ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3386/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, reclamanta M.M.D. a solicitat constatarea nulității

Deciziei de imputare nr. 725684/2011 a Inspectoratul Județean al Poliției de

Frontieră Constanța, a angajamentului nr. 1691602/2007 precum și suspendarea

deciziei de imputare.

La primul termen de

judecată, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită anularea

Hotărârii Comisiei de jurisdicție a imputațiilor nr. 50/2011 și pe cale de

consecință, anularea actelor subsecvente: decizia de imputare și angajamentul

de plată.

reciproce de competență

Instanța a invocat

din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, iar prin

Sentința nr. 6 din 12 ianuarie 2012 a admis excepția și a declinat competența

de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Constanța.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul Constanța a reținut că, urmare emiterii dispoziției

S/67255558/2010 a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța,

prin care reclamantei i-a încetat raportul de muncă, prin demisie, față de

angajamentul reclamantei din 7 aprilie 2006, comisia de cercetare

administrativă a stabilit vinovăția reclamantei pentru prejudiciul de 10.544

RON, reprezentând cheltuieli de întreținere pe timpul școlarizării, sumă ce i-a

fost imputată prin Decizia nr. 725684/2011.

Împotriva deciziei de

imputare reclamanta a formulat contestație la Comisia de Soluționare a

Contestațiilor din cadrul I.J.P.F. Constanța, respinsă prin Hotărârea nr.

725968/2011.

Prin Hotărârea nr. 50

din 12 iulie 2011, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

Ministerului Internelor și Reformei Administrative a respins plângerea

reclamantei.

Tribunalul a stabilit

că obiectul acțiunii îl reprezintă anularea Hotărârii nr. 50/2011 a Comisiei de

Jurisdicție a Imputațiilor și a actelor ce au fost întocmite anterior: decizia

de imputare și angajamentul de plată, în raport cu care a apreciat că sunt

incidente dispozițiilor capitolului IV din O.G. nr. 121/1998 privind

răspunderea materială a militarilor, care reglementează căile de atac împotriva

deciziilor de imputare, în speță, art. 43, potrivit căruia „În situația în

care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea

prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe, consideră că au fost lezate

într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente potrivit

legii".

În acest sens, a

reținut că reclamanta a parcurs procedura jurisdicțională prevăzută de O.G. nr.

121/1998, finalizată cu Hotărârea nr. 50/2011 a Comisiei de Jurisdicție a

Imputațiilor din cadrul MIRA, ce reprezintă actul final contestat la instanță.

Având în vedere că

Hotărârea nr. 50/2011 este emisă de un organ central, Tribunalul a apreciat că,

în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 3

pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare aparține Curții de Apel

Constanța.

Prin Sentința nr. 186

din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și

a declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Constanța, secția

contencios administrativ. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a

suspendat judecata și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție

pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut că obiectul acțiunii vizează anularea

Deciziei nr. 725684/2011, de imputație, a Hotărârii 725968/2011, prin care a

fost respinsă plângerea împotriva deciziei de imputație și a Hotărârii nr. 50

din 12 iulie 2011, a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MIRA.

În aprecierea Curții

de Apel, actul administrativ supus controlului de legalitate este Decizia de

imputare nr. 725684 din 29 martie 2011 emisă de Inspectoratul Județean al

Poliției de Frontieră Constanța, contestată de către reclamantă în temeiul

dispozițiilor O.G. nr. 121/1998, contestație soluționată de către Comisia de

soluționare a contestațiilor din cadrul IJPF Constanța, prin Hotărârea nr.

725968 din 11 mai 201, în sensul respingerii.

Analizând

dispozițiile art. 25, 30, 31, 35 și 43 din O.G. nr. 121/1998, Curtea de Apel a

ajuns la concluzia că O.G. 121/1998 reglementează o jurisdicție administrativă

specială - art. 6 din Legea nr. 554/2004 -, iar actul atacat în fața instanței

de contencios administrativ nu poate fi decât Decizia de imputație nr. 725684

din 29 martie 2011 emisă de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Constanța,

actele emise ulterior fiind acte subsecvente deciziei de imputație, care vor fi

implicit anulate în cazul anulării deciziei de imputație, chiar dacă reclamanta

nu solicită acest lucru.

Cum actul supus

controlului de legalitate a fost emis de Inspectoratul Județean al Poliției de

Frontieră Constanța, autoritate publică locală, Curtea de apel a reținut

incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, în raport de care, a stabilit competența de soluționare

a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ

și fiscal.

II. Regulatorul de

competență

Verificând, în

prealabil, existența unui conflict negativ de competență, Înalta Curte constată

că sunt îndeplinite cerințele prevăzute, în acest sens, în art. 20 pct. 1 C.

proc. civ. și că a fost legal învestită, potrivită, potrivit art. 22 alin. (3)

C. proc. civ.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 din prezenta deciziei, acțiunea în

contencios administrativ formulată de reclamantă are ca obiect anularea unor

acte juridice privind angajarea răspunderii sale materiale, potrivit normelor

statuate în O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Anterior învestirii

instanței, împotriva Deciziei de imputare nr. 725684 din 29 martie 2011 au fost

exercitate căile de atac administrativ-jurisdicționale reglementate în art. 30

și următoarele din O.G. nr. 121/1998, procedura administrativ-jurisdicțională

fiind finalizată prin Hotărârea nr. 50 din 12 iulie 2011, emisă de Comisia de

Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei

Administrative, act administrativ-jurisdicțional cu caracter definitiv,

potrivit art. 31 alin. (4) din aceeași ordonanță.

La rândul său, Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ definește actul administrativ -

jurisdicțional ca fiind actul emis de o autoritate administrativă învestită,

prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială [art. 1

alin. (1) lit. d)], iar în art. 6 sunt enunțate anumite reguli procedurale în

considerarea caracterului facultativ al jurisdicțiilor administrative speciale,

stabilit, cu rang de principiu, în Constituția României, în virtutea căruia

actele administrative susceptibile de a face obiectul unei jurisdicții speciale

administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu

respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), referitoare la procedura prealabilă

administrativă, dacă partea înțelege să nu exercite procedura

administrativ-jurisdicțională.

Dacă însă persoana

care se consideră vătămată a optat pentru procedura

administrativ-jurisdicțională, în lipsa unor prevederi exprese derogatorii,

actul administrativ-jurisdicțional prin care este finalizată procedura va

constitui obiectul acțiunii în contencios administrativ, în temeiul art. 1

alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Interpretând

prevederile O.G. nr. 121/1998 în corelație cu normele-cadru cuprinse în Legea

nr. 554/2004 și aplicându-le împrejurărilor speței, Înalta Curte constată că

decizia de imputare are natura juridică a unui act administrativ tipic,

susceptibil să facă obiectul unei jurisdicții administrative speciale și că

reclamanta a urmat ambele căi de atac administrativ-jurisdicționale prevăzute

în art. 30 - 31 din O.G. nr. 121/1998, ultimul act, cu caracter definitiv în

sistemul administrativ, fiind hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor

din cadrul ministerului de resort.

Prin urmare, chiar

dacă angajarea propriu-zisă a răspunderii materiale a reclamantei se face prin

decizia de imputare, Înalta Curte constată că, în considerarea efectelor

specifice procedurii administrativ-jurisdicționale, competența instanței este

determinată de rangul central al acestei din urmă autorități emitente, potrivit

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, în temeiul

art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența Curții de

Apel Constanța în soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta M.M.D., în contradictoriu cu

pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Constanța și Ministerul

Administrației și Internelor - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, în

favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 iulie 2012.

Procesat de GGC - LM