.V.C. împotriva deciziei nr. 418 din 22. iunie 2009 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Admite recursul declarat de pârâta

Primăria municipiului București împotriva aceleiași decizii.

Modifică decizia recurată în sensul că respinge

ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 779

din 24 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

februarie 2010.