ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 622/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 13125/99/2011, reclamantul D.M.D. a chemat în judecată I.P.J. Iași și Ministerul Administrației și Internelor, solicitând obligarea pârâtelor la anularea deciziei de imputare din 06 iunie 2011 emisă de I.P.J. Iași - Comisia de Cercetare Administrativă, anularea hotărârii din 27 iulie 2011 emisă de I.P.J. Iași - Comisia de Soluționare a Contestațiilor, anularea hotărârii din 23 septembrie 2011 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, suspendarea efectelor deciziei de imputare și a hotărârilor până la soluționarea prezentei acțiuni, exonerarea de la plata sumei de 7.500 RON, contravaloarea răspunderii materiale care s-a antrenat în sarcina sa și restituirea sumelor achitate cu acest titlu.

Hotărârea primei instanței aflate în conflict Prin sentința nr. 1151/2012 din 22 mai 2012, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului în soluționarea cauzei și, în consecință, a declinat, spre competentă soluționare Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, cauza privind pe D.M.D. în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și I.P.J. Iași. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că decizia de imputare contestată din 06 iunie 2011, prin care s-a stabilit răspunderea patrimonială a reclamantului pentru suma de 7.500 RON reprezentând daune morale achitate în baza unei sentințe civile, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 din O.G.

nr. 121/1998. Răspunderea patrimonială a militarilor, stabilită prin actul normativ menționat, derogă de la dreptul comun și de la reglementările specifice legislației muncii, prin art. 22 și următoarele din nr. O.G. nr. 121/1998 prevăzându-se modalitățile de stabilire și recuperare a pagubelor, iar pârâtul Inspectoratul de Politie al județului Iași s-a conformat acestor dispoziții prin emiterea deciziei de imputare din 06 iunie 2011. Tribunalul a apreciat că, în speță, Curtea de Apel este competentă să se pronunțe pe fond, cauza fiind supusă reglementărilor speciale din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, coroborate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului și ale H.G.

nr. 137/1991 - în prezent abrogată prin H.G. nr. 294/2007. De asemenea, a reținut Tribunalul, natura cauzei este de contencios administrativ, iar nivelul central al instituțiilor pârâte, emitente a actelor contestate, atrage aplicabilitatea reglementărilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Reclamantul a contestat decizia de imputare a pagubei reprezentând daune morale achitate de I.P.J. Iași, în baza prevederilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. Totodată, a atacat actele administrativ-jurisdicționale emise ca urmare a contestării deciziei de imputare, în procedura administrativ-jurisdicțională declanșată la cererea sa, în temeiul dispozițiilor art. 30 și următoarele din O.G.

nr. 121/1998, finalizată prin hotărârea din 27 iulie 2011 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din I.P.J. IASI și prin soluția dată ca urmare a plângerii formulate împotriva hotărârii de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din Ministerul Administrației și Internelor, respectiv hotărârea din 2011. Prin aceasta din urmă, Comisia de Jurisdicție a respins plângerea formulata de D.M.D. și a menținut hotărârea anterioară și deci, decizia de imputație emisă. Or, reclamantul, alegând calea administrativ-jurisdicțională stabilită de legea specială incidentă, în art. 30 și următoarele ale O.G.

nr. 121/1998, a procedat apoi la sesizarea instanței de contencios, conform prevederilor art. 43 din același act normativ, care statuează că, în situația în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii. Tribunalul a reținut, așadar, că, pentru stabilirea instanței competente, în situația dată, sunt de aplicat reglementările procedurale în materia contenciosului administrativ, ale art. 10 alin. (1) teza a doua, având în vedere calificarea ca acte administrative a actelor contestate, precum și atacarea actului administrativ jurisdicțional al Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, ca autoritate de nivel central, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială.

Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin sentința nr. 248/2012 din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Iași, secția civilă și de contencios administrativ, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și, în baza art. 21 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță în drept să hotărască asupra conflictului de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a constatat că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă anularea deciziei de imputare din 06 iunie 2011 emisă de I.P.J.

Iași - Comisia de Cercetare Administrativă, anularea hotărârii din 27 iulie 2011 emisă de I.P.J. Iași - Comisia de Soluționare a Contestațiilor, anularea hotărârii din 23 septembrie 2011 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, suspendarea efectelor deciziei de imputare și a hotărârilor până la soluționarea prezentei acțiuni și exonerarea reclamantului de la plata sumei de 7.500 RON. Curtea a reținut că în cauză raportul juridic dedus judecății are la bază raportul de serviciu dintre reclamant, funcționar public cu statul special și I.P.J. Iași, instituție publică locală, iar competența de soluționare a unei cauze se stabilește în raport de obiectul dedus judecății și nu de calitatea părților pe care reclamanta înțelege să le cheme în judecată.

Astfel, Curtea a constatat că reclamanta a înțeles să cheme în judecată și o autoritate centrală, însă nu contestă vreun act emis de acestea în mod autonom, criticând exclusiv actul autorității locale, cu care are raportul de serviciu, acesta fiind actul administrativ ce a generat prezentul litigiu. Faptul că respectivul act a fost menținut de autoritatea publică centrală față de care este subordonată autoritatea județeană emitentă, în procedura administrativ jurisdicțională urmată de reclamant, nu este în măsură să atragă competența curții de apel, în condițiile în care raportul de serviciu al reclamantului este cu o autoritate județeană, iar actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice” este decizia de imputare din 06 iunie 2011 emisă de I.P.J.

Iași. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În cauză, este necontestat că reclamantul a sesizat instanța de judecată în temeiul art. 43 din O.G.

nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, solicitând anularea deciziei de imputare din 06 iunie 2011 emisă de inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție al județului Iași, a hotărârii din 27 iulie 2011 dată de Inspectoratul de Poliție al Județului Iași în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de imputare, precum și a hotărârii din 23 septembrie 2011 pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor pentru soluționarea plângerii formulate împotriva hotărârii date de inspectoratul județean. Analizând dispozițiile art. 30-43 din O.G. nr. 121/1998, Înalta Curte observă că legiuitorul a instituit două faze de contestare administrativă a deciziilor de imputare.

Astfel, prima fază, contestația împotriva deciziei de imputare care se soluționează de comandantul sau șeful care a emis decizia reprezintă un recurs administrativ care se finalizează printr-o hotărâre dată asupra contestației, ce poate fi atacată cu plângere. A doua fază, declanșată prin plângerea formulată împotriva hotărârii prin care a fost respinsă/ admisă în parte contestația împotriva deciziei de imputare, se desfășoară în fața Comisiei de jurisdicție a imputațiilor care funcționează la nivelul ministerului, în cazul de față, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și al autonomiei activității de jurisdicție, în raport cu structurile de conducere ale ministerului.

Această fază se finalizează prin pronunțarea unei hotărâri definitive, potrivit art. 31 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998, care are caracterul unui act administrativ jurisdicțional adoptat într-o activitate de jurisdicție specială. Astfel fiind, Înalta Curte consideră că, în cauză, dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998 se raportează la prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competența de soluționare a litigiului de față fiind determinată de rangul central al Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, care a pronunțat hotărârea din 23 septembrie 2011. De altfel, instanța supremă s-a mai pronunțat în sensul că hotărârea pronunțată de Comisia de jurisdicție a imputațiilor care funcționează în temeiul O.G.

nr. 121/1998 are natura juridică a unui act administrativ jurisdicțional, Comisia realizând o activitate de jurisdicție administrativă specială (de ex., decizia nr. 2549 din 25 iunie 2003 și Decizia nr. 3386 din 05 iulie 2012 ale secției de contencios administrativ și fiscal). În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D.M.D. și pârâții Ministerul Afacerilor Interne (fost Ministerul Administrației și Internelor) și I.P.J. Iași, în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.