ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 622/2013

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii judiciare

Prin cererea înregistrată

inițial pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 13125/99/2011, reclamantul D.M.D. a chemat

în judecată I.P.J. Iași și Ministerul Administrației și Internelor, solicitând obligarea

pârâtelor la anularea deciziei de imputare din 06 iunie 2011 emisă de I.P.J. Iași

- Comisia de Cercetare Administrativă, anularea hotărârii din 27 iulie 2011 emisă

de I.P.J. Iași - Comisia de Soluționare a Contestațiilor, anularea hotărârii

din 23 septembrie 2011 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Comisia

de Jurisdicție a Imputațiilor, suspendarea efectelor deciziei de imputare și a hotărârilor

până la soluționarea prezentei acțiuni, exonerarea de la plata sumei de 7.500 RON,

contravaloarea răspunderii materiale care s-a antrenat în sarcina sa și restituirea

sumelor achitate cu acest titlu.

Hotărârea primei instanței

aflate în conflict

Prin sentința nr. 1151/2012

din 22 mai 2012, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului

în soluționarea cauzei și, în consecință, a declinat, spre competentă soluționare

Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, cauza privind

pe D.M.D. în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și I.P.J.

Iași.

Pentru a pronunța această

soluție, Tribunalul a reținut că decizia de imputare contestată din 06 iunie 2011,

prin care s-a stabilit răspunderea patrimonială a reclamantului pentru suma de 7.500

RON reprezentând daune morale achitate în baza unei sentințe civile, a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 121/1998.

Răspunderea patrimonială

a militarilor, stabilită prin actul normativ menționat, derogă de la dreptul comun

și de la reglementările specifice legislației muncii, prin art. 22 și următoarele

din nr. O.G. nr. 121/1998 prevăzându-se modalitățile de stabilire și recuperare

a pagubelor, iar pârâtul Inspectoratul de Politie al județului Iași s-a conformat

acestor dispoziții prin

emiterea

deciziei de imputare

din 06 iunie 2011.

Tribunalul a apreciat

că, în speță, Curtea de Apel este competentă să se pronunțe pe fond, cauza fiind

supusă reglementărilor speciale din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială

a militarilor, coroborate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului

și ale H.G. nr. 137/1991 - în prezent abrogată prin H.G. nr. 294/2007.

De asemenea, a reținut

Tribunalul, natura cauzei este de contencios administrativ, iar nivelul central

al instituțiilor pârâte, emitente a actelor contestate, atrage aplicabilitatea reglementărilor

art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Reclamantul a contestat

decizia de imputare a pagubei reprezentând daune morale achitate de I.P.J. Iași,

în baza prevederilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Totodată, a atacat actele administrativ-jurisdicționale emise ca urmare a contestării

deciziei de imputare, în procedura administrativ-jurisdicțională declanșată la cererea

sa, în temeiul dispozițiilor art. 30 și următoarele din O.G. nr. 121/1998, finalizată

prin hotărârea din 27 iulie 2011 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din

I.P.J. IASI și prin soluția dată ca urmare a plângerii formulate împotriva hotărârii

de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din Ministerul Administrației și

Internelor, respectiv hotărârea din 2011. Prin aceasta din urmă, Comisia de Jurisdicție

a respins plângerea formulata de D.M.D. și a menținut hotărârea anterioară și deci,

decizia de imputație emisă.

Or, reclamantul, alegând

calea administrativ-jurisdicțională stabilită de legea specială incidentă, în

art. 30 și următoarele ale O.G. nr. 121/1998, a procedat apoi la sesizarea instanței

de contencios, conform prevederilor art. 43 din același act normativ, care statuează

că, în situația în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate

la repararea prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe consideră că au fost

lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit

legii.

Tribunalul a reținut,

așadar, că, pentru stabilirea instanței competente, în situația dată, sunt de aplicat

reglementările procedurale în materia contenciosului administrativ, ale art. 10

alin. (1) teza a doua, având în vedere calificarea ca acte administrative a actelor

contestate, precum și atacarea actului administrativ jurisdicțional al Comisiei

de Jurisdicție a Imputațiilor, ca autoritate de nivel central, cu atribuții de jurisdicție

administrativă specială.

Hotărârea celei de-a doua

instanțe aflate în conflict

Prin sentința nr. 248/2012

din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași, a declinat

competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Iași, secția civilă

și de contencios administrativ, a constatat intervenit conflictul negativ de competență

și, în baza art. 21 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, instanță în drept să hotărască asupra conflictului de competență.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de apel a constatat că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă

anularea deciziei de imputare din 06 iunie 2011 emisă de I.P.J. Iași - Comisia de

Cercetare Administrativă, anularea hotărârii din 27 iulie 2011 emisă de I.P.J. Iași

- Comisia de Soluționare a Contestațiilor, anularea hotărârii din 23 septembrie

2011 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Comisia de Jurisdicție a

Imputațiilor, suspendarea efectelor deciziei de imputare și a hotărârilor până la

soluționarea prezentei acțiuni și exonerarea reclamantului de la plata sumei de

7.500 RON.

Curtea a reținut că în

cauză raportul juridic dedus judecății are la bază raportul de serviciu dintre reclamant,

funcționar public cu statul special și I.P.J. Iași, instituție publică locală, iar

competența de soluționare a unei cauze se stabilește în raport de obiectul dedus

judecății și nu de calitatea părților pe care reclamanta înțelege să le cheme în

judecată. Astfel, Curtea a constatat că reclamanta a înțeles să cheme în judecată

și o autoritate centrală, însă nu contestă vreun act emis de acestea în mod autonom,

criticând exclusiv actul autorității locale, cu care are raportul de serviciu, acesta

fiind actul administrativ ce a generat prezentul litigiu. Faptul că respectivul

act a fost menținut de autoritatea publică centrală față de care este subordonată

autoritatea județeană emitentă, în procedura administrativ jurisdicțională urmată

de reclamant, nu este în măsură să atragă competența curții de apel, în condițiile

în care raportul de serviciu al reclamantului este cu o autoritate județeană, iar

actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice” este

decizia de imputare din 06

iunie 2011 emisă de I.P.J. Iași.

Regulatorul

de competență

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și

art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași,

secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate

în continuare.

În cauză, este necontestat

că reclamantul a sesizat instanța de judecată în temeiul art. 43 din O.G. nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor, solicitând anularea deciziei de imputare

din 06 iunie 2011 emisă de inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție al județului

Iași, a hotărârii din 27 iulie 2011 dată de Inspectoratul de Poliție al Județului

Iași în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de imputare, precum

și a hotărârii din 23 septembrie 2011 pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor

din cadrul Ministerului Administrației și Internelor pentru soluționarea plângerii

formulate împotriva hotărârii date de inspectoratul județean.

Analizând dispozițiile

art. 30-43 din O.G. nr. 121/1998, Înalta Curte observă că legiuitorul a instituit

două faze de contestare administrativă a deciziilor de imputare.

Astfel, prima fază, contestația

împotriva deciziei de imputare care se soluționează de comandantul sau șeful care

a emis decizia reprezintă un recurs administrativ care se finalizează printr-o hotărâre

dată asupra contestației, ce poate fi atacată cu plângere.

A doua fază, declanșată

prin plângerea formulată împotriva hotărârii prin care a fost respinsă/ admisă în

parte contestația împotriva deciziei de imputare, se desfășoară în fața Comisiei

de jurisdicție a imputațiilor care funcționează la nivelul ministerului, în cazul

de față, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării

dreptului la apărare și al autonomiei activității de jurisdicție, în raport cu structurile

de conducere ale ministerului.

Această fază se finalizează

prin pronunțarea unei hotărâri definitive, potrivit art. 31 alin. (4) din O.G.

nr. 121/1998, care are caracterul unui act administrativ jurisdicțional adoptat

într-o activitate de jurisdicție specială.

Astfel fiind, Înalta Curte

consideră că, în cauză, dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998 se raportează

la prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competența

de soluționare a litigiului de față fiind determinată de rangul central al Comisiei

de jurisdicție a imputațiilor, care a pronunțat hotărârea din 23 septembrie 2011.

De altfel, instanța supremă

s-a mai pronunțat în sensul că hotărârea pronunțată de Comisia de jurisdicție a

imputațiilor care funcționează în temeiul O.G. nr. 121/1998 are natura juridică

a unui act administrativ jurisdicțional, Comisia realizând o activitate de jurisdicție

administrativă specială (de ex., decizia nr. 2549 din 25 iunie 2003 și Decizia

nr. 3386 din 05 iulie 2012 ale secției de contencios administrativ și fiscal).

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei,

în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamantul D.M.D. și pârâții Ministerul Afacerilor Interne (fost Ministerul

Administrației și Internelor) și I.P.J. Iași, în favoarea Curții de Apel Iași,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie

2013.