ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3045/2013

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 noiembrie 2011 pe rolul Judecătoriei Iași reclamanta SC D.M. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC M. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 897,25 RON, reprezentând contravaloarea facturii din 1 decembrie 2008, precum și la plata daunelor moratorii și compensatorii conform contractului încheiat între părți. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a prestat servicii de publicitate pentru pârâtă, dar că pentru luna noiembrie 2008 a omis să emită factură fiscală. Conform contractului din 2007 încheiat între părți, pentru sumele neplătite la timp se pot percepe daune moratorii art. 3.5 și daune compensatorii art. 3.6.

Prin sentința civilă nr. 2730 din 6 februarie 2012 Judecătoria Iași, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. În motivare, instanța a reținut că sediul pârâtei este în Timișoara, conform art. 5 coroborat cu art. 10 C. proc. civ. Investită prin declinare, Judecătoria Timișoara a pronunțat sentința nr. 3966 din 21 martie 2013, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivare, s-a arătat că Judecătoria Iași nu ar fi fost în drept să invoce din oficiu necompetența teritorială.

De asemenea, s-a reținut și că pretențiile reclamantei izvorăsc dintr-un contract, în cuprinsul căruia părțile au înțeles să insere o clauză atributivă de competență, prin care au convenit că instanța competentă să judece orice litigiu care izvorăște din contract să fie Judecătoria Iași. Analizând conflictul de competență, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 19 C. proc. civ. părților pot conveni, prin înscris, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât cele care ar avea competență teritorială, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 13, art. 14, art. 15 și art. 16 C. proc. civ. În speța de față, pretențiile reclamantei izvorăsc din contractul din 2007 semnat de părți, aflat la dosarul Judecătoriei Iași.

În cuprinsul acestuia, la art. 10 se stipulează că orice neînțelegere apărută între părți se va soluționa pe cale amiabilă sau în instanța competentă de pe raza Judecătoriei Iași. Această clauză este atributivă de competență și are drept consecință prorogarea voluntară de competență. Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte va constata că Judecătoria Iași este competentă să judece soluționarea cererii de chemare în judecată ce are ca obiect pretenții, formulată de către reclamanta SC D.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.