ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 139/2013

Asupra

conflictului negativ de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC O.M.V.P. SA prin cererea

înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași a chemat în judecată pe pârâtul

G.I., solicitând restabilirea situației anterioare executării silite realizate

în Dosarul de executare nr. 767/2008 și obligarea pârâtei la restituirea sumei

de 3.724 lei actualizată la data plății.

Prin

sentința civilă nr. 766 din 7 aprilie 2010, Tribunalul Iași, în temeiul

dispozițiilor art. 158 C. proc. civ., a admis excepția de necompetență

materială a Tribunalului Iași și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Iași.

Prin

decizia civilă nr. 265 din 28 mai 2010 a Curții de Apel Iași s-a respins

recursul formulat de SC O.M.V.P. SA București împotriva sentinței civile nr. 766

din 7 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință ce a fost menținută.

Prin

sentința civilă nr. 12364 din 20 septembrie 2010 s-a admis excepția

necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și s-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin

sentința civilă nr. 11785 din 17 iunie 2011, Judecătoria Sectorului 1 București

a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția litigii de muncă.

Tribunalul Iași,

secția

I

civilă, prin sentința civilă nr. 2629/2012

din 24 octombrie 2012 a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Iași, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei

Sectorului 1 București și constatând ivit conflictul negativ de competență a

înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

În susținerea

acestei soluții s-a reținut, în esență că cererea de întoarcere a executării

este o cerere ce ține de faza procesuală a executării, subsecventă fazei

procesuale de soluționare irevocabilă a fondului litigiului și făcând aplicarea

prevederilor art. 373

3

alin. (2) C. proc. civ. conform cărora

instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face

executarea, în cauza competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei

Sector 1 București.

S-a mai

reținut că prin Decizia nr. 5 din 12 martie 2012 dată în recurs în interesul

legii, s-a statuat, cu titlu obligatoriu, că în interpretarea și aplicarea

dispozițiilor art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ. instanța

judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a

executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de

executare, respectiv judecătoria, iar hotărârea judecătorească pronunțată este

supusă căii de atac a recursului.

Astfel

fiind având în vedere și caracterul obligatoriu al deciziei în interesul legii

precum și faptul că aceleași argumente au fost avute în vedere și prin sentința

766 din 7 aprilie 2010, prin care Tribunalul s-a mai pronunțat o dată asupra

competenței sale materiale, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului

1 fiind instanța de executare.

Înalta Curte

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două

instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină,

în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de

competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București

competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Art. 404

2

alin. (1) C. proc. civ. stabilește că, atunci când instanța judecătorească a

desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui

interesat va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației

anterioare executării. Alin. 2 reglementează situația în care instanța care a

desființat hotărârea executată' și a dispus rejudecarea în fond a procesului,

dar nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, stabilind că

această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul. In

sfârșit, alin. (3) al art. 404

2

C. proc. civ. prevede că, dacă nu

s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1)

și (2), cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente

potrivit legii.

În

cauză, repunerea în situația anterioară a fost solicitată în condițiile art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ.

Titlul

în baza căruia a fost făcută executarea și care, ulterior, a fost desființat

este o hotărâre judecătorească dată în materia cont!ielelor de muncă.

Obiectul

executării silite l-a constituit o sumă de bani constând în drepturi salariale

reprezentând suplimentări salariale aferente perioadei decembrie 2004 - aprilie

2007 corespunzătoare sărbătorilor de Paști și Crăciun, conform dispozițiilor art.

168 alin. (1) din contractul colectiv de muncă, actualizate cu indicele de

inflație la data plății efective.

De vreme ce

restabilirea situației anterioare executării a fost cerută pe cale principală,

raportul juridic dedus judecății nu a păstrat natura aceluia în baza căruia s-a

emis titlul executoriu. Pretenția concretă a reclamantului în cererea de

repunere în situația anterioară, adică obiectul cererii îl constituie o sumă de

bani care nu mai are ca temei drepturile sau obligațiile salariale ale

părților. Instanța este sesizată cu analiza unui raport juridic nou, de sine

stătător, respectiv acela la baza căruia stă executarea unui titlu desființat

și care nu împrumută nimic din particularitățile raportului juridic ce a format

obiectul litigiului finalizat prin titlul executoriu desființat.

Pe de altă parte,

deși temeiul cererii de repunere în situația anterioară îl constituie executarea

unui titlu desființat, cerere formulată potrivit art. 404

2

alin. (3)

C. proc. civ., aceasta nu vizează analiza executării însăși în așa fel încât,

în lipsa unui text care să dea în competența instanței de executare întoarcerea

executării, să fie sesizată judecătoria în circumscripția căreia s-a făcut

executarea, așa cum prevede art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

Față de

cele ce preced, în speță, sintagma „instanța judecătorească competentă potrivit

legii” cuprinsă în art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ. trebuie

înțeleasă în sensul că are în vedere instanța a cărei competență materială de

primă instanță se determină în funcție de criteriul valorii obiectului cererii

de chemare în judecată.

În temeiul

acestui criteriu, în raport de dispozițiile art. 1 raportat la dispozițiile art.

2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competența materială de soluționare în primă

instanță a cererii de restituire a sumei de 3.724 lei actualizată la data plății

aparține judecătoriei.

Față

de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C.

proc. civ. înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, căreia i se va trimite dosarul

pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1

București, secția a VII-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.