ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7069/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7069/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Ciclurile procesuale parcurse

1.1 Prin acțiunea inițială, înregistrată pe

rolul Tribunalului Giurgiu, reclamantul S.V.C. în contradictoriu cu Ministerul

Internelor și Reformei Administrație a formulat plângere, împotriva: (i)

Hotărârii nr. 43 din 24 iulie 2007, pronunțată de pârât prin Comisia de

Jurisdicție a Imputațiilor și implicit asupra (ii) Hotărârii nr. 1065606 din 24

aprilie 2007, pronunțată de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din Școala

de Formare Inițială și Continuă a Personalului din Marină Giurgiu UM X Giurgiu

și împotriva (iii) Deciziei de imputare nr. 1065375 din 21 martie 2007, emisă

de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Școala de Formare Inițială

și Continuă a Personalului din Marina Giurgiu și a solicitat anularea acestor

acte contestate.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că decizia de imputare este lovită de nulitate, întrucât

nu au fost respectate dispozițiile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, în

sensul că nu a fost efectuată o cercetare administrativă, nu a fost ascultat

pentru explicații scrise și pentru a depune probe în apărare.

Decizia de imputare a

fost emisă în baza Proceselor-verbale nr. 433245 din 8 noiembrie 2001 și nr.

433235 din 22 noiembrie 2001, întocmite în urma unui control tematic la

compartimentul „Asigurare materială și tehnică” la UM nr. Y, dar fără a se

efectua vreun control sau o cercetare administrativă la UM X.

Reclamantul a arătat

că auditorii au prezentat doar concluziile lor în procesele-verbale menționate,

în baza unor declarații și note explicative, fără a se efectua o expertiză

contabilă sau o inventariere faptică.

1.2 Pârâtul a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Giurgiu și pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Tribunalul Giurgiu a

respins excepția necompetenței materiale invocată de pârât pe considerentul că

obiectul cauzei este verificarea legalității deciziei de imputare emisă de

Școala de Formare Inițială și Continuă a Personalului din Marină fiind în

legătură cu raporturile de muncă ale reclamantului.

Instanța de fond a

încuviințat și a administrat probele solicitate de reclamant, respectiv proba

cu înscrisuri, martori și expertiză contabilă.

1.3 Prin Sentința

civilă nr. 119/CAF din 21 aprilie 2009 Tribunalul Giurgiu a respins excepția

necompetenței materiale invocată de pârât, a admis acțiunea, a anulat Hotărârea

nr. 42 din 24 iulie 2007 pronunțată de M.I.R.A., Hotărârea nr. 1065606 din 24

aprilie 2007 și Decizia de imputare nr. 1065375 din 21 martie 2007.

1.4 Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor

reprezentat prin Centrul de Formare și Perfecționare a Personalului Giurgiu

fosta Școală de Formare Inițială și Continuă a Personalului din Marină Giurgiu.

1.5 Prin Decizia

civilă nr. 1245 din 10 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de

pârât.

1.6 Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare recurentul-pârât Ministerul

Administrației și Internelor în baza art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

pentru încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență în

soluționarea hotărârii.

1.7 Prin Decizia civilă

nr. 765 din 4 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 9822/2/2010 Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis

contestația în anulare formulată de Ministerul Administrației și Internelor, a

anulat Decizia nr. 1245 din 10 mai 2010 și rejudecând recursul a casat Sentința

civilă nr. 119/CAF din 21 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în

Dosar nr. 1616/122/2007 și a reținut cauza spre competentă soluționare în primă

instanță la Curtea de Apel București.

Instanța de control

judiciar a constatat că acțiunea reclamantului a fost îndreptată împotriva

Hotărârii nr. 43 din 24 iulie 2007 emisă de M.I.R.A. Comisia de Jurisdicție a

Imputațiilor, a Hotărârii nr. 1065606/2007 și a Deciziei de imputare nr.

1065375 din 21 martie 2007 emisă de Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră - Școala de Formare Inițială și Continuă a Personalului din Marină

Giurgiu și conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 acțiunile având ca obiect

acte emise de autoritățile publice centrale sunt în competența de soluționare a

curților de apel.

La Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cauza a fost

înregistrată, în fond după casare, sub numărul 5730/2/2011.

instanței de fond, pronunțată în rejudecare

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 3466 din 23 mai 2012, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.V.C. în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul

General al Poliției Române pentru Școala de Formare Inițială și Continuă a

Personalului de Marină Giurgiu și a anulat Hotărârea nr. 43 din 24 iulie 2007,

pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, Hotărârea nr. 1065606 din

24 aprilie 2007, pronunțată de Comisia de Soluționare a Contestațiilor și

Decizia de Imputare nr. 1065375 din 21 martie 2007, emisă de Școala de formare

Inițială și Continuă a personalului de marină Giurgiu.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a constatat că pentru stabilirea răspunderii

materiale în sarcina reclamantului se impunea constatarea întrunirii

elementelor răspunderii materiale, iar în speță nu sunt îndeplinite aceste

cerințe.

Din întreg materialul

probator administrat în cauză rezultă că la UM Z nu există pagubă constând în

lipsa unor cantități de carburant, procesul-verbal de custodie atestând

depozitarea legală a carburantului la o altă structură din Ministerul

Administrației și Internelor. Neexistând o pagubă nu poate fi reținută

vinovăția reclamantului și nici un raport de cauzalitate între faptă și

prejudiciu.

În ceea ce privește

susținerea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor în sensul că

procesul-verbal de predare-primire în custodie, anexa nr. 8 din raportul de

expertiză contabilă întocmit de expert contabil D.M.P., nu este concludent

deoarece a fost semnat de locțiitorul pentru logistică al UM X Giurgiu, unitate

care a preluat în custodie carburanții de la UM X, semnătura fiind a lt. col.

T.A., ofițer auditor confirmat de ștampila rotundă cu indicativul și denumirea

în clar a Direcției de Audit Intern a Ministerului de Interne, instanța de fond

a apreciat că aceasta nu poate fi reținută, întrucât acest înscris a fost

întocmit cu încălcarea unor normative interne, face dovada celor atestate în

conținutul său.

De asemenea, instanța

de fond a constatat că nu poate fi relevantă, în cauză, culpa reclamantului

pentru întocmirea unor acte informe. Pentru imputarea sumei este relevantă

culpa pentru crearea unei pagube, iar această culpă aparține celui care a

atestat prin semnătură că a primit carburantul și nu a dovedit că l-a depozitat

la unitatea primitoare. Astfel, paguba s-a localizat la cea din urmă unitate

militară și nu la unitatea care a transmis carburantul.

înfățișate de autoritățile pârâte

Împotriva acestei

sentințe în termen legal au formulat recurs pârâții Ministerul Afacerilor

Interne și Inspectoratul General al Poliției Române.

3.1. Recursul

promovat de Ministerul Administrației și Internelor (MAI)

Invocând ca temei

legal al demersului său procesual, prevederile art. 299 și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul-pârât MAI, în contextul reluării situației de fapt, a

susținut și prezentat, în esență, următoarele critici vizând hotărârea

instanței de fond:

- raportat la actele

dosarului, ce demonstrează condițiile în care a fost emisă decizia de imputare,

față de funcția și atribuțiile reclamantului pe linia distribuirii

combustibilului, soluția instanței de fond este totalmente eronată întrucât

pornește de la simpla apreciere că „predarea a fost efectuată la ordinul

șefilor ierarhici și cu aprobarea acestora”;

- există o

inconsecvență în raționamentul instanței de fond în sensul că, deși se arată că

procesul-verbal de primire în custodie a fost întocmit cu încălcarea unor

normative interne, în mod surprinzător se concluzionează că nu poate fi

relevantă culpa reclamantului pentru întocmirea unor acte informe, în

condițiile în care acesta din urmă ocupa funcția de gestionar al UM X Giurgiu

și cunoștea sau cel puțin, în virtutea funcției și meseriei avut ar fi trebuit

să aibă reprezentarea consecințelor juridice pe care le poate avea o predare

neconformă a bunurilor aflate în gestiune;

- în mod eronat a

admis prima instanță acțiunea și a anulat Hotărârea nr. 43 din 24 iulie 2007

fără a ține cont de faptul că acest petit al cererii de chemare în judecată era

inadmisibil în condițiile în care respectiva hotărâre nu este un act

administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

554/2004.

3.2. Recursul

promovat de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR)

La rândul său,

recurentul-pârât IGPR a formulat recurs împotriva hotărârii primei instanțe,

arătând, în esență, că în mod eronat s-a dispus introducerea sa în cauză,

pentru fosta Școală de Formare Inițială și Continuă a Personalului din Marină

Giurgiu, care a emis Decizia de imputare nr. 1065375 din 21 martie 2007,

întrucât este vorba despre instituții publice distincte, aflate pe paliere

ierarhice diferite și într-un raport de subordonare, specific entităților din

Ministerul Administrației și Internelor.

S-a mai arătat că

încetarea activității Centrului de Formare și Perfecționare a Personalului

Giurgiu echivalează cu dizolvarea astfel cum este reglementată de prevederile

art. 40 și 43 din Decretul nr. 91/1954, IGPR nepreluând patrimoniul acestuia și

nici personalul care îl încadra.

intimatului-reclamant

Reclamantul-intimat

S.V.C. a formulat întâmpinare față de motivele de recurs înfățișate de cei doi

recurenți, solicitând respingerea acestora și menținerea ca legală și temeinică

a hotărârii instanței de fond, prin care s-a realizat o descriere amplă a

cauzei și o minuțioasă analiză a întregului material probator.

considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor promovate

5.1. Cu privire la

recursul Inspectoratului General al Poliției Române

Analizând cu

prioritate regularitatea formulării acestui recurs, Înalta Curte reține că

recurentul-pârât a promovat calea de atac peste termenul legal prevăzut, cu

încălcarea art. 301 C. proc. civ.

Conform acestui text

de lege termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Potrivit dovezii de

primire și predare a hotărârii instanței de fond, comunicarea față de această

autoritate pârâtă, în sensul art. 301 C. proc. civ., s-a realizat la data de 28

iunie 2012, în vreme ce recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel București

la data de 17 iulie 2012.

Constatând că

intervalul de timp, stabilit de lege, în interiorul căruia putea fi exercitată

calea de atac a recursului s-a împlinit la data de 16 iulie 2012, Înalta Curte

pe temeiul art. 301 C. proc. civ. va respinge așadar recursului pârâtului IGPR,

ca tardiv formulat.

5.2. Cu privire la

recursul Ministerului Administrației și Internelor

Analizând recursul

pârâtului Ministerul Administrației și Internelor prin prisma motivelor

invocate, în raport cu probatoriile administrate în toate fazele procesuale

parcurse în cauză dar și față de cadrul legal aplicabil, Înalta Curte reține

netemeinicia criticilor înfățișate, în considerarea celor în continuare

arătate.

Reclamantul-intimat a

învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a tuturor

actelor administrative, hotărâri și decizie de imputare, emise în legătură cu

constatarea pagubei de 20.953,85 RON, produsă ca urmare a stabilirii unor

lipsuri în gestiunea Carburanți Lubrifianți deținută de agentul șef principal

S.V.C., partida „depozit”, totalizând 3,8 t benzină și 10,9 t motorină.

Decizia de imputare

nr. 1064375 din 21 martie 2007 a fost emisă pe numele reclamantului intimat de

șeful Școlii de Formare Inițială și Continuă a Personalului de Marină Giurgiu,

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, pentru suma arătată.

Problema de fapt dar

și de drept asupra căreia s-a pronunțat instanța de fond, învestită cu

soluționarea cauzei, a vizat îndeplinirea condițiilor cerute pentru angajarea

răspunderii materiale, cu referire directă la certitudinea prejudiciului.

În acord cu

argumentele primei instanțe și contrar susținerilor recurentului MAI, Înalta

Curte constată că soluția atacată nu este nici eronată și nici rezultatul unor

raționamente inconsecvente.

Judecătorul fondului,

analizând minuțios probatoriul administrat în cauză, în toate etapele

procesuale parcurse și valorificând totodată concluziile rapoartelor de

expertiză contabilă întocmite, cu deplin temei a statuat în sensul că, în ceea

ce privește răspunderea materială reținută în sarcina reclamantului intimat, nu

este îndeplinită cerința producerii prejudiciului (a pagubei).

Or, în condițiile în

care nu se poate stabili cu certitudine că s-a produs paguba la care

autoritățile recurente au făcut referire (cantitatea de carburant în valoare de

20.953,85 RON), desigur că nici celelalte cerințe ale răspunderii materiale nu

mai pot fi reținute, neexistând suport, nici în fapt dar nici legal, în acest

sens.

Înalta Curte arată,

astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa în materie, că nu poate exista

răspundere materială, după cum nici răspundere patrimonială, în general, dacă

nu există un prejudiciu real, cert și direct.

Prejudiciul este nu

numai o condiție a răspunderii dar și măsura ei, în sensul că autorul, atunci

când se dovedește cu certitudine că a produs o pagubă, răspunde numai în

limitele prejudiciului cauzat.

În fine, nu lipsită

de relevanță este în cauză și incidența principiului general de drept potrivit

cu care atunci când există o îndoială, aceasta trebuie să-i profite celui ce se

obligă, respectiv reclamantului-intimat.

Din această

perspectivă, Înalta Curte reține că și celelalte critici ale recurentului MAI

sunt neîntemeiate, întrucât aprecierea instanței de fond în sensul că

procesul-verbal de custodie ce atestă depozitarea legală a carburantului la o

altă structură din cadrul MAI face dovada celor menționate în conținutul său,

în ciuda viciilor de formă invocate, este nu numai logică dar și perfect

susținută de probatoriul administrat în cauză.

În plus, pentru justa

soluționare a cererii cu care a fost învestită, ceea ce interesa prioritar

instanța de fond era, inter alia, determinarea naturii certe și efective a

pagubei reclamate și nu atât îndeplinirea de către actele depuse în probatoriu

a tuturor cerințelor de formă impuse de normativele interne, fără însă ca prin

aceasta raționamentul înfățișat să fie susceptibil de a fi apreciat ca inconsecvent.

În fine, nici critica

vizând natura juridică a Hotărârii nr. 43/2007 pronunțată de Comisia de

Jurisdicție a Imputațiilor, apreciată ca nefiind un act administrativ nu este

fondată, câtă vreme, în mod legal, instanțele succesiv învestite în cauză au

analizat și statuat în mod corespunzător asupra actelor administrative și a

celor preparatorii, producătoare de efecte juridice în mod direct, asupra

reclamantului intimat.

Reținând așadar că

soluția atacată prin recursul MAI este legală și deplin susținută de materialul

probator existent la dosar, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge ca nefondat recursul promovat de recurentul-pârât

Ministerul Administrației și Internelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române împotriva

Sentinței civile nr. 3466 din 23 mai 2012 a Curții de Apel București, secția

contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge recursul

declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva Sentinței

civile nr. 3466 din 23 mai 2012 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții la

plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant

S.V.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM